b6n4nk
Imediat dupa razboi starea prozei din Republica Moldova a fost inca mai grea/rea decat aceea a poeziei. In primul rand, pentru ca nu era asigurata continuitatea fireasca a procesului literar. Ca si poetii, prozatorii erau lipsiti de posibilitatea elementara de a citi, analiza, asimila creator proza clasica si cea a scriitorilor din perioada interbelica. Dogmele proletcultiste, conform carora Republica Mol dova n-ar fi avut in trecut (pana la 1917) o literatura care sa fie valabila si in conditiile socialismului , au constituit o piedica foarte serioasa in calea dezvoltarii acestui gen literar.
In randul al doilea, in domeniul prozei nu existau forte scriito ricesti cu experienta anterioara asemanatoare cu aceea a poetilor.
Chiar Emilian Bucov, care scrisese pana la 1940 un roman si cateva nuvele, activa acum cu precadere in domeniul poeziei.
Se adauga neaparat si faptul ca in Uniunea Scriitorilor si in general in mediul literar dominau forte trecute, in 1940, din partea stanga a
Nistrului, forte sustinute si incurajate de conducerea de partid si de stat, care promovau o politica putin spus gresita in privinta limbii si a atitudinii fata de mostenirea literara clasica si interbelica.
In climatul de-a dreptul nefavorabil dezvoltarii normale a intregii literaturi nationale, putinii scriitori dotati cu aptitudini de prozatori s-au vazut stramtorati in manifestarea capacitatilor creatoare native, pusi in situatia de a prezenta realitatea in chip denaturat. Este cazul lui Grigore Adam, de exemplu, care pana si in nuvelele sale de varf tip: Hartene procedeaza sim plist, prezinta in mod caricatural boierul de odinioara, rezolva

conflictul nuvelei in spiritul cerintelor timpului. (A se vedea si:
Constantin Cheianu, Hartene, baiat natang. Literatura si arta , 1989, 16 noiembrie.)
Alexandru Lipcan, ca sa mai dam un exemplu de scriitor care si pana la 1940 activase in domeniul prozei (de fapt, al publicis ticii gazetaresti), in conditiile terorii din partea organelor de an cheta a dat la iveala un roman Desteptarea in care regimul burghezo-mosieresc de exploatare era prezentat ca dusma nos anume si mai cu seama basarabenilor, a caror salvare vine din partea activistilor de partid rusi, sub influenta ideilor carora are loc, chipurile, desteptarea revolutionara a tinerilor basara beni. Romanul chiftea de romanofobie si de rusofilism.
Este drept ca pana la 1940 in Basarabia a existat exploatare, dar ea n-a fost de esenta nationala, ci sociala.
Era natural ca oamenii sa se destepte si chiar sa se rascoale, dar importiva exploatatorilor, nu impotriva romanilor.
Era natural ca oamenii sa lupte pentru o viata buna, dar de ce anume in cadrul Rusiei, care ii tinuse pe basarabeni intr-o stare de sclavi de la 1812 inca, oprimarea cuprinzand nu numai aspec tul material, intre care platile exagerate in haznaua statului in situatia cand colonistii rusi si de alte nationalitati erau scutiti de plati (si de serviciu militar), dar si cel cultural, limba bastinasilor fiind stramtorata si chiar eliminata din activitatea organelor de stat, a bisericii si culmea! din invatamant?
Intrebarile de acest fel sunt cu atat mai indreptatite, cu cat in
1948 si mai incoace devenise clara esenta eliberarii Basarabiei din 28 iunie 1940, care se manifestase in chiar 1940 prin primul val de deportari, in 1944 prin cel de-al doilea, in 1946 1947 prin foametea organizata de regimul comunist in scopul de a-i face pe oameni sa intre in gospodariile colective, prin trecerea scrisului nostru fara nici o pregatire la alfabetul rusesc, prin cerinte de partid, puse literaturii noastre la 9 decembrie 1944, cand apare hotararea Despre activitatea Uniunii scriitorilor so vietici din Moldova , s. a. m. d.

