In monumentala editie a operei lui Mihai Eminescu, inaugurata, cum prea bine se stie, de Perpessicius si desavarsita (in saisprezece volume masive) de un colectiv de cercetatori de la Muzeul Literaturii Romane (responsabilitatea sectiunii de publicistica, a stabilirii paternitatii textelor si a redactarii comentariilor revenindu-i lui Dimitrie Vatamaniuc, iar aceea a problemelor filologice ale editiei lui Petru Cretia ), se include, in volumul X, si articolul aSe poate pune intrebarea…i, ca text cu paternitate incerta. Acest articol a fost publicat in Romania libera, XIII, nr. 13/25 ianuarie 1889, p.1 si reprodus in La liberte roumaine, III, nr. 10, 14/26 ianuarie 1889, p. 1. g5i6ic
In urma alegerilor generale din octombrie 1888, desi conservatorii isi consolideaza pozitia, nu pot alcatui un guvern monocolor, astfel incat se ajunge la o formula de guvern eterogen, al carui presedinte era Theodor Rosetti, iar printre membri se aflau un numar de junimisti conservatori (P. P. Carp, T. Maiorescu, Al. Marghiloman etc.), iar la Ministerul de justitie, liberalul G. Vernescu. Romania libera, organ junimist, il ataca, in articolul in discutie, pe G. Vernescu, punand problema viabilitatii unui guvern cu un liberal la Justitie, institutie chemata sa asigure o campamia impotriva coruptiei, in care, dupa junimisti, erau antrenati rosii (cum erau numiti liberalii de catre adversarii lor politici).
Pentru ca cititorul sa poata urmari demonstratia privind paternitatea articolului in discutie, il reproducem, integral, atragandu-i atentia ca cifrele 1 si 2 si literele (cursive) interpolate in anumite locuri ale textului, puse in paranteze drepte a i, marcheaza elementele constructiei argumentatiei in ansamblul ei, de care ne vom folosi, alaturi de alte probe, pentru solutia sustinuta de noi.

a Se poate pune intrebarea... i

a1i Se poate pune intrebarea daca imprejurarile actuale si cu gruparile existente ale partidelor politice din tara va fi sau nu cu putinta ca guvernul sa izbuteasca pe deplin in realizarea programului sau de reforme, dind tarei toate imbunatatirile pe care timpul si situatiunea poporului o reclama. aai E adevarat ca in anul in care a espirat tara a trecut prin o criza politica a carei insemnatate si a carei rezultate probabile nu se pot apretia de pe acum si imediat, abi dar pe de alta parte nu se poate tagadui ca acea criza sta intr-o strinsa legatura cu soarta politica si sociala a tarii, si din ea trebuie sa rasara solutiunile normale ale problemelor politice pe cari reforma ni le impune. E deci cestiunea daca ne sflam in adevar in preziua unor evenimente care sa decida in mod hotaritor pozitiunea tarii ca stat civilizat si constitutional, intemeiat pe cerintele dreptului modern si a exigentelor prezentului, daca avem inca puterea de-a intari si imbunatati situatiunea dinlauntru prin reforme intelepte si masuri corespunzatoare cu ele, daca avem vointa de a continua in interesul bine inteles al tarii programul politic inaugurat in martie anul trecut, sau daca din nou tendintele adverse ale grupurilor politice cu aspiratiuni invechite si egoismul glacial al ambitiosilor politici vor ridica piedici in calea dezvoltarii nationale. aci Prezumtiunea ac1i care admite posibilitatea introducerii reformelor presupune insa ca conditie neaparata ca, din lupta parlamentara ce va incinge intre grupurile politice actuale, guvernul din martie sa iasa nu numai in forma, ci si in esenta in ce priveste spiritul politicii sale, c-o victorie deplina asupra adversarilor; ac2i iar prezumtiunea a doua, adica crearea de piedice in contra realisarei programului de reforme s-ar ivi desigur in cazul cind unele din elementele politice cari participa la putere n-ar vedea in sacrificiele pe cari guvernul din martie le-au facut pentru a ajunge la o intelegere decit un semn de slabiciune sau de inclinare de a renunta la realizarea programei atit in ce priveste forma cit si spiritul ei.
