IOAN SLAVICI

Prezent in epoca marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici aduce prin opera sa un univers al satului ardelenesc, creand in proza romaneasca romanul si nuvela de tip realist-psihlogic, inscriindu-se in randul prozatorilor moderni si anticpandu-l pe Liviu Rebreanu. b1u4uy
Publicata in 1896 in “Novele”, volumul II, nuvela “Moara cu noroc” dezvolta tema dezumanizarii individului sub imperiul setei de imbogatire. La baza acestei teme se afla convingerea autorului ca goana dupa avere, in special dupa bani, zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Aceasta convingere este ilustrata cel mai bine in nuvela prin destinul cizmarului Ghita.

Subiectul nuvelei
Eroul prozei este Ghita, un cizmar cinstit, care se zbate in neajunsuri intr-un sat unde oamenii, din cauza saraciei, incaltau cizme numai in zi de duminica. Visul sau este sa devina cizmar cu atelier, calfe si ucenici. O sansa de a-si depasi conditia este sa ia in arenda hanul, numit Moara cu noroc, situat pe un drum de tara care se intretaie cu cel ce duce spre Ineu.
Arendarea hanului produce bucurie familiei lui Ghita, astfel ca Ana, sotia lui Ghita si batrana, traiesc cu voluptate sentimentul realizarii materiale atunci cand calculeaza castigul la fiecare sfarsit de saptamana.
Atmosfera calma de la han si din familia lui Ghita incepe sa se tulbure odata cu aparitia lui Lica Samadaul, un fel de “stapan” al locurilor, porcar de meserie, autoritar si dur. De la prima intalnire Lica vrea sa se impuna, dar mai ales vrea sa-l intimideze si sa-l supuna pe Ghita. Carciumarul incearca prin raspunsuri evazive sa-l indeparteze pe Lica, insa porcarul isi impune scurt punctul de vedere, avertizandu-l pe fostul cizmar ca trebuie sa-l informeze exact despre toti cei care trc pe la han.
Ghita intelege repede ca, pentru a rezista la Moara cu noroc, trebuie sa se faca omul lui Lica.
In sufletul eroului se declanseaza un puternic conflict: patima pentru bani si gandul de a se pastra in limitele legalitatii si cinstei pe care le avusese dintotdeauna. Treptat, Ghita se interiorizeaza, se indeparteaza de sotie, crezand ca daca ii ascunde framantarile sale si intelegerea cu Lica, o protejeaza de aspectul meschin si mercantil al existentei. Hangiul presimte ca prezenta lui Lica ii este nefasta si acelasi lucru il intuieste si Ana, insa nu asculta rugamintea femeii de a parasi locul. Nu poate sa plece din acele locuri pentru ca dorinta sa de imbogatire este mult mai puternica decat crede el.
Viata de familie a lui Ghita cunoaste mari transformari si tulburari. Ana intuieste ca Lica e un om rau si primejdios, dar Ghita il urmeaza pe samadau in actiunile sale. Lica pune la cale un jaf si un omor. Ghita observa ca Lica pleaca noaptea de la han, acelasi lucru il constata si Ana, insa tainuieste totul, acesta dupa ce Lica poposise la han cu oamenii sai, iar, in timpul noptii, il omorase pe arendas. Jandarmul Pintea face o ancheta, iar Ghita spera ca poate scapa de Lica printr-o alianta cu acest om al legii. Totusi nu are taria sa-i spuna totul de teama ca-si pierde partea sa de castig. Datorita lui Lica veniturile carciumarului cresteau considerabil. Lica nu-i pretinde hangiului decat sa-i schimbe banii furati, iar partea de castig a lui Ghita este considerabila.
Dupa omorarea arendasului, Ghita este interogat de comisar. Dupa interogatoriu el se va intoarce acasa eliberat pe chezasia lui Andrei, fratele Anei, si a unui preot, var cu hangiul. Ancheta va continua, Lica este adus in fata tribunalului; acelasi lucru se intampla si cu Ghita. Lica este considerat nevinovat si sunt intemnitati pe viata Buza-Rupta si Saila (oamenii lui Lica). Hangiul este insa, in continuare, suspectat de complicitate cu Lica.
