Marin Sorescu i4c16co

(fragment)
A treia \eapa este continuarea tragicomica =i ? stilul absurdului de ultima ora practicat ? dramaturgie (Ionescu,
Adamov, Beckett) la Raceala. Noutatea =i curajul stau mai cu seama ? abordarea unui subiect... istoric. +i ?ca unul dintre cele mai dificile: epoca lui Vlad Tepe=. E drept, autorul — scriitorul rom? contemporan cu noi, care s-a bucurat de poate cea mai mare faima mondiala — alege o ,,tema prin care suntem mai populari dec? prin oricare alta ? lume: Vlad
Tepes. De ar fi sa avem ? vedere numai lumea anglo-saxona
=i mai ? special America, tar?ul spre care, mai ales ? vremea din urma, ne a\intim ochii plini de fel de fel de... speran\e, mai nobile sau mai pu\in ... nobile, justificate sau mai pu\in justificate. Lucrul nu are importan\a. Aceasta este realitatea, goala-golu\a: exista occidentali de r?d, =i mai ? special americani care nu ne cunosc dec? ?rin intermediul“ unui, imaginat numai de ei, Dracula.
Prin Raceala =i mai ales prin A treia \eapa, Marin Sorescu reabiliteaza =i el (dupa Ion Budai-Deleanu, Bolintineanu,
Theodor Aman, Eminescu =i al\ii mai apropia\i de vremea noastra) memoria lui Vlad Tepe=, mult prea nedrept patata, mai ales peste hotare, ?cep?d prin acel (,,infam ?) trouver neam\ Michael Beheim (care a compus opera sa ? versuri —
Gedicht ·er der Woiwoden Vlad II Dracul — chiar ? timpul vie\ii eroului sau) =i continu?d cu o ruseasca Skazanie o Dracula
Voivoda, de un anonim (parca mai pu\in ·nfam ), pastrata ? copia lui Eufrosin ,,pacatosul , de unde =i culege =i Marin
Sorescu, cu precadere, informa\iile (privite strict sub latura lor istoric-anecdotica) ? ultramodernista sa piesa, facuta parca anume sa revolu\ioneze teatrul nostru de evocare istorica =i patriotica a trecutului de glorie... etc.
Fundalul pe care este proiectata ·c\iunea ? constituie trei

\epi — pe care fumul ?pra=tiat treptat, ?ca din prima scena, le lasa privirilor spectatorilor — una mai mare la mijloc, pusa acolo =i pregatita pentru orice... eventualitate =i alte doua mai mici, de-a dreapta =i de-a st?ga, ? care se afla ?fip\i doi
?`lhari — os?di\i sa stea acolo de la ?ceputul =i p?a la sf?=itul spectacolului, coment?d, asemeni corului antic din tragediile grece=ti, ?t`mplarile. Unul este un rom? =i celalalt un turc (de fapt ?sa tot un rom?, pentru ca ,,Turcul este un ienicer provenit dintr-un copil rom? dat, impreuna cu alte sute =i mii, drept ?araci Por\ii Otomane).Tepe=, bonom cu cruzime, fatalist =i imprevizibil ? tot ce face, este pus ? cunoscutele situa\ii: pr?zind cu mare pofta ? preajma \epilor cu oameni ?fip\i ? ele (mai mult sau mai pu\in vii), pedepsind pe ho\i, pe femeile preacurve, d?d foc nevolnicilor =i cer=etorilor, laolalta cu turcii veni\i dupa haraci, petrec?d
?preuna cu capitanul Papuc ? ?chisoarea din Buda, timp de zece ani, unde ? pusese la popreala buna sa ruda Matei Corvin,
=i ,,distr?du-se (spre a nu-=i pierde antrenamentul) cu tragerea
? \eapa a =obolanilor etc., etc. ?azul — daca haz se poate numi — sta ? actualitatea acuta a situa\iilor. Ca =i ? Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu, Tepe= este numai pretextul ?fa\i=arii eroismului organic al unui popor mic, poporul rom?, silit sa supravie\uiasca aici la por\ile Orientului, la ?cruci=area intereselor politice ale marilor imperii. Comun cu Ion Budai Deleanu — care ?sa a dat o opera mare, ? timp ce aceea a lui
Sorescu este ?ca... neratificata de timp, singurul care poate da o sentin\a fara apel valorii — este amestecul de comic =i tragic, o data cu anume crudita\i lingvistice, de mare efect, =i ?tr-un caz =i ? celalalt. Umorul lui Budai (nu am spus ,,comicul !) este ?sa mult mai generos, prin compara\ie. Aceasta pentru ca, ? condi\iile textului dramatic, Sorescu pune prea multe poante facile ? replici. De alta parte, la Budai, latura eroica a operei este mult mai plina de patos, ? timp ce la ,,modernul“
Sorescu ea trebuie dedusa prin o necesara peri\ie ? domeniul dramaturgiei actuale, sofisticata ? felurite chipuri.
