r2p9pm

CEZAR BOLIAC
Cezar Boliac (1813 1881) a fost o personalitate interesanta, pe nedrept uitata. Era un mare devorator de carti, si ale sale Medi tatii in proza si versuri din 1835 indreptatesc sa se creada ca citise Les paroles d un croyant ale lui Lamennais, aparute in 1833.
El e un umanitarist, cam exaltat, cum erau de altfel toti pe atunci, induiosandu-se pentru vaduva saraca, cersetor, orb, muncitor, salahor, clacas, osandit la ocna, fara a fi insa comunist, cum pretindea Eliade, care il poreclise Sarsaila. Boliac izbuteste in evocarea feericului arhitectonic, dar si a grandiosului tehnic.
Descrierea unei furtuni haotice pe munti de cremene e remarcabila:
Imi place s-ascult vantul tunand din mal in mal,
Imi place sa vaz capra sarind din piatra-n piatra,
Imi place s-aprinz zeada pe o intinsa vatra
Si cerbul pe-o sprinceana sa-l vaz fara rival.
Sa stau la obarsia garlitii de cristal,
Mai rece decat gheata, si-n unda-i cea marunta
Sa vaz suind un pastrov si lostrita carunta,
Mai iuti decat sageata, pe piatra de metal.
S-ascult la pasari triste ce noaptea se destept;
S-ascult tempeste negre departe-ntaratate,
Si pravalind copacii, torente-nfuriate,
Si vaile sa urle de un potop ce-astept.
Si trasnete in cremeni izbind neincetat
Sa umple tot eterul de aburi de pucioasa,
Sa surpe in prapastii o stanca scorburoasa,
Sa zbiere pe ea ursul de groaza spaimantat.
Poetul dezvaluie o arta decorativa de sursa hugoliana in tablouri amanuntite, sclipitor arheologice, vrednice de un Th.
Gautier si pe care un parnasian le-ar fi aprobat din toata inima, dovada aceasta viziune exotica:
Sub sase stalpi granitici si-un rosu val de lana
Pe el cu animale cusute tot de mana,
Maret era drapat
Un pat de abanosuri, ascuns in bumbac moale,
S-un jet de dinti de fildes cu draperii pe poale,
Si-o baie de agat...
De-a dreapta se inalta un turn trufas, gigantic,
Zidit de toat-Asia dupa un plan fantastic,
De Iehova damnat;
S-alaturea cu dansul a lui Nembrod cladire,
Semeata ca si turnul, isi da a ei privire
In raiul suspendat.
Boliac a fost un jurnalist distins (amator onorabil si in arheologie), cu idei daca nu profunde, cel putin limpezi, expuse uneori cu o excelenta tehnica de gravor istoric.

IOAN CATINA
Marsul revolutionar al lui Ioan Catina (1828 1851), cantaretul muntean al anului 1848, era prea fatis instigator la lupta de strada intre clase ca sa fi putut deveni imn national:
Haideti frati intr-o unire,
Tara noastra e-n pieire:
Aste ziduri si palate
Unde zac mii de pacate,
Haideti a le darama.
Byronizant, el sta pe stanci si canta cu mari gesturi zgomotoase (Poes ii, 1846) noaptea ( O! noapte! noapte! noapte! tu esti ca o femeie/ Ce am iubit odata; si mica-acea scanteie/
De vulg necunoscuta prin tine-am dobandit ), zadarnicia ( Ha! ha! ha! ha! iaca un nume!... iaca inc-o vanitate!? Omer, Dante,
Byron, Hugo! un cantec desert in toate,/ Un accent, intre morminte, un sarcasm in sarbatori ).

ANDREI MURESANU
Caracterul de Marsilieza romana l-a putut lua insa Un rasunet
(Desteapta-te, romane) de ardeleanul Andrei Muresanu (1816
1863), imn profetic si grav, plin de strigate solemne:
Desteapta-te, romane! din somnul cel de moarte,
In care te-adancira barbarii de tirani!
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarte,
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!
Si in alt Resunet, poetul isi verificase printr-un grozav blestem vocatia lui profetica, de izvor biblic:
Intuneca-te, soare, s-aurita ta lumina
Pastreaz-o pentru fiii din timpii viitori,
Acopera-ti, o, luna, a ta raza senina,
Sa nu o vada muntii s-a lor locuitori!
Putina mostenita ramaie-le povata,
L-a iadului prapastii pogoare-se de vii;
O moarte necurmata sa pasca-a lor viata,
Cutremur, spaima, groaza, ajunga asea fii!
Restul productiei poetice este sub orice critica. Omul insusi nu era, ca exponent al Ardealului oprimat, la inaltimea propriului sau imn.
G. SION
G. Sion (1822 1892) a devenit popular prin rizibila Limba romaneasca:
Mult e dulce si frumoasa
Limba ce vorbim,
Alta limba armonioasa
Ca ea nu gasim.
Traducerile (Mizantropul de Molière, Horatiu de Corneille,
Phedra si Athalia de Racine, Zaira de Voltaire etc.), piesele originale (Candidat si deputat, La Plevna) sunt fara insemna tate. Interesant e doar memorialistul din Suvenire contimporane.
Emanciparea tiganilor, istorie a unui tigan rob, nascut din legaturile boierului Cantacuzin Pascanu cu o frumoasa tiganca, impins la sinucidere, fiindca, umblat prin lume, in Franta, nu capata slobozenia spre a se casatori cu o frantuzoaica, e o naratiune condusa in tonul unui memorial francez din sec. XVIII.
Fratii Cuciuc trateaza problema ereditatii criminale cu elemente de basm arab. Un turc paricid transmite urmasilor fatalitatea delicvescentei, si ultimii descendenti, doi frati Cuciuc, isi ucid si ei parintele si merg la spanzuratoare satanici, ca niste adevarati contemporani ai lui Rolla:
...imbracati in haine negre, purtand pe cap niste caschete de plisa neagra, cu pantalonii sumesi, ca sa nu-i umple de noroi, tinandu-se de brat unul de altul, mergeau veseli ca la o parada, salutand in dreapta si in stanga pe cei ce cunosteau.
Un memorial traieste din amanuntul care coloreaza o epoca.
Sub acest raport Suvenirile sunt o galerie de tablouri de un pitoresc fastuos.

