b5d21dr
Nascuta la 26 octombrie 1949 in satul Bursuceni de langa
Sangerei, Leonida Lari (numele adevarat: Tuchilatu) a absolvit
Universitatea de Stat din Moldova (1971). Ea este expresia unei inzestrari deosebite, de ganditor si artist. Originalitatea ei prin cipiala si categorica a starnit, de la inceput, gesturi de tagaduire, de neacceptare. Debutul ei editorial s-a produs in 1974, cu pla cheta de versuri Piata Diolei, care a trezit discutii aprinse, pana la urma scriitoarea fiind recunoscuta si elogiata. Alte carti de poezie:
Marele vant (1980), Mitul trandafirului (1985), Scoica solara
(1987), Dulcele foc (Chisinau, 1989; Bucuresti, 1991; Premiul
Mihai Eminescu al Academiei Romane), Anul 1989 (1990), Lira si paianjenul (1991), Al noualea val (1993) s. a.
O carte de eseuri, profund poetice si acestea, Epifanii, aparuta in Ed. Porto-Franco din Galati (1994), si alta, de povesti pentru copii, Insula de repaos (1988).
Leonida Lari a stat la inceputurile miscarii de eliberare na tionala a romanilor de la est de Prut, cuvantarile ei incendiare si articolele de publicistica in apararea demnitatii noastre nationale
(Nimeni s.a.) avand ecouri zguduitoare. A pus baza editarii saptamanalului (azi bilunar), condus tot de domnia sa, Glasul natiunii, publicatie a reintregirii neamului , primele numere ale caruia au fost tiparite clandestin la Vilnius (Lituania) si aduse cu mari riscuri la Chisinau (februarie 1989).
Primele poezii ale scriitoarei, cu deosebire cele incluse in pla cheta Piata Diolei, au fost inainte de toate o replica data poeziei intemeiate pe sentimente rudimentare si univoce, pe declaratia nuda sau pe conventii lesne reductibile la mimetism. Pentru Leoni da Lari poezia constituia un taram spiritual insolit, in care se desfasurau spectacole marcate de mister, comunicarea insasi fiind invaluita intr-o vraja fascinanta. Poeziile ei nu erau dintre cele usor intelese, nu puteau fi explicate, farmecul lor consta in pre zenta unui adevarat miraj, datorat unei fantezii debordante. Leoni da Lari cultiva in poezie imprevizibilul, situatiile imaginate de ea nu se lasau prinse cu uneltele critice acomodate la poezia ante rioara. Romantica, dominata de o sete irezistibila de a depasi materialitatea cruda, in care se complacusera majoritatea poetilor din generatiile anterioare, si de a deschide poeziei orizonturi spiri tuale, unicele valabile, ea explora starea de neliniste, de asteptare, niciodata incoronata cu un final clar, obisnuit. Insolitul e cuvantul ce poate exprima o caracteristica esentiala a poeziei sale de inceput. I se adauga vraja discursului autoricesc, provenita dintr-o maiestrie unica a folosirii resurselor lingvistice. Insasi Piata Diolei este o inventie a scriitoarei, o scena conventionala in care dublu ra poetei vede tot ce este, si nu ce pare-a fi (Transfigurare).
Poezie a esentelor, a vietii spirituale si a enigmelor existentei umane, creatia Leonidei Lari e o disputa intre trup si suflet, altfel zis intre materie si spirit, care ajunge pana la o anumita descon siderare a trupului (materiei), numit si vasu-acesta de-mprumut .
Oricum, sacralizarea sufletului (spiritului) a fost o permanenta a poeziei de inceput a autoarei, care a si consacrat-o, in ciuda nenumaratelor critici, majoritatea tributare intelegerii vechi, mi metice a creatiei artistice.
In cartile de mai tarziu Leonida Lari a devenit mai materiala ; in anii avantului renasterii nationale scriitoarea abordeaza poe zia cu adanci si substantiale! filoane publicistice, pierzand evident din insolitul creatiei de inceput, dar castigand la fel de evident in planul claritatii mesajului etic si al puterii de influenta asupra cititorului. Prima dovada in aceasta privinta este intreaga carte Scoica solara, in care aspiratia personajului liric spre ideal si dragoste, spre cunoasterea de sine si a enigmelor omului in genere, nazuinta spre adevar si libertate sunt tratate in aceeasi cheie romantica, specifica inceputurilor poetei, prin explorarea unor stari sufletesti complexe, dramatice, de aceea memorabile.
