s4l6ll

Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504.
La vremea cind pe cimpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.Din "Letopisetul de la Putna" aflam despre prima victorie a temerarului domn, hotarit sa dea riposta cuvenita impostorilor de tot soiul. Astfel "... in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobindit prima biruinta asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljesti".
Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare petronul Moldovei avea sa fie mentionat si de marele Voievod pe Siret la istoric Nicolae Iorga in studiul sau "Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei": "Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava : imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in "Hreasca" apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia".
Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotind-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus friu ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat enegric impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luind apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat-in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai tarinei stramosesti.
Stefan cel Mare era domnitorul care se bucura de dragostea si sprijinul celor multi. Domnia sa a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltind numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei ; asezindule in punctele strategice de navalire a hoardelor straine, care se abateau ca puhoiul nestavilit asupra acelor paminturi. Ca un vrednic si iscusit comandant de armata, s-a razboit cu pricepere, lovind pe neasteptate in dusmanii cumpliti ai tarii.
In acelasi studiu Nicolae Iorga elogia nu fara emotie si mindrie domnia lui Stefan cel Mare, acel "... tinar fiu de domn care smulse Moldova din miinile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o inteleapta cumpanire, ca si prin lupte curagioase... dupa o puternica domnie de o jumatate de veac lasa urmasilor o tara neatirnata mare, bogata. Puternicul lui brat ridica in sfirsit sceptrul cazut in tarina al batrinului Alexandru".
Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sint inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbinzi a acestui mare Voievod al Moldovei.
Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate riduri ca lacustele asupra acestui coit de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie "vilaietul Bogdania", precum era numita de turci Moldova...
Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.
Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, pilcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.
Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mialastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.
Anume aici isi puse de gind Stefan cei Mare si ostenii sai sa le intinda capcana turcilor. Zorii zilei cufundata in picla deasa au vestit prin sunetele de alarma ale trimbitelor si bubuitul tunurilor inceputul marii batalii. Clinchetele paloselor incrucisate se pierdeau in larma glasurilor celor raniti. Indemnurile de lupta nu conteneau nici pentru o clipa. Parea ca cerul se impreunase cu pamintul, potopind in noroi valea Birladului, altadata pustie. Dusmanii inraiti se napusteau cu ura si inversunare asupra ostenilor lui Stefan, nadajduind sa-i inece in singe si sa treaca prin foc si sabie frumoasa, dar napastuita Tara a Moldovei.
Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatind puterile ostenilor sai, indemnindu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savirsit de un pilc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele ..invicibile" ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de hodina in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca singeroasa, dind bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii pilcuri-pilcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti,"si in ziua aceea de marti, a desavirsitei biruinte - cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman - si miercuri si joi pilcuri de vinatori se tinura in urma dusmanilor", avea sa noteze mai tirziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.
"A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati si numai cu mare greutate Soliman pasa si-a scapat viata cu fuga", fusese nevoit sa recunoasca un cronicar turc, martor ai acelei batalii.
Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsine ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor cirmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.
Si intr-adevar in curind temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre "Tara Moldovei. La Valea Alba si la Razboieni Stefan cel Mare, cu o armata de vreo 12 mii de osteni, nu a putut tine piept puhoiului de 200 de mii de turci. Au rezistat insa cetatile Moldovei, pina la urma sultanul vazindu-se nevoit sa se intoarca la Poarta fara a-si realiza planurile sale de a supune Moldova, a-l izgoni pe Stefan cel Mare si a cuceri noi pammturi pe malul marii Negre. Luptele cu turcii au durat pina prin 1487,cind Stefan cel Mare, accepta platirea unui tribut puternicei Porti Otomane, obtinind in schimb libertatea Moldovei si pacea mult dorita in hotarele ei stramosesti.
Stefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei a izbindit in 34 din cele 36 de,razboaie, purtate de-a lungul glorioasei si zbuciumatei sale domnii, ajungind sa se, bucure de faima de bun gospodar ai tarii, iubitor si ocrotitor al artelor si culturii. Intre anii 1466-1469 din indemnul Domniei Sale au fost sa se inalte manastirea Putna, ajunsa mai apoi necropola voievodala si loc de pelerinaj pentru urmasii porniti in lupta pentru libertatea si independenta "Tarii Moldovei. Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte paminturi pe unde si-a purtat pasii Domnul nostru cel fara de moarte.
Marele si distinsul Voievod ai neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisa lui Grigore Ureche "... om intreg la fire, nelenes Si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazandu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiinduse cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor".
Dar anii, viata zbuciumata pietrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, podagra, guta si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfirseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa "Apus de soare": "... Tineti minte cuvintele lui Stefan, care n-a fost baci pina la adinci batrinete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !..."