Nu ne propunem ·naliza ?tregii piese ci, cum am anun\at
? titlu, numai a unui fragment, mai mult spre a pune ? relief extraordinara, superba libertate, argheziana =i... ?oresciana , pe care autorul =i-o ia ? materie de limbaj, introduc?d ca =i congenerul lui, tot un oltean, ?tre grani\ele esteticului cuvinte
=i expresii culese din vorbirea noastra cea de toate zilele. Alegem scena a IV-a din actul I, c?d capitanul P?vu aduce ? fa\a lui
Tepe= pe Joi\a, spre a fi judecata =i condamnata pentru... curvie:
?ARVU: Am prins o curva, Maria ta.
TEPE+: Ia te uita!
JOTA (catre P?vu): Tu sa nu ma faci pe mine curva, ca tu nu te-ai culcat cu mine, nespalatule, fir-ai al dracu’ de calau, vede-te-a= ? \eapa cu zgaibele-n sus, m?ca-te-ar ciorile, umple-te-ar paduchii, duce-te-ai
?v?tindu-te?! +i sa aud de tine ca ai crapat... (Scuip?du-l. ) Ptiu! (Catra
Voda, indignata la culme). Nu mai e dreptate ? Tara Rom?easca, ba, tu ce faci? Ce stai ca o mom?e, de-i la=i pe to\i golanii sa faca pe-mpara\ii =i sa-=i bata joc de oameni, ca-mi vine sa iau o sabie =i sa tai de la o margine.
TEPE+ (r??d): Imi place femeia asta.
JOITA: To\i \iganii au paltoane =i vin sa ne judece pe noi.
TEPE+: De ce va judeca, femeie?
JOITA: Ne cer noua socoteala, fir-ar al dracului, ce-am m?cat, cu cine ne-am culcat.
TEPE+: Cu cine te-ai culcat? Tu n-ai om?
JOITA (pl?g?d): Ala e om, Maria ta?
TEPE+ (calm): Da’ ce e?
JOITA (pl?g?d =i mai tare): E beteag.
PARVU: Sta ? pat =i bole=te, iar ea ? timpul asta i-a turnat noua copii...
TEPE+: Gemeni?
CHIORU: Nici macar gemeni. Pe r?d, ca la moara.
TEPE+: A=a e, femeie?
JOITA: De necaz i-am facut, Maria ta, nu ca mi-ar fi facut cine =tie ce placere. G`ndi\i-va =i dumneavoastra: ala bolnav =i beteag ? pat, bir pe aia, bir pe ailalta — aia nu, aia nu... Ce sa facem =i noi, femeile?
Plus toata ziua cu spaima ? cap: vin turcii, nu vin turcii...
DOMNICA: Iart-o, Maria ta.
TEPE+: Domnico, tu du-te, nene...
DOMNICA (?genunche): Iart-o. (Iese).
TEPE+ (se ridica ): Tu ce zici: vin sau nu vin?
JOITA: Turcii?
TEPE+: E?
JOITA : Pai sa vina, fir-ar ai dracului, ca de c?d se tot screm, veneau =i treceau, erau acum la mama dracului, ? fundul Europei.
De ce sa le \inem numai noi piept acilea? Ne platesc aia din apus ca-i aparam aici? Sunt =i a=tia ni=te t?pi\i.
TEPE+: Cine?
JOITA: Turcii.
TEPE+: De ce?
JOITA: Se pro\apesc sa se bata doar cu noi, c?d =tiu precis ca pe noi n-o sa ne biruie ? vecii-vecilor. +i nu le da ? g?d sa mearga la aia pe care i-ar gasi ? izmene. (R`de).
PARVU: Ce sa-i facem, Maria ta, a\i auzit-o =i dumneavoastra cum se exprima. N-are vocabular.
CHIORU: N-are perdea deloc.
JOITA (catre Chioru): Perdea a avut ma-ta c?d te-a facut... etc.
Petulan\a verbala a Joi\ei da ?tregul farmec al fragmentului citat. Personajul, ?chipuit a fi jucat de o actri\a cu un talent pe masura textului, traie=te printr-o excep\ionala autenticitate a limbajului, deosebit de frust, facut din inflexiuni =i invective de o perfecta oralitate, suger?d totodata =i o gesticula\ie corespunzatoare. Spectatorul este cucerit dintr-odata de naturale\ea apari\iei =i de extraordinarul bun-sim\ care o
?so\e=te. Dar ceea ce pune v?f la toate este, cum sa-i spunem? actualitatea personajului. Joi\a este adusa de catre P?vu capitanul pe scena ca =i cum respectivul ar fi cules-o chiar atunci de pe uli\a. Lucrul acesta se ?t?pla ?sa cu absolut toate personajele din piesele istorice ale lui Sorescu, ? frunte cu Tepe=
?=u=i. Cu toata \inerea aproape de document (sau, ma rog, de ceea ce se poate citi ca document despre Vlad Tepe=),
?t?plarile par a avea loc neaparat ? zilele noastre sau, daca vrem, au loc de c?d dainuim ca popor aici, la Dunare =i Carpa\i.