Poezia Eterna, de exemplu, debuteaza pe o unda marcata de since ritate si de claritate, aproape inimaginabile in placheta de debut a autoarei: Mi-i drag la lan de grane/ sa vin cand copti sunt spicii
(licenta poetica. I.C.),/ sa fii si tu cu mine,/ si pruncii nostri, micii... . Printr-o inlantuire de anafore ( Sa ne-nvelim cu seara... ,
Sa-adie dinspre stana... Sa valureze graul... ) si prin puritatea nazuintelor sale personajul liric se dovedeste unul framantat sufleteste in asteptarea linistii eterne si a inspiratiei generatoare de poezie: Sa-mi para si pamantul/ etern ca universul/ si ca prin fluier vantul/ prin os sa-mi treaca versul .
Elanurile romantice n-au disparut, aspiratiile spirituale n-au devenit mai putine, dar schimbarea de optica si de unelte lirice se simte de la prima lectura.
La fel in poezia Miraj, in care nazuinta spre implinire su fleteasca, de fapt erotica, apare in imagini ca cele subliniate de
noi in continuare Copii visatori, ne-ar mai tine vreo casa/ netimpul, cand ne e stapan,/ te rupe acum de la somn, de la masa,/ as vrea sa te mangai, de nimeni nu-mi pasa,/ nici chiar de fidelul destin , dar tot ce spune autoarea face parte totusi din aspectul teluric, poate cotidian, al existentei noastre, care tocmai el, teluricul, da nastere mirajului: E totul culoare, betie de glume,/ e totul un vis miscator,/ eu uit cum ma cheama, tu uiti ca ai nume,/ mirajul din noi se revarsa in lume/ si-o umple de-un tainic fior .
Expresia metaforica, permanenta anaforei, compozitia prielnica dezvaluirii treptate, tot mai adanci, a sentimentului de iubire, igno rat sau chiar refuzat de partener, hiperbolizarea starii sufletesti sau poate numai dezgolirea esentei ei Dar smulga-se stalpii de dor/ Si iarba de-arsura,/ Si sufletul cu un fior/ Atarne de gura./
/ Sa razi, sa-amutesti, sa aiuresti,/ Sorbit de imagini,/ Sa ma troie neasca zapezi/ De lirice pagini asigura succesul poeziei De tarzie vedere. Acuitatea sentimentului incercat de protagonista poeziei transpare din imaginea unei amintiri intarziate iremediabil, cand spectacolul dragostei nu mai poate avea loc: Pe-ntinderi de negru pamant/ Sa valure ceata,/ Sa iti amintesc ca mai sant/ Cand trece-mi-a viata .
Totusi, cel mai impresionant se prezinta finalul poeziei, meta foric, enigmatic si dureros: Caci nu e in lume vreun loc/ Ce are putere/ Sa-ndure un val de noroc/ Pe-un tarm de durere .
In temei aceleasi lucruri se cuvin spuse despre poezia Testa ment, in care Leonida Lari pare sa reia motivul amintirii ireme diabil intarziate, de data aceasta in chiar ora mortii. Tabloul imaginat de scriitoare este concret, plastic, sugestiv, versificatia im pecabila, cu un ritm adecvat starii psihologice explorate si cu rime perfecte. Dar principalul e dorinta protagonistei poeziei de a oferi partenerului sau lectia de rigoare, drept raspuns la lipsa de atentie din prezent: Iata-atunci de mine sa-ti aduci aminte,/ Parcul cu aleea sara-ti inainte.../ Sa te lasi spre mine ca si curcubeul,/ A
mirare multa sa tresara leul,/ Ca atunci voi-voi ca pe o mireasa/
Sa ma iei in brate, sa ma duci acasa .
Marcate de trairi profunde si de dramatism autentic, poeziile erotice din cartea Scoica solara nu acopera nici pe departe adevarul despre creatia poetei. Cartea aceasta e si una a poeziilor despre arta cuvantului. Usa larg deschisa in laboratorul de creatie al poetei, operele-destainuirii Arta, Mi-e dor de-un poet..., Trista sirena, Cocorul, Pedeapsa, Psiheea, Lui Ovidiu etc. sunt fasci nante.
