Cunoscut si apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade - savantul si scriitorul - a creat o opera caracteristica printr-un profund umanism. Personalitate enciclopedica de tip renascentist, el face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religiilor, orientalist , etnolog, sociolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist - iata cateva dintre multiplele laturi ale activitatii sale. o2d19dp
I. Istoric al religiilor Primele preocupari de istorie a religiilor dateaza din 1925-1926, cand Eliade publica recenzii si articole in revistele vremii. Budismul, orfismul, taoismul, tantrismul, ortodoxia sunt dezbatute sub diferite aspecte inainte de plecarea in India (noiembrie 1928). Aprofundarea si sistematizarea problemelor de specialitate au devenit posibile si necesare incepand cu toamna anului 1933, dupa ce a fost numit suplinitor al catedrei de logica si metafizica a Universitatii din Bucuresti.
Tratatul de istoria religiilor, aparut la Paris in 1949, este o opera de “morfologie”, in care faptele sunt studiate la propria lor scara. Eliade considera istoria religiilor o disciplina totala, avand tangente cu istoria, fenomenologia, psihologia, sociologia, etnologia, antropologia, filozofia istoriei, estetica, lingvistica, etimologia, literatura. Printre cuvintele-cheie din studiile stiintifice ale lui Mircea Eliade se afla, alaturi de mituri, rituri, simboluri si expresia sacrul si profanul. Acestea sunt doua modalitati de existenta a omului in istorie, carora le-a si consacrat o monografie. Sacralitatea se manifesta peste tot, atat in lumea animala, cat si in cea vegetala, fiind camuflata in profan. Formele si mijloacele acestei manifestari difera de la popor la popor si de la epoca la epoca. Tratatul de istoria religiilor este o opera de profunda eruditie, cu sute de trimiteri, cu o bibliografie exhaustiva. Oricine a parcurs paginile acestei carti si-a dat seama ca are in fata o scriere in care viziunea personala a autorului domina uriasul material documentar.
II. Orientalistul Orientalistica, alaturi de istoria religiilor, a fascinat adolescenta si tineretea lui Mircea Eliade. Lupta impotriva somnului si exercitiile de educare a vointei din ultimii ani de liceu si primii ani de studentie, dorinta de a-si depasi conditia reprezinta punctul de plecare al interesului pentru tehnicile yoga. Cartea care-i aduce notorietate in lumea stiintifica europeana si americana e Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne(1936). In acest tratat, Eliade a insistat asupra a ceea ce il atragea in mod deosebit: tantrismul si diferitele forme de yoga populara, asa cum le intalnea in legende si folclor. Aceste aspecte fusesera neglijate atat de savantii occidentali, cat si de cei autohtoni. “Descopeream in textele tantrice ca India nu era pe de-a-ntregul ascetica, idealista si pesimista. Exista o traditie intreaga care accepta viata si timpul; nu le considera nici iluzii, nici izvor de suferinta incarnata ca singur fel de a fi in lume, in care libertatea absoluta poate fi cucerita. De pe atunci intelesesem deja ca India nu cunoscuse numai dorinta de libertate, ci si setea de libertate; crezuse in existenta unei prezente beatifice si autohtone, aici pe pamant si in Timp.”(Memorii)
III. Folcloristul Lucrarile majore de folcloristica a lui Eliade sunt: Folclorul ca instrument de cunoastere (1937), Comentarii la legenda Mesterului Manole (1943) si De la Zalmoxis la Gengis-Han (1970). In cea din urma prezinta cele mai importante traditii mitologice si creatii folclorice ale romanilor. Stralucitelor interpretari ale Mioritei si Mesterului Manole li se adauga analiza mitului cosmogonic popular romanesc, cel al descalecatului si cultului matragunei. Studiile de sinteza au fost anticipate de ample analize, urmarind variate aspecte ale folcloristicii: origini, istoric, interpretare, culegeri, traduceri, studii comparate, surse de inspiratie pentru literatura culta. Articolele si tratatele lui Mircea Eliade condamna diletantismul si impostura, imbina armonios sinteza, eruditia cu accesibilitatea. Desi nu-i displace eseul, improvizatia spumoasa, fara plan, contactul direct cu textul constituie o cerinta de baza a hermeneuticii* sale. Este evidentiata si demonstrata genialitatea folclorului romanesc, in comparatie cu manifestarile similare ale altor popoare, in stralucite pagini de analiza pe text. Eruditia, temeinica documentare, precizia, rigoarea si originalitatea caracterizeaza contributiile lui Mircea Eliade prin care folclorul romanesc se integreaza in mod firesc in universalitate.
