Drama este cea mai raspandita specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu un continut grav, uneori cu elemente tragice, reflectand o mare varietate de aspecte: sociale, istorice, mitologice, psihologice etc. Avand tendinta de a reflecta intreaga complexitate a vietii reale, drama este mult mai putin supusa conventiilor decat tragedia, folosind atat personajele bine individualizate, cat si pe cele tipice, un limbaj solemn ce alterneaza cu cel familiar, recurgand chiar la elemente comice. Componenta esentiala a acestei specii literare este conflictul - care este foarte puternic, adesea intre forte apropiate sau chiar egale -; in desfasurarea caruia se contureaza personalitatea eroilor dramatici. b1g17gs
Camil Petrescu, prin piesele sale de teatru, aduce o importanta contributie la dezvoltarea dramei de idei in perioada interbelica.
“Jocul ielelor” a fost redactata in mai multe versiuni, incepand din 1916 si fiind definitivata in 1946. Personajul principal, Gelu Ruscanu, asemeni tuturor eroilor lui Camil Petrescu, exprima impactul intelectualului cu lumea inconjuratoare.
Insetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist “Dreptatea sociala”, hotaraste sa publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amanta, Maria Sinesti, si-n care femeia povestea, cu lux de amanunte, cum sotul ei, ministrul justitiei, a ucis-o pe batrana Manitti si i-a distrus testamentul, pentru a ramane el singurul mostenitor al acesteia. Fiind convins ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca asta inseamna sa fie si inumana uneori, Ruscanu este dispus sa sacrifice femeia iubita, pentru a-l face pe ministrul justitiei, Serban Saru Sinesti sa plateasca pentru crimele sale. Nici interventia Mariei si nici destainuirea matusii Irena, care I-a povestit ca tatal lui a facut o delapidare si ca Sinesti inca mai pastreaza dovada furtului, nu l-au putut clinti din hotararea lui de a publica scrisoarea. Saru Sinesti este dispus sa distruga dovada delapidarii, in schimbul tacerii lui Gelu. De la el, Ruscanu afla ca tatal sau nu a murit intr-un accident, asa cum credea, ci s-a sinucis din cauza unei actrite de duzina.
Gelu este nevoit sa renunte la ideea publicarii scrisorii, caci ministrul justitiei adusese in discutie eliberarea lui Petre Boruga, “un detinut politic grav bolnav”.
Dragostea, care dupa parerea lui ar trebui sa fie vesnica si absoluta, il dezamageste profund, lasandu-i rani adanci.
Cand imaginea tatalui sau este complet distrusa si cand intreg esafodajul de idei pe care si-l facuse despre lume se prabuseste, nu mai ramane decat sinuciderea. Gelu isi ia viata cu pistolul pe care Maria il lasase in biroul cu cateva zile inainte, sub privirile inspaimantate ale femeii. Astfel, Gelu Ruscanu repeta destinul tatalui sau.
El este, asa cum a spus Penciulescu, un om care a vazut “jocul ielelor”, ramanand cu nostalgia absolutului: “Cine a vazut ideile, devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant.”
Caracterizat pe cale directa, in didascalii, el este “un barbat ca de douazeci si sapte -;douazeci si opt de ani, cu o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume.” Este un om puternic, sincer, care nu are nimic de ascuns si, de aceea, isi poate privi interlocutorii drept in ochi. Este un intelectual, cu aspiratii superioare fata de cele ale oamenilor de rand. Crezul lui cel mai puternic este ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca este absoluta: “ Cum ar putea sa fie dreptatea, daca nu e absoluta?” “Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi!”
Ceea ce oamenii numesc iubire, pe el nu-l multumeste, caci dragostea nu este “o contabilitate de zile in care iubesti si zile in care n-ai iubit, ca pe urma sa inchei bilantul si sa vezi daca ai iubit sau nu”. Pentru el “ iubirea e un tot sau nu e nimic”.
Tot pe cale directa, Ruscanu este caracterizat de celelalte personaje: Maria spune ca “mintea asta draceasca mi-a fost mereu dusmana” si-i cere sa faca un gest “ca sa mai cred ca esti om, si nu o cauza”. In scrisoarea sa, femeia ii spune ca el a reprezentat “un rasarit nou de soare” in viata ei. Matusa Irena incearca sa-i explice ca el nu este cu nimic mai presus decat ceilalti si ca aspiratiile si dorintele sale sunt utopice: “ Te-ai gasit tocmai tu sa indrepti lumea? Esti tu mai cu mot decat toti ceilalti?”. Penciulescu spune ca Gelu “nu vede lucruri, vede idei”.
Personajul se autocaracterizeaza: “Mi-a murit credinta in mine insumi.” “ Azi nu sunt decat o biata epava… toate resorturile sunt rupte-n mine”.
Este lucid, inteligent, orgolios, incapatanat si are puterea sa-si asume cu demnitate erorile: intransigenta fata de greselile celor din jur, convingerea ca judecatile lui sunt infailibile, nerecunostinta filiala, absenta religiozitatii: “In atotputernicia Lui Dumnezeu nu am crezut”.
Pe cale indirecta, Gelu este caracterizat prin limbaj, fapte, framantari sufletesti. Toate acestea dovedesc ca este un personaj complex, care-si pune probleme grave. El intra-n conflict cu colegii de la redactie din pricina convingerilor sale, relatiile cu Sinesti sunt tensionate, iar pe Maria vrea s-o sacrifice.
Gelu Ruscanu este din aceeasi familie cu Stefan Gheorghidiu, cu Pietro Gralla sau Andrei Pietraru.
Conflictele piesei, interioare sau exterioare, sunt foarte puternice. Cel mai important conflict exterior este cel dintre Saru Sinesti si Ruscanu, din care, invingator iese ministrul justitiei, fiind mai bine ancorat in realitate si netraind in lumea ideilor.
Conflictul din sufletul si constiinta lui Gelu este unul interior, concretizandu-se in opozitia dintre lumea aspra, plina de compromisuri si mizerie, in care oameni ca pianistul Lipovici se sinucid din lipsa de hrana si cei ca Dumitrache sunt nevoiti sa munceasca si la varsta pensiei, pentru a-si ajuta rudele bolnave si lumea utopica a lui Gelu, lumea ideilor pure, in care dragostea e eterna si dreptatea absoluta. Aceasta lume este insa foarte fragila si in permanent pericol de distrugere la contactul cu realitatea. In cele din urma, acest univers ideal, creat de Gelu, se prabuseste, tragand dupa sine chiar prabusirea eroului, care decide sa se ridice de la masa vietii.
Piesa este structurata in trei acte si douasprezece tablouri, care, la randul lor, sunt impartite-n scene, cea mai mica unitate compozitionala fiind replica.
Dupa cum insusi autorul afirma, aceasta lucrare este “o drama a absolutului”, al carei personaj principal este strafulgerat de absolut, drama nascandu-se din necesitatea de a recunoaste ca inteligenta construieste frecvent sisteme utopice, neconcordante cu realitatea.