Liceul Teoretic r2d4db
„A.IANCU” Stei

Ioan Slavici (poreclit se pare Ioan Sarbu) s-a nascut la 18 ianuarie 1848 la Siria si era fiul unui cojocar Sava Slavici din Siria Vilagos langa Arad si al Elenei Borlea, fiica preotului din Maderat.
Dupa invataturi capatate in sat, apoi la liceul din Arad si cel din Timisoara al minoritatilor (ca sa invete nemteste) ramane doi ani acasa ca apoi sa mearga la Pesta sa invete dreptul, dar fara tragere de inima pentru ca lui ii placeau psihologia si in general filozofia.
Slavici marturiseste ca se complacea bine in societatea maghiara si ca se instrainase de cea romana careia nu-i cunostea nici „trecutul, nici literatura”. Era atunci epoca in care „Junimea” strangea o seama de bucovineni si ardeleni ce exercitau asupra literaturii o inraurire covarsitoare si determinau in parte o noua stare de spirit. Inca din aceasta epoca si numai in mediile studentilor de peste munti se naste ideea unei Romanii corupte si bizantine. Unii se simt dezradacinati si canta satul, altii, ca Ioan Slavici, se cred datori a lua biciul in mana si a incerca pedepsirea unei societati putrede.
Abia pe la sfarsitul anului 1869, cand merse la Viena, Slavici cunoscu pe Eminescu si prin el lucrurile romanesti. Eminescu il puse, in 1871, in legatura cu Convorbirile, carora le trimise Studii asupra maghiarilor si dupa aceea Povesti. La 24 iulie 1872 se intoarce la Siria si redacteaza in aprilie 1873 Umoristul(Gura satului) colaborand cu numele de Ioan Slaviciu Borlescu. Dupa 1876 il gasim la redactia ziarului Timpul, iar din 14 aprilie 1884 organizeaza ziarul Tribuna la Sibiu. Cu toate ca avea o viziune politica foarte combatuta(pentru carte face si temnita la Vatz in 1889)Slavici era un om pasnic caruia ii placea aerul familial, gradinaritul, fotografia, sculptura in lemn. A avut si o descendenta bogata si ramuroasa trecand granitele tarii. Slavici s-a stins din viata la 17 august 1925 la Panciu.
Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului. Limba impiedicata si neaose e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic: Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie!…Pe parintele Trandafir, sa-l tina D-zeu! …Strange, drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii.
Urmareste cu efecte de cadenta ticurile de vorbire ale eroilor: Dascalul Claita zice la tot pasul: „Pentru ca sa vezi d-ta”. Nuvela Popa Tanda ascunde o intentie de economie politica(aceea de a arata caile posibile de inraurire asupra taranului). Intrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figura de neuitat.
Tot asa de vii sunt Budulea Cimpoierul cu Hutu lui. Aici se trateaza misterul psihologic al unor fiinte cu infatisare neinsemnata in copilarie si un caz de ambitie in clasa de jos. La indemnul invatatorului, Hutu merge la scoala si prinde gust. Doreste sa devina invatator si pleaca la scoala la oras; aici vrea sa se faca institutor intrand la gimnaziu de la care capata ispita de a se face profesor. Merge la seminar si poate fi protopop dar ambitia creste si Hutu renunta la Livia, iubita lui, pentru ca vrea sa se calugareasca spre a ajunge mitropolit. Slavici putea sa faca din aceasta nuvela un mare roman balzacian, zugravind marile energii reci. Pentru a da satisfactie etica cititorului intrerupand desfasurarea normala a personajului, ce inclina spre o ambitie devoranta, el il pune sa se razgandeasca si sa se multumeasca cu protopopia, casatorindu-se din dragoste cu sora acelei fete pe care, iubind-o, o sacrificase planurilor lui marete.