FRATII JDERI- de Mihail Sadoveanu
Portretul lui Stefan cel Mare

Sadoveanu reuseste sa prezinte ca nimeni altul figura legendarului domnitor Stefan , romanul Fratii Jderi putand fii caracterizat ca roman al domniei acestuia. Stefan domina totul , intregile energii fiind polarizate in jurul sau.El este reprezentantul poporului , este mit , legenda si istorie , un simbol al patriotismului , al dregostei fata de tara , al dreptatii , al credintei in izbanda si in oameni.
Stefan este prezentat de catre Sadoveanu in dubla ipostaza: de domn, un adevarat simbol al Moldovei , si de om.
Stefan isi face aparitia chiar de la inceputul romanului, iar momentul acesta este unul deosebit, si anume hramul Manastirii Neamt , la care este adunata intreaga suflare a Moldovei. Voievodul isi face aparitia calare pe un cal alb, acesta simbolizand puterea politica. Se afla in “al patruzecilea an al varstei” si era inca tanar .”Stralaucitul chip al domniei” era la zenitul puterii. Un portret fizic al domnitorului este sumar realizat.Astfel , "avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa , opriti la zece pasi , pareau ca se uita la el de jos in sus.”
Era privit cu admiratie si respect de multimea adunata , imaginea sa fiind impunatoare. Ajuns la manastire el isi face semnul crucii, saruta Evanghelia si mana batranului staret , fiind exemplu pentru toti cei din suita sa. Stefan impresioneaza pe cei prezenti , fiind admirat de acestia si pentru faptul ca dobandise nenumarate victorii asupra ismailitenilor si tatarilor.Circulau in multime si zvonul ca tatal sau, Bogdan-Voda , l-a blagoslovit in mare taina la muntele Athos ca sa aiba puteri neobisnuite. Deasemenea , se spunea ca este cumplit la vedere si ca are un platos cu care scruteaza pe unii boieri , sau ca are un cal nazdravan , in care sta toata puterea si norocul sau. Cuvantarea pe care Stefan o rosteste este ascultata cu atentie si uimire de cei prezenti , provocand emotie. Astfel, o femeie a “slobozit din maruntaiele ei un prunc” .
Cunoscut de toti si admirat , “se zvoneste prin sate despre maria-sa ca-I om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana”.Se spune ca are ” pecete pe bratul sau drept si legamant sfant…”, iar atunci cand se afla in mijlocul oamenilor e interesat de acstia , de viata pe care o duc si de ceea ce li se intampla.
Daca in relatiile cu boierii este de multe ori aprig si iute la manie, in relatiile cu oamenii de rand este bland si familiar , placandu-I sa poposeasca in mijlocul lor. Este dornic de dreptate si generos,duios si plin de intelegere cu cei care lupta pentru Moldova. Respecta pe cei care s-au jertfit pentru apararea tarii , poruncind dupa batalia de la Vaslui sa se tina post si inchinaciune. In fata trupurilor neinsufletite ale lui Manole Par Negru , Simion Jder si altii, Stefan a ingenuncheat cu adanca evlavie.Toata acesta legatura , apropiere, intre domn si oamenii Moldovei este vazuta tot ca o minune.Stefan a reusit sa castige dragostea si increderea oamenilor , acestia urmandu-l cu credinta si jertfa.Si astfel Moldova a inflorit , putandu-se spune ca pana si natura asculta de vestitul domn: “ploile cad la timp, iernile au omaturi imbelsugate, iazurile stau linistite , morile si paraiele canta, prisacile se inmultesc in poiene”.
Sfaturile pe care Stefan le da fiului sau, Alexandrel , sunt si ele semnificative: “ noi , domnii si stapanitorii de noroade, trebuie sa urmam pilda soarelui, dand in fiecare zi lumina fara a primi.Randuiala noastra nu-I fara noima in fata lui Dumnezeu.Daca ai fi fost un misel, …,ai fi asudat in robie; daca ai fi fost un vierme, ai fi urmat soarta ta mancand trului unui intelept; insa esti cucon domnesc.”
Trasaturile dominante ale voievodului sunt vointa si dorinta de dreptate:” a prigonit pe lotri, a batut peste falci pe dusmani , a grabit sfarsitul vicleniilor.” Reusitele sale ,izbanzile si victoriile nenumarate il fac sa fie privit ca un mit ,ca un ales al divinitatii.Politica pe care el o duce este una dreapta, iar ” bratul mariei sale a lovit, a stapanit si a calauzit”.
Strainii il privesc ca un mare carturar, un iubitor de cultura si arta, un om al Renasterii.Astfel solii straini spun ca “ a baut din apa intelepciunii din aceeasi fantana rasaritena din care s-a adapat Apusul”. Bun diplomat , el primeste diplomati si discuta cu acestia in limbile lor,uimindu-i pe acestia.
Stefan Voda apare razesilor “ intr-o lumina de sfintenie” si atunci cand este vorba de aparat tara, acestia se alatura domnitorului, dovedind solidaritate si incredere.
Romanul se incheie cu stralucita victorie de la Vaslui si cu imaginea monumentala a voievodului care, intocmai ca la inceputul romanului, s-a aratat “pe pripor” , calare.Reactia celor din jur exprima la vederea sa aceeasi infiorare si emotie: “ in jurul mariei sale se aflau , stand in incremenire si cu mainile inghetate unii dintre boieri.” Slujitorii sai care s-au jertfit au fost adunati din ordinul voievodului de prin namoluri. Momentul este plin de tragism , acesta fiind accentuat de cuvintele pline de indurerare rostite de Stefan , care a poruncit “ zi de post si de rugaciune pentru toti mortii nostri”. Trairile domnitorului si ale oamenilor sunt in aceste momente aceleasi , legatura dintre ei fiind indisolubila, iar natura pare si ea patrunsa de acceasi suferinta: “dupa ce a tacut maria-sa , a sunat vantul mai cu tarie”.

