1880, 23 mai Vede lumina zilei, la Bucuresti, Ion N. Theodorescu. Pseudonimul sau Arghezi e explicat de catre scriitor in legatura cu Argesis (numele vechi al raului Arges). p5g8gd
1891-1896 Urmeaza cursurile liceului Sf. Sava.
1896 Debut literar sub influenta "magistrului" Macedonski, in Liga ortodoxa, semnand Ion Theo.
1900-1904 Poetul e cativa ani calugar la Cernica.
1905-1910 Calatorie in strainatate. Putin timp la Paris, apoi la Manastirea Cordelierilor, unde e asaltat sa devina catolic. Plictisit de insistente, se muta la Geneva, unde scrie poezii, asista la cursurile Universitatii si, ca sa-si castige existenta, lucreaza intr-un atelier dinti de aur, inele si capace de ceasornice. In 1909 viziteaza Italia.
1912-1916 Revine in Romania. La Facla, Viata romaneasca, Teatru, Rampa publica versuri, pamflete, articole polemice s.a.
1918-1919 In timpul realizarii Romaniei Mari, e inchis doi ani, impreuna cu 11 ziaristi si scriitori (intre care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca se pronuntase pentru neutralitatea Romaniei.
1927 Apare cu mare intarziere prima sa carte de poezie Cuvinte potrivite.
1928 Sub directia sa, apare ziarul Bilete de papagal.
1929 Prima carte in proza Icoane de lemn.
1931 Placheta de versuri Flori de mucigai legata, ca si Poarta neagra, de anii de detentie. Tot acum, pentru copii, publica volumul in proza Cartea cu jucarii, inaugurand o directie secundara in creatia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu volumele stiute de scolari: Cantec de adormit Mitzura, Buruieni, Martisoare, Prisaca, Zdreanta s.a. Manualele scolare cuprind multe creatii destinate copiilor.
1934 Romanul Ochii maicii Domnului (dragostea materna si devotamentul filial).
1935 Versuri de seara
1936 Cimitirul Buna-Vestire, roman.
1939 Hore, volum de versuri
1942 Romanul Lina, de fapt lung poem in proza.
1943 Sub genericul Bilete de papagal (ziarul Informatia zilei) publica indeosebi pamflete usturatoare, pentru care e cercetat de politie. La 30 sept., apare exceptionalul pamflet Baroane, atacand pe ambasadorul german von Killinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e inchis la Bucuresti si in lagarul de la Tg. Jiu.
1944 Iese din lagar.
1944-1967 In anii "dictaturii proletariatului", dupa o perioada de retinere, este "reabilitat", distins cu titluri si premii, ales membru al Academiei Romane, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje in regimul comunist, ca si Sadoveanu, colaborand cu autoritatile si scriind poezii sociale pe placul acestora. Publica poemul 1907- peisaje, Cantare omului, Stihuri pestrite, Poeme noi, Cu Bastonul prin Bucuresti.
1966 Se stinge, rapusa de cancer, sotia sa de o viata, Paraschiva.
1967 Moare si el, fiind inmormantat, alaturi de Paraschiva, in gradina casei din str. Martisor. Funeralii nationale. Casa e astazi muzeu, intretinut de fiica sa Mitzura.

In vizita la Martisor de Alexandra Stanescu

Era la inceputul toamnei in 1999, cand am fost in vizita la Martisor, putin timp dupa inceputul scolii. Se implineau treizeci si doi de ani de la moartea poetului (14 Iulie) si de la infiintarea Muzeului Tudor Arghezi.

Era o zi calda de duminica, inainte de pranz, cand am ajuns in cartierul marginas de Bucuresti unde a locuit si a scris Tudor Arghezi. Pe mine cel mai mult ma interesa sa vad cotetul lui Zdreanta, dar parintii m-au dus mai intai la mica adunare tinuta de actorul Mircea Albulescu. Pe niste bancute fara spatar, asternute cu stergare cu motive ros-albe si cu pernute mici stateau cam cincizeci de persoane, majoritatea in varsta. Erau si elevi si copii veseli, care alergau de colo-colo, dupa fluturi, dupa flori…

Noi ne-am asezat mai la umbra, in centru.

In fata era pusa o masa lunga unde erau adunati doamna Mitzura Arghezi, directorul muzeului, actorul Mircea Albulescu, academicianul Alexandru Balaci si poetul Petre Ghelmez. Tata mi i-a aratat pe toti, cred ca ii cunoaste din ziare sau de la televizor. Ei au vorbit despre poetul disparut, dar mie cel mai mult mi-a placut actorul Mircea Albulescu care a spus ca tare mandra trebuie sa fie coana Mitzura, care poate spune despre poet “tata”.

Am fost uimita sa-l ascult pe actorul mare, cu sprancene groase si privire patrunzatoare, cu glas puternic recitand pe “Zdreanta”, dar trebuie ca si lui i-a placut de Zdreanta, caci l-am vazut dupa spectacol langa cotet. Dadea autografe copiilor pe un numar din “Bilete de papagal” pe care l-am primit gratis.

Dupa spectacol am vizitat cu totii muzeul. Am privit atenta camera de lucru a lui Arghezi. E asa de mica, de-abia au loc biroul, biblioteca, patul de fier si un fotoliu cam ros. De fotoliu sta sprijinit bastonul cu care tata spune ca poetul se plimba prin parcul Cismigiu. Pe scara ingusta am urcat la etaj si am vazut camera Mitzurei si a lui Barutu. Aveau o multime de jucarii, papusi, ursi si un tigru mic. Nu prea inteleg eu cum au fost ei mici, caci Mitzura este tare batrana. Cat despre Barutu am aflat ca este arhitect si ca locuieste in America. Pentru adunare a trimis doar o scrisoare.

La parter am vazut si sufrageria unde l-au judecat pe Barutu. Acum i se spune “camera cu medalii”.

In curte am vizitat si atelierul de tipografie al lui Arghezi. Avea o presa tipografica mare si un teasc pentru struguri. In vitrine erau multe carti tiparite de poet. Coana Mitzura spune ca Arghezi a scris patruzecisiuna de carti, dar in vitrine sunt mult mai multe. Mie mi-au placut cel mai mult “Prisaca” si “Cartea cu jucarii”.

Tot in curte se afla trei morminte, al poetului, al sotiei sale Paraschiva -; in fata casei, langa intrare si a lui Zdreanta, mai la o parte, langa cotetul mic. La capataiul poetului sta o cruce mare de piatra cioplita, ca pe la rascruci de drum la tara.

Despre acest loc poetul spunea:

„Martisorul e patria literaturii mele. De acolo au iesit «Cuvintele potrivite» si toate scrierile adunate acum intr-o multime de volume, gandite la o masa dintr-o camera mica pe care mi-o rezervasem pentru reverie. Martisorul, asa cum se gaseste, dupa ani si ani de munca, e opera sotiei mele, Paraschiva Burda, care, venind din Bucovina cu toate apucaturile taranesti, a cautat sa faca din Martisor o gradina (...) Pentru mine Martisorul e un lucru de neuitat. Cred ca acolo mi s-a plamadit cerneala si mi-a inviat oarecum condeiul. “
Tudor Arghezi

Tare este frumos la Martisor!