Definindu-se ca o categorie estetica a comicului,umorul izvoraste in primul rand printr-o predispozitie a autorului,din harul cu care el povesteste intamplarile.Acest lucru este valabil si pentru Ion Creanga,deoarece el creeaza si istoriseste intamplari prin insasi natura lor hazlii:smotritul matelor,inventivitatea copiilor si permanenta “dracariilor”,in ciuda agitatiei si nemultumirii Smarandei. r3x12xu
De fapt,neconcordanta dintre aparenta si esenta,intre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para,nepotrivirea dintre situatii si rezolvarea lor in mod neasteptat constituie o alta sursa importanta a umorului deoarece aceasta subliniaza incompatibilitatea unor situatii in general firesti.Opozitia dintre parinti,neconcordanta dintre parerile lor,duelul verbal de un farmec rar,iata o alta situatie din care se revarsa umorul.La aceasta se adauga antiteza dintre parinti si copiii reprezentand varste si deci conceptii si mamifestari diferite.
Mama ii cearta pe copiii,ii blesteama,dar violentele de limbaj ascund,dincolo de aparente,o puternica afectiune.Stefan “le da nas” odraslelor si “le tine hangul” nu pentru ca ar fi intru totul de acord cu ei,ci Mai mult pentru a o necaji pe Smaranda.Prin toate aceste aspecte autorul realizeaza un comic de situatie provenit din intamplarile prin care trec personajele.
Umorul “Amintirilor” este realizat si prin folosirea unor expresii si cuvinte,zicale si termeni familiari cu o semnificatie aparte . Expresii ca “benchi boghet”,”ridicam casa in slava”,”de le mergea colbul”,”pughibale spurcate”,”va croiesc de va merg peticile”,
“stropsitul de Ion” etc. starnesc voia buna,iar zicalele sunt uimitoare fie prin asocierile ce le realizeaza (“Daca-i copil sa se joace;daca-i cal sa traga;si daca-i popa sa ceteasca”),fie prin rima lor surprinzatoare (“pielea rea si rapanoasa/ori o bate,ori o lasa”).In aceste situatii comicul este de limbaj,deoarece hazul provine din cuvintele pe care le folosesc personajele,din modul cum se exprima ele.
Prin oralitatea stilului,autorul creeaza impresia ca nu isi scrie amintirile,ci le povesteste unui auditoriu imaginar:”uite cum te trage apa pe furis la adanc…”;”s-apoi chititi ca se mantuia numai cu atata?’etc
Uneori,Creanga face unele paranteze in povestire,ca apoi,dandu-si seama,sa revina la firul epic initial:”Hai mai bine despre copilarie sa povestim…”sau imbina ca in exprimarea populara,vorbirea directa cu cea indirecta:”…zicand:Cum nu se dioache calcaiul”;”zicand:
“na!,na!”;”…imi zicea cu zambet uneori:Iesi copile cu parul balan afara”etc.
Oralitatea stilului este sustinuta si de alte mijloace caracteristice vorbirii populare: prezenta interjectiilor si a repetitiilor (“ara;ei;hai;apoi da;taci,taci;na,na;lasa…lasa;etc), folosirea unor propozitii eliptice de predicat si a enumeratiilor (“lemne la trunchi sunt; slanina si faina in pod este deavolna;branza in putina asemene;curechi in poloboc,slava Domnului”,”cu talanca la oi,cu clestele si vatraiul”etc) precum si a proverbelor si a zicatorilor.
Si acest aspect -; imbinarea maiestrita a modurilor de expunere,ca si celelate deja reliefate -; imaginea arhaica a satului,umorul si oralitatea stilului -,justifica parerea lui George Calinescu care afirma ca marele Creanga “e poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala expansiune .”Aceasta opinie critica a fost intarita si de Mihail Sadoveanu care preciza faptul ca desi el iese direct din popor,asta “nu inseamna ca e un biet scriitor popular,cum au spus unii,ci cea mai maiastra si artistica manifestare a poporului in literatura culta.”