t5o17oi
Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate
fi comparata cu poezia, insusirea de baza a fantasticului reprezentand-o
varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitand
accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste
o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta, aventura a
spiritului.
Literatura fantastica prezinta doua mari extreme : feeria si literatura stiintifico-fantastica.
Feericul este un univers miraculos care i se suprapune lumii reale fara sa-i
pricinuiasca vreo paguba sau sa-i distruga coerenta. Fantasticul, dimpotriva,
se caracterizeaza printr-o intruziune brutala a misterului in cadrul vietii
reale; el este legat in general de starile morbide ale constiintei care, in
fenomenele de cosmar si de delir proiecteaza in fata ei imagini ale temerilor
sale.
Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent
pe ezitarea cititorului si a personajelor in privinta naturii fenomenului
perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza
pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva,
daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului.
Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului
sau al pesonajului, el nu dureaza decat doar atat cat tine
ezitarea. Definit in raport cu realul si imaginarul, fantasticul ii
apare lui Tzvetan Todorov drept “ezitarea cuiva care nu cunoaste decat
legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural”.
Definitia “ideala” a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin
probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele
sale. Fantasticul exploreaza
-2 spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele
zilnice, abandonarea rutinei, “visul treaz al individului”. Se stabilesc
astfel relatii intre normal si supra-normal.
Periodic redescoperit, conceptul de literatura fantastica a constituit de-a
lungul anilor subiectul unor neintrerupte controverse. Fapt cert, in ciuda
negarilor nu o data violente, in literatura romana exista o accentuata voga
a fantasticului, intretinuta de aparitia unor scriitori si a unor opere de exceptie,
ce se intorc periodic la inepuizabilele resurse ale fabulosului folcloric.
Operele studiate la care intalnim fantasticul sunt: Sarmanul Dionis, Moara
lui Califar, La tiganci si Lostrita.
Sarmanul Dionis
In ce priveste nuvela, mergand pe drumul deschis cu succes de Costache
Negruzzi (Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza
nuvela Sarmanul Dionis, cea mai reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste
la cenaclul Junimea in septembrie 1872 si care, desi fusese primita cu
reticenta, va fi publicata in Convorbiri Literare la sfarsitul lui
1872 si inceputul lui 1873.
Sarmanul Dionis, in care se face simtita reflectarea subiectiva asupra
lumii, reuneste o serie de teme tipic romantice existente si in literatura
universala: natura, iubirea (indisolubil legate la Eminescu), precum si conditia
omului de geniu. De fapt, epitetul sarman din titlu se refera tocmai la acest
fapt; simbolizeaza esecul incercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera
pe care o duce eroul.
-3 Dionis este un tanar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati,
are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari
sacrificii.
In nuvela, unde filosofia se imbina cu literatura (prima devine
pretext pentru cea de-a doua), Dionis, inzestrat cu o capacitate de intelegere
iesita din comun, apare ca un om cu vadite inclinatii spre meditatia filozofica.
Si, pentru ca speculatiile nu ii sunt suficiente, apeleaza si la invataturile
lui Ruben, la cartea de astrologie imprumutata de la Riven. Astfel, intr-o
seara ploioasa si rece se cufunda in descifrarea aceste carti, dar la
un moment dat lumanarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina
lunii. Acum vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra casei vecine,
care va disparea curand in intuneric.
Nuvela se structureaza pe ideea indraznelii de a cunoaste.
Calatoria siderala a personajului exceptional, care actioneaza in imprejurari
exceptionale (aceste imprejurari constituind substanta lirica a nuvelei),
este o incercare de a-si depasi conditia. Din Luna, Dan (Dionis) vede
pamantul ca pe un bulgare negru si neinsemnat, imperiile sunt niste
“faramaturele”, iar oamenii niste vietati minuscule in comparatie
cu imensitatea Universului, aceasta idee fiind prezenta si in Scrisoarea
I: “Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul”. Pe aceasta
planeta, Pamant, o meschinarie, martora a unor lungi siruri de crime,
Dionis (Dan) se razbuna, transformand-o intr-un margaritar albastru
pentru salba iubitei.
-4 Cu toate acestea Mihai Eminescu a contribuit la dezvoltarea si modernizarea
poeziei si a prozei romanesti, el fiind cel care a inaugurat nuvela fantastica
pe care aveau sa o continue cu stralucire Mircea Eliade, Vasile Voiculescu,
Cezar Petrescu si altii.
Moara lui Califar
Actiunea este prezentata linear, insistandu-se pe firul epic, caracter
de o raritate, puternic rezulta limbajul naratorului se aseamana cu cel al personajului,cuvintele
ambilor apartin registrului popular al limbii (arhaisme,regionalisme,forme populare
ale cuvintelor).
Intamplarea lui Stoicea este adusa in discutie nu pentru a
se insista pe profilul personajului ci pentru a se accentua caracterul malefic
al morii si al lui Califar. Stoiceanu e decat unul dintre cei multi care
au alunecat in ispita Califarului. Din text rezulta o morala puternica:
bgatiile lumesti sunt trecatoare,sufletul care se lasa ispitit de diavol va
plati crunt pentru aceasta greseala, mijloacele, resursele pe care le are la
indemana necuratul sunt multiple si neasteptate.
Cititorul este introdus in lumea satului in spatiul traditional
al legendelor, al superstitiilor si credintelor populare, fiind familiarizat
cu legendele populare despre comori si vrajitori.Textul incepe cu un detaliu
vizual:”in preajma unei mori stravechi se ivea un iaz , moara lui
Califar”, naratorul pune totul sub semnul aproximatiei facand pe
nesimtite ca realul sa alunece in fabulos si in legenda.
