NICHITA STANESCU

Poezia face parte din volumul “Opere imperfecte” (1979). Tema poeziei este tocmai definirea inefabilului, a “umbrei” care face din poet un etern indragostit. Textul e intelectualizat iar obiectul pe care poetul incearca sa-l evoce e greu de definit. m5b20bn
Daca acceptam definitia pe care poetul insusi o da poeziilor (“cantece de scos ideile din cap”), atunci “Evocare” devine o “chemare” a chipului poeziei insasi.
Poezia este alcatuita din doua secvente care refac in doua dimensiuni (concreta si abstracta) descrierea vesnicei iubite -; poezia.
Primele patru versuri fixeaza datele portretului, calitatile “iubitei” fiind selectate din sfera superaltivului absolut:
“Era frumoasa ca umbra unei idei, a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatra proaspat sparta a strigat dintr-o limba moarta.”
Poetul apeleaza la simturi pentru a contura imaginea “iubitei”. Se face apel si la antichitate, ea e “strigat dintr-o limba moarta”. Ea e gingasa, pura, diafana.
In ceea ce priveste formele, poetul nu poate reda aceste trasaturi:
“Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Razanda si planganda cu lacrimi mari era sarata ca sarea slavita la ospete de barbari.”
Lacrimile sunt atributa si ale bucuriei si ale durerii. Versul “era sarata ca marea” sdugereaza simtul gustativ, sarea semnificand hrana spirituala si, de asemenea, ne duce cu gandul la inspiratie.

Poetul devine atotcuprinzator: poezia este insasi replica a universului (“Razanda si planganda cu lacrimi mari/ era sarata ca marea/ slavita la ospete de barbari”). Pozitiv si negativ, timp si spatiu, cuvant si necuvant se topesc in acest portret.
Ultimele doua versuri strang intr-o concluzie definitia Totului:
“Ea era frumoasa ca umbra unui gand.
Intre ape, numai ea era pamant.”
Poetul depaseste propria definitie, lansata la inceputul poemului, prin exploatarea diferentelor subtile de nuanta dintre “idee” si “gand”.
Finalul cada ca o cortina peste cuplul de indragostiti (poet -; iubita/poezia), eternizand legatura acestora: “Intre ape, numai ea era pamant”. Acest ultim vers sugereaza de fapt unicitatea iubitei, pamantul e un element concret care ne duce cu gandul la neant, la moarte, la eternitate.
Aceasta poezie depaseste tema erotica a liricii stanesciene.
Dupa Eminescu, in secolul al XIX-lea, dupa Arghezi, in perioada interbelica, apare al treilea pilon de rezistenta a valorii poeziei romanesti -; Nichita Stanescu. El inroduce poezia romana in circuitul valorilor universale si o impune atentiei cititorului contemporan din toata lumea.