Nichita Stanescu este o aparitie de exceptie pe scena liricii romanesti contemporane. Poezia sa, prin originalitatea viziunii poetice, prin noutatea limbajului, prin gradul inalt al metaforizarii acestuia, socheaza cititorul nu de putine ori si lasa loc interpretarilor, fiind ceea ce se poate numi o poezie deschisa, ale carei sensuri cititorul le poate intelege potrivit gradului de cultura sau structurii sale sufletesti. e1z11zt
Propozitia “A venit toamna” nu este simpla constatare a rotirii ciclice a anotimpurilor, ci, asociata celei care urmeaza, “acopera-mi inima cu ceva”, sugereaza instrainarea, diminuarea sentimentului de dragoste. Toamna simbolizeaza, in plan concret, apropierea frigului, palirea lumini solare, iar in plan figurativ-racirea sentimentelor, distantarea intre indragostiti, stingerea iubirii.
Eul liric, indragostit isi striga dezamagirea si-i cere iubitei un gest de revenire, o speranta in renasterea iubirii: “acopera-mi inima cu ceva”. Substantivul “umbra” semnifica absenta iubitei, amintirea ei, dar propozitia “acopera-mi inima a…i cu umbra ta” include sensul asteptarii, implinirea sperantelor, chiar in absenta iubitei. Versul al treilea aduce o exprimare clara a temerii de despartire: “Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori”, ceea ce a duce la revolta intregii fiinte a poetului: “Ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la norii”. Metafora intarita prin epitet “aripi ascutite” pare a exprima masura durerii. Poetul nu e un om obisnuit, el da glas simtirilor prin arta sa. Aceeasi metafora exprima posibilitatea ca eul deznadajduit sa-si transfigureze suferinta intr-o inaltare pe culmile creatiei, oricat de dureroasa ar fi, iar hiperbola “pana la nori” poate semnifica inexistenta unei limite in manifestarea sentimentelor in plan artistic.

Indragostitul se teme de ademenirea iubitei intr-o alta relatie de dragoste, simbolizata prin metafora “ochi strain”, care o va face sa sufere: “si el o sa se inchida co-u frunza de pelin”. In plan concret, pelinul exprima gustul amar, iar in plan metaforic -; amaraciunea unei asemenea relatii nesincere, care esueaza, a unei iubiri neimplinite.
Toate aceste ganduri si presupuneri il determina pe poet sa transforme propriile sale trairi “speranta, teama, tristetea, deziluzia creata”. Inecarea cuvintelor in mare sugereaza gasirea altor modalitati de exprimare, inlaturarea sensurilor cunoscute, banalizate si invesmantarea lor cu altele, mai profunde, mai ascunse, mai incifrate, a caror cautare presupune sensibilitate si cunoastere artistica. Suierarea lunii, rasarirea ei si prefacerea ei “intr-o dragoste mare” inseamna asocierea elementelor naturii, ale cosmosului, framantarilor sufletesti ale artistului, dar si investirea lor cu simboluri in procesul creatiei poetice.
Poezia cuprinde elemente specifice planului terestru si cosmic, caci eul poetic, in manifestarea sa, nu cunoaste limite. Structura poeziei