Nici vorba de... culoarea istorica a romanticilor. (In Raceala, venind cu turcii sai sa cucereasca Tara Rom?easca, Radu cel
Frumos, fratele turcit al lui Vlad, se ?doie=te ca acest popor ar putea fi cucerit vreodata =i pentru motivul de ordin filologic cum ca ar avea o limba cu o structura gramaticala =i un vocabular total incompatibil cu limba turca.)
Daca e vorba ca teatrul ram?e o pura conven\ie — au aerul de a spune dramaturgii moderni — atunci care ar mai fi rostul ,,sa ne mai facem ca vorbim (ne ?bracam, m?cam, ne salutam etc.) ca ? secolul al XV-lea? Spectatorul =tie prea bine (=i nu are rost sa-i cream iluzii facile =i inutile) ca Joi\a este o femeie ca toate femeile de teapa ei, ca autorul nu a avut cum sa se documenteze spre a o aduce din ?tunecatul trecut pe scena, ca, ? fine, toate femeile u=oare din lume =i din toate timpurile sunt la fel. Daca el, spectatorul modern, tiranizat de bucuria bunului-sim\, mai are =i cultura, c? de c?, accepta, ca =i Tepe=, de altminteri, ca n-ar fi fost deloc neindicat ca turcii sa se mai fi batut =i cu apusenii, nu numai cu amara\ii de noi. E absurd sa-i faci, odata cu Joi\a, ,,t`mpi\i pe turcii din evul mediu? Poate ca da! Paradoxal, ?sa, teza se poate sus\ine.
A=a cum trebuie sa cadem de acord ca biata femeie n-a avut
?cotro, fac?d copii din flori, de vreme ce barbatul ce-i era legiuit zacea neputincios ? pat de at?a amar de vreme.
Scene precum cea reprodusa mai sus sunt destule ? A treia
\eapa =i ele fac deliciul spectacolului. (In scena ultima din actul al doilea, Tepe= relateaza tactica de razboi a unui negustor, sau cer=etor, chipurile, care, nebun fiind, ? trage de m?eca sa-i dea un gologan, sa-=i ia alvi\a: ,,Zicea ca el e Voda... +i dupa ce man?ca alvi\a are planuri mari... Snt? ? baga-n pa=tele ma-sii pe to\i care sunt contra, a=tia dupa aici, ? trage-n \eapa, le face de petrecanie. Face \ara luna... a=a sa sclipeasca... sa aluneci pe drum de lustru... Dupa aia ? mome=ti pe Mahomed cu oastea, sa vina la noi, ca e mai curat... ? taie capul lui Mahomed =i face v?t oastei turce=ti ? Polonia. Ba chiar ? Fran\a... Sa se mai descurce =i ei... .) Revenind la scena Joi\ei, trebuie sa adaugam de ?data ca, robit =i el de farmecul femeii, de opiniile ei politice, care sunt =i ale lui, Tepe= nu o iarta nicidecum, a=a cum ne-am fi a=teptat. (+i aici sta marele tact, marea inova\ie a dramaturgului.) Tiranul se comporta conform programului pe care =i l-a impus. Constat?d ca s-a comportat precum o ·a\ea , porunce=te sa i se taie s?ii =i sa i se bata ? cuie, ? locul lor,,,capetele copiilor nelegiu\i . Acum orice amuzament al spectatorului ?ceteaza =i o contrarietate fara margini ? ia locul.
Dramaturgul este nemilos, ca =i eroul sau. Istoria este istorie. A fost =i a ramas! Tragicul =i absurdul merg m?a ? m?a =i uneori =i au sorgintea ? comic. Lucrurile par a se lamuri abia spre finalul piesei, c?d Tepe=, de ?frico=atoare zadarnicii, ?drept?du-se spre \eapa ce =i-o pregatise din timp,
=i repudiaza propriu-i portret pe care falo=enia unui pictor apusean
(acela=i care facuse =i chipul lui Mahomed) spune:
?usta\a e a unui ins care are timp sa se uite ? oglinda. Intr-o oglinda ?treaga, iar eu n-am avut dec? cioburi de \ara sparta... ? care m-am zg?t. Nu ca sa-mi fac musta\a, ci ca sa vad cine mai vine...
+i veneau to\i. Ca sa vad ce mai e de facut... +i toate erau de facut...
(Stins.) +i la urma urmei, ce-mi aduci mie poze ?popo\onate?“