Plasmuirea de opere este, pentru Leonida Lari, o despovarare de griji si de greutati, o usurare a sufletului in urma acestei despovarari: Ce alean este-n vers pentru sufletul meu!/ Tot poet as fi fost, chiar sa nu fi-avut carte./ Cum i-i pruncului dulce in leaganul sau,/ Asa mie, cand scriu, mi se lasa din greu/ Si din moarte . Harul scrisului fiind sadit in sufletul poetei de natura insasi, conditia suprema a creatiei e de fata; poeta se vede destinata creatiei si nu-si imagineaza ce-ar putea s-o impiedice sa-si realizeze destinul: Si-ntr-un zid fara usi si feresti (varianta populara. I. C.; corect: ferestre) as canta,/ Si-ntr-o grota cu serpi veninosi si cu fiare,/ Sa ma iei sa ma duci ca pe-un lemn ai putea/ Cand se lasa spre mine lumina din stea/ A visare .
Poeta este constienta de darul sau innascut ( Ca mi-e data din nastere-o tainica struna ) si de adevarul ca nasterea operei de arta e prezidata anume de taina, de mister, de inspiratie divina, nu de calculul rece, de mestesugul usor de invatat sau de... mimat
( Lipsa de taine nu naste poeme ). Mai mult, ea intelege caracterul principial specific al creatiei sale, prezentandu-se ca un creator inconfundabil, de aceea oarecum instrainat de ceilalti ( Sunt un cocor singuratic si nu convin/ vreunui stol ). Profund polemic fi nalul excelentei poezii Cocorul. Poeta isi imagineaza un posibil zbor ca o sageata de foc peste zapezi si neaga orice posibilitate de a fi ademenita in stolul comun. Cauza sigurantei este aceeasi
deosebire principiala dintre creatorul autentic si versuitorul ordi nar: Oricate semne mi-ai face de coborat,/ oricum m-ai crede: nebun sau intelept,/ n-am sa cobor nicidecum; tu canti din gat,/ eu cant din piept .
Anume cantatul din piept este semnul distinctiv al cartii
Scoica solara , ca de altfel al intregii creatii a scriitoarei. Inclusiv al operelor sale cu motive sociale ca cele din cartea sa Anul 1989.
Preponderent publicistica, angajata in procesul de trezire a constiintei nationale a romanilor est-pruteni din 1987 1989, poe zia din cartea numita expresie a unor dureri si aspiratii viu discutate in epoca este spontana ca lirica autentica, energica si neiertatoare ca durerea sufleteasca ce nu ingaduie tacerea ori nepasarea: Ah, strainii toate le-au intors pe dos,/ Ne instrainara si de-al nostru os./ Si in adunare, si-n lacas crestin/ Blestemat e insusi numele roman./ Rupti de mama care ieri ne-a alaptat,/ Cica de noi singuri ne-am eliberat./ Ce eliberare! un intreg calvar,/
De romani sunt pline gropile de var./ Ce eliberare! ani de ani in sir/ Semanat cu oase-i drumul spre Sibir .
Leonida Lari nu e dintre acei care au stat deoparte ca sa aiba azi nerusinarea de a invinui poetii transformati in publicisti la ora de foc a anilor 1987 1989, pe acei care s-au aflat alaturi de poporul nedreptatit ( Ca-i lacrima painea pe masa,/ Si-i sangera fruntea de spini,/ Mancat de vandutii de-acasa,/ Vandut de mancaii straini ). Leonida Lari formula o excelenta Ruga de noapte, publicistico-retorica, dar nelipsita de fior poetic sincer, adanc si durut: Da-mi, Doamne, durerile toate/ Si lasa-ma fara dor,/ Dar fa si un pic de dreptate/ Pentru acest popor.// Ia-mi tot ce-mi surade in cale,/ Orice bucurii, rand pe rand,/ Dar fa sa se-ndrepte din sale/ Poporul acest suferind .