Exemplu prin faptele sale, prin caracterul sau , Stefan este un simbol al patriotismului, al dragostei de tara si de popor, al dreptatii, al demnitatii si al cinstei , iar Sadoveanu este cel care prin roamnul Fratii Jderii prezinta “soarele Moldovei” intr-un mod memorabil , figura sa intrand in lumea sfintilor.

STEFAN CEL MARE ilustru strateg
Si ganditor militar al romanilor (1457 - 1504)

Inscaunarea lui Stefan cel Mare urmeaza in istoria Tarii Romanesti MOLDOVA unei etape de un sfert de secol in care amestecul brutal al puterilor invecinate dusese la cedarea celor mai insemnate fortificatii de frontiera ale Moldovei: Chilia si Hotinul.
Ramas singur carmuitor al tarii in mai 1455, voivodul Petru Aron si boierimea cu care guverna au fost pusi in fata planurilor de dominatie asupra bazinului pontic ale noului stapanitor al Constantinopolului si al Stramtorilor Bosfor si Dardanele, Mehmed al II-lea.
Solutia adoptata de Petru Aron si sfetnicii sai in urma Consiliului de la Vaslui (5 iunie 1456) a fost de a accepta plata unui tribut de 2000 de zloti unguresti.
„Inchinarea” de la Vaslui a pecetluit insa portretul politic al voivodului Petru Aron. Pentru rastimpul domniei sale ”Letopisetul de la Putna” adauga consemnarii odiosului asasinat de la Reuseni doar stirea de grava rezonanta prin laconismul sau: „si in vremea lui s-a inceput darea turceasca”.
Concomitent, Petru Aron a ales calea recunoasterii suzeranitatii regelui Cazimir al IV-lea la 1 octombrie 1455 domnul Moldovei angajandu-se sa presteze cuvenitul „auxilium” impotriva oricaror dusmani.
Fata de Moldova lui Alexandru cel Bun aceea din 1456 -; cu un domn vasal Poloniei si tributar otomanilor, lipsita de fortificatiile Hotinului si ale Chiliei -; se infatisa cu un statut international diminuat.
Era firesc ca domnia ce se pregatea, a lui Stefan Voivod, sa se intemeieze pe un program dinamic, recuperator si restaurator ale pozitiei principatului romanesc dintre Carpatii Orientali, Nistru si Mare.
Noul domn, prin originea si formatia sa, era pregatit sa intruchipeze un asemenea program. Nascut in a doua jumatate a deceniului patru al secolului al XV-lea, Stefan Voivod era fiul lui Bogdan al II-lea si al Mariei -; Oltea, descendenta unei familii boieresti din partile Bacaului. Traditia populara leaga de Borzesti copilaria viitorului domn, nepot direct, prin tata, al lui Alexandru cel Bun.
Asociat de tatal sau la guvernarea tarii si mentionat cu titlul de voivod in actele de cancelarie ale domniei acestuia, printul Stefan a fost martor activ al victoriei din Codrii Crasnei (1450) in fata invaziei polone, dar a avut si trista experienta a miselescului asasinat de la Reuseni. Beneficiar al clauzei de adapost in Transilvania, cuprinsa in tratatele dintre Iancu de Hunedoara si Bogdan al II-lea, tanarul voivod avea sa creasca in atmosfera propice din preajma marelui capitan si a lui Vlad Tepes, protejatul acestuia. Era un mediu prielnic formarii unui domn energic, cunoscator al prerogativelor sale, familiarizat cu arta razboiului al carui desavarsit exponent se ilustrase „cruciatul de sange romanesc” Iancu de Hunedoara.
Pe 12 aprilie 1457 Stefan a infrant fortele lui Petu Aron la Doljesti pe Siret, langa garla numita HREASCA. In camp, pe drumul Siretului, intr-o adunare a starilor („s-au adunat tara”), printr-un act considerat de contemporani „de justitiv” -; de unde perpetuarea numelui „Dreptate” dat de atunci locului -, Stefan a fost inaltat in scaunul domnesc al Moldovei si uns de mitropolitul Teoctist.