adi Rezervele pe cari guvernul din martie le-a stabilit pentru ca o intelegere sa fie cu putinta au fost in privire formala intii ca nu se renunta la nici unul din membrii cabinetului cari ar fi colaborat la proiectele de reforma, iar in privire materiala declaratiune, asemenea franca, ca nu se renunta la nici unul din proiectele de reforma. Pe baza acestei conventiuni s-au format deci pin-acum majoritatea parlamentara si tot pe aceasta temelie ar fi de dorit ca sa ramiie si in viitor.
aei Zicem ca aceasta e de dorit, dar vine intrebarea: oare aceasta majoritate va persista sa existe si atunci cind i s-ar zice ca cabinetul are o alta misiune mai generoasa decit aceea de-a servi de unealta in desfasurarea egoista si unilaterala a manoperelor de partid si de-a pastra intrigilor politice caracterul veninos si vendicativ care il au azi? Aceasta intrebare e intemeiata si ar fi o credulitate prea mare si un optimism exagerat daca am admite ca guvernul nu va fi nicicind pus in necesitatea de a-si arata nemultumirea fata cu masinatiunile unor pretinsi amici politici.
afi Dintre proiectele propuse se intelege ca primeaza cele privitoare la cestiunea agrara si ca merita preferenta si intiietate in sirul discutiunilor parlamentare. Dar o cestiune de o importanta, de nu egala cel putin coordonata celei de mai sus, este a reformei organizatiei judecatoresti prin admiterea macar partiala a inamovibilitatii. In aceasta privinta insa s-a intimplat ceea ce Victor Hugo propunea pentru aducerea in lume a pacii universale. Amic al pacii si amic al celor ce propaga formarea unei legi universale pentru a eterniza pacea, el zise: doresc pacea universala care sa-mpace toate interesele. Cam astfel, inainte de a se fi votat legea inamovibilitatii, s-a intimplat remanieri in personalul magistraturii cari seamana cu mijlocul propus de Victor Hugo pentru intemeierea pacii universale. Dar sa speram ca, pe viitor cel putin si sub domnia unei noi legi, va inceta obiceiul de-a numi sau demite magistrati numai pe motivul strimt ca ar fi avut alte convinctiuni politice, caci toate consideratiunile de partid si personale ar trebui cu desavirsire inlaturate cind e vorba de numiri in magistratura, unde numai interesul unei dreptati impersonale cauta sa decida. agi In discordanta cu misiunea ce-a fost incredintata cabinetului, care a fost o misiune de impacare, vedem rasarind din nou pe orizon pericolul unor procese de razbunare politica ca cel privitor la dezordinile comise la unele redactiuni si in sfirsit ca procesul pe care unele elemente voiesc sa-l faca fostului cabinet Bratianu. E evident ca asemenea lucruri sint cu totul contrarie rolului de impacare cu care coroana insarcinase cabinetul si ca toate acestea nu pot decit sa alimenteze si mai mult urele si razbunarile politice, caci in privinta acestui rol d. ministru de externe s-a exprimat inca din martie in numele noului cabinet. ,,Garantie de impunitate pentru guvernul trecut? Noi in aceasta privinta -; si aceasta declaratiune o fac in numele intregului guvern -; credem si nu ne vom departa niciodata de aceasta credinta, ca in politica gresalele se indrepteaza, dar nu se razbuna. Daca dv. credeti ca in tara aceasta la fiecare rasturnare de guvern sa se ajunga la razbunare si pedeapsa, daca credeti ca pentru fiecare greseala politica sa fie, in afara de raspunderea morala, in afara de pierderea puterii, si o raspundere care atrage dupa sine pedeapsa, daca dv. voiti sa aruncati tara intr-o confuzie si convulsiune nepomenite, declar ca nu noi ne vom preta la un asemenea joc.” (Era noua, p.291 ).