C. NEGRI
C. Negri (1812 1876), care a jucat un insemnat rol politic in pregatirea diplomatica a Unirii, frate al Elenei Negri, steluta lui V. Alecsandri, fiu vitreg pe de alta parte al poetului Conachi, a lasat cateva poezii de amator. Darurile lui veritabile se revarsa in corespondenta franceza, in care afectiunea pentru copii, bonomia omului batran, informatiile marunte, despre cele mai neinsemnate lucruri casnice (varza de Bruxelles) se amesteca si se imbraca intr-un stil creionat de fermier literat, superior cu mult materiei.
D. DASCALESCU
Din Ziorile si din Scrisorile din Tara tintareasca ale infocatului unionist focsanean D. Dascalescu, sunt putine strofe revelabile.
Pitoresca apare doar confesiunea autobiografica Mijloacele:
M-am nascut cam pe-acea vreme pe cand limba cea greceasca
Si stiinta de placinte nu mai da nici un folos;
Pe cand cele vechi mijloace neputand sa mai slujeasca,
Multe slice si benise ramasese de prisos;
Obiceiuri si traditii de multi secoli consfintite
Cu greceasca si placinta dimpreuna au pierit,
Alta limba, tot streina, si naravuri mai cioplite
Se sili de-atunci sa-nvete tot romanul iscusit.

G. SAULESCU, C. CARAGIALE, E. VINTERHALDER,
D. GUSTI, N. ISTRATI, AL. PELIMON
In afara oricarui interes literar sunt paharnicul Gheorghe
Saulescu, poet si autor didactic (*1798), C. Caragiale, actorul, poet si el si autor dramatic (1812 1877), E. Vinterhalder
(1808 1869), tovarasul de tipografie al lui C. A. Rosetti, autor al unei culegeri de poezii Flori si scaeti pe malul Dambovitei,
D. Gusti (1818 1887), protejatul salonului literar al lui G.
Asachi, N. Istrati (1818 1862), poet netalentat si antiunionist, poligraful Al. Pelimon (1820 1881), evocator in versuri de timpuri eroice.
C. D. ARICESCU
De la C. D. Aricescu (1823 1886), istoric bine documentat al miscarilor de la 1821 si 1848, se pot retine dintr-o productie intinsa si arida, ba chiar ridicula, in maniera lui Bolintineanu, aceste emotionante versuri pe vechea tema a caducitatii civilizatiilor:
Patruzeci de secoli trec pe dinainte
Si fiestecare isi recheama-n minte
Imperii, popoare, care nu mai sant,
Care gem uitate in negrul mormant,
Sau care lasara numai al lor nume
Din zgomotul mare ce facura-n lume!
Unde este Roma, unde e Atena?
Unde e Palmira, unde Cartagena?
Unde este Tirul, unde e Sidonul?
Unde Ecbatana, unde Babilonul?
Unde este Cesar si Napoleon?
Unde este Brutus, unde e Caton?
Unde e Platone, unde e Socrat?
Und-Epaminonda, unde Ipocrat?

IOAN SARBU
Nu se poate vorbi esteticeste de o poezie a basarabeanului
Ioan Sarbu (1830 1868), autor de Fa bule si al unor Alcatuiri
(Chisinau, 1852). Insa in conditiile de stanjenire culturala in care scria, gestul lui e merituos si se cade sa-i citam o descriptie a carnavalului:
Cu-a carnavalului sosire,
In scarbe sa face lipsire;
Caci facutele nenumarate
Sunt cu betia-ncurcate.
Sa-i de blini unse tare
Si o oca bautura,
Sa-i de noua ganditura;
Deci intra si moldovanul,
Cautand in punga banul,
Dar gasind el maruntele,
Striga sa-i de placintele.
Pe la multe fagadai,
Vezi veselii si batai,
In care da rusu strigare
AL. DONICI
Fabula a inflorit in aceasta vreme, mai ales ca permitea aluziile politice. Dar vreun fabulist care sa atinga limitele artei nu intalnim, si basarabeanul Al. Donici (1806 1866) face figura onorabila doar printr-o cadenta mai sprintena, ca in aceasta fabula unionista:
Racul, broasca si o stiuca
Intr-o zi s-au apucat
De pe mal in iaz s-aduca
Un sac cu grau incarcat.
Si la el toti se inhama:
Trag, intind, dar iau de sama
Ca sacul sta neclintit,
Caci se tragea neunit.
Racul inapoi se da,
Broasca tot in sus salta,
Stiuca foarte se izbea
Si nimic nu folosea.
Nu stiu cine-i vinovat,
Insa, pe cat am aflat,
Sacul in iaz nu s-a tras,
Ci tot pe loc a ramas.