Mai mult, catre 1948 se stia dureros de bine ce insemnase deja puterea sovietica in raioanele noastre estice, unde stalinismul facuse ravagii inca in 1937, cand fusesera impuscati chiar si unii scriitori, alfabetul latin fiind izgonit (in 1938), iar clasicii litera turii noastre considerati burghezi ...
Toate acestea nu puteau sa nu fie cunoscute de Alexandru Lip can si de ceilalti scriitori ai timpului. Dar politica regimului stalinist s-a dovedit nemiloasa cu ei.
Similar a fost, ceva mai tarziu, destinul scriitorilor care au re flectat procesul colectivizarii agriculturii. Nicaieri nici un cuvant nu se spune in operele acestora despre deportarile staliniste, de spre foametea organizata, despre alte adevaruri dureroase ale timpului. Evolutia personajelor este dictata in chip tiranic de autori, peste tot licareste figura lucratorului de partid, de obicei rus, pe ici, pe colo scoate capul cate un chiabur (dupa ce regimul stalinist de portase pana si pe cel mai nevinovat taran cat de cat instarit!), con flictul se rezolva neaparat si intotdeauna in favoarea noului (uni ca exceptie, pomenita mai inainte, a constituit-o poemul lui Andrei
Lupan Hat in hat si fata-n fata , aspru criticat la ora aparitiei).
Nu revenim la ciclurile de versuri despre constructia canalului
Volga Don, deoarece si fara acestea e limpede ca intreaga litera tura din primul deceniu postbelic a fost aservita politicii stalinis te. Extrem de rarele exceptii nu ne indreptatesc sa incercam cel putin sa luam in discutie nivelul artistic al operelor in proza (definirea prozei pe qdictionar.com) de atunci. Toate sau, in orice caz, absoluta majoritate a nuvelelor si schitelor pe care le avem in vedere (in domeniul romanului indoieli nu exista!) erau concepute in spiritul dogmelor ideologice stalinis te si neostaliniste (nu revenim la multimea de hotarari de partid in domeniu, intre care e si una locala, oglinda fidela insa a hotara rilor centrale : hotararea biroului C.C. al P. C. (b) din Moldova
Cu privire la starea literaturii sovietice moldovenesti si masurile pentru imbunatatirea ei , adoptata la 22 noiembrie 1948) si adesea dupa modelul unor opere ale scriitorilor rusi (Ion Can na, de exemplu, si-a semnat sentinta prin romanul intitulat

Fratii , pe care i-l scrisese un frate mai mare si care nu era decat un plagiat, dupa prozatorul rus Konstantin Sedah).
Nici urma de specific national, de mandrie nationala a per sonajelor inchipuite de Iacob Cutcovetchi, de exemplu, Efim Mus teata si ortacii sai luand exemplu de la... Miska Biriukov.
Toate personajele dovedesc o intelegere deplina, absolut corecta din punct de vedere ideologic, a tuturor problemelor cu care se confrunta. Cele menite sa reflecte lumea boierilor de altadata sau a nemtilor cotropitori erau din cale afara de urate la infatisare si neaparat hidoase la suflet si la gand. Primitivismul si schematis mul prezentarii omului si a problemelor realitatii, lipsa unor preocupari serioase fata de aspectul lingvistic si stilistic al texte lor au constituit cateva puncte nevralgice ale intregii proze ime diat postbelice. Din pacate, acest adevar poate fi depistat si in nuvelele si romanele unor autori de mai tarziu, cand hotararile de partid devenira oarecum mai ingaduitoare, fiind depasita desi cu greu, nu dintr-o data si nu definitiv chiar si teoria lipsei de conflict in literatura sovietica. Ca si in poezie, in domeniul prozei imbunatatirea situatiei incepe dupa moartea lui Stalin si, mai ales, dupa congresul XX al P. C. U. S. (1956), cand a fost con damnat cultul personalitatii. Revirimentul s-a facut posibil si da torita afirmarii in acei ani a unor prozatori de real talent, ca Ion
Druta, Ion C. Ciobanu, Ariadna Salari, Ana Lupan s. a. Cu toate ca prima carte de schite La noi in sat a lui Ion Druta a aparut in 1953, prima parte a romanului Codrii de Ion C. Ciobanu a vazut lumina tiparului in 1952 (in revista) si in 1954 (in volum aparte), dand tonul unei schimbari calitative a prozei postbelice, proza de calitate se afirma abia in 1957 prin povestirea (unii critici o considera roman) Frunze de dor a lui Ion Druta. Personaje cu un fond sufletesc bogat, in primul rand Gheorghe Doinaru, anali za psihologica amanuntita si profunda, dialoguri firesti si carac terizante, iar mai presus de toate problema etica a legaturii omului cu pamantul, a dramei cauzate de timpurile noi, pe care omul timpului le astepta si de care, instinctiv, se temea, au

constituit primele semne ale afirmarii unei proze artistice auten tice, viguroase, ale unei proze in masura sa dicteze un nivel, sub care se situau si in continuare opere efemere, publicate si chiar elogiate oarecum din oficiu, pentru importanta proble melor abordate de autori sau din alte motive extraestetice.

