e5o19oh
Nascut la 15 iulie 1948 in comuna Codreni din vecinatatea
Cainarilor lui Alexei Mateevici, Nicolae Dabija (numele adevarat
Ciobanu), a absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1972), a lucrat la televiziune si in presa literara, a publicat poezie si proza pentru copii: Povesti de cand pasarel era mic (1980), Alte povesti de cand Pasarel era mic (1985), Nasc si la Moldova oameni (1992), publicistica pe teme literare: Pe urmele lui Orfeu (1983; editie revazuta si completata, 1990), cercetari propriu-zis literare: Antolo gia poeziei vechi moldovenesti (1988), eseuri pe teme istorice: Mol dova de peste Nistru vechi pamant stramosesc (1991), Dom nia lui Stefan cel Mare (1991), manuale pentru clasele I-IV cu titlul comun Daciada (1991 1993), impunandu-se totusi inainte de toate

ca poet. Principalele carti poetice: Ochiul al treilea (1975), Apa neinceputa (1980), Zugravul anonim (1985), Aripa sub camasa
(1989; o alta culegere cu acelasi titlu apare la Iasi in 1990), Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (1994), Oul de piatra (Bucu resti, Ed. Eminescu, 1995), Cerul launtric (1998).
Din 1986 este redactor-sef al saptamanalului Literatura si arta . Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, pentru
Antologia poeziei vechi moldovenesti si povestile pentru copii
(1988). Laureat al Premiului Academiei Romane (1995), pentru cartea de versuri Dreptul la eroare.
Nicolae Dabija a intrat in constiinta cititorului activ al cartii nationale romanesti chiar la aparitia plachetei sale de debut Ochiul al treilea.
Un metaforism de calitate aleasa si o perseverenta exemplara in explo rarea motivului creatiei (Poetul, Tara poetului, Balada, Ochiul al treilea, Jurnal) nu lasa loc nici unei indoieli ca Nicolae Dabija a venit in poezie ca un chemat. Sufletul sensibil, intuitia lingvistica, indema narea stilistica, munca de cizelare a expresiei, imaginatia sclipitoare si alte asemenea calitati certificau o fire poetica, ba chiar un destin domi nat de poezie. Moldova lumina de floare./ Moldova amiaza din zarzare./ Vazduh pentru vers, in care/ mi-e rima fiece pasare a cauta si, mai ales, a gasi atare definitii poetice meleagului natal nu era, nici la 1975, o realizare ordinara a unui scriitor incepator.
Nicolae Dabija s-a impus atentiei generale si prin colorit local, prin aroma autohtona, prin imbinarea maiestrita a traditiei (folclorice) si inovatiei (personale), creatia sa nefiind una pastisatoare, dar nici rupta de contextul national din care izvora si in care era sortita a se integra.
Acestea si alte particularitati ale conceptiei si realizarii operelor poetice au capatat contururi precise in cartile ulterioare ale autorului.
Istoria neamului romanesc, pentru care scriitorul a manifestat interes si ca cercetator asiduu, radacinile vietii noastre spirituale, lesne con statabile in evocarea de catre autor a unor figuri luminoase din tre cutul Patriei, glorificarea graiului matern si a altor valori spirituale fara de pret constituie universul tematic al poeziei sale. Desigur, mai ales

in poezie conteaza maiestria tratarii artistice a motivelor abordate de autor. In strana ii pozeaza maici si prunci.../ Intr-un nebun pandeste apostolatul,/ si-atat se-ncape de tristetea lui,/ incat ii zugraveste si of tatul , scrie Micolae Dabija in Zugravul anonim, detaliul subliniat de noi constituind un semn viu al creativitatii autorului. Or, acesta il prezin ta, in continuare, pe zugravul anonim exprimand insesi firile oame nilor din preajma: Imbraca sfintii-n haine de siac/ si santele (sfintele.
I. C.) le-ncalta in opinci.../ ...E-tii! Cum seamana profetul Luca/ Cu
Lii Nebunul din catun, de-aici!// Si sfanta Paraschiva cum aduce/ cu vaduva Domnica, de departe!/ ...Fiece sat avea profetii sai,/ fiece sat un Dumnezeu aparte .
Toate bune pana aici, dar cand sa-l zugraveasca pe drac, zugra vul anonim nu-si lua prototipul dintre ai nostri. Sultanul de la
Istanbul, auzind ca e zugravit pe iconite avand pe crestet si-o pereche de cornite , a poruncit cu strasnicie: Mazgalitorului acesta de biserici/ Sa i se taie bratele-amandoua!
Arta, exprimarea adevarului in operele de arta cere, ca totdeau na, jertfe. Marele artist si, prin urmare, marea arta se cunosc, ne sugereaza Nicolae Dabija, mai cu seama dupa jertfe: Mai sangera amurgu-ndurerat.../ Si azi prin sate povestesc parintii/ de un zu grav ce, fara maini, lucra/ si pensula o manuia cu dintii... .
Artist autentic e acela care lucreaza chiar si atunci cand n-are posibilitatea obiectiva de a lucra. O atare idee, sugerata prin situatii imaginate in deplina concordanta cu adevarul istoriei si prin metafore proaspete si memorabile, ne convinge de niste izvoare sanatoase ale spiritualitatii neamului nostru si de necesitatea de a le cunoaste, venera si de ce nu? a ni le lua drept exemplu.
O alta poezie concludenta in acelasi sens e Cronicarii. Autorul invie cuvinte si expresii ahraice ( izvodit , amieze , clampi , smult etc.) si principalul atmosfera scriitorului de demult, in care ii vede pe inaintasii nostri de seama. De exemplu, pe Ion Neculce, care a stat/ in strana graiului numa-n genunchi , sau pe Miron Costin, care cu crestetul lasat/ pe gravele cuvinte ca pe-un trunchi;/ pe

