Personalitati de prestigiu mondial, cercertatori si cunoscatori ai folclorului din lumea intreaga au gasit pentru balada romaneasca miscatoare cuvinte de admiratie si entuziasm. s9n10nb
Leo Spitzer considera balada "Miorita" ca "una din marile creatii ale literaturii mondiale"; Ramiro Ortiz ca fiind fara egal in literatura altor popoare, iar L. L . Cortez ca pe una dintre poeziile cele mai frumoase ale lumii ("una de las poesias hermosas bellas del mundo").
Balada este o opera epica in versuri, mai mica decat poemul, ce exprima un episod semnificativ din trecutul neamului nostru prin intermediul unor personaje alese (domnitori, eroi legendari etc.).
Avand la baza unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului roman, amintite de G. Calinescu, "Miorita" este o culme a creatiei populare si un semn distinctiv al spiritualitatii romanesti.
"Miorita" cunoaste peste o mie de variante care demostreaza sensibilitatea romanilor in receptarea masajului ei, precum si marea vitalitate a acestei teme pe intreg spatiul Romaniei de la Dunare la Maramures din Banat in Bucovina.
Balada exprima intreaga filozofie a vietii si a mortii, a eternelor intrebari in legatura cu existenta omului in lume.
Titlul baladei se explica prin afectiunea deosebita a omului fata de animalul sau de munca, devenit nedespartit, afectiune sugerata prin folosirea diminutivului "miorita".
Aceasta creatie folclorica este o balada ce imbina armonios elementele epice cu elementele dramatice, marcate de dialog si numeroase pasaje lirice, avand ca tema un episod tragic din viata unui cioban invidiat pentru averea sa.
"Miorita" are un subiect simplu structurat pe patru motive fundamentale. Aceste motive se afla intr-o creatie epico-lirica.
Cadrul epic initial plaseaza actiunea pe un spatiu "indefinit ondulat al plaiului romanesc"(Blaga).
Atmosfera este calma, luminoasa si exprima un acord deplin intre om si natura, marcat de doua metafore ("Pe-un picior de plai/ Pe-o gura de rai").
Versurile fixeaza, intr-un fel, timpul desfasurarii actiunii: e toamna cand turmele coboara spre ses pentru iernat.

Verbele la prezent si interjectia "iata" atrag cititorul, marcand stilul oral.
In aceste coordonate spatio-temporale, cei doi ciobani planuiesc omorarea celui de-al treilea. Aceasta hotarare este elementul declansator al actiunii si este determinata de o invidie umana fata de averile ciobanului moldovean ("Iar cel ungurean a...i si cani mai barbati).
Se remarca antiteza dintre natura feerica de la inceput, din primul motiv, si cea generata de ganduri sumbre ale complotistilor.
Motivul urmator se constituie din cantecul mioarei nazdravane. El se realizeaza prin dialogul dintre cioban si oita si este un salt in fantastic compus cu multa maiestrie. Vorbirea dialogata ofera acestui motiv un caracter dramatic.
Elementul fabulos al baladei este mioara, care este personificata, avand un comportament anormal, ce tradeaza nelinistea si zbuciumul sufletesc, cu puteri de prevedere ("Iar cea miorita a...i Iarba nu-i mai place")
Dialogul cu stapanul sau arata reciprocitatea sentimentelor, care unesc cele doua personaje. Astfel, raspunzand intrebarii stapanului sau, oita nazdravana duce la cunostinta hotararea de omor a celor doi ciobani si ii sugereaza o maxima prudenta.
("Dragutule baci/a...i Si cu cel vrancean")
Ea il sfatuieste sa-si ia un caine de paza (" cel mai batranesc/ Si cel mai fratesc").
Al treilea motiv poetic este acela al testamentului formulat de ciobanas in eventualitatea mortii.
Caracterul eroic de pana acum al baladei se transforma intr-un zguduitor liric, prin care ciobanul isi exprima ultimele dorinte ale unei vieti pamantesti. El are convingerea ca dusmanii se vor indura la rugamintile sale, si-l vor ingropa conform traditiei.
Dramatismul baladei creste pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea. Ciobanul nu se sperie de moarte, dar nici nu ramane neputincios in fata ei, ci o accepta, stiind ca mai devreme sau mai tarziu toti oamenii mor.
Dupa moartea sa ciobanasul doreste sa fie cu oile sale si cu tot ce l-a legat de aceasta lume.
O alta dorinta a ciobanasului este aceea de a i se aseza la cap, ca un lucru sfant fluierul.
Prin metafora "lacrimi de sange", balada atinge culmile tragismului romanesc.
In a doua parte a testamentului ciobanasul realizeaza alegoria mortii, stiind ca cele trei evenimente ale vietii omului pe pamant sunt nasterea, casatoria si moartea.

Hotararea oierului de a ascunde mioarelor adevarul este o dovada a dorintei de a le menaja.
Alegoria moarte-nunta se realizeaza printr-o succesiune de imagini luate numai din natura: "soare", "luna", "munti", "pasarele", "stele".
Verbele la geunziu ("lacrimand", "alergand", "intreband", "zicand") exprima tragismul.
Portretul fizic realizat indirect simbolizeaza idealul de frumusete al flacaului roman. El este alcatuit dintr-un lant de metafore, care au la baza comparatii subantelese. Elementele sunt luate din natura ("Fetisoara lui/ Spuma laptelui/Mustacioara lui/ Spicul graului") sugerand integrarea armonioasa a omului cu natura. El este prezentat de maicuta printr-o mare duiosie, fiin numit prin diminutivul "ciobanel". Aceeasi gingasie sufleteasca manifesta si oita, numindu-l "dragutule" sau "ciobanas".
El este tanar, curajos, demn, prietenos. Portretul fizic incununeaza insusirile morale care reies din prima parte a poeziei.
Portretul moral este caracterizat prin harnicie, bunatate, fata de oita si fata de mama sa, optimism, dragoste de meserie, incredere in semenii sai.
Epitetele din aceasta balada au rolul de a infrumuseta si a caracteriza unele personaje ("draguta", "dragutule", sugereaza dragostea dintre om si animal, "mandrie", "batrane" etc.).
Diminutivele sunt specifice genului popular: "miorita", "ciobanel", "ciobanei", " maicuta", "fluieras", "dragutule".
Melodicitatea este sustinuta de repetitii ("stapana, stapane").
Ritmul este trohaic, masura scurta de 7-8 silabe, iar rima imperecheata.
Toate aceste procedee artistice dau un aer stravechi, maret si impunator operei.
"In toata structura ei, aceasta balada unica este asa de artistica, plina de simtire asa de inalta pentru natura eterna, incat eu o socotesc cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru..." (Mihail Sadoveanu).