Lunga si glorioasa sa domnie coincide in istoria poporului roman cu perioada maximei afirmari a Moldovei ca forta politica si militara in estul si sud-estul Europei. Si aceasta pentru ca Stefan, chibzuit gospodar, ferm conducator de tara si neintrecut comandant militar, a reusit ca nimeni altul pana la el sa promoveze cu succes politica de consolidare a autoritatii centrale -; pe plan intern -; si de aparare a neatarnarii pe plan extern.
Desfasurand o politica activa, inteleapta si largind considerabil aria negocierilor de alianta, de la Venetia, pana la indepartatul han turcoman UZUN HASSAN, destinat sa indeplineasca functia unei diversiuni in flancul oriental al Imperiului Otoman, Stefan cel Mare a izbutit sa asigure, intre rivalitatile concurente ale regatelor polon si ungur pentru dominatia spatiului romanesc si in fata uriasei forte militare a temutului cuceritor al Constantinopolului, sultanul Mehmed al II-lea, independenta in fapt a tarii sale, sa dea Moldovei cel mai inalt prestigiu international in epoca medievala. Confruntat indeosebi cu marea primejdie creata de expansiunea otomana care ameninta nu numai Moldova, Muntenia si Transilvania dar si celelalte state sud-est si central Europene, preocupat in permanenta de a asigura linistea, bunastarea si libertatea tarii sale si a intregului spatiu Carpato-Danubiano-Pontic, marele voivod roman s-a angajat intr-o lupta care implica un urias efort militar si politic, mobilizarea tuturor resurselor romanesti, gasirea unor forme si metode noi de actiune pe scara strategica si tactica, in sfarsit o ampla politica de aliante pe plan international.
Cum era si firesc, conceptia sa politico-militara a vizat sa realizeze mai intai unitatea de actiune a Moldovei cu Transilvania si Tara Romaneasca, sa inchege un puternic front antiotoman romanesc, asa cum il infaptuise cu alte mijloace si intr-o alta etapa istorica Iancu de Hunedoara. De asemenea, asigurarea unui larg sistem de aliante cu statele europene crestine a fost intrevazuta ca o cale de sporire a eficientei efortului de aparare al poporului roman. Din pacate insa, la ceasul decisiv cand a trebuit sa infrunte puhoiul otoman ori armatele altor state cotropitoare, cu exceptii insignifiante, romanii au trebuit sa se bizuie doar pe propriile lor forte. Meritul incontestabil al romanilor sub Stefan cel Mare consta in aceea ca, in asemenea imprejurari potrivnice, nu s-au lasat coplesiti, nu au depus armele, ci, condusi de marele domn, s-au avantat cu energie si incredere impotriva tuturor dusmanilor, pe care i-au biruit si izgonit din tara, demonstrand o data mai mult ca un popor nu poate fi infrant atunci cand isi manifesta hotarat vointa de a trai liber.
Pentru aceste aspiratii legitime, stravechiul pamant romanesc al Moldovei si celelalte tinuturi ale patriei au fost stropite din belsug cu sangele celor mai buni fii ai poporului nostru. Si tocmai patriotismul fierbinte, atasamentul neclintit fata de cauza libertatii, i-au dat poporului roman taria de a iesi invingator -; asa cum a fost la Baia, Vaslui sau Codrii Cosminului, batalii care, alaturi de numeroase altele, au intrat in istoria noastra ca adevarate momente de glorie romaneasca.