fiecare pagina din cartea-i/ e aer mult, ca peste-ntinse sesuri:/ parca cel gade cum ii taie capul/ el mai gandeste cronica in versuri .
Imaginea scriitorilor neamului se constituie natural din cuvinte pe potriva (in spiritul) creatiei lor: Pe Dosoftei sa nu-l scapam din sir,/ cel ce manca-n straini painea cu zgura,/ si lacrimile stranse-ntr un potir/ i-au fost unica, greaua bautura.// Pe Varlaam prin hrubele de fum/ l-aud in foi inabusindu-si plansul.../ Spatarul, cel intarziat pe drum,/ de mult nu ne-a vorbit nimeni de dansul.../ Si pe Ureche-l simt, prin nopti, oftand;/ mai mare decat trupu-i este rana.../ Pe
Cantemir cu sabia scriind/ ce nu a dovedit a scri cu pana... .
In versuri la fel de inspirate exprima Nicolae Dabija permanenta viguroaselor radacini spirituale ale neamului romanesc, actuali tatea si stringenta cunoasterii lor de catre posteritate: ...Slovele lor si azi ne infioara/ si lacrimile lor ni-s sarbatori,/ cum cerul printre ramuri se pogoara/ si fructele se odihnesc in flori... .
O mentiune aparte se cere facuta pentru arta de care da dova da Nicolae Dabija in strofa de incheiere a poeziei: Iar norul ce rasare-n zare, chiar/ unde-si fosneste frunzele livada,/ parc-ar fi barba unui cronicar/ taiata,-n vremi, de-un ienicer cu spada .
Dreptul la eroare, Primii poeti, Din cantarile pierdute ale lui Dosoftei, Viata lumii, Eminescu si Creanga, Mateevici Ale xei sunt alte exemple de evocare maiestrita de catre scriitor a inaintasilor nostri nemuritori.
In cartea Aripa sub camasa cantarea graiului matern devine o adevarata performanta artistica a lui Nicolae Dabija. De exemplu, in
Prefata la Mateevici. Poezia aceasta are forma unui dialog imaginar cu un copil. Adresarea directa, indemnul poetic, reprosul decent, interogatia retorica si alte procedee de arta ii ajuta scriitorului sa exprime un mesaj de cea mai importanta valoare: Tu limba ta s-o indragesti / gaseasca-o unii cioturoasa / pe mama ta cum o iubesti/ nu de atata ca-i frumoasa.// De-atat ca ce e maica-i sfant:/ ea ti-a dat viata si temei,/ ca e doar una pe pamant,/ ca e a ta, ca esti al ei .
Interogatia retorica e aspra si ravasitoare: Dar stii cati au cazut

sub coasa/ si limba-n gura li s-a fript,/ pentru ca tu s-o ai fru moasa/ si s-o vorbesti nestingherit?
Inaintasii nostri luminati, adevaratii patrioti, au aparat prin toate mijloacele limba: Cand sabia sarea din teaca/ sau cand cu sange-n doua-a nins,/ ei graiul au stiut sa-l taca,/ insa de el nu s-au dezis .