a2i Toate aceste imprejurari izolate una de alta, par a nu avea insemnatate, insa luate la un loc, ele intaresc presupunerea ca se pregatesc diferite expediente, indreptate contra cabinetului, si in adevar intelegerea stabilita cu atita greutate ar fi pusa in cestiune si s-ar decide definitiv intrebarea daca tara mai e in stare ca, sub conducerea unor oameni incercati si dezinteresati, sa se dezvolte inainte, sau daca in locul erei noua de reforme administrative, sociale si financiare, o sa revie timpul de neomenoasa exploatare si de vinatoare de functiuni pe care l-am avut de curind. Mult n-ar dura o asemenea reactiune, dar in orice caz, in timpuri in care tara are nevoie de o conducere serioasa pentru garantarea sigurantei sale o asemenea reactiune ar fi o nenorocire.

a 13 ianuarie 1889 i
aApud M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei
(Editie critica intemeiata de Perpessicius), Bucuresti, pp. 685-686i

In comentariile sale (de la paginile 708-709, din vol X), Dimitrie Vatamaniuc, temeinic documentat, sintetizand aspectele ridicate de stabilirea paternitatii textului reprodus mai sus, conchide ca argumentele in sprijinul paternitatii lui Eminescu pot fi categorisite in: I. Argumente de conjunctura (politica); II. Argumente de ordin intertextual (cum ar fi, spre exemplu, unele citate intalnite si in alte texte ale poetului ); III. Argumente privind fondul problemelor puse in discutie; IV. Argumente relevatorii de ordin stilistic. Despre ultimele doua feluri de argumente, cercetatorul scrie: Dar tocmai acestea ne lipsesc ( p.709). Anticipand, noi vom arata ca aceste argumente nu lipsesc, dimpotriva, ele exista si pledeaza in sprijinul paternitatii eminesciene.
Dar sa luam, pe rand, discutarea celor patru categorii de argumente.
I. Argumentele de conjunctura politica, ar pleda, aparent, crede Dumitrie Vatamaniuc, pentru paternitatea eminesciana. Scepticismul comentatorului, motivabil intr-o anumita masura, s-ar datora faptului ca Th. Rosetti si P. P. Carp, pentru a evita fisurarea si, eventual, caderea guvernului, in urma articolului aparut in Romania libera, l-au indicat pe Eminescu ca autor al articolului. P. P. Carp isi asigura schiar coechipierii guvernamentali ca-l va dezavua pe poet, ceea ce a si facut, de altfel, in numarul viitor al Romaniei libere ( 14/26 ianuarie, p.1 ), scriind, printre altele: Declaram ca nu avem nici o solidaritate cu parerea individuala a autorului acestui articol. Unele ziare din epoca considera aceasta dezavuare ca o scuza care nu poate convinge pe nimeni. (Dimineata, II, 1889, nr. 240, 15/27 ianuarie, p. 2 ).
Altii, implicati in tenebroasele activitati politicianiste de culise, precum M. Braneanu, redactor la Romania libera, pune, de asemenea, pe seama lui Eminescu, articolul cu pricina invocand, cu o anume perfidie, ca motiv, semnele de nervozitate si excitare suspecta de care af fi fost stapanit Eminescu, inainte de nebunie, dar acelasi M. Braneanu este incriminat de presa ( Telegraful roman ) ca el ar fi autorul articolului, dictat de ministrul Al. Marghiloman. Dupa cum se vede, argumentele de conjuctura politica sunt destul de incurcate, dar ele pun, totusi, in lumina, sciziunea dintre junimisti si conservatori, aspect al politicianismului vremii, de care Eminescu se scarbise. Nu trebuie neglijat insa un lucru, care, la prima vedere, ar parea un element lipsit de semnificatie si anume, declaratia lui P. P. Carp ca nu avem nici o solidaritate cu parerea individuala a autorului acestui articol. Afirmatia aceasta, nu e una de conjuctura. Ea scoate in evidenta independenta de gandire si comportament politic a lui Eminescu, de mai multe ori manifestata, in chiar peginile Timpului, organul de presa al conservatorilor. Aceasta independenta in aprecierea situatiei sociale si politice din tara constituie, dupa opinia noastra, un prim argument serios, care pledeaza pentru ideea ca Eminescu este adevaratul autor al articolului.