Stefan cel Mare a ridicat arta militara romaneasca pe culmi inca neatinse, perfectionand si imbogatind principiile si procedeele de lupta folosite de inaintasii sai. El a stiut sa conduca cu maiestrie cele 36 de razboaie, dintre care 34 victorioase, spre linistea si apararea tarii.
Sub steagul tarii, la chemarea domnului, in caz de mare primejdie, se puteau aduna in scurta vreme 40.000 sau chiar 60.000 de luptatori, adica oastea de tara, formata din locuitorii muntilor si vailor, ai satelor si targurilor moldovenesti „frumosi luptatori, simpli, cu caciuli inalte, lungi plete si ochi de foc, purtand unelte de munca prefacute in unelte de lupta si arcuri atarnate pe umeri” -; cum ii descrie Nicolae Iorga.
In fruntea unei asemenea ostiri, cu un pronuntat caracter popular, de masa, marele voivod a infruntat valurile de navalitori, i-a nimicit adesea sau i-a alungat din tara.
Concomitent cu organizarea ostirii, Stefan cel Mare s-a preocupat de fortificarea tarii. Astfel a fost desavarsit sistemul unitar de cetati al Moldovei, care punea la adapost tara fata de atacurile dusmanilor din orice directie ar veni. Despre acestea, cronicarul Miron Costin spunea: „Dar toate Cetatile acestea erau la inceput mai mici si aveau numai partea din mijloc ca niste turnuri, zidurile de jur-imprejur le-au facut domnii, cele mai multe insa au fost facute de vestitul domn-batranul Stefan Voda”.
In vremurile tulburi, cand tara era amenintata, conceptia politica si militara a lui Stefan cel Mare si Consilierilor sai a avut in vedere conjunctura internationala, a urmarit cu perseverenta ca Moldova sa nu aiba niciodata doi sau mai multi adversari in acelasi timp, a apreciat corect situatia politico-strategica generala, raportul de forte si a desprins concluziile necesare in interesul tarii sale. Marele domnitor, exponent al demnitatii romanesti, a urmarit ca aliantele, atunci cand se realizau, sa nu ameninte in nici un fel neatarnarea Moldovei sa nu se transforme intr-o camuflata subordonare fata de o putere straina. Iar atunci cand regele Poloniei, Ioan Albert, a considerat ca alianta ii da dreptul la directa incercare de supunere a Moldovei, aceasta, sub Stefan cel Mare, i-a replicat cu unicul limbaj posibil in situatia data si in atatea altele, cel din Codrii Cosminului (26 octombrie 1497).
Stefan cel Mare a fost unul din domnitorii care a aplicat toate formele strategice de ducere a razboiului. Aparare activa, cu acele trei faze ale ei: hartuirea inamicului pe caile de inaintare, batalia hotaratoare si urmarirea fortelor de invazie pana la alungarea acestora peste frontiere, a constituit forma principala, ilustrata convingator in vremea razboiului din 1467 cu armata regatului Ungariei si indeosebi in iarna anului 1475 la Vaslui atunci cand batalia decisiva se incheia nefavorabil, cum a fost la Valea Alba in iulie 1476, voivodul ajutat de parcalabii si capitanii sai isi refacea in scurt timp oastea si trecea la contraofensiva.
Strategia lui Stefan cel Mare s-a remarcat prin originalitate, indrazneala solutiilor, varietatea si metodelor de actiune utilizate pentru infaptuirea obiectivului principal, conferind marelui voivod un statut aparte in galeria marilor comandanti ai epocii. Antonio Bonfini, spunea ca domnul roman „era insufletit pentru lucruri frumoase si, mandru, activ si stasnic in razboi”. Iar Nicolae Iorga in frumoasa caracterizare arata „ca a cioplit piatra scumpa a vitejiei romanesti, ce a scanteiat in focul razboaielor drepte si cuminti cu atata stralucire incat a uimit neamurile”.
