h5o3og
In Originalitatea formei din numarul trecut am spus ca imprumutarea formei nu e un fenomen ce ar rasturna explicatia noastra in privinta legaturii dintre forma si fond, dar ca, dimpotriva, aceasta imprumutare intareste inca aceasta explicatie.
Pentru a vedea aceasta, vom analiza eminescianismul si, aratand pricinile lui, vom intelege de ce imprumutarea formei nu rastoarna cele spuse de noi in articolul trecut.
Eminescienii sunt de doua feluri: cei fara talent si cei cu talent.
Acei care nu-s poeti, adica simplii muritori, nu zic ca nu vor fi simtind nimica, caci toti oamenii simt mai mult ori mai putin si toti au simtamantul frumosului, dar sim tirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai in sus incepe a fi poet cineva. Toti simtim, dar nu toti simtim asa de tare ca sa putem fi poeti.
Acesti poeti eminescieni, fara darul poeziei, citind pe
Eminescu si gasind intr-insul expresia tendintelor si simtamintelor lor, devin admiratorii marelui poet, fireste.
Pana aicea ajungem toti. Insa unora dintre noi, muritori de rand, ne vine si noua gustul sa facem poezii, si cum
Eminescu a intrupat asa de frumos tot ceea ce am putea spune noi, incepem sa parafrazam bucati de ale lui, si

iata-ne poeti! Asa ca nu numai cuvantul e de vina — cum cred unii —, adica nu numai muzica eminesciana e aceea care robeste pe acesti tineri, ci si fondul. Caci daca ar fi vorba numai de cuvant, atunci n-am putea explica emines cianismul, pentru ca cuvinte au mai avut si alti poeti, nu numai Eminescu... Se pare ca-i la mijloc domnia cuvantului numai, pentru ca acesti eminescieni nu spun nimica decat cuvinte, chiar cand parafrazeaza pe Eminescu; insa prici na eminescianismului nu-i pur si simplu cuvantul.
Si — observ in treacat — in aceasta domnie nu numai a cuvantului, ci si a fondului, gasim noi un argument puternic si hotarator pentru explicarea sociala a poeziei lui Eminescu — aceasta putere a fondului lui asupra tine rimii vine de acolo ca el a intrupat aspiratiile si simtirile unei intregi paturi, pe care apoi a robit-o siesi.
Din cele zise mai sus vedem clar ca aceasta specie de eminescieni luand fondul iau si forma corespunzatoare, deci pana aicea nu se contrazic intru nimica cele spuse de noi in articolul trecut, ci tocmai se intaresc.
Avem insa o alta specie de eminescieni, eminescieni talentati, adica temperamente poetice.
Daca cercetam lucrarile acestora, atunci vedem ca fon dul lor, ceea ce simt ei, desi mai mult sau mai putin origi nal, e insa tot de soiul simtirii lui Eminescu, cu alte cu vinte, sufletul acestor poeti e un rezultat in acelasi chip al acelorasi imprejurari sociale.
Daca acesti poeti ar trai fara sa se cunoasca unul pe altul si fara sa fi citit pe Eminescu, este evident ca ei ar fi intrupat simtirea lor fiecare intr-o forma proprie: poetul
A in forma X, poetul B in forma Y etc. ...
Insa, fiindca ei toti au cunoscut pe Eminescu, au cazut

jertfe lui, pentru ca ei au gasit la dansul o forma, care pe langa ca e superioara formei ce ar fi creat-o ei, dar inca si perfect corespunzatoare cu sentimentele lor, caci, cum am spus, aceste sentimente sunt de soiul celor ale lui Emi nescu. Acest fenomen — imprumutarea formei — este foarte natural si simplu: cand vrei sa intrupezi ceva intr-o forma frumoasa, daca un lucru de soiul acestui ceva a fost intrupat de un altul mai mare decat tine, numaidecat iti va veni in gand chipul, mijloacele cu care cel mai mare decat tine a exprimat lucrul asemanator cu acel ceva al tau, si atunci vei imprumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decat tine.
Asa ca, un poet care simte ca si Eminescu ar trebui sa aiba temperamentul foarte puternic, adica sa fie un poet mai mare decat Eminescu sau cat dansul, ca sa poata avea o forma proprie. Altmintrelea, daca are o forta mai mica, nu va putea fi independent, va trebui sa cada rob lui
Eminescu — cum se si intampla. Un poet, insa, care are alt fel de lume sufleteasca, cum e Cosbuc ori Beldiceanu, n-are nevoie, pentru a avea o forma proprie, sa fie de talia lui Eminescu — deosebirea de fond ii garanteaza originalitatea formei.
Din aceste cateva cuvinte de mai sus se vede bine ca imprumutarea formei nu contrazice ideea expusa de noi in numarul trecut ca: orice fond isi are si forma corespunza toare, caci, dupa analiza de mai sus, vedem ca fondul eminescienilor nu-i deosebit, ca ei impreuna au un fond, ca sa zic asa, colectiv, a carui forma e a celui mai talentat, a lui Eminescu.
Pentru a incheia, vom rezuma ambele articole:
O lucrare literara, din punct de vedere psihologic, e

exprimarea unei stari sufletesti. Cum e starea sufleteasca e si forma. Un temperament sincer, puternic, deosebit de alte temperamente, va avea o forma originala. Un tempera ment mai slab va imprumuta forma simtirilor sale de la un alt temperament mai puternic, asemanator, care a gasit cea mai frumoasa forma pentru felul de simtire al acestui fel de temperamente...