Mai putin compusa si de aceea trecuta cu vederea, Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman. Marile crescatorii de porci in pusta aradeana si moravurile salbatice ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane cu imense prerii si cete de bizoni. Ca in toate mediile pastorale, ordinea sociala se separa de civilizatia de stat si se bizuie pe pacte proprii. Samadaul Lica este un hot si un ucigas, acoperit de persoane tari, interesate sa aiba un om cu experienta. Carciumarul Ghita se aseaza in drumul porcarilor, unde se castiga bani multi si se pune la mijloc intre ordinea juridica a statului si legislatia mutuala a hotilor. Drama lui complexa e analizata magistral. Ghita e duplicitar: vrea sa stranga bani murdari dar ar voi si sa ramana om cinstit. Se intelege si cu samadaul dar se pune in legatura, fara completa sinceritate, cu jandarmul Pintea. Excesul de siretenie pierde pe carciumar.
Scormon, La crucea din sat, Gura satului, Vecinii alcatuiesc un tablou etnografic al satului, observat in clipele lui rituale, logodna, praznic, claca. Psihologia stereotipa a colectivitatii e trasa cu o mana sigura. Se studiaza in civilizatia sateasca miscarea de opinie publica (Ce va zice lumea?),distanta de clase, prestigiul personal. In fata lui Mihu, pretutindeni pe unde trece, oamenii isi descopera capetele, iar nevestele tinere si copiii ii ating cu mana fruntea. Pe o punte se naste intre Cosma si Mihu un conflict de precedenta. Merg amandoi pana la mijlocul puntii si cu „obrajii rositi” Cosma e silit sa dea inapoi.(Gura satului)
Slavici e un observator al sufletului disimulat si crispant de mut. Iubirile, dusmaniile se desfasoara in stilul taciunilor sub cenusa. Badea Mitru si naica Floarea, au jignit cu vorba „sluga” pe Bujor, feciorul pe care l-ar dori ginere pentru fata lor Ileana. Apoi vine impacarea, cu multe formalitati.( La crucea din sat). Cu greu se impaca si Andrei cu Baciu, dupa ce acesta din urma a parat pe cel dintai, pe nedrept, de a fi dat foc casei sale.(Vecinii I ). Iorgovan, feciorul lui Busuioc bogatoiul, iubeste pe Simina din Paduri, pe care de asemenea o vrea de nevasta si sluga Sofron. Expresia sentimentelor e plina de dificultati, tradusa in scene mute. Protocolul rural stanjeneste efuziunile intre Simina si tatal sau. Cazuistica se complica, inceata si acoperita, pana la moartea prin accident a lui Iorgovan. Ca un comentariu etnografic la o astfel de psihologie rituala poate servi evocarea targului de oameni pentru seceris din tinutul Aradului. (Padureanca ).
Aceeasi psihologie mocnita se analizeaza si in nuvela Vatra parasita. Ana, vaduva, a facut invoiala cu Zamfir, pe care l-ar dori de barbat, dandu-i in exploatare o moara si vatra satului parasita din pricina revarsarii apelor. Nici unul, nici altul, cand e vorba de folosul propriu, nu se lasa amagit, ci cauta sa scoata cat mai mult. Spre mai bunul mers al morii, Zamfir face un zagaz, pentru care trebuie bani. Ana il indruma la frate-sau om bogat, dand bani cu camata, care se bucura sa incurce pe Zamfir in datorii spre a lua el moara si vatra. Insa cand zagazul e gata, baga de seama ca apa se lateste peste niste ogoare luate in temeiul unor datorii de la Bucur. Ghita rupe pe furis zagazul si se ineaca. Toate se petrec fara violente, in miscari sufletesti piezise, sugerate de chiar figura acra a lui Ghita.
Sunt frecventi eroii lacomi de bani, avari, speculanti in nuvelele: Vecinii II, Negrea-Batranul, Spiru Calin, Tata Melania, Mahnirile lui Trica, Comoara.
Slavici s-a aventurat sa zugraveasca lumea meseriasilor si mica-burghezie din Bucuresti(pantofari, carutasi, oboreni, spalatorese, croitori, caldarari, zugravi, frizeri, curelari, carciumari in Dealul Spirii). Lipsita de protocolul vietii rurale, aceasta lume, saraca sufleteste, apare vulgara si nu prea pitoreasca. Scriitorul are intentia de a deplange tragediile orasului in nuvelele Nuta si Saracuta de ea.
Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, astazi romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului. Cu mult inaintea lui Rebreanu, Slavici zugravise puternic sufletul taranesc de peste munti si cu atata dramatism, incat romanul este aproape o capodopera.
Intai de toate izbeste la acest roman culoarea vie a fondului pe care se sprijina eroii(Mara -; precupeata vaduva din Radna, Persida, Trica, Huber, Huberoae, Natl, teologul roman Codreanu). Avem in fata oameni tacuti, greu de urnit, incapatanati in prejudecatile si obiceiurile lor, la care gandirea colectiva e mai puternica decat cea individuala. Arhaitatea miscarilor este ingreunata si de factorul rasial, caci de o parte stau nemtii, iar de alta romanii, blanzi in raporturile personale, ironici intr-ascuns si neclintiti in egoismul de natie. Slavici n-are nimic din spiritul de infrumusetare a vietii rurale, atribuit mai tarziu samanatoristilor. Taranii lui(ca si la Rebreanu), sunt egoisti, avari, indaratnici, dusmanosi dar totodata iertatori si buni, adica cu acel amestec de bine si de rau ce se afla la oamenii adevarati. Toti eroii traiesc cu o vigoare extraordinara.
Slavici a intuit prea bine si rotatia caracterului intr-o familie, fenomen mai insemnat si mai evident intr-o societate rudimentara. Cu toate ca s-ar parea ca stau fata in fata tinerii cu noua mentalitate si batranii intepeniti in prejudecati, de fapt nu e vorba decat de o scurta criza de transmitere a deprinderilor ereditare.
Insusirea esentiala a lui Slavici este insa de a analiza dragostea, de a fi un poet si un critic al eroticii rurale, dintr-o provincie cu oameni mai propasiti sufleteste, in stare de nuante si de introspectii. Jumatate din roman noteaza incet, rabdator, aprinderea, propagarea si izbucnirea iubirii la o fata constienta prin frumusete de farmecele ei, intai provocatoare si nehotarata, apoi stapanita si in stare de orice jertfa.
Constructia romanului e sigura, cu nimic artificial, iar incheierea vine cand toate faptele sunt coapte spre a rodi. Uciderea insasi a lui Huber de catre Bandi se indreptateste prin ereditate caci Bandi e copilul unei nebune, el insusi cu simptome de dementa si omorul nu e decat ultimul act al izbucnirii nebuniei.
In Cel din urma Armas, Slavici a voit sa studieze ca si in Mara crizele de formare ale unei familii, de asta data in clasa boiereasca din Romania Veche si sa demonstreze acoperit ca cele mai bune intentii se naruiesc intr-o astfel de societate.
Dar Slavici nu are simtul vietii orasenesti de dincoace, pe care in fond o dispretuieste, nici o foarte buna cunoastere a clasei boieresti. Viata burgheza e infatisata vulgar, cam in felul, lui Delavrancea in scrierile de inceput, redusa la privelistea birtului cu „mititei” si cu „carne cu varza”.
Cel din urma armas, roman cu actiunea intre 1874-1878 e si o cronica romantata a epocii in care apar ca personaje Titu Maiorescu, Caragiale, Th. Nica si altii.
In ce priveste stilul, se observa la Slavici o predilectie pentru limba impiedicata, greoaie si didactica, cu constructii si expresii ca „vorba e”, „abunoara”, cu vorbe neaose cautate inadins si presarate peste tot.
Slavici s-a ocupat si cu lucrari de domeniul istoriei, intre care si un manual de istorie universala. Ele i-au dat ideea de a scrie doua „naratiuni”: Doi batrani si Manea.
Din activitatea dramatica a lui Slavici e de retinut comedia taraneasca Fata de birau; de mai mic interes sunt comedia Toane sau vorbe de claca si drama istorica Gaspar Gratiani.