Dupa judecata Ghita se intoarce la han insotit de Pintea, jandarmul care avea misiunea sa-i faca o perchezitie. Pe drum, in apropiere de han, cei doi gasesc o trasura boiereasca in care se afla un copil ucis. Ghita intra in panica, gandurile sale se indreptau in acel moment la Ana si la copiii sai. Il paraseste pe Pintea brusc si alearga spre casa. Afla de la Ana ca trasura, purtand o doamna, imbracata in negru si un copil, poposise la han. Doamna in negru i-a platit Anei cu o bancnota cu un colt rupt. Bancnota a ajuns la Ghita. Sursa nu putea fi alta decat Lica Samadaul care ii mai daduse, spre schimb, si un teanc de bancnote noi, care purtau semnul strapungerii cu o sarma, obicei specific bancilor de atunci. Ghita ii dezvaluie lui Pintea fapta, insa jandarmul nu poate sa dovedeasca vinovatia lui Lica pentru ca samadaul ii incredintase bancii fara martori.
Hangiul se tulbura din ce in ce mai mult, se instraineaza de Ana careia nu-i marturiseste nimic din intentiile sale. Gaseste ca solutie intelegerea cu Pintea de a-l urmari pe Lica si a-l atrage intr-o capcana. Ghita ii schimba in continuare banii lui Lica, dar fapta se face si cu participarea lui Pintea. De fiecare data se incearca gasirea de dovezi zdrobitoare in privinta ticalosiei lui Lica.
In preajma sarbatorilor de Pasti, Ghita si Pintea planuiesc prinderea lui Lica, fapta putandu-se realiza pentru ca familia pleca la Ineu. Ana refuza sa plece, presimtind ca este ceva grav la mijloc si de aceea vrea sa-si ajute sotul. Lica este asteptat in sambata Pastelui la han, iar servitorii il anunta pe Pintea. La un moment dat Ghita intra in panica si pleaca si el dupa Pintea. La han Ana ramane singura. Apare Lica, si negasindu-l pe Ghita, petrece noaptea in compania femeii care devine o prada lesnicioasa pe Lica, omul lipsit de scrupule. Presimtind intr-un fel primejdia, el pleaca de la han uitandu-si serparul cu bani si obiecte furate.
Intre timp a ajuns la han Ghita care, dominat de gelozie, pentru ca Ana cedase in fata lui Lica, isi omoara sotia. Lica, surprins fiind de o ploaie torentiala si intrand impreuna cu calul sau intr-o biserica unde constata lipsa serparului se intoarce pe cai ocolite la han si apare chiar in momentul in care Ana agonizeaza. Raut il impusca pe Ghita si da foc hanului. In timp ce jandarmii se apropiau, Lica reuseste sa fuga insa calul nu-l mai poate purta. Vrea sa se intoarca la han sa-si ia alt cal insa gestul ii este fatal. Simtindu-l pe Pintea pe urmele sale, Lica isi aduna puterile si curajul si se repede cu forta spre un stejar, sfaramandu-si capul.
Sinuciderea lui Lica il dezamageste pe Pintea care vroia sa-l prinda viu si sa-l predea autoritatilor spre a fi pedepsit pentru toate faradelegile sale.
Nuvela are un sfarsit tragic si emotionant totodata. Hanul a ars din temelii si odata cu el si Ghita si Ana. Batrana revine la han cu copiii si constata cu uimire dezastrul. Apoi pleaca, resemnata in fata sortii neinduratoare.

Personajele
GHITA este personajul central al nuvelei putand fi incadrat in randul celor care vor sa-si depaseasca stadiul de om sarac. Spirit realist calculat, cizmarul Ghita isi da seama ca nu poate sa se imbogateasca din carpitul incaltamintelor celor din sat. Afla de hanul Moara cu noroc si il ia in arenda pentru a se imbogati cat mai repede.
Cizmarul Ghita este un personaj puternic individualizat, mai ales printr-o varietate de trasaturi sufletesti contradictorii, izvorate din incompatibilitatea dintre atractia irezistibila pentru imbogatire si spiritul innascut al demnitatii, dorinta lui de a ramane un om cinstit.
Personajul sufera adanci mutatii in momentul in care devine carciumar. Bucuria castigului, numaratul banilor la sfarsit de saptamana fac din Ghita un alt om, mai avid de bani, si drept urmare un individ dominat de un singur gand si o singura patima: averea.