Ca si Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija si alti poeti aplecati mai inainte spre imaginea sugestiva, spre versul uneori incifrat, Leonida Lari n-a putut ramanea indiferenta fata de imperativul momentului; ea a pierdut considerabil din maies-
tria pentru care pe nedrept fusese criticata aspru in anii debutu lui, dar a castigat enorm in puterea de a exprima niste idei, nazuinte si idealuri nationale, pentru care s-a pomenit criticata de asemeni pe nedrept de colegi situati deasupra timpului.
Suntem siguri ca poeta a procedat just, poezii ca Scrisoare nea mului, Ruga de zi si de noapte, Poem trist, Zile, nopti de veghe,
Exod, Fata in fata si altele ramanand actuale pentru toti acei care deocamdata nu s-au patruns de crudele adevaruri ce ni s-au intamplat si de necesitatea intelegerii adanci a faptelor istoriei noastre si a sarcinilor ce ne revin azi si-n viitor. Asta pe de-o parte.
Pe de alta parte, Leonida Lari, plasmuitoarea de imagini inso lite de la 1974, nu se sinchiseste nici in prezent de discursul po etic dominat de gesturi largi, de adresari directe, de formule menite sa exprime in doua-trei versuri adevaruri esentiale. Ea ramane fidela poeziei angajate, drept care ne vedem indreptatiti sa evidentiem din cartea Dulcele foc cateva piese lirice caracte ristice pentru maniera scriitoarei si care nu pot si nu trebuie sa fie lasate in umbra. Poezii ca cea intitulata De Patrie, in care sunt evocati liric strabunii ( Cand, aspra, ma scutura seara/ Din ziduri prin pomi intomnati,/ Ma sprijin cu gandul de tara/ Strabunilor mei luminati ) si este consemnata, de asemenea liric, straduinta protagonistei de a le continua cauza ( Dar spun ca eu seara de seara/ Mai greu, mai usor, mai durut/ Am stat pe o palma de tara/ Si focul aprins l-am tinut ), Cod, care e o adresare poetica fratilor de sange cu diverse probleme de viata, cauzate de ocupatia sovietica straina, culminand cu increderea de nestra mutat, exprimata in final ( Fratii mei de sange, de-am ajuns aci,/
De ne este codul de-o putere-aparte,/ Nu e nici o moarte care ne-ar muri,/ Nu e nici o moarte ) sau In lumina serii (in care pasarile din imaginatie zboara pe deasupra celor ce n-au nici un pamant/
Si-a roatei ce-mi starneste strabunii in mormant,/ Pe deasupra celor ce-n sange-mi vin mereu/ Si-a gurii ce huleste dulcele graiul meu,/ Pe deasupra celor ce-mi chiuie-n altar,/ Si-a periei ce-mi
unge istoria cu var... ) o prezinta ca pe o luptatoare inspirata in numele cauzei nationale. Repetam ca am putea regreta disparitia imaginilor insolite din poezia ei de inceput, romantismul gandirii si fantezia pe potriva acestei gandiri, insa ar fi pacat sa nu apre ciem caracterul angajat si angajant al creatiei poetei, cu atat mai mult cu cat autoarea nu inceteaza sa fie lirica, inspirata, sincera si cuceritoare. In poezia Doina din acest volum Leonida Lari pro cedeaza relativ simplu cat timp evoca propria sa copilarie, dra gostea pentru meleagul natal, ca dat natural, primordial si esential, contopirea organica a personajului liric cu natura plaiului strabun:
Amarata tarana/ Si izvor amarat,/ Banuit-ati vreodata/ Cat de mult v-am iubit?!
Dragostea pentru vaile si dealurile natale se anunta ca particu laritate principala a felului de a fi, profund mioritic, al protago nistei poeziei. Si tocmai din perspectiva acestei particularitati intelege ea lucrurile intamplate noua, romanilor est-pruteni, in anii regimului tarist, apoi ai celui comunist, cand meleagul nostru a fost curatit de intelectuali si gospodari instariti, toti deportati cu forta sau benevol (la minele de carbuni din Donbas sau in stepele kazahe), in locul lor aducandu-ni-se colonisti rusi, ucraineni si de alte nationalitati, ca sa ramanem minoritari pe pamantul nostru stramosesc si sa uitam ca suntem romani: Am sa mor ca oricine/ Ori in flori, ori in spini,/ Dar nu voi intelege/ Ce cati prin straini./ Cum sa n-ai o tarana/ Sunatoare de neam/ Si-un izvor ce dezleaga/ Orice frunza pe ram?