II. Argumentul de natura intertextualista consta in referirea la opinia lui Victor Hugo privind instaurarea pacii universale, citata de Eminescu si in editorialul aFriguri de reforme...i si publicat in 17 septembrie 1882: Victor Hugo propune pacea eterna -; scria Eminescu atunci -; cu conditia ca un ultim si mare razboi sa inlatureze toate nedreptatile de pe pamint. ( Opere, XIII, p. 190 ). In articolul din Romania libera, in contextul discutiei despre legea inamovibilitatii, autorul scrie: ...inainte de a se fi votat legea inamovibilitatii, s-a intimplat remanieri in personalul magistraturii cari seamana cu mijlocul propus de Victor Hugo pentru intemeierea pacii universale. Dimitrie Vatamaniuc spune ca acest fapt, plasat de dansul in zona coincidentelor, este singurul element care poate face legatura cu publicistica eminesciana. ( X, p. 709 ). Din fericire, nu-i ,,singurul”, cum deja am vazut, mai sus si cum vom mai constata, in continuare.
III. Argumentele privind fondul problemelor puse in discutie. Ele sunt, integral, in sprijinul paternitatii eminesciene. In acest text, intalnim, sintetic abordate, mai toate problemele social-politice care constituie obiectul publicisticii poetului din perioada colaborarii la ziarul Timpul, si nu numai.
Problema agrara, mult dezbatuta in polemicile cu liberalii, se atinge si aici, cand se pun in discutie posibilitatile unui guvern pestrit ca orientare politica de a realiza proiectele unei reforme imperios necesare, cand autorul scrie: Dintre proiectele propuse se intelege ca primeaza cele privitoare la cestiunea agrara si ca merita preferinta si intiietate in sirul discutiunilor parlamentare. ( X, 685 ).
Justitia si inamovibilitatea magistratilor, de asemenea aspecte prioritare ale publicisticii scriitorului de la Timpul, tratate in numeroase editoriale, uneori cu o virulenta iesita din comun, sunt mentionate, chiar insistent, in articolul pe care il analizam: Dar o cestiune de o importanta, de nu egala cel putin coordonata celei de mai sus ( problema agrara, n. n. ) este a reformei organizatiei judecatoresti prin admiterea macar partiala a inamovibilitatii. Si autorul isi dezvolta ideea, in spiritul tezei sale, cu o consecventa sustinuta, potrivit careia politica nu are a se amesteca in justitie, ca intr-un stat constitutional separarea puterilor (legislative, executive si judecatoresti) trebuie cu strictete respectata: Dar sa speram ca, pe viitor cel putin si sub domnia unei noi legi, va inceta obiceiul de-a numi sau demite magistrati numai pe motivul strimt ca ar fi avind alte convinctiuni, caci toate consideratiunile de partid si personale ar trebui cu desavirsire inlaturate cind e vorba de numiri in magistratura, unde numai interesul unei dreptati impersonale cauta sa decida. (X, p.686).
In legatura cu problemele mentionate, autorul articolului aduce, in treacat, in discutie, problema liberalismului, a demagogiei politicienilor, a dezbinarilor si intrigilor dintre factiuni, tot atatea laitmotive ale piblicisticii in stil polemic a poetului. Iata un fragment, din textul in discutie, care atinge si aceste aspecte: oare aceasta majoritate va persista sa existe si atunci cind i s-ar zice ca cabinetul are o alta misiune mai generoasa decit aceea de-a servi de unealta in desfasurarea egoista si unilaterala a manoperelor de partid si de-a pastra intrigilor politice caracterul veninos si vindicativ care il au azi? Aceasta intrebare e intemeiata si ar fi o credulitate prea mare si un optimism exagerat daca am admite ca guvernul nu va fi nicicind pus in necesitatea de a-si arata nemultumirea fata de masinatiunile unor pretinsi amici politici. ( X, 685 ).