Framantarile interioare ale lui Ghita dobandesc in intensitate in momentul in care intra in scena Lica Samadaul. In timpul primei intrevederi cu Lica, eroul reuseste sa aiba o atitudine demna, detasandu-se oarecum de amenintarile samadaului. In sufletul sau simtea insa primejdia, intuia ca Lica este o amenintare pentru idealurile sale si pentru linistea familiei sale.
Foarte repede carciumarul intelege ca nu poate ramane la han fara voia lui Lica, acest “stapan” al zonei. Lica vrea sa domine, iar Ghita vrea sa ramana la han pentru a se imbogati. Pentru a supravietui la han, Ghita trebuie sa se alieze samadaului, sa-i schimbe banii furati si sa-i tainuiasca faptele. Zbuciumul lui Ghita creste in intensitate pe zi ce trece. In sufletul sau lupta dintre setea de bani si cinste este puternica, din conflict iesind la suprafata lacomia.
Samadaul il fascineaza si il inspaimanta in acelasi timp, prin spiritul sau intreprinzator, prin indrazneala in afaceri si prin siguranta de sine cand se afla in situatii dificile.
Constiinta lui Ghita devine campul unei lupte aprige intre doua indemnuri opuse: unul care il recheama la viata onesta de dinainte, altul care il ispiteste la complicitati necinstite in scopul inavutirii. El devine victima a lui Lica Samadaul numai pentru ca acesta ii descopera slabiciunea de a “tine la bani”. Ghita, pentru prima oara in viata lui ar fi voit sa n-aiba nevasta si copii, pentru ca sa poata zice: “Prea putin imi pasa!”.
Eroul isi iubeste familia si o parte din el ramane luminoasa si curata in ideea ca actioneaza pentru binele casei. Dar patima banului transforma radical caracterul lui Ghita. Setea de bani devine devastatoare, atotstapanitoare, incat se instraineaza de sotie, nu se mai sfatuieste cu ea si nici nu-i mai destainuie ceva, de teama de a nu fi apostrofat.
Ghita incepe un rapid proces de decadere morala. Lica il domina fara nici o teama, stiind ca niciodata hangiul nu se va putea rupe din lantul dorintei de a poseda cat mai multi bani. Procesul de dezumanizare a lui Ghita este evident si in secventele in care apare in fata autoritatilor si nu are taria sa dezvaluie faptul ca Lica e un ucigas.
Neincrederea in ziua de maine si sentimentul culpabilitatii il fac sa devina inchis in sine si irascibil, mereu pe punctul de a izbucni intr-o criza de manie, de a lovi pe cineva. Nimeni nu-i mai intra in voie. Nici in prezenta Anei, fata de care inainte avea o comportare atenta si delicata, el nu se mai putea acum stapani.
Cand venise la carciuma de la Moara cu norc, Ghita inca stia sa fie un sot tandru si un tata bun. Dar acum nu mai simtea nevoia unor asemenea manifestari: “chipul frumos al Anei, trupul ei fraged, firea ei blanda si glasul ei dulce nu mai puteau sa strabata pana la inima lui”. Patima banului parjolise pana si sentimentul iubirii, care cu ani in urma inflorise pur in sufletul sau. Crezand activitate in anumite imprejurari minciuna face mai putin rau decat adevarul, Ghita isi ascunde fata de Ana si sufletul, si gandurile, desi era convins ca aceasta nu-i face onoare.
Satisfactiile inedite ce i le aduce aurul, pervertindu-i sufletul si impingandu-l pe drumul ticalosiei, alterneaza cu momente de renastere a fondului pozitiv uman, cand se simte indemnat sa fuga cat mai departe de samadau pentru a-si redobandi linistea, pentru a trai, ca mai inainte, in tihna alaturi de Ana si de copii. Ghita este convins ca se afunda pe zi ce trece in necinste, dar nu gaseste in el si nici in sotia lui, de care patima banului il izolase, sprijinul necesar pentru a pune capat tentatiei nesabuite.
Patima lui Ghita pentru avere este nefasta pentru cei din jur, dar si pentru sine. Ana este dezonorata de Lica si omorata de sotul gelos. Ghita este omorat de Raut, iar sursa sa de avere, hanul, se va mistui in focul cu valoare purificatoare.
