r2j18jc
Poet, prozator, dramaturg (de teatru si de cinema), eseist. S-a nascut la 13 ianuarie 1940 in comuna Chitcani, judetul Orhei. A absolvit cursurile literare superioare de pe langa Institutul de Lite ratura Maksim Gorki din Moscova (1973). A lucrat secretar al
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1989 1991). A debu tat editorial in 1968.
Carti de poezie: Antene (1968), Sens (1971), Dealuri (1974),
Copilul teribil (1979), Stai sa-ti mai spun (1983), Cuvinte de che mat fetele (1986), Contraproba (1989), Borcane de aer (1991),
Cu mortul in spate (1993), Disciplina mondiala (1995) s . a.
Volume de proza: Sacla (1968), Portocala (1970), Toi (1972),
Era vremea sa iubim (1977), Nunta (1980), Lumina alba a
painii (1980), La furat barbati (1982), Roman de dragoste
(1984), Tunul de lemn (1988), Doc (1989), Un moldovean la inchisoare (1990), Gaura (1991), Copacul care ne uneste
(1998) etc.
Opere dramatice, montate la diferite teatre, dar neadunate deocamdata in volum: Gran pri, Tabachera, Sa ne facem amintiri,
Fumoarul, Oameni de paie etc.
Scenarii pentru filme: Tunul de lemn, Valtoarea s. a.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova pe anul
1991, pentru romanul Doc.
Nicolae Esinencu se distinge prin autenticitatea si caracterul totalmente imprevizibil, socant (in sensul bun al cuvantului) al operelor plasmuite. Originalitatea creatiei sale a starnit nenu marate discutii, fiind controversata, dar pana la urma acceptata, sustinuta, incurajata. De exemplu, la 1974 multi cititori si chiar critici literari si colegi scriitori strangeau din umere la lectura pere chilor de cuvinte Bob / glob , Toamna / doamna , Lelita
/ garofita s. a. Chipurile, ce fel de poezii sunt acestea? Or, prin cartea Dealuri Nicolae Esinencu a dat un impuls puternic minia turii poetice de la noi, forma literara de o concentrare maxima, de obicei cu continut filozofic: bobul se aseamana cu globul ca forma; bobul (ca aliment) tine globul (lumea, omenirea); fara bob
(boabe, cereale; bob de grau) n-ar exista globul (viata pe glob); asociatiile dintre toamna si doamna ori dintre garofita si lelita sunt mai usor de realizat, dar a fost nevoie sa vina poetul sa le faca, noua ramanandu-ne doar sa le discutam, sa le criticam, ca pana la urma sa le apreciem.
In cartea Copilul teribil Nicolae Esinencu a procedat in cu totul alt mod, surprinzator si acesta: a abordat poezia cu subiect. Fata de miniaturile citate operele sale noi se pareau kilometrice, parabolele avand expozitie, actiune (in limita ingaduita de poezie), punct culminant, uneori si deznodamant. Uneori , deoarece
talentul neordinar al poetului isi permitea sa ne lase perplecsi, indemnandu-ne, indirect, sa ne imaginam noi, cititorii, finalul.
Aici Nicolae Esinencu recurge la discursul autoricesc amanuntit, incarcat cu observatii neasteptate, acumularea carora formeaza expresia unei stari de lucruri sau/si a unui tip de conduita umana, fata de care autorul ia atitudine, satirizand-o sau pur si simplu zeflemisind-o. Cartea aceasta a constituit un eveniment in poezia din Republica Moldova prin ineditul conceptiei si realizarii, prin caracterul imprevizibil al spectacolelor imaginate de scriitor, in maniera marinsoresciana. Mi-am pus capul subsuoara/ Si am iesit si eu pe prospect/ Sa mai vad/ Ce face/ Lumea , ne socheaza din start scriitorul. Dar parca nu umblam adesea, toti, cu capu-n nouri , dupa cum se spune in popor? Si daca se poate spune cu capu-n nouri , de ce nu s-ar putea spune si cu capul subsuoara ?
Primul si cel mai pretios semn al poeziei de tipul Copilului teribil, ca si al celei miniaturale, din care am citat mai inainte, este noutatea frapanta, originalitatea principiala, individualitatea proeminenta a autorului, vadita in permanenta elementului cre ator, insolit. Pe prospect personajul liric este intalnit in chip diferit de diferiti oameni: Doi, trei copii au inceput/ Pe loc/ Sa ma imi te.../ Portarul, care taman se barbierea la geam,/ Face jap geamul se repede la nevasta/ Si striga: nu l-am vazut, nu-l cunosc,/
Daca vine militianul (politistul. I. C.), eu nu-s acasa!
Scriitorul ne spunea, in plin totalitarism, cat de straini eram fata de ceea ce iesea din comun, depasea intelegerea obisnuita a lucrurilor, aducea ceva nou, proaspat, original. Chiar daca, in final, un prieten ii asaza personajului inapoi intre umeri capul , poe zia Copilul teribil se prezinta ca un spectacol cu totul neasteptat la 1979 dominat de elementul carnavalesc, atat de specific fol clorului romanesc, spectacol ce se lasa urmarit cu rasuflarea intretaiata, cand nu esti stapanit de teama fata de orice incercare de innoire a scrisului artistic, ci manifesti dorinta fireasca de a contacta cu o plasmuire vie, care prin definitie este o sfidare a
obisnuitului, nu numai a vetustului. Istoria imaginata de autor este plina de haz, iar constatarea finala a personajului Tii,/ Dar uite ce face mata ceea in geamul meu / Sa stii ca mi-a mancat pestii/ Din acvariu! atenueaza excesul de caricatural, ne readuce in cotidian, cu intamplarile lui obisnuite, banale.
