Ion Neculce k2r5re

Privite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele lui Neculce din O sama de cuvinte sunt ni=te instantanee epice, schi\e =i nuvele in raccourci, de o mare conciziune. Romanticii de la mijlocul secolului trecut, un
Negruzzi, un Bolintineanu sau Alecsandri i-au reluat =i dezvoltat motivele, in spiritul pa=optist al epocii. Fire=te, nota patriotica a fost mult accentuata, insa urma=ii, oricat de talenta\i, sunt departe de arta spontana a cronicarului (am spune: sunt lipsi\i de autenticitate). In orice caz, ca poe\i romantici, ei pun avant
=i solemnitate, lucruri ce nu sunt de gasit la Neculce, prozator
=i povestitor intru totul apropiat lui Ion Creanga, bunaoara. Ca
=i Creanga, cel din pove=ti =i din povestiri, Neculce este un colportor care trage cu urechea: „a=é vorbasc oamenii“, „dzic sa fie...“, „spun“ etc., dand apoi in vileag cate o intamplare sau cate un gest memorabil al cutarui sau cutarui personaj istoric, daca nu adevarat, posibil totu=i, caci spune cronicarul in prezentarea anecdotelor sale: „Deci cine va ceti =i le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine; cine pre cum
ii va fi voia a=a va face“.
Intre ele, intamplarea cu aprodul Purice, in batalia de la
Scheia dintre Stefan cel Mare =i Hroiot ungurul, ramane tipica: domnitorul incalecand calul aprodului, care se facuse o movili\a spre a-l ajuta, este o imagine simbolica ce ar fi putut servi ca blazon nobiliar familiei Movile=tilor. (A=a nu a putut fi, pentru ca istoria Moldovei =i a romanilor in genere a urmat un drum al sau propriu, iar preocuparile de heraldica la noi au lipsit aproape cu totul, pana la venirea mai stransa in contact cu
Occidentul.) Totul este insa realizat prin cateva mi=cari epice scurte, de povestitor, care e atent mai mult la reac\ia ascultatorului decat la modul in sine cum coboara cuvantul pe hartie. Bucata debuteaza printr-un anacolut, cu totul firesc in exprimarea orala, mai ales atunci cand debitul verbal presupune graba =i concentrarea:

„Stefan-voda cel Bun, cand s-au batut cu Hroiot ungurul, precum dzic unii la Ca=en, iar letopise\ul scrie ca s-au batut la Scheie pe
Siretiu,// au fost cadzut calul cu Stefan voda in razboi“.
Frazele urmatoare sunt introduse in vederea desfa=urarii cursive a spunerii, prin cate un iterativ*: „Iara un Purice aprodul i-au dat calul lui“. „Si nu puté in graba incaleca Stefan voda, fiind om micu“; „Si au dzis Purice aprodul...“; „Si s-au suit pre dansul Stefan-voda“ etc. (Procedeul il aflam intocmai la