Personajul lui Slavici are capacitatea de a se autoanaliza. Isi recunoste patima pentru bani si se consoleaza in fata sortii implacabile: “Ei! Ce sa ma fac? isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasta Dumnezeu!”.
Sfarsitul tragic al lui Ghita este o lectie existentiala, dar si o invitatie la o viata cumpatata, echilibrata, cinstita si linistita, oferita de munca onesta si de dragostea din familie si a celor din jur.

Personajul feminin principal al nuvelei, ANA, sotia lui Ghita, se caracterizeaza, in special, prin dorinta de a mentine echilibrul si pacea de familie.
Folosind tehnica reflectorului, Slavici o prezinta la inceput pe Ana din perspectiva mamei sale: “prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire”. De asemenea, Ghita o priveste cu incantare: “… caci Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa”.
In ciuda aspectului fizic delicat, Ana se va adapta rapid noilor conditii impuse de munca de la han. Munceste cu multa tragere de inima, insufletita fiind de gandurile sotului sau de a face avere pentru a-si deschide un atelier de cizmarie. Treptat, Ana incepe o viata noua, se maturizeaza pe masura ce cunoaste si observa oamenii care trec pe la han. De la o prima privire ea constata ca Lica e un om rau si primejdios si acest lucru i-l destanuie lui Ghita.
Dar eroina traieste un acut sentiment de instrainare fata de Ghita si asta datorita afacerilor sotului ei cu Lica. Aceasta racire a sentimentelor dintre cei doi soti este marturisita chiar de Ghita: “Ana, pe care o privea cu atata drag mai inainte, incetul cu incetul se instrainase de dansul, nu mai era vesela ca mai inainte, cand se afla singura cu dansul. El insusi se instrainase de dansa.”.
Ana nu vrea sa deranjeze pe nimeni cu tristetile ei, nu putea sa nu inregistreze dureros instrainarea lui Ghita. Vazand ca sotul ei ii ascunde cu mare grija atat afacerile, cat si framantarile, Ana se simte deosebit de jignita pentru ca era dreptul ei sa stie tot si nu putea sa-l ierte pe Ghita pentru neincrederea lui.
Cu toate aceste, Ana, crescuta de mama ei in traditia devotamentului fata de camin, fata de barbat si copii, nu se lasa usor zdruncinata in convingerea ca Ghita e un om cinstit. Ea isi facea adesea reprosuri ca n-a stiut sa fie tot timpul alaturi de el, sa-l ajute la vreme, pentru a nu cadea in ispita lui Lica. Si, cu toate ca amaraciunea pe care o simtea in suflet o facea sa nu mai poata surade usor, iar iubirea ei devenise trista si lipsita de entuziasm, ea tot pe Ghita il avea la inima.
Eroina este animata tot mai mult de gandul de a-si salva sotul din angrenajul afacerilor cu Lica pentru ca simte, vede ca lucrurile nu sunt tocmai cinstite in relatiile dintre Ghita si samadau. Incearca sa discuta cu Ghita, insa acesta se mentine mereu in zona tainuirii actiunilor pentru ca nu putea sa-si recunoasca lacomia de bani. Gandurile bune, dorinta de a redobandi linistea caminului sau sunt evidente in scenele cand se judeca la tribunal omorarea arendasului. Ana il aproba, chiar il admira pe Lica in timpul interogatoriului, pentru ca intelege ca de atitudinea acestuia depinde eliberarea sotului ei, pe care il dorea din tot sufletul nevinovat.
Ana devine, in urma evenimentelor traite, o femeie inteleapta si resemnata in fata destinului. Alte trasaturi ale Anei sunt: increderea in forta binelui si credinta ca viata poate rezolva totul. Inteleapta, ea stia ca viata nu inseamna numai fericire si bucurie, ci si greutati, necazuri si obstacole. Anei ii este draga viata si acest aspect il intalnim in dramatica secventa cand Ghita o omoara. Eroina isi implora zadarnic sotul sa ii lase viata, fie ea dezonorata, insa Ghita, orbit de gelozie, pune capat acestei existente.