Apoi, o alta problema intalnita in mai multe editoriale din Timpul si al caror autor sigur este Eminescu, este si aceea a proceselor intentate de catre politicienii ajunsi la putere fostelor guverne (ca razbunare), chestiune atinsa si in articolul a carui paternitate este considerata ca incerta, unde citim: In discordanta cu misiunea ce-a fost incredintata cabinetului, care a fost o misiune de impacare, vedem rasarind din nou pe orizon pericolul unor procese de razbunare politica ca cel privitor la dezordinile comise la unele redactiuni si in sfirsit ca procesul pe care unele elemente voiesc sa-l faca fostului cabinet Bratianu. (X, 686 ).
Dar cea mai convingatoare proba din categoria fondului problemelor puse in discutie, care pledeaza pentru paternitatea eminesciana, este teza lui Eminescu, dezbatuta sistematic in publicistica sa social-politica si anume, ca reformele trebuie sa tina seama de particularitatile socio-economice, politice si culturale ale organismului comunitar romanesc (altfel spus, adaptarea rationala a formelor moderne la fondul autohton). Iata cum se exprima aceasta teza, in articolul in discutie, atunci cand, in treacat, se pomeneste de criza politica prin care a tecut tara, in anii premergatori lui 1889: nu se poate tagadui ca aceea criza sta intr-o strinsa legatura cu soarta politica si sociala a tarii, si din ea trebuia sa rasara solutiunile normale ale problemelor politice pe care reforma ni le impune. (X, 685).
Credem ca fondul problemelor puse in discutie, in acest articol, discutat mai sus, constituie un alt argument convingator, care sustine paternitatea lui Eminescu.
Dar argumentelor mentionate se adauga elementele de ordin stilistic revelatoare pentru intreaga publicistica eminesciana ( fie ea poetica, fie ziaristica ). Ne vom opri asupra acestor elemente de o relevanta evidenta, in ordinea importantei lor.
Mai intai, e necesara o precizare cu privire la conceptul de stil eminescian. In acceptiunea noastra, cum s-a vazut, acest concept are o sfera larga, cuprinzand viziunea filosofica, social politica si culturala, modul specific de organizare a discursului, la nivel macrostructural (acela al textului ca intreg organic), tonalitatea emotional - reflexiva in care este comunicat si particularitatile de ordin tehnic, lingvistic, ale expresiei. Toate acestea alcatuiesc, in cazul operei lui Eminescu, un tot organic. Organicitatea operei eminesciene este prefigurata de aceste atribute ale stilului intalnite in toate compartimentele operei sale: poezie, proza, publicistica, gandire filosofica, economica, social-politica si culturala.
IV. Argumentele de ordin stilistic
In primul rand, trebuie remarcata atitudinea polemica, specific eminesciana, cu accente variind de la tonul incisiv, pana la acela mai moderat si linistit, mentionat in planul insinuarilor. In articolul pe care il analizam, polemica este temperata, intemeiata aproape exclusiv pe banuieli ( insinuari ), dar nu gratuite, ci bazate pe cunoasterea faptelor politice petrecute la vedere, sau in culise, intre gruparile politice, sau persoane anume. Ceea ce caracterizeaza, in mod deosebit, modul de a polemiza al lui Eminescu, fapt vizibil in majoritatea publicisticii sale, este logica impecabila a argumentatiei, expresie a capacitatii sale iesite din comun de a reflecta si a temeinicii lui pregatiri, in mai toate domeniile (filosofie, stiinta, istorie, filologie, politica, economie, literatura etc.). Aceasta logica este evidenta si in articolul aSe poate pune intrebarea...i. Adoptand un stil colocvial (oral) -; ca in multe din articolele sale -; constructia textului (a argumentatiei) urmeaza tehnica socratica, a alternantei dintre intrebari (retorice) si raspunsuri (auctoriale), incat intregul text are aspectul unei comunicari problematizante si de aceea este vie, antrenanta, cu un evident ritm interior, ideatic. Argumentatia este stransa, urmand cursul ascendent al ideilor, care merge din aproape in aproape, pana la concluzia finala. Incercam a ilustra aceste afirmatii, marcand desfasurarea textului polemic, folosindu-ne de cifrele si literele incluse de noi in textul reprodus integral la inceputul studiului nostru.
