Prin romanul „Patul lui Procust”, autorul Camil Petrescu se remarca
printre cei mai de seama reprezentanti ai autenticitatii, avand o remarcabila
acuitate intelectuala si putere de creatie. e5s8sl
Scriitorul isi numeste romanul „dosar de existente” (in
subsolul primei pagini), acest „calificativ” fiind materializat
prin lipsa unui personaj principal. Fiecare personaj isi face aparitia
in centrul atentiei pentru a lasa mai apoi loc la un altul, apoi la altul…
Doamna T, George Demetriu Ladima, Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru sunt cei
patru protagonisti ai romanului.
…” Emilia aceasta, pe care am avut-o din noaptea cand m-a
dus un prieten cu ea la Luzana, pe care am chemat-o la mine cand am vrut
si pe care totusi, in trei ani, am venit cel mult de trei ori s-o am,
care de cate ori a fost singura cu mine n-a intarziat, ca
sa ramaie in camasa cu coapsele goale, un sfert de ora, fata asta
blonda sau mai mult spalacita, grasuta si vulgara, pe care au avut-o toti prietenii
mei, ca si mine…”
Aceasta Emilia este o actrita fara talent. Fred o vede pe scena ca fiind „dezastruoasa
ca o bucatareasa patetica”, o judeca „la rece” si o vede grava,
impozanta, o blonda spalacita, grasuta si vulgara, cu veleitati si sigura pe
ea dar altfel saraca cu spiritul. Ea nu stie sa glumeasca; totusi, cateodata
glumeste vulgar; nu zambeste, fiind mereu de o gravitate -; am putea
spune -; prosteasca. In ceea ce priveste teatrul, Emilia nu se poate
incadra in nici un rol, deoarece ea nu poate intelege decat
unul singur… acela de „dama de companie”.
Feminitatea ii lipseste cu desavarsire, lasand la iveala o
femeie superficiala, pentru care actoria e un mod de a-si ascunde adevarata
natura, delasarea. Emilia este o femeie de-a dreptul jignitoare prin lipsa ei
de naturalete, prin gesturile si tendintele ei animalice, avand constiinta
ca reprezinta pentru Fred Vasilescu doar un ospat de carne: „Are constiinta
valorii animalitatii ei … exploateaza totul rece, cu randuiala si
socoteala; gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei, ca un taran despre
marfa si hambar”.
Vizita lui Fred Vasilescu reprezinta pentru Emilia doar inca un cadou
din partea acestuia sau, „ca data trecuta”, doua mii de lei lasati
pe masuta, la plecare. Restul vine de la sine. In timp ce „musafirul”
o are din nou, Emilia este rece, respingatoare, nenaturala intr-un mod
jignitor si respingator. Ea stie ca nu reprezinta nimic pentru Fred. In
acelasi timp stie ca Ladima o iubeste, dar ea nu este in stare sa inteleaga
asemenea sentimente profunde. Gandirea ei se limiteaza la placerile carnale
fara a incerca macar sa cuprinda nemarginita dragoste pe care Ladima i-o
poarta.
Nu ne putem indoi, deci, de lipsa virtutilor rationale sau afective ale
Emiliei. De aici se naste, poate, intrebarea prin ce proces absurd, ilogic,
o fiinta cu un asemenea statut a putut deveni doamna din visele lui Ladima?
In ansamblu, Emilia este vazuta de catre Fred ca si un apogeu al decadentei
feminine, sau, judecand obiectiv, o „victima” a misoginismul
autorului, fenomen a carui prezenta se face simtita din plin.
Concluzie asupra perspectivelor de caracterizare a personajelor
Emila Rachitaru a fost caracterizata pe rand din doua perspective aparent
opuse. Doua personaje isi expun parerile despre ea, dar aceste pareri
nu doar ca nu se exclud reciproc, ci se completeaza chiar, formand un
portret cat mai amplu si mai complex, in limitele in care
el poate fi surprins de Fred Vasilescu si George Demetriu Ladima.
Personajele romanului sunt relativizate prin reflectarea lor in mai multe
constiinte. Ele se constituie antitetic, impletindu-si destinele. Aceste
personaje nu pot fi caracterizate obiectiv, deoarece aceasta relativizare a
lor este menita sa le sublinieze complexitatea, o complexitate care nu poate
fi redata decat din punctul de vedere al Absolutului.
Eroii lui Camil Pertescu contin in structura lor o lume ideala careia
nu-i pot gasi corespondentul in lumea reala. De aici drama fiecaruia.
Nota: Aceasta lucrare, insotita de o caracterizare a Emiliei facuta din
perspectiva lui Ladima a fost evaluata cu nota 10 (zece)
Bibliografie:
1. Dictionar de personaje literare, Editura PARALELA 45, Pitesti, 1999
2. Limba si literatura romana pentru examenele de bacalaureat si admitere
in facultati, Editura RECIF, Bucuresti, 1995
3. Dictionar de personaje literare, Editura NOVA 2001, Bucuresti, 1994