Mihai Eminescu:

Mihai Eminescu, poetul nostru national, s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani. Si-a petrecut copilaria la Ipotesti, unde si-a inceput si studiile primare, probabil in particular. In anul 1858, se inscrie direct in clasa a II a, iar in 1860 a absolvit scoala primara. In anul 1866, Eminescu publica prima sa poezie „ La mormintul lui Aron Pumnul”. In 1869 ajunge la Universitatea din Viena, dupa care in 1872 revine in tara si frecventeaza cenaclul „Junimea”. La 15 iunie 1889 se stinge din viata cel mai mare poet „pe care l-a ivit si-l va ivi, vreodata, poate, pamintul rominesc”-George Calinescu. m8k19ki
Spre deosebire de marii romantici ai lumii care sunt fie descriptivi, fie lirici in abordarea celor doua teme fundamentale :natura si iubirea. Eminescu este prin excelenta romanticul care abordeaza simultan temele acestea intrucit natura este o proiectie a eului in concordanta perfecta cu starea lirica.
Ceea ce se numeste natura la Eminescu tine de actul pur al creatiei, Eminescu nu descrie tablouri dupa natura ci creeaza el insusi o natura in conformitate cu aspiratiile fiintei sale. Puterea creatoare a mintii sale a cuprins inainte de toate absolutul si vesnicia.
Puterea geniala a mintii lui Eminescu „a dat in forme artistice-cum spunea -Titu Maiorescu-reprezentari concrete imagistice conceptelor filozofice implacabile”. Dragostea lui Eminescu pentru folclorul rominesc este vizibila in toate poeziile, el insusi marturisindu-si radacinile spirituale infipte adinc in sufletul neamului sau: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea din amar.”
Dintre elementele naturii se detaseaza Luna. Aceasta este prezenta in toate cele 5 scrisori si paneaza cu lumina divina asupra cadrului nocturn al viselor.
In plan terestru natura eminesciana este legata de aspiratia spre o iubire absoluta, o natura feerica, propice aspiratiilor spre implinire.
Dintre elementele florale se detaseaza cadrul, cadrul eminescian creste peste marginile de timp ale domniilor, peste acelea ale raselor, el este de veci. In ipostaza mitic folclorica el apare personificat, iar dialogul cu el este un prilej de meditatie asupra destinului efemer al omului ratacitor. Si in „Sara pe deal”, inca din prima strofa se schiteaza cadrul natural, de larga deschidere cosmica, consemnind coordonatele temporale (sara), dar mai ales cele spatiale, atit la nivel terestru, cit si astral, sugerind discret si prezenta umana, din rindul careia va iesi in prim plan tinara indragostita, asteptindu-si iubitul „Sub un salcim, draga, m-astepti tu pe mine”. Tabloul natural este rustic, monoton, este surprins in pragul serii, acompaniat de „buciumul (care) suna cu jale” insotind turmele care urca dealul spre stina, precum si de sursurul apelor (apele pling, clar izvorind din fintina”), dar si luminat de scapararea stelelor.
Natura este cea care ocroteste sentimentul iubirii si il infrumuseteaza.
Titu Maiorescu sublinia in „Eminescu si poeziile sale” ideea ca Eminescu vedea in femeia iubita copia imperfecta a unui prototip irealizabil.

William Shakespeare:

