LUCIAN BLAGA

Intreaga lirica blagiana sta sub semnul metaforei “corola de minuni a lumii”, prezenta in titlul acestei remarcabile arte poetice, care deschide volumul de debut, “Poemele luminii”. o8c15co
Poezia apare ca o scurta confesiune. Blaga vorbeste despre atitudinea sa fata de tainele universale, optand cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationala, ci prin contemplarea formelor concrete sub care se infatiseaza. Conceptia poetului este ca poezia prin mituri si prin simboluri vine sa innobileze omul. Se determina 4 secvente poetice corespunzatoare ideilor.
In prima secventa ne apare raportul omului fata de univers, fata de lume:
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntalnesc in calea mea in flori, in ochi, pe buze ori morminte.”
Poetul este un ocrotitor al acestor minuni, al misterelor, al tainelor. Prin titlu si prin primul vers el face referire la un univers alcatuit din taine si mistere la fel ca si corola unei flori alcatuita din petale. “Corola de minuni a lumii” este o metafora a lumii misterelor. In mitologia indiana exista o astfel de floare -; lotusul, care are o mie de petale.
In ultimul vers al acestei secvente se face o referire concreta la domeniul natural, floral (“flori”), ochii reflecta sufletul omenesc, apar buzele care sugereaza domeniul cuvantului, al iubirii si mormintele care sugereaza vesnicia, domeniul mineral.
In secventa a doua apare in centru lumina prin intermediul careia poetul poate sa cunoasca lumea, misterele:
“Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taina…”
Calea catre aceste taine -; a frumusetii, a abisurilor sufletesti, a iubirii, a mortii -; nu se descopera prin lumina rece a mintii, care, dimpotriva, le determina sa se inchida in “adancimi de intuneric”, ci prin lumina iubirii pure, creatore, caci “cu lumina mea sporesc a lumii taina”. Astfel apare o opozitie intre doua modduri de a aborda ordinea lucrurilor: unul concret (gandirea rationala) si altul abstract corespunzator gandirii poetice.
In secventa urmatoare poetul se detaseaza de toti cei care opereaza cu rationament, logica:
“eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -; si-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micsoreaza, ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii, asa imbogatesc si eu-intunecata zare cu largi fiori de sfant mister”
Atitudinea de protejare a tainelor universale provine din puterea de a contempla nemijlocit princiipile aflate in miezul lucrurilor. Marea intuitie a poetului consta in descoperirea fortei integratoare a iubirii. Astfel, poezia s-ar putea reduce la versurile: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ (…)/ caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte”. Poetul potenteaza cu poezia sa misterele, iar modul sau de a cunoaste e comparat cu actiunea lunii intr-o noapte tainica.
“si tot ce-i ne-nteles se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari sub ochii mei caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte.”
Structura antitetica a poeziei este expresia sufletului intre “eu”, care potenteaza misterul pentru ca-l iubeste, si “altii”, care il ucid, strivesc, sugruma cu lumina venita din raceala mintii.
Lumina care sporeste taina lumii, imbogatind-o cu “largi fiori de sfant mister” si preschimband-o in “nu-ntelesuri si mai mari”, este asociata cu imaginea razelor albe ale lunii, care “nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii”. In felul acesta, Blaga devine creatorul unor imagini neasteptate, revelatoare, cu o putere unica in a transmite idei. Lovinescu in considera “unul din cei mai originali creatori de imagini al literaturii noastre”.
Fara a fi numita, imaginea antitetica poate fi vizualizata: lumina soarelui -; care alunga misterul -; se identifica astfel cu gandirea rationala.
Atitudinea de protejare a tainelor e explicata prin iubire (“caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte”). Iubirea nu are la Blaga doar o functie sentimentala, ea este un instrument al cunoasterii, o cale de patrundere in misterele lumii.
Se poate obseva aspectul liber al versificatiei, exista doar un ritm interior care se desfasoara in functie de gandirea abrupta, sacadata a poetului.
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se constituie ca o arta poetica, ca act de marturisire a unui caz artistic si a unei conduite filosofice, ceea ce explica asezarea ei in fruntea intregii creatii poetice a lui Lucian Blaga.