Succesele militare dobandite de oastea comandata de marele domn au avut un puternic ecou in epoca.
„Faptele tale contra turcilor pagani au adus atata celebritate numelui tau incat toata lumea vorbeste despre tine si, in unanimitate esti foarte laudat”. Cuvintele Papei Sixt al IV-lea adresate lui Stefan cel Mare in primavara anului 1475, la scurta vreme dupa victoria de la Vaslui sunt o dovada sigura ca inca din timpul vietii faima sa depasise granitele tarii, impunandu-l lumii ca pe o personalitate politica de prima marime.
Anuntata de „ploi mari si revarsari de ape si potopuri”, dupa consemnarea „CRONICII ANONIME A MOLDOVEI” moartea lui Stefan cel Mare -; „marti, 2 iulie 1504, la 4 ceasuri den zi” -; a fost imediat resimtita atat de romani cat si de popoarele si statele vecine. Dinamismul personalitatii sale marcase o jumatate de secol din istoria romanilor si bazelestatele solide ce stiuse a le construi aveau sa asigure inca decenii in sir stralucirea Tarii Romanesti Moldova si, o data cu ea, a intregii civilizatii romanesti.
Poporul roman a stiut sa cinsteasca cum se cuvine memoria aceluia care-l indrumase ca nimeni altul in epoca spre culmile gloriei si demnitatii.
„Cel mare”, „cel Bun”, cel Viteaz”, „cel Sfant”, sunt apelative care exprima veneratie si fara de care numele marelui barbat n-a fost rostit niciodata pe pamantul romanesc.
In constiinta poporului, trecerea timpului a facut din Stefan cel Mare un erou popular devenind un model suprem al vitejiei, cinstei, dreptatii si omeniei. El este deopotriva taran, ostas, sfant si imparat. Are puterea de a face minuni, de a invia mortii si de a proroci, deoarece el nu este mort, ci doarme la Putna de unde se ridica in momente grele pentru tara. Asa s-a intamplat in 1877, cand, povesteste un taran, combatant in razboiul de independenta: „s-a sculat din mormant si duhul lui a carmuit si a povatuit ostirea de i-a batut pe turci, sa mai simta inca o data trecand prin ei spaima de alta data”.
Numele sau este cantat in colinde si pomenit in descantece -; de dragoste, - de buna menire, - de mangaiere, este pe buzele mamei cand isi alinta copilul prin cantecul de leagan.
Ca un reflex al acestei stari de spirit unanime, marii nostri oameni de cultura -; scriitori si istorici -; s-au aplecat cu interes si luciditate asupra impunatoarei personalitati a lui Stefan cel Mare, evocandu-l pilduitor in momentele hotaratoare ale istoriei noastre sau invocandu-l justitiar in clipele de restriste.
Grigore Ureche, Ion Neculce, Gheorghe Sincai, Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Mihai Eminescu, A.D.Xenopol, Nicolae Iorga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Adrian Paunescu s.a., sunt nume care dovedesc ca intelectualitatea noastra s-a apropiat scrutator de acela in care „romanii au gasit -; cum scria N.Iorga -; cea mai curata si mai deplina icoana a sufletului sau”.

BIBLIOGRAFIE

- O sama de cuvinte -; Ion Neculce,
Ed.Ion Creanga -; Bucuresti, 1990.

- Descrierea Moldovei -; Dimitrie Cantemir,
Ed.Minerva -; Bucuresti, 1986.

- Studii de Istorie -; Dimitrie Onciul,
Ed. Lyceum, 1971.

- Pagini alese - N.Iorga,
Ed.Ion Creanga, Bucuresti, 1985.

- Istoria lui Stefan cel Mare -; N.Iorga,
Ed.Columna, 1985.

- Istoria militara a poporului roman -; vol.II.,
Ed.MILITARA, Bucuresti, 1986.