Motivul “florii albastre” se intalneste la romanticul german Novalis si semnifica la aceste implinirea iubirii ideale dupa moarte, intr-o alta lume, candva, cu speranta acestei impliniri. h8t4tq
La Eminescu, motivul “florii albastre” semnifica aspiratia spre iubirea ideala posibila, proiectata in viitor, dar si imposibilitatea implinirii cuplului (incompatibilitatea a doua lumi diferite, din care fac parte cei doi indragostiti).
Poezia Floare albastra face parte din tema iubirii si a naturii, dar spre deosebire de alte poezii de dragoste, aceasta creatie este imbogatita cu profunde idei filosofice, care vor capata desavarsire in poemul “Luceafarul”. Poezia este alcatuita din 4 secvente lirice, doua ilustrand monologul liric al iubitei, iar celelalte doua, monologul lirico-filosofic al poetului.
Primele 3 strofe exprima monologul iubitei care incepe prin situarea iubitului intr-o lume superioara, semnificand un portret al omului de geniu. Iubita il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa abandoneze lumea ideatica si oferindu-i fericirea terestra.

Strofa a IV-a este monologul liric al poetului in care se accentueaza superioritatea preocuparilor si gandirii sale.
Urmatoarea secventa poetica reprezinta monologul liric al iubitei, care incepe printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii (elemente specifice liricii eminesciene: codrul, izvorul, vaile, stancile, prapastiile). Jocul dragostei este prezent si in aceasta poezie, in care gesturile tandre, chemarile iubirii optimiste, constituie un adevarat ritual. Apare ideea izolarii cuplului de indragostiti de restul lumii. Arta iubirii este descrisa de fata prin gesturi tandre, mangaietoare, ademenitoare.
Ultimele doua strofe constituie monologul liric al poetului. Moartea iubirii sugereaza neputinta implinirii cuplului pentru ca cei doi apartin unor lumi diferite.