Atat prin poezia sa miniaturala (tip: Bob / glob), cat si prin cea cu subiect (tip: Copilul teribil), intemeiata pe o viziune sati rica, umoristica, sarcastica si dominata de insolit, Nicolae Esinencu si-a castigat un loc aparte in literatura din Republica Moldova, loc asigurat neaparat si de poemul Cu mortul in spate, poem al constiintei noastre de neam si de Patrie. Personajul acestui vibrant discurs poetic merge cu fiul sau la Prut ( la poalele apelor ) sa-i spuna fara teama in care am fost tinuti atata timp de regimurile tarist si sovietic: Acolo, peste ape,/ E a doua jumatate/ A patriei tale . Personajul ii explica (fiului): Cand e insetata/ Cealalta jumatate/ De pamant a Patriei tale,/ Jumatatea astlalta geme si se zbate./ Cand e infometata astlalta jumatate,/ Geme si se zbate/
Cealalta jumatate/ De pamant/ A Patriei tale .
Categoric si taios, verbul esinencian se intemeiaza pe o ener gie lirica a carei desfasurare atinge nivelul unui patetism zguduitor, cand poetul afirma cu mijloace simple, aflate s-ar parea la indemana oricui, ca partile razletite ( de antihristul! ) ale unuia si aceluiasi organism pot respira/ Doar impreuna./ Si numai impreuna! , dar si al unui bocet sfasietor, cand personajul plange si striga peste munti si peste ape adevarul sufletesc al purta torului constiintei de neam si de Patrie: O, inima mea despicata in doua./ Un brat e in partea cealalta/ A Patriei mele,/ Alt brat e in astlalta jumatate... .
Oscilarea intre patetism si bocet e o permanenta a discursului autoricesc. Pe neobservate isi face aparitia versul cu forma si continut de aforism: Daca n-o sa ne unim,/ Toti de dor o sa murim . Se intensifica tendinta autorului de a repeta unele afirmatii, de a le promova cu o sete de nepotolit: Tata san-
gereaza./ Mama sangereaza./ Eu sangerez./ Copiii mei sange reaza./ Copiii tai sangereaza./ Sangeram . Nicolae Esinencu uziteaza de interogatia desperata (catre Dumnezeu, dar si catre consangeni) si de exclamatia menita sa trezeasca din letargie chiar cele mai lenese spirite, de mult vaduvite de constiinta de neam si de Patrie.
Pomenit in cea de a patra strofa a poemului, antihristul este lesne identificabil cu rusul care in 1812 si-a insusit printr-o tranzactie dubioasa o jumatate de Moldova istorica. Pe parcurs
(in capitolul al saptelea) antihristul se desface in mai multe parti, aidoma personajelor folclorice cu nenumarate capete veninoase.
Antihristii nou aparuti, care se straduiesc din rasputeri ca noi sa nu intelegem just tranzactia ruso-turca de la 1812, ne rastignesc pe cruci,/ Sa nu ne uitam peste ape./ Ne rastignesc pe cruci,/ Sa nu ne uitam peste munti... .
Reluarea ideii, acumularea de amanunte si detalii aprofun deaza trairea autoriceasca a adevarului comunicat: Cuie in palme./ Cuie in talpi./ Cuie in frunte , apoi: Alaltaieri al lui cu tare a fost rastignit./ Ieri al lui cutare a fost rastignit./ Azi pri etenul meu a fost rastignit... .
De la momentul cu moartea prietenului se infiripa subiectul epic al poemului, se afirma axa spirituala, in jurul careia se invarte continutul ideatic al comunicarii artistice. Anume iposta za calatorului peste aceste dealuri si vai cu mortul in spate face palpabil personajul. Situatia in care s-a pomenit acesta cu mortul in spate il obliga sa paseasca, sa vorbeasca, sa strige, sa cante si sa planga nu numai pentru sine, dar si pentru prietenul cazut.
Odata gasita situatia-cheie a poemului, celelalte probleme de compozitie se rezolva ca si cum de la sine, data fiind obligatia personajului de a-si razbuna prietenul. In discursul sau energic si compact personajul principal al poemului intreaba si cere raspuns, striga si condamna, indeamna si sugereaza. El, purtatorul ideii si
constiintei de neam si de Patrie, pe de o parte, si antihristii corupatori ai acestei constiinte, pe de alta parte, se afirma drept forte spirituale opuse, mobiluri principale ale conflictului; din contrapunerea lor intelegem adevarul acestui remarcabil poem patriotic.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihail Dolgan, Si-un bob de roua rasfrange cerul... In cartea lui:
Constiinta civica a poeziei contemporane , Chisinau, Ed. Cartea moldove neasca, 1976.
Ion Ciocanu, Poezia eliptica. In cartea lui: Dialog continuu , Chisinau,
Ed. Literatura artistica, 1977; Nicolae Esinencu intre ariditate si sugestie.
In Patria tanara , 1995, 5 august.
Mihai Cimpoi, Copilul teribil. In Romania literara , 1993, nr. 3; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, Ed. Arc,
1996; editia a II-a, 1997.
Tudor Palladi, Dialectica si ratiunea poeziei ironice. In Literatura si arta , 1995, 19 octombrie.
Andrei Turcanu, Un copil teribil arata cu degetul spre noi. In cartea lui: Bunul simt , Chisinau, Ed. Cartier, 1996.
