Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului inafara, „tipizarea mea in ipostaza feminina” (george Calinescu). z6r4rt
Romanul „Enigma Otiliei” este marcat de spiritul clasic balzacian, imbinat cu elemente de factura romantica, evidentiand puternice trasaturi ale romanului modern, obiectiv si realist. In acesta idee si personajele romanului sunt construite intr-un mod asemanator, introspectia si luciditatea analizei interioare aratand semne clare al psihanalizei moderne, in timp ce motivele balzaciene si tehnica detaliului sunt des intalnite in constructia personajulelor.
Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise de suparare” si-i lasase lui toata averea , laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei. Costache o creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i asigure , in mod concret, un viitor.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate personaje feminine din literatura romana prin aceea ca se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate : „un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare al mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat...”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, otilia este un personaj Complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternicew, pentru a trece apoi cu o usurintpa debordanta de al o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in mod surprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp; alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Birigan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem de serioasa si lucida cand ii explica lui Felixmotivele pentru care cei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a propriei firi: „Eu am un temperamentnefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.
Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei: „o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (..,) un scaun rotativ pt pian”., ar putea simboliza firea ei imprevizibila(motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncatepeste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin”, cum spune naratorul.
In conturarea personajului Otilia, naratotul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple, ea aparand in opinia celorlalte personaje in mod diferit, chiar contradictoriu. Astfel, Mos Costache o iubeste pe „fe-fetita mea”, elfiind „papa” care primeste de la ea un strop de voiciune, tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei „papa” „o sorbea din ochi si radea din toata fata lui spana”. Pentru Felix, Otilia este o fata deosebita, „admirabila, superioara” celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al carui comporatment merge dincolo de ratiunea sa, de puterea lui de intelegere. Pascalopol vede in Otilia „o mare strensarita”, „un temperament de artista”, „o fiinta gingasa care merita ocrotirea mea”, „o floarea rara”, „o fata mandra si independenta, o femeie in devenire in care investeste fara a cunoaste ce e viril si ce e patern in intentiile sale. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pe care ea o considera, parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care suceste mintile baietilor de familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este o fata delicioasa, cu un excelent simt practic, perfect constienta de ceea ce vrea si modalitatea de a obtine acel ceva. Artista Georgeta o respecta fara a o cunoaste, pentru ca facea obiectul unei iubiri atat de patimase din partea cerebralului Felix.
In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de varsta mea iti inchipui sa m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt capricioasa, vreau sa fiu libera !... M plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.
In relatiile cu celalalte personaje , eroina da dovada de multa intelegere. Ea il iubeste pe Felix, fiind pt acesta prima experienta erotica, dezvaluindu-si sentimentele fata de el: „ eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizeze acum cat te iubesc ca frate si cat ca iubita”. Pascalopol este o figura obisnuita in casa lui Giurgiuveanu, el fiind cel care-i oferise Otiliei de mica toate cele care avarul „papa” i le refuza. Din sentiment de datorie si de dragoste (nedefinita), Otilia penduleaza intre Felix si Pascolopol, fiind pt o perioada a amandurora. Pusa in situatia de a face o alegere, Otilia alege sa ramana cu mosierul bogat. Motivatia alegerii poate fi pe atat de controversata, ca insasi personajul Otiliei: pe de parte poate fi considerat ca un act de sacrificiu pt persoana iubita, Felix, al carui viitor l-ar fi periclitat ramanand, iar pe de alta parte se poate considera ca a facut alegerea pe criterii materiale, mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfaca nevoile burgheze.
Otilia traieste drama insingurarii, generata de un viitor nesigur, departe de visele copilaersti de fericire eterna, deoarece -se destainuie ea lui Felix- o femeie traieste doar cativa ani . „ Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului?Cinci, sase ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur atunci cand, intalnindu-se in tren cu Pascalopol, Felix vede o fotografie cu o doamna frumoasa, cu linii fine, dar picanta si plata, pe care insa nu o recunoaste...femeia era Otilia.
Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.