1.Punerea problemei, sub forma unei interogatii retorice (privind posibilitatea noului guvern de a realiza programul sau de reforme): a). Formularea unor impedimente (criza politica anterioara). b). Formularea unor argumente atenuante (teza ca reformele trebuie sa tina seama de conditiile specifice din tara, apoi vointa de a infaptui si evitarea ,,ambitiilor politice”). c). Prezumtia unor alternative: c1) prima: victoria deplina asupra adversarilor politici; c2) a doua alternativa: esuarea, prin piedicele puse de elementele politice care nu doresc reformele, nici in forma nici in spiritul lor) ; d). Conditia reusitei (majoritatea parlamentara convenita ar trebui sa ramiie si in viitor ) ; e). Formularea unei alte intrebari ( retorice ) ( vizand contradictiile de interese dintre factiunile parlamentare, care ar putea contracara intentiile de reforma: oare aceasta majoritate va persista sa existe...? ) ; f). Invocarea problemelor presante ce stau in fata tarii si care ar trebui rezolvate numaidecat (cestiunea agrara si aceea a reformei judecatoresti, prin admiterea macar partiala a inamovibilitatii ); g). Formularea din nou a pericolului destramarii conventiei ( vedem rasarind din nou pe orizon pericolul unor procese de razbunare politica...) ;
2.Concluzia (adeverirea pericolelor ar compromite realizarea unor obiective politico-legislative prioritare, ceea ce ar fi o nenorocire pentru tara ).
Pentru argumentatia riguroasa cu care Eminescu isi construieste articolele, a se vedea, printre multe altele, si editorialul aIn numarul nostru de vineri...i, publicat in Timpul, III, nr. 39, 19 februarie 1878, p. 1-2 ( in Opere, X, paginile 441-482 ), elogiat de presa vremii pentru taria de argumente si logica inalta ( Romania libera, II, 1878, nr. 227, 21 februarie, p. 3 ).
Aceeasi logica inalta o intalnim si in comentarea situatiei politice care constituie tema articolului a Se poate pune intrebarea i.
In afara logicii argumentatiei, atribut esential al stilului polemic eminescian, in articolul a Se poate pune intrebarea i, se intalnesc si o parte din elementele stilistice revelatorii specific eminesciene.
Mentionam, mai sus, oralitatea comunicarii, prefigurata de modul organizarii textului, ca un dialog cu cititorul; pus sa participe activ la actul comunicarii, prin anumite procedee, frecventa fiind utilzarea interogatiei retorice. Procedeul este aproape un loc comun, in publicistica lui Eminescu, intalnit, adeseori, sub forma cumulului de interogatii. Oricine deschizand, la intamplare, marea editie a OPERELOR eminesciene, poate gasi exemple in acest sens.