In proza scurta punctul de cotitura spre o arta a genului e legat de asemenea de Ion Druta. E vorba de mult si aprig discutata la ora aparitiei carte Dor de oameni (1959), in care domina veridicitatea personajelor, profunzimea scrutarii de catre scriitor a lumii lor sufletesti, problemele de constiinta abordate de prozator prin zugravirea omu lui asa-zis simplu, caruia el ii dezvaluie complexitatea funciara. De altfel, anume schimbarea de optica si asupra vietii, asupra zonelor care se cer explorate de scriitori, si asupra literaturii, ca domeniu al imaginatiei si al patrunderii, uneori intuitive, in adancurile de obicei tainuite ale omului si ale realitatii, i-a speriat pe criticii povestirii
Frunze de dor si ai volumului de nuvele Dor de oameni.
Aceste doua carti au generat un dinamism nu doar imbucurator, ci de-a dreptul salvator pentru proza din Republica Moldova. Chiar in unele romane care intre timp au ramas in umbra operelor de rezistenta intalnim personaje ce denota despovararea autorilor de dogme ideologice care au franat dezvoltarea prozei in primul de ceniu postbelic. Un exemplu este taica Toader din romanul Oa meni si destine de Ariadna Salari (1962), primul in ordine cronologica taran instarit, trecut din greseala in lista chiaburilor care urmau sa fie deportati, zugravit intr-o opera literara. Si deoarece am pomenit-o pe aceasta interesanta prozatoare, con semnam aici curajul ei de a evoca incercari ale unui ostas sovietic de a-l intelege si de a-l ajuta pe unul neamt (nuvela Pe dambul unde nu se pune vie). Am dat aceste doua exemple pentru a arata ca nu era deloc simplu ca prozatorii nostri si in general scri itorii sa inteleaga just si sa prezinte veridic omul si viata pe vre mea lui Stalin si inca mult timp dupa moartea satrapului.
In anii 60 70 nu numai Ion Druta prin nuvelele, romanele si, incepand cu Casa mare (1960), prin operele sale dramatice,

dar si George Meniuc, Vasile Vasilache, Vladimir Besleaga, Aure liu Busuioc, Alexei Marinat (cel din Urme pe prag), mai tarziu
Nicolae Esinencu, Serafim Saka, Dumitru Matcovschi, Nicolae Vie ru si alti scriitori s-au afirmat printr-o patrundere adanca in lumea spirituala a unor personaje complexe, prin abordarea unor pro bleme de constiinta si prin alte particularitati de gandire si de expri mare, absolut inimaginabile in cazul acelor prozatori, carora le-a fost sortit sa activeze in epoca dogmelor si ingradirilor de tot soiul.
Am da aici nenumarate exemple probante din operele scriitorilor despre care vom vorbi in paginile ce urmeaza. Bunaoara, din ro manele lui Ion C. Ciobanu, nimerite in umbra din cauza multimii de activisti de partid care le populeaza si a altor semne ale vremii
(prezentarea in spiritul ideologiei staliniste a eliberarii Basara biei in 1940, glorificarea experimentelor de trista faima in agri cultura Republicii Moldova, ca formarea intreprinderilor agro industriale etc.). In romanul Podurile (1966) Ion C. Ciobanu a realizat un personaj deosebit de interesant sub multiple aspecte:
Gheorghe Negara. Om instarit, in primul rand datorita propriei sale munci, om trecut prin para razboiului (de unde se intoarce cu un betesug pe care nu-l poate dezvalui nici celor mai apropiati), parinte al unui fiu participant la razboi (Mitrea), Gheorghe Negara nimereste in lista chiaburilor. Aceasta e o fateta a situatiei lui dra matice, generatoare de multe si largi posibilitati oferite autorului de a pune probleme importante si de a-l antrena pe cititor intr-un intens proces de asimilare a continutului romanului. Dar exista si o drama intima, profund intima chiar, a aceluiasi personaj, legata se poate doar presupune de betesugul cu care s-a intors din razboi: sotia sa, Irina, intretine relatii de dragoste cu unul dintre argatii neoficiali ai lui Negara, mos Patrache. Or, in pofida aces tei drame duble, personajul este harnic, priceput la o nunta, un sac fara fund de glume si vorbe de duh . Un atare personaj cer tifica de deplin depasirea dogmatismului ideologic comunist, de nota curajul scriitorului de a privi omul si viata drept in fata si de a-i dezvalui cotloanele cele mai tainuite.

