Stefan cel Mare deschide, in istoria poporului roman, una din cele mai stralucite pagini din intemeierea statelor medievale. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani (1457-1504), marele domn a facut din Moldova un factor insemnat al relatiilor internationale in aceasta parte a Europei. Prin activitatea sa remarcabila in sfera politicii externe, Stefan cel Mare a inaugurat o noua era a afirmarii internationale a Moldovei, care s-a impus Marilor Puteri vecine, datorita rolului politic pe care si l-a asumat in conditiile reluarii ofensivei otomane, si a castigat, impreuna cu marele ei domn, un prestigiu international care a atras pretuirea si alianta unor mari puteri, angajate in confruntarea antiotomana. Capetele incoronate i-au cautat alianta, dusmanii l-au privit cu respect, iar umanistii au fixat pentru posteritate imaginea acestui mare domnitor. b3m17mc
Pornind de la realitatea istorica, figura lui Stefan cel Mare a devenit mitica si legendara. Imaginea sa se proiecteaza in creatiile folclorice si in literatura culta, dand nastere la unele dintre cele mai insemnate opere istorice.
Unul din primele portrete din literatura romana reprezinta primul portret literar al atat de cunoscutului domnitor Stefan cel Mare realizat de cronicarul Grigore Ureche. Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist, de altfel istoria literara i-a retinut o buna parte din portrete drept model.
Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan, aprecieri asupra vremii si intrarea lui in legenda.
Astfel, in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata, precum si data exacta. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran, cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan, dar in care predomina trasaturile morale. Acesta are rolul de a emotiona cititorul, pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intr-un mod cat mai somptuos. Cu toate ca Ureche nu a fost contemporan cu voievodul, informatiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada si din traditiile si legendele existente, el este in masura sa realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravura, remarcandu-se sobritatea trasaturilor, fara a fi evitate cele negative. De altfel, portretul debuteaza cu evocarea acestor trasaturi:”manios si degraba a varsa sange nevinovat”. Ele sunt prezentate in antiteza cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi”, bun strateg, conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale, ca exemplu oferit combatantilor. Curajul, vointa, patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan, caci : “pentru aceea , raru razboi nu biruia”. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta, ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut jos, se radica deasupra biruitorilor”. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret - statura - s-a nascut calificativul “cel Mare”, devenind legendar ca insasi persoana. In cel de-al treilea paragraf, Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor, “l-au ingropat-tara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna, care era de dansul zidita”. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman, nici un alt domn nemai reusind asa ceva, iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. Ultimul paragraf reprezinta niste aprecieri asupra vremii, care a fost foarte “urata”, cu iarna friguroasa si vara ploioasa, chiar inainte de moartea lui Stefan-Voda.
Importanta randurilor pe care cronicarul le-a inchinat acestui domnitor s-a dovedit a fi mult mai mare decat autorul insasi, probabil, a banuit, caci aceste randuri au inspirit numeroase opere care au evocat personalitatea legendara a voievodului, precum Vasile Alecsandri, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, el insasi numit “Stefan cel Mare al literaturii noastre”.