Tradatorii ne neam au fost (si sunt) acei care au uitat ori s-au lepadat de limba stramoseasca: In tara cand au fost intrat/ dusmani cu legiuire stramba,/ intai stii cine au tradat? / acei ce s-au dezis de limba .
Scriitorul se dovedeste un militant pentru graiul nostru matern si prin constatari oarecum obiective, din care insa nu lipseste participa rea afectiva usor cenzurata: Si doina nu va conteni/ de noi in lume sa vorbeasca./ Vom fi atat cat vom vorbi/ aceasta limba stramoseasca .
Valorile perene ale neamului romanesc il preocupa necontenit pe scriitorul patriot. Convingerea lui e ca n-am mostenit de la ai nostri buni/ decat aceste bolti si aceasta glie/ si-o limba inca apta de minuni,/ si niste doine, grele de vecie , dupa cum se exprima el, inspirat, in poezia Doina noastra.
Printr-un discurs autoricesc bine nuantat Nicolae Dabija evoca tim purile de odinioara, cand propaganda comunista ne inocula parerea ca doina romaneasca veche a fost pesimista, specie folclorica burghezo mosiereasca etc. Exclamatiile retorice, aluzia, zeflemeaua sunt instru mente poetice intrebuintate de autor cu o indemanare de invidiat.
Dar au trecut timpurile de cosmar, cand viata noastra spirituala era tinuta sub arest: Se-ntoarce doina sfanta din exil/ si parc aud, sub frunza zapauca,/ cum o ingana colo un copil/ sau din coace un mos gatit de duca .
Printre operele in care Nicolae Dabija glorifica valorile noastre perene este si una profund polemica, ce adevereste spiritul patrunzator pe care scriitorul l-a manifestat in cercetarile sale lite rare si istorice. Aceasta e Descrierea Moldovei , consacrata evi dent lui Dmitrie Cantemir. Personajul liric al poeziei citeste cartea cantemiriana pentru a se dumeri de ce a facut printul moldovean prietenie cu Petru Intai al rusilor, de ce a luptat alaturi de acesta, ce scopuri a urmarit omul nostru de stiinta, de arta si de stat. Atat de

dragi i-au fost rusii, a dorit sa ne inchine si el imperiului rasaritean? Nicolae Dabija intrezareste niste adevaruri pe care le exprima prin amanunte si detalii deosebit de sugestive: Cum o-nchei, o iau de la-nceput;/ ca sa o inteleg pana-n strafunduri,/ o citesc cu inima mai mult./ Si aud in ea, ca-ntr-un ghioc,/ Marea Neagra izvorand pe prunduri/ si Carpatii cum se-ntorc la loc .
Arhive descuiate, Colinda despre-o femeie cu cimitirul in tinda, Manual de istorie si alte poezii din cartea Aripa sub camasa sunt opere pe care e de-a dreptul pacat sa nu le citim.
Se intampla, e drept, si in scrisul lui Nicolae Dabija ceea ce am constatat in cazul lui Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi si al Le onidei Lari: abandonarea constienta a imaginii, a metaforei in primul rand, in favoarea discursului preponderent oratoric, retoric, publi cistic; poetul nu creeaza microuniversuri simbolice generatoare de semnificatii care sa se ceara decodificate, descifrate , adeverind ap titudini artistice deosebite si punandu-ne si pe noi, cititorii, la incer care si obligandu-ne la colaborare intima intru intuirea subtextului ideatic al imaginii si receptarea semnificatiilor etice ale acesteia, ci se adreseaza direct, prozaic unui interlocutor imaginar, dialogul sau monologul poetului emotionandu-ne totusi puternic si mobilizandu ne temeinic gratie adevarurilor vehiculate de el, interpretarii juste si indraznete de catre el a acestor adevaruri, odinioara tainuite ca sa nu le cunoastem. Stim in detalii, cetateni romani,/ ce se-ntampla-n imparatia voastra/ si nu stim ce s-a intamplat in tara noastra/ acum treizeci sau patruzeci de ani . Puterea creatoare a poetului nu se vadeste acum in plasmuirea unor imagini originale ori chiar inso lite, dar isi gaseste totusi locul intr-o replica ironica, alteori sarcas tica, menita sa potenteze adevarul comunicat si sa cucereasca citi torul printr-o paranteza mustind de spirit si intelepciune: O, persilor, stim tot trecutul vostru,/ cum spada foloseati in locul slovei;/ nu stim numai istoria Moldovei/ (sau poate persii-o-nvata-n locul nostru?!) .
Discursul poetic devine violent, adresarea de data aceasta catre un domnitor al nostru capata valente de-a dreptul sar castice, in versul final al strofei fiind blamati istoricii de ieri, rusi

ori rusificati, in orice caz totalmente straini de adevarul istoric si de interesele noastre nationale: Ion Viteazul, cel Cumplit, cum te descurci/ prin aste fraze seci si incalcite/ cand faptele iti sunt schimonosite,/ de parca-s scrise de istorici turci?!