Un alt element stilistic specific marelui publicist este configuratia frazei, care, la Eminescu, asa cum vedem si in articolul pe care il discutam, ia forma unei constructii sintactice arborescente, cu vizibile simetrii in dispunerea subordonatelor, ritmate in concordanta cu ritmica spontana a gandirii si a patosului polemic. Iata un exemplu din articolul ce ne intereseaza, direct, aici: E deci cestiunea daca ne aflam in adevar in prezenta unor evenimente care sa decida in mod hotaritor pozitiunea tarii ca stat civilizat si constitutional, intemeiat pe cerintele dreptului modern si a exigentelor prezentului, daca avem inca puterea de-a intari si imbunatati situatiunea dinlauntru prin reforme intelepte si masuri corespunzatoare cu ele, daca avem vointa de a continua in interesul bine inteles al tarii programul politic inaugurat in martie anul trecut, sau daca din nou tendintele adverse ale gruparilor politice cu aspiratiuni invechite si egoismul glacial al ambitiosilor politici vor ridica piedici in calea dezvoltarii nationale. ( X, p. 685 ). Asemenea fraze armonioase se intalnesc, iarasi, in multe alte editoriale ale poetului. Ne vom referi, doar, la un exemplu din articolul a Trist este cind o natie mica... i, in care efectele expresiei sunt date de folosirea iterativa a cuvantului trist: Trist este cind o natie mica, in loc de a sta cuminte si sa traga folos dintr-o situatie pacinica garantata de toate puterile, isi iese din minti si sfisie ea insasi tractatul ce-i asigura acea situatie. Trist este cind acea natie, saraca in bani, azvirle nebuneste pe apa Dunarii milioane pentru aventuri razboinice; trist este cind acea natie, saraca de brate muncitoare si bogata prea bogata, de guri flaminde, de speculanti si gheseftari, isi trimite zece mii de muncitori peste granita sa moara in tara straina, de foc, de ger si de foame, fara vreun folos, fara un anume scop decit, poate, a ajuta interesele unui element etnic dusman elementului ei national. Trist este pentru acea natie cind, netragind nici un folos din nebunestele ei jertfe, nu poate barem sa-si mantie neatinsa intregimea pamintului stramosesc si, desi biruitoare, este silita a ceda trei tinuturi unui puternic si neindurat aliat si trebuie umilita sa se supuie poruncei dinafara intru reorganizarea ei dinlauntru. (Timpul, 28 septembrie 1878; in OPERE, X, p. 126-127). Aici este un cumul de fraze, alcatuite simetric, in ritmica ascendenta a patosului polemic, sincer trait de poet, in contextul politic in care rusii, ,,aliati”, in 1877, refuzau sa paraseasca tara si sa renunte la pretentiile lor absurde asupra Basarabiei, care ne-au si luat-o, prin nedreptul Tratat de la Berlin.
Pe linia oralitatii stilului, mai notam folosirea unei expresii intalnita si in alte articole ale poetului, precum: Zicem ca aceasta e de dorit, dar vine intrebarea. De mentionat sunt, apoi, unele cuvinte si expresii mai dure la adresa opozitiei liberale demagogice, precum: egoismul glacial al ambitiosilor politici, desfasurarea egoista si unilaterala a manoperelor de partid; caracterul veninos si vendicativ al intrigilor politice; masinatiunile unor pretinsi amici politici; vinatoarea de functiuni; se pregatesc diferite expediente, toate, folosite intr-o forma sau alta, in alte articole ale poetului.
E de consemnat, ca argument important, pentru sustinerea paternitatii lui Eminescu, si folosirea, in textul in cauza, a neologismului orizont, in forma orizon (vedem din nou pe orizon pericolul unor procese de razbunare… ), intalnit, cu efecte expresive remarcabile, in creatia sa poetica. In Scrisoarea III, spre exemplu, in descrierea bataliei de la Rovine, Eminescu scrie: Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindini,/ Orizonu-ntunecindu-l, vin sageti de pretutindeni,/ Vijiind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie.., iar in Luceafarul, cuvantul este folosit in strofa: Dar un luceafar rasarit/ Din linistea uitarii,/ Da orizon nemarginit/ Singuratatii marii . S-ar putea invoca faptul ca acest cuvant circula in mediile publicisticii vremii, ceea ce poate fi adevarat, dar exemplele din creatia poetica a lui Eminescu dovedesc ca poetul manifesta o atractie deosebita pentru el, gasindu-l interesant, in forma in care il foloseste, pentru realizarea armoniei versurilor sale.
In sfarsit, referirea la opinia lui Victor Hugo, despre care Dimitrie Vatamaniuc spune ca ar fi un singur element care poate face legatura cu publicistica eminesciana, nu mai discutam, fiind o proba evidenta, dar, in urma celor aratate pe parcursul demonstratiei noastre privind fondul problematic pus in discutie in articol si elementele stilistice revelatorii, o consideram doar unul din elementele care fac legatura cu publicistica eminesciana, proband, indiscutabil, ca Eminescu este autorul editorialului a Se poate pune intrebarea i. In ceea ce ne priveste, credem ca problema paternitatii acestui text este convingator demonstrata si, ca atare, discutia pe aceasta tema poate fi considerata incheiata.