y2f19fr

Publicata in volumul „Novela din popor” aparut in 1881, nuvela „Moara cu noroc” este considerata o capodopera a genului incadrata in realismul psihologic. Amplitudinea ei (nuvela cuprinde XVII parti) si adancimea psihologica a tipurilor puse in scena, o apropie de roman.
Este o nuvela, adica o specie in proza cu o constructie riguroasa si un fir narativ central. Personajele relativ putine pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a, o atitudine detasata in descriere si veridicitatea. Este o nuvela psihologica prin tematica, modalitatile de caracterizare a personajului si de investigare psihologica si prin natura conflictului interior.
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii. Actiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica. Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persona a III-a de catre un narator omniscient, omniprezent si neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod linear, iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul de la inceputul nuvelei, descrierea la timpul prezent (capitolul al II-lea si al III-lea), semnalarea unor relatii temporale de anterioritate fata de cele povestite (capitolul al XVI-lea). Inlantuite temporal si cauzal faptele sunt credibile, verosimile, iar efectul asupra cititorului este de veridicitate, de iluzie a vietii si de obiectivitate.
Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului intervine tehnica puncului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, personaj episodic dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis, batrana rosteste cele doua replici-teze ale nuvelei privitoare la sensul fericirii si la forta destinului: „Omul sa fie fericit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit” si la sfarsit: „Asa le-a fost data”. Aceasta constructie rotunda confera simetrie nuvelei si caracter de pilda intamplarii prezentate. Prin intentia moralizatoare, nuvela este realist-clasica.
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Problematica se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social; din perspectiva moralizatoare prezinta consecintele dramatice provocate de obsesia banului, scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte pe cat de puternice pe atat de contradictorii: dorinta de a ramane om cinsitt pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica pe de alta parte. Asadar, conflictul nuvelei este complex, atat social cat si psihologic si moral.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic: locul ales, carciuma numita Moara cu noroc inseamna de fapt „moara cu ghinion” sau moara care aduce nenorocirea pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave: nelegiuiri si crima. Poate si cele cinci cruci care inconjoara vechea moara demostreaza ca spatiul este unul al violentei.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an intre doua repede temporale cu valoare religioasa, de la Sfantul Gheorghe pana la Paste, iar in final apa si focul vor purifica locul.
Nuvela debuteaza cu perceptul moral izvorat din intelepciunea taraneasca rostit de mama-soacra dar care lui Ghita i se pare nepotrivit. Batrana este adepta pastrarii traditiei in timp ce Ghita, capul familiei doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar onesc, barbatul este harnic si muncitor de aceea hotaraste luarea in arenda a carciumii pentru a castiga bani in mod rapid. Initial el nu este un om slab, ci dimpotriva isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti. Hanul aflat in pusta aradeana insemna insa o iesire din colectivitate care poate fi ea insasi premonitorie, caci treptat Ghita se va dsprinde de codul moral al satului, devenind sub influenta nefasta a samadaului, dar si din pricina dorintei neinfrante de a se acumula averi, victima unui univers cu legi salbatice si inumane.
Intriga nuvelei este aparitia in scena a lui Lica Samadaul, un personaj cu totul original in literatura romaneasca. El e stapanul neoficial al acestor locuri, cel de vointa caruia asculta toti. Din acest moment intre Lica si Ghita se insinueaza o tensiune gradata atent de catre autor, concentrat el insusi asupra straniei metamorfoze care se produce cu personajul sub imperiul fortei malefice reprezentate de Lica.
Inzestrat cu o inteligenta demonica, samadaul intuieste rapid slabiciunile lui Ghita: pretuirea castigului si dragostea pentru Ana, hotarand sa i le alimenteze in asa fel incat Ghita sa devina dependent de Moara cu noroc. In confruntarea care se desfasoara carciumarul adopta initial o pozitie fireasca refuzand sa devina omul samadaului. Insa sansa unui castig mai mare il face sa accepte compromisul, devenind omul lui Lica, dar imbatandu-se cu iluzia ca este vorba de o stare trecatoare. Modul in care personajul isi scuza atitutinea numind-o „cuminteni” in sensul de atitudine inteleapta, demonstreaza ca eroul este victima unui proces de automistificare. Ghita se minte si atunci cand se indeparteaza de Ana careia in dezvaluia toate grijile sub pretextul de a o feri de ganduri negre. In fapt el este constient de slabiciunea lui, pe care o considera rusinoasa si pentru a o face suportabila se amageste ca face totul de dragul familiei si al copiilor. Compromisul initial atrage dupa sine alte compromisuri tot mai grave asa incat tainuindu-i plecarea de la han, carciumarul devine complice la uciderea arandasului. Degringolada morala este acum mai rapida.
Orbit de furie isi arunca nevasta in bratele lui Lica, hotarat sa faca orice pentru a-l da pe acesta prins in mainile lui Pintea. Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale cand, din orgoliu, hotaraste sa se razbune sacrificand-o pe Ana. Sotia va deveni o victima a nesabuintei hangiului si in ultima instanta va fi omorata de sotul inselat. Ghita este impuscat de Raut la ordinul lui Lica. Lica se sinucide urmarit fiind de Pintea si neacceptand sa cada viu in mainile acestuia. Hanul arde stergandu-se astfel locul pacatului. Personajele care supravietuiesc sunt cele inocente, copiii si batrana care pune intamplarile pe seama destinului necrutator: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine dar asa le-a fost data.”
In nuvela accentul nu cade pe actul povestirii ci pe complexitatea personajelor. Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne surprinde in mod convingator fac din Ghita un personaj „rotund”. Personajul evolueaza de la tipicitate sub determinarea sociala (carciumarul dornic de avere) la individualizare sub determinarea psihologica si morala. El parcurge drumul sinuos al dezumanizarii cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor) sau in terminologie romantica intre inger si demon. Lica ramane egal cu sine, „un om rau si primejdios”. In schimb Ana sufera transformari interioare care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare consemnandu-le gesturile si limbajul, prezentand relatia dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea realizeaza portrete sugestive in caracterizare directa. In aceste portrete detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social: de exemplu portretul samadaului. Mijloacele de investigatie psihologica sunt scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizate in stil indirect, liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Stilul nuvelei este concis, exact, capabil sa atraga nu prin podoabele stilistice ci prin veridicitatea prezentarii.
Moara cu noroc este o nuvela psihologica ce respecta trasaturile realismului si prezinta un personaj complex supus miscarilor psihice si sufletesti.