William Shakespeare este fara indoiala cel mai mare scriitor si poet englez. Piesele si poeziile lui ascund o bogatie inegalabila, in care fiecare generatie descopera un mesaj nou.
Cariera de scriitor a lui Shakespeare a fost de aproximativ 20 de ani, din 1592 pina in 1612. In aceasta perioada au domnit regina Elisabeta I (1558-1603) si Iacob I (1603-1625). Opera lui Shakespeare cuprinde doua poeme epice, un ciclu de sonete (poezii cu rima si forma fixa, iambica, avind 14 rinduri) si 37 de piese de teatru.
Actiunea celebrei tragedii shakespeariene, „Romeo si Julieta”, desin este localizata in Verona evului mediu, ramine, de fapt, indiferenta fata de coordonatele ei de timp si de spatiu. Evenimentele care compun subiectul se poate produce oriunde si oricind, cu conditia sa existe doi indragostiti care fac parte din familii sau grupuri sociale aflate in conflict. Aceasta circumstanta explica atit indelungata cariera teatrala a operei lui Shakespeare si succesul de care s-a bucurat, cit si actualitatea ei, la fel de mare, neadumbrita de timp. Nu numai caracterul foarte general al subiectului- iubirea tragica a doi adolescenti- justifica celebritatea si universalitatea personajelor marelui autor englez, ci si valoarea estetica a acestei tragedii, careia in mod unanim i-a fost recunoscut regimul de capodopera.
Eroii lui Shakespeare sunt doi adolescenti care apartin unor familii bogate aflate in dusmanie, Montague si Capulet. Romeo si Julieta se intilnesc printr-un joc al hazardului si se indragostesc, uitand cu totul de ura care le desparte familiile. Dar iubirea lor este, totusi, afectata de ura dintre parinti, fiind obligati sa-si ascunda nu numai dragostea, ci si casatoria prin care se leaga in taina cu ajutorul parintelui Lorenzo, confesorul si ocrotitorul lor. O suita de intimplari si coincidente, legate si de spaima ca iubirea lor ar putea fi descoperita, ajunge sa ii separe. Alte coincidente, confuzii, neconcordante, prin care destinul se amesteca in dragostea lor, duc, in cele din urma, la sinuciderea celor doi indragostiti. Sinuciderea nu este numai un semn al disperarii indragostitilor, ci si expresia refuzului lor de a nu mai fi impreuna, o marturie suprema a iubirii. Nu mai putin, sinuciderea tinerilor devine si o mustrare, neformulta, la adresa lumii lor si a prejudecatilor ei. Este o mustrare postuma, pe care familiile acestora o inteleg si care, la inmormantarea tinerilor, face ca vechea ura dintre Montague si Capulet sa inceteze, fara ca aceasta sa poata risipi si suferinta adusa de moartea copiilor.
Episodul reprodus fixeaza momentul in care cei doi adolescenti isi marturisesc dragostea si hotarasc sa se casatoreasca. Intalnirea lor se petrece noaptea, la adapostul intunericului protector. Sunt feriti astfel de prjudecatile celorlalti, de ura dintre familiile lor, de privirile indiscrete stanjenitoare, care le-ar putea altera sinceritatea si naturaletea nevoii de a-si comunica un adevar numai al lor. Acest adevar, descoperit pe masura ce il exprima, este adevarul unei trairi, al unui sentiment care il subjuga si le schimba intregul echilibru interior. Pasiunea ii face sa simta dorinta unei confesiuni deloc conventionale, aprinsa si totodata inocenta.
W. Shakespeare mobilizeaza pe o suprafata restransa un mare numar de procedee artistice: epitetul, comparatia, hiperbola. Epitetul dulce este repetat de 6 ori, spre a conota aspecte diferite ale unei lumi impregnate de sentimentul iubirii. Efectul cautat si realizat prin repetitie este impresia ca aspectele realitatii percepute atat in dimensiunea ei concreta, cat si abstracta, au fost redimensionate, contaminate de iubire.
Diversele procedee introduse in chiar replicile personajelor sunt subordonate intentiei de a face evident un limbaj al iubirii, care transfigureaza realitatea si ii fixeaza pe indragostiti intr-un orizont al armoniei depline.
Eminescu vs Shekespeare:
Eminescu in aproape toate operele sale a imbinat natura cu iubirea si semtimentele sale, pe cand Shakespeare ne prezinta povestea unor indragostiti ale caror familii erau in conflict.
Eminescu se foloseste in operele sale de maretia lunii, a noptii, de cadrul natural: lacul, izvorul, salcamul,s.a.
In „Sara pe deal” toata povestea se petrece la marginea satului, sub un salcam, la apus de soare. Toata aceasta poveste pare una de vis, de basm, dar nu vom afla niciodata daca ea a avut sau nu loc, pentru ca aceasta intalnire sa poata avea loc trebuia ca iubita lui Eminescu sa se prezinte la intalnire, pe cand la Shakespeare scena se petrece cu adevarat.
Shakespeare isi protejeaza eroii de ura familiilor din care provin cu ajutorul intunericului, in timp ce la Eminescu intunericul are rolul de a infrumuseta peisajul si de creste romantismul scenelor.
In „Romeo si Julieta” actiunea este mai complexa, dar la Eminescu nu actiunea este punctul forte, ci modul de prezentare.