IV. Eseist Eliade a selectat o mica parte din cele peste o mie de eseuri ale sale, publicandu-le in trei volume: Oceanografie(1934), Fragmentariu(1939) si Insula lui Euthanasius(1943). Remarcam varietatea tematica a problemelor dezbatute: filozofie a culturii, sociologie, etnologie, lingvistica, etimologie, teorie a literaturii. Sunt prezentati scriitori si filosofi, discutandu-se opere din literatura spaniola, italiana, engleza, franceza si romana. Cele mai des intalnite nume din spiritualitatea romaneasca sunt: Eminescu, Hasdeu, Iorga, Parvan si Blaga. Una dintre ideile obsedante ale esteticii interbelice a lui Mircea Eliade este increderea nestramutata in destinul exceptional al Romaniei, in fertilitatea sa spirituala. Efervescenta noastra culturala este comparata cu sterilitatea din Franta, Italia sau Spania. Aceste contestari nu sunt facute de un diletant demagog, ci de unul dintre cei mai avizati cunoscatori ai literaturii universale, autor, inca de pe atunci, al catorva patrunzatoare analize asupra spiritualitatii occidentale, clasice si moderne.
O dominanta a spiritualitatii romanesti asupra careia atrage atentia Mircea Eliade este prezenta vie, permanenta a istoriei. Aceasta dominanta culturala romaneasca inca de la inceputurile ei, de la Dimitrie Cantemir. Ingemanarea dintre specificul national, si cel universal, continuitatea filonului romanesc de-a lungul veacurilor si creatia populara ca permanent izvor al culturii noastre in muzica, plastica, literatura - iata dominantele spiritualitatii romanesti in viziunea lui Mircea Eliade.
V. Romancier, nuvelist Primul roman, Isabel si apele diavolului(1930) apare in timp ce autorul se alfa in India. Celebritatea scriitorului se datoreaza romanului autobiografic Maitreyi(1933). Romanul imediat urmator, Intoarcerea din rai (1934) ii prezinta pe tinerii propriei generatii - fara ideal si fara certitudini - in miezul evenimentelor sociale din 1932-1933. Folosind tehnica monologului interior, autorul plaseaza actiunea la cafeneaua Corso, in redactia unui ziar si la uzinele Grivita, in timpul grevei. Romanul se incheie cu sinuciderea personajului principal, Paul Anicet, care-si pusese intrebarea daca un barbat poate iubi, in acelasi timp si cu aceeasi intensitate, doua femei. Aparent o continuare a romanului Huliganii, fresca sociala de o deosebita autenticitate si complexitate, care-si are propria sa autonomie. Scriitorul renunta la tehnica monologului interior, desi e convins ca noua modalitate e infinit mai facila. Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, mai ales in Bucurestii anilor 1931-1934. Personajele sunt, in marea majoritate, tineri intre 18 si 25 de ani, avand in ei ceva din nihilismul eroilor lui Dostoevski. Nonconformisti, cu o uriasa incredere in ei, considerand problemele de sexologie esentiale, cred ca lumea incepe cu ei. Plini de contradictii, nu le pasa de prieteni sau de propria familie, nu-si respecta cuvantul dat, nu au nici mila, nici complexe. Cartea pune in discutie problema conflictului dintre generatii si a destramarii familiei. Crearea unor personaje viabile, care se comporta si discuta dezinvolt intr-o societate zugravita cu fervoare - iata unul dintre meritele principale ale cartii.
In Domnisoara Christina(1936) si Sarpele(1937) fantasticul are profunde radacini in folclorul romanesc. Nunta in cer(1938) e o fascinanta poveste de dragoste, considerata dupa aproape un jumatate de veac de la aparitie (1984) cel mai bun roman strain publicat in Italia. Scrisa in limba romana intre 1949 si 1954, Noaptea de Sanziene a aparut in traducere franceza in 1955 sub titlul Forêt interdite. Ulterior, a fost tiparita si in romaneste, intr-un tiraj redus, la Paris, in 1971. In tara cartea nu a putut sa apara decat dupa decembrie 1989. Ampla fresca social-istorica, cu numeroase personaje, Noaptea de Sanziene a fost socotita de autor drept capodopera a sa. Actiunea se petrece in 1936 si 1948, cu intoarceri firesti in timp. Cadrul romanului e cel romanesc. Apar fugar si peisaje din Anglia, Portugalia si Franta. Prezenta tarii noastre e insa obsedanta, iar atmosfera epocii e de o autenticitate unica. Romanul prezinta magistral teroarea rebeliunii legionare si vremurile tulburi postbelice. Lichelismul, oportunismul si cameleonismul catorva personaje apar in aqua forte, iar grotescul si insolitul nu lipsesc. Noaptea de Sanziene contine si elemente fantastice, stranii, introduse in mod firesc in tesatura realista. Romanul pune problema “iesirii din timp”. Eroul ar fi vrut ca, pentru el, timpul sa se opreasca in loc.
Nuvelistica fantastica reprezinta un alt fascinant capitol, incepand cu lucrarile scrise in 1940 (Noptile la Serampore si Secretul doctorului Honigberger) si sfarsind cu proza ultimelor patru decenii de viata, cand au aparut capodoperele La tiganci(1959) si Pe strada Mantuleasa(1967).
In memorialistica, Mircea Eliade sintetizeaza drumul propriei sale vieti: “Traiectoria mea biografica si culturala: Bucuresti, Calcutta, Lisabona, Paris, Chicago. Numai dupa epoca de activitate intensa si frenetica de la 1933 la 1940, aveam dreptul sa ma «detasez» de momentul romanesc si sa incep sa ma gandesc sa scriu pentru un public mai vast si dintr-o perspectiva universala”.