Fara sa degradeze in injurie/invectiva, apostrofa catre cona tionalii nostri indiferenti fata de tot ce e al nostru sau aderenti la valorile noastre nepieritoare numai pentru o recompensa grasa este demna, raspicata, neiertatoare: Sunt tipi ce mama stiu sa si-o aline,/ doar pentru asta de li se plateste;/ si cate-un ins ce tara si-o iubeste/ atata vreme cat castiga bine .
Intr-o opera astfel conceputa, preponderent publicistica, ideea are cum altfel? forma de concluzie logica, formala; dar nici in atare cazuri poezia nu este de neglijat; sunt extrem de importante adevarurile promovate de autor si nu lipseste energia interioara a discursului autoricesc, altfel zis verva comunicarii artistice: Sa stim din multe este o avere,/ ce fericiti cei de-i poseda arta./ Dar mai nainte de-a cunoaste Sparta/ sa ne cunoastem propria durere!
Patosul retoric sau chiar didacticist al poeziei din ultimii ani a lui
Nicolae Dabija, de care se vorbeste cu o anumita nemultumire, pe un ton injurios, nu exclude creativitatea, iar influenta poeziei anga jate de tipul Arhivelor descuiate asupra cititorului este benefica nu numai sub aspect instructiv-educativ, ci si sub aspect propriu-zis es tetic, in acest sens contribuind substantial si verva piblicistica a scrii torului, care a putut fi sesizata si din exemplele citate anterior, si expresia metaforica si simbolizatoare a multor amanunte si detalii evocate de autor, si alte realitati de ordin propriu-zis creator.
Totusi, poezia fara de care portretul de creatie al lui Nicolae Dabija nu este deplin se numeste Balada. Rar opere literare in care senti mentul patriotic se imbina atat de firesc, organic si maiestrit cu expre sia lirica aleasa, cuceritoare. Versul este simplu, figurile de stil nu-l indeparteaza pe cititor de realiile familiare, cotidiene ( padurile ne dor , in cer e sarbatoare , durea-ne-vor izvoare ), anafora si epifora sunt la indemana tuturor celor obisnuiti cu creatia populara orala a neamului nostru. Autorul a reusit sa creeze o atmosfera in care

adevarurile mari si sfinte sunt parca impamantenite, iar lucrurile cu care ne-am obisnuit se incarca de o curata si inaltatoare sfintenie: Cat traim pe-acest pamant/ Mai exista ceva sfant:/ O campie, un sat na tal,/ O clopotnita pe deal . Elementele banale ale existentei noastre sunt sacralizate. Cat padurile ne dor/ Si avem un viitor,/ Cat tre cutu-l tinem minte,/ Mai exista lucruri sfinte apare, si aici, nevoia de radacini ca una dintre conditiile dainuirii noastre in viitor.
In aceasta cheie constatativ-mobilizatoare, in aceasta tonalitate lirica ce nu exclude solemnul, festivul, mesianicul, dar nici nu-l scoate in prim-plan, insingurandu-l si ieftinindu-l, cu mijloace simple la prima vedere, poetul a reusit sa ne cutremure sufletul prin adevarul comuni cat. Nicolae Dabija nu numai ne spune ceva scump inimii si mintii, dar si ne indeamna prin versuri adanc traite la pastrarea, ocrotirea si perpetuarea valorilor sacre ale neamului nostru: Cat durea-ne-vor izvoare/ Ori un cantec ce dispare,/ Cat mai avem ceva sfant, / Vom trai pe acest pamant . Odinioara acest imn spontan era cantat peste tot, mai inspirat chiar decat in spectacolul Horia (dupa drama lui Ion
Druta), pentru care a fost compus.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihail Dolgan, Scriind, sa sporesti ale foii lumine! In cartea lui:
Crez si maiestrie artistica , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1982; Dreptul la poezia pura . In Literatura si arta , 1995, 2 noiembrie.
Ana Bantos, Implinirea ca necesitate a poeziei. In cartea ei: Creatie si atitudine , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985; Real si mitic in poezia lui
Nicolae Dabija. In cartea Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari) , Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.
Alex. Stefanescu, Nicolae Dabija sau lupta cu amnezia. In Romania literara , 1991, 14 martie.
Constantin Ciopraga, Nicolae Dabija o constiinta vizionar-patetica.
In cartea: Nicolae Dabija, Aripa sub camasa , Iasi, Ed. Junimea, 1991.
Ion Ciocanu, Un poet nascocit de poeme. In Limba romana , 1993, nr. 2.
Theodor Codreanu, Nicolae Dabija si complexul lui Orfeu. In Lite ratura si arta , 1993, 21 octombrie.
Eugen Simion, Nicolae Dabija. In cartea lui: Scriitori romani con temporani , vol. IV, Chisinau, Grupul editorial Litera, 1998.