Un alt exemplu de curaj scriitoricesc inimaginabil in epoca dogmatismului estetic il constituie prezentarea de catre acelasi prozator a foametei din 1946 1947. Cu toate ca o pune pe sea ma secetei, si nu a Kremlinului, care planificase impozite si dari de tot felul, oamenilor luandu-li-se cu forta ultimul bob de grau, unora maturandu-li-se la propriu podurile, toate acestea in scop ul pauperizarii definitive a populatiei si al inscrierii ei in gospodarii colective, faptul insusi ca scriitorul a dezvaluit atunci dramele si tragedia cauzate de foamete este de o importanta principiala.

Bineinteles, in arta decide, in ultima instanta, maiestria au torului, cautarile si realizarile acestuia in domeniul limbii, stilu lui, compozitiei, modalitatilor narative etc. Aici ne vedem nevoiti sa reluam consideratiile, incepute anterior, despre diversitatea directiilor si tendintelor afirmate in anii 60 80 in nuvela si in roman. Proza epica obiectiva a aceluiasi Ion C. Ciobanu s-a dovedit in curand concurata de o proza de factura lirica, marcata de sim boluri multisemnificative, a lui Ion Druta, apoi si a lui Ciobanu insusi, in Podurile. Remarcabil este faptul ca lirismul dens, al
Frunzelor de dor de exemplu, nu exclude analitismul psihologic si social, dramatismul si alte particularitati inerente artei mari.
O noutate principiala in proza din Republica Moldova a adus ro manul Povestea cu cocosul rosu (1966) de Vasile Vasilache, proza de imaginatie debordanta, marcata de carnavalesc si principalul cu un continut etic important, exprimat prin aluzii indraznete la felul de a fi al romanului moldovean, ale carui momente de revolta impotriva relelor ce i se fac se reduc, in temei, la of! si mde ...
Tot aici se inscrie apelul lui Vladimir Besleaga la monologul interior, mai exact la soliloc, si in genere la formula moderna evident proustiana si faulkneriana, ce valorifica fluxul memoriei, elementul eseistic, interogatia polemica (Mihai Cimpoi, O isto rie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, Ed.
Arc, 1996, p. 198). Vladimir Besleaga abordeaza in romanele sale probleme fundamentale ale existentei noastre, probleme inima ginabile in proza anterioara. De exemplu: Cine sunt eu, cine?

Milioane, miliarde de scoici au trebuit sa moara si sa se astearna la fundul marii, unele peste altele, ca sa se nasca piatra asta, pe care o invartesc (rasnita. I. C.).
Bunelul a murit. Tata nu mai este.
Cine sunt eu? De ce m-am nascut si ce am de facut pe lumea asta?
Primeniri de principiu a adus in proza noastra, mai ales prin romanul Vamile (1972), Serafim Saka, spirit neconformist si in comod, prezenta intelectuala deosebita in contextul cultural basa rabean (Mihai Cimpoi, Op. cit., p. 194).
Avem a vorbi, in continuare, despre proza de un specific aparte facetios, ironic, parodic a lui Aureliu Busuioc si despre aceea dominata de rasturnari de situatie spectaculoase, evident impre vizibile, a lui Nicolae Esinencu, acestea si, desigur, alte fapte litera re confirmand bogatia de substanta umana si de mijloace artistice originale a prozei contemporane romanesti din Republica Moldo va, a carei evolutie se cere pusa in anumite relatii si cu afirmarea unor autori tineri sau relativ tineri de nuvele si romane, ca
Ioan Manascurta, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Iurie Bodrug etc.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan, Chisinau, Ed.
Cartea moldoveneasca, 1969; editia a II-a, 1974.
Ramil Portnoi, Proza scurta a scriitorilor tineri. In cartea lui: Pagini alese , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1977.
Elena Tau, Aspecte ale conventionalului in proza scurta moldoveneas ca contemporana, Chisinau, Ed. Stiinta, 1980.
Anatol Gavrilov, Structura artistica a caracterului in roman, Chisinau,
Ed. Stiinta, 1976; Reflectii asupra romanului, Chisinau, Ed. Literatura ar tistica, 1984.
Nicolae Biletchi, Romanul si contemporaneitatea, Chisinau, Ed. Stiinta, 1984.
Mihai Cimpoi, O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia,
Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.