Odata inceput, monologul isi largeste aria de cuprindere a reali ilor sacre, atat de pretuite de ea si atat de ignorate de puhoaiele de venetici, a caror patrie e acolo unde lor li-i bine, chiar daca altora li-i stramt si rau: Cum sa n-ai amintire,/ Cum sa n-ai tara ta/ Si-un poet scris in piatra,/ Carui te-ai inchina?
Poeta reia multe versuri de inceput ale strofelor, anafora fiind aici frecventa, ca in strofa de incheiere, in care se contine si ideea
principala a intregii opere: Am sa mor ca oricine/ Mai pagan sau mai drept,/ Dar tarana de-acasa/ Voi sa-mi cada pe piept .
Ramanand intre hotarele lirismului, Leonida Lari a obtinut un echilibru binevenit intre sentimentul protagonistei poeziei si acela al multimilor care i-l impartasesc. Dar lectura acestei Doine ne face sa ne aducem neaparat aminte si de o alta poezie cu acelasi titlu, in volumul Anul 1989 fiind incluse ambele. Ce reprezinta
Doina II?
E o cugetare, de data aceasta preponderent publicistica, orato rica, asupra aceleiasi stari de lucruri, cu venetici adusi peste noi de regimurile ostile intereselor noastre nationale: Ce vina-avem in sange/ Si-n suflet care hram,/ Ca funia se strange/ Pe gatul astui neam,// Ca-n tarisoara-n care/ Strainu-i oplosit/ Nu este nici o zare/ De loc nepangarit... .
E o luare de atitudine in maniera mitingurilor de odinioara, cu un public dornic mai curand de adevar decat de metafora:
Unul arunca zoaie/ Sovina in popor,/ Iar altul legea-ndoaie/ Sa fie pe a lor.// Si cruda ierarhie/ Ce roade-n os matern,/ In vis si omenie/ Se cheama ca-i guvern.// Oricine de oriunde,/ Ca-i hot, ca-i ucigas,/ Mai lesne-n post patrunde/ Decat un bastinas... .
Poeta nu uita sa pomeneasca deportarile staliniste din 1940 si de mai tarziu: Ieri, pentru ca-aveam paine,/ Spre nord tinuram sir,/ Iar azi, din trai de caine, / Si tot inspre Sibir .
O strofa se refera direct, ca intr-o cuvantare de la tribuna, la accidentul de automobil suferit de poetul militant Dumitru
Matcovschi la 17 mai 1989: Ieri cu-acuzari demente/ Tinteau in ganditori,/ Iar azi cu accidente/ Tintesc adeseori .
Finalul poeziei este retoric, desi are forma de ruga din suflet, sincera si evident binevenita: Se face bezna, plangeri/ Se aud spre Dumnezeu./ Trimite, Doamne, ingeri/ Si pentru neamul meu .
De aici nu rezulta ca Leonida Lari a incetat sa fie poeta subtila si polivalenta. Ea este autoarea unei creatii poetice diverse ca
modalitate literara (lirica profund simtita si eminamente meta forica, lirica de atitudine, plasmuita in perimetrul artei autentice, lirica incendiara, in maniera de miting, care isi are neaparat ros tul si dreptul la existenta), unitara insa prin metafora sugestiva si prin ideile si idealurile promovate de scriitoare cu o perseverenta demna de toata atentia, incurajarea si sustinerea.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihai Prepelita, Regina visurilor. In cartea lui: Constelatia tinerelor talente , Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1982.
Ana Bantos, Spirit insetat de plenitudine. In cartea ei: Creatie si atitudine , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985.
Ion Ciocanu, Viziune romantica si atitudine civica. In cartea lui:
Masura adevarului , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1986.
Gheorghe Mazilu, Nobletea elanului romantic. In cartea lui: Reabi litarea calitatii artistice , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1989.
Doina Uricariu, Dovezile demnitatii sau zbucium pe calea spre adevar.
In Basarabia , 1991, nr. 7.
Andrei Turcanu, Leonida Lari sau poezia la modul romantic. In cartea lui: Bunul simt , Chisinau, Ed. Cartier, 1996.
