h9d11dn

LUCRARE COMPARATIVA

M.Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii romane , “ poetul nepereche” creator al unei opere care strabate timpul cu o forta nealterata , traind intr-o perpetua actualitate .
Poemele “Povestea teiului” si “Fat-Frumos din tei” dateaza din perioada in care Eminescu cauta modul in care sa realizeze un poem de specific national . Poemele sunt identice ca tema si ca motiv insa ele se fac diferite prin felul de expunere a autorului , deasemenea prin incheerea lor care evidentiaza imagini simbolice diferite cum ar fi “ cornul” a carui imagine apare mai des si cu o insemnatate mai mare in” Povestea teiului” iar imaginea “ calului alb” ce simbolizeaza timpul, trupul angelic , destinul cast, apare cu o simbolica mai mare in” Fat-Frumos din tei” .
Primele cinci strofe din poeme sugereaza un dialog intre Blanca si tatal ei , axat pe doua concepte fundamentale despre lume si viata ; tatal ii hotaraste asezarea intr-un schit , spre a duce o viata astetica , pentru ca sa rascumpere pacatul parintesc , insa Blanca se opune, ea respinge hotarirea tatalui pentruca ea nu poate sa conceapa lumea ca univers al sacrificiului ; lumea ei reese din sufletu-i tinar , vesel, doritor de dragoste , de joc in “Fat-Frumos din tei” si de dant , muzica , padure in “Povestea Teiului “. , insa hotarirea tatalui este ferma ceea ce si determina o reactie romantica , un refugiu in codru , o evaziune fata de realitate , care se prefigureaza in strofa a saptea ; tot aici ne apare pentru prima data calul alb( atit in Fat-frumos , cit si-nPovestea teiului.) care-i devine bun tovaras ..
In centrul peisajului eminescian se afla codrul , izvorul si teiul , un peisaj mitic in a carui adincime simbolica se concentreaza natura , iubirea , timpul , sub incideanta vrajei magice . Ea refuza viata monahala harazita de tatal ei si fuge in codrul ,la izvorul vrajit , linga teiul vechi si sfint .Vraja este un element definitoriu al poieziei sacre , magico -; mitice, deoarece e chiar cintecul naturii care adoarme si metamorfizeaza. Evaziunea ei in codru pare o implinire a unui destin , dar si rezultatul unei optiuni . Codrul devine un lacas de refugiu pentru sufletele ratacite , un loc plin de vraja , o regasire a imaginarului ; in urmatoarele versuri autorul interfereaza sentimentul iubiri cu sunetele si peisajele naturii . Evadarea in codru se produce in timpul inserarii “Cind a serii raze rosii / Asfintind din ceruri scapa…” in “Fat-Frumos din tei” si in “Ppovestea teiului”: “Sara vine din arinisti../ Cerul stelele isi arata …“.Intr-un asemenea context Eminescu descopera spiritul teiului sacru care se confunda cu murmurul izvorului ce curge de sub el in mijlocul codrului . Pe linga acest peisaj miraculos al codrului autorul in” Pvestea teiului “ mai adauga si simbolul lunii ce in “Fat -Frumos “ apare abia la sfrsitul operei , cind se realizeaza iubirea . Luna ,astrul selenar in asociere cu toate celelante elemente al cadrului natural , are un rol privilegiat , ea contribuie la realizarea atmosferii de extaz si insomnie . Luna tuteleaza intreaga fire si mai ales pe indragostiti : ea varsa liniste si somn , da o stalucire halucinanta izvorului, umplindul de vraja . In opera eminesciana luna mai apare sub simbolica unui strajer , astru ocrotitor al indragostitilor , sursa de lumina in intunericul gros al noptii. In” Povestea Teiului” ea isi pastreaza semnificatiile , rasarind inaite de aparitiei lui Fat- Frumos . Fat-Frumos este tinarul ce rasare din tei in fata fetei ratacite , in mijloc de padure , linga izvor . Portretul fixeaza o imagine voievodala , purtind drept coroana flori de tei . Exteriorul tinarului ne este relatat mai bine in “Fat-Frumos din tei”, unde imaginea lui ne apare mai mult sugerind zburatorul ,sub forma unui personaj malefic “ cu ochi mari , plini de vis, cu parul negru si la sold un corn de argint” in sotit de un cal negru ce sugereaza un destin de pacat , ca o consecinta de nastere din pacat :el o ispiteste cu cintecul lui de dor sau de jale , aducind-o intr-o alta lume “..Dar ei trec , se pierd in codrii …“ . Idila impleteste sentimentul de iubire cu sentimentul naturii… “/… numai murmurul cel dulce /Din izvorul fermecat /Asurzeste melancolic /A lor suflet imbatat .
Sfrsitul acestor opere se contureaza diferit : in “Fat Frumos din tei” autorul pune acentul pe imaginea calului ce in mod simbolic o paraseste pe eroina , ce ne sugereaza despartire ei de destinul alb al feciaorei , “ Dar frumoasa lui stapina /A ramas pierduta-n lume “ , adica si-a pierdut si sufletul .”Povestea teiului “ sfirseste cu note filosofice , aici se contureaza simbolistica cornului care ne cinta trista amintire a visului frumos ce se indeparteaza de acel cadru acrotitor al naturii si tot aici ne apare luna ce vegeaza bland asupra cuplului amoros .
Asa privind , putem intelege cum se scrie o poveste de dragoste de un farmec dureros si cum ea transcede sacrul transformindu-se in real , in istorie , cum visul se incetoseaza , pe musura ce trece timpul , si puterea cornului datator de viata se pierde tot mai mult “ Se tot duc se duc mereu ,/Trec in umbra ,pier in vale …..