In prezentarea psihologiei Anei, Slavici se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium, se mai afla la varsta la care cantecul si jocul nu dispar inca din sufletul femeii si o fac capabila de emotii, de simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita inceteaza, in sufletul Anei se aprinde dispretul. Declaratia pe care Ana i-o face lui Lica dezvaluie la aceasta fiinta fragila un caracter ferm si o mare capacitate de concentrare a sensibilitatii pentru luarea unei decizii: “Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa”. Spre aceeasi concluzie ne conduce si reactia Anei in momentul cel mai dramatic, strigatul disperat: “Nu vreau sa mor, Ghita! Nu vreau sa mor!”, rugamintea adresata lui Lica de a o ridica sunt de ajuns pentru a convinge ca, desi o sacrifica, Slavici gandea, ca si Ana, ca viata e mai frumoasa decat moartea.

Finalul tragic al nuvelei releva faptul ca Ana devine victima patimii nesabuite de bani a lui Ghita. Eroina aminteste de cealalta Ana, a lui Liviu Rebreanu, din romanul “Ion” care, de asemenea sfarseste tragic din cauza patimii pentru pamant a lui Ion.

Slavici isi dovedeste talentul de mare portretist si in realizarea lui LICA SAMADAUL, personaj cu o structura aparte.
Slavici il caracterizeaza indirect, prin apartenenta la acea categorie a pastorilor, specifica economiei ardelenesti din vremea sa. In aceasta catogorie, samadaul ocupa un loc aparte, fiind “om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati”. Iar aceasta il face “mai ales om aspru si neindurat, care imbla mereu calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de care tremura toate lumea…”.
Desprins din acea categorie a samadailor, Lica este individualizat printr-un portret fizic alcatuit din trasaturi caracteristice: “un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. In aceasta infatisare, Ana, mama ei si chiar Ghita intuiesc, trasaturi de caracter ce se vor afirma pe masura desfasurarii evenimentelor. Un portret moral, confirmat de evenimentele care urmeaza, il face Ana, atragand atentia lui Ghita sa nu intre in cardasie cu el: “… Lica e om rau si om primejdios. (…) E om patimas…”.
Asprimea de om primitiv a lui Lica este insa asociata cu un fel de noblete salbatica. El este inteligent si generos cu cei ce-l sprijina in afaceri; la petreceri devine vesel si bun. Nu lipsesc nici semnele exterioare ale acestei nobleti: “Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin cu codoristea de os impodobite cu flori taiate si cu ghintulete de aur”.
Unele elemente de factura romantica (descrierea infatisarii lui Lica in momentul in care era pe punctul de a o parasi pe Ana, tabloul de natura care urmeaza parasirii Anei, precum si scena din biserica) intregesc portretul moral al lui Lica: om fara suflet, fara lege si fara credinta. Slavici anuleaza, de altfel, acest portret intr-o replica anterioara a lui Ghita: “Tu nu esti om, Lica, cu deavol”.
Fiinta brutala, diabolica, el este fascinat de Ana cea blanda la fire, delicata, tanara si frumoasa. Traieste un moment de frica crestina atunci cand pe o furtuna amenintatoare se adaposteste cu calul intr-o biserica si profaneaza lucrurile sfinte.
Lica Samadaul este plin de enigme, se conduce dupa un cod moral propriu, in afara legilor si statului, in care-l initiaza si pe Ghita, vorbeste despre furturi si crime cu atata placere si sange rece ca te infioara.
Sfarsitul sau spectaculos apare ca o satisfactie etica si sanctionare estetica a actiunilor, energiei si vointei negative.

BATRANA SOACRA intruchipeaza principiul sanatos al trairii senine, autentice, cu demnitate a vietii. Interventiile ei timide, discrete sugereaza ideea necesitatii cumpatului, intelepciunii si responsabilitatii personale.
Batrana participa si contempla evenimentele cu un fel de pasivitate fatalista, specific taraneasca. Apare la inceput, enunta ideea de baza, cedeaza loc personajelor tragediei, intervine in cateva momente de cumpana si maxima incordare, mai revine in final contempland mormanul de cenusa, dupa care cortina cade: “Ea lua copiii si pleca mai departe”, fiind salvati de flacarile pustiitoare de la Moara cu noroc.

Autorul unei importante monografii asupra lui Ioan Slavici, Pompiliu Marcea aprecia ca: “nuvelele lui Slavici au importanta pentru proza ce a avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru si Creanga pentru povestire”.