In esenta, opera urmareste tema pactului cu diavolul, in trei momente
esentiale:
1.Fascinatia pe care o exercita maleficul asupra fiintei umane
2.Indeplinirea dorintei
3.Cosecintele acestei realizari
-5 Relatarea e la persoana a III-a cu narator actorial(se identifica cu naratorul
omniscient dar el se sprijina pe alte voci narative auxiliare :mosnegii,torcatoarele).
Subiectul este structurat in doua episoade:
1.Confruntarea cu maleficul
2.Existenta (visul) de boier fericit pe care o dorea, se intretaie printr-un
moment semnificativ cu rol de granita: somnul din padure.
La tiganci
Aparut inca din secolul trecut (in proza eminesciana si in
unele nuvele ale lui Caragiale), fantasticul isi are in Mircea Eliade
pe „cel mai important scriitor fantastic in proza romaneasca
moderna” (Eugen Simion). Pe scurt, trasaturile prozei fantastice ar putea
fi enumerate astfel: proza caracterizata de George Calinescu prin cuvintele
Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidismului
in literatura noastra ; Eugen Simion -; trairea autentica si spiritualizarea
conflictelor ; proza cu o problematica de tip existentialist: eroi lucizi, problematici,
nelinistiti, disponibili pentru toate experientele existentiale ; fantasticul
este o revansa a vietii, a frumusetii ei inepuizabile (Sorin Alexandrescu),
un fantastic de tip erudit, asemanator in acele privinte cu acela folosit
de Ernst Jünger (Eugen
-6 Simion).Temele si motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi
miturile, relatia dintre sacru si profan, iesirea din timp, lumea ca spectacol,
geografia sacra, misterul si magia.
Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui
sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit -; autorul facand
apel la stiinta, istorie, psihianaliza, filozofie, si, in special, la
mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre
sacru si profan, relatie profund fructificata in nuvela La Tiganci. Ietirea
personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura
de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste undeva, in
viitor -; cazul lui Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite un
negustor care, dupa bombardament iese din adapost intr-un alt timp -;
la fel se intampla si lui Gavrilescu din La Tiganci si al altor
personaje din nuvelistica fantastica a lui Eliade care intra, pe neasteptate,
intr-un univers paralel caracterizat prin alta masura a vremii. Vom intalni,
cateodata, oameni comuni care intra in situatii anormale, viata
lor devenind un sir de probe initiatice.
Lostrita
Lostrita a fost inclusa in volumul Iubire magica (1966). Proza lui Vasile
Voiculescu exploreaza un fond totemic si arhetipal
-7 dezvaluind prezenta constanta a unei stravechi civilizatii pastrata mai cu seama
sub forma ei rurala. indeletnicirile mostenite din epoca de piatra-pescuitul,vanatoarea
si cresterea animalelor au ramas ocupatiile predilecte ale locuitorilor si ele
formeaza miezul epic al celor mai multe povestiri. Tehnica narativa nu se departeaza
de montajul traditional ce coboara in timp prin Hanul Ancutei al lui Mihail
Sadoveanu la Decameronul lui Boccaccio, Povestiri din Canterburry de Chaucer
sau 1001 de nopti.
In Lostrita, personajul principal este un flacau de pe Bistrita fromos
si voinic. De la oamenii din zona el afla povesti an de an imbogatite, despre
o lostrita misterioasa. Aliman este un primitiv ca mentalitate, adica o fiinta
care gandeste si actioneaza in limitele gandirii si practicii
arhaice, mistico-magice, perpetuate prin creeatiile fantastice. Pentru el si
semenii sai de pe Bistrita, lostrita lacoma mai ales de carne de om, se poate
oricand metarmofoza intr-o domnita lungita la soare pe plaja de
nisip arginiu.
Aliman crede in existenta lostritei nazdravane care ispiteste flacaii
cu farmecele sale si chiar ii ucide pe cei ce se incumeta sa o prinda
, dar care poate sa-i si fericeasca pentru scurt timp pe aceia mai indrazneti
si mai hotarati dintre ei. Prin urmare nu poate sa se spuna ca Aliman
are constiinta fantasticului.
Evenimentele relatate in Lostrita apar ca fantastice cititorului care
are o mentalitate diferita sau care face distinctia dintre fictiune si realitate,
dintre normal si anormal, dar ele nu sunt deloc fantastice pentru Aliman.
-8-
Concluzia este ca, fantasticul reprezinta o lume creata de noi, ceva artificial.
Ea este lumea noastra proprie, care ne permite sa evadam din realitate si din
viata cotidiana. Forma pe care o ia fantasticul depinde de caracterul fiecarei
persoane. Ea poate fi terifianta, stranie, sau paradisiaca (implinirea
iubirii). Operele fantastice au finaluri diferite; in unele eroul sfarseste
prin a muri din cauza impactului care l-a avut fantasticul asupra lui sau el
alege sa ramana in lumea fantasticului. Oricum am analiza sfera
fantasticului mereu vom ajunge la aceeasi concluzie si anume, odata ce am avut
un impact cu aceasta lume nimic nu va mai fi ca inainte -; viata
noastra ar lua o cu totul alta intorsatura decat ne-am fi asteptat
sau ne-am indrepta spre o lume noua si anume cea de dupa moarte.
TITLUL TEMEI: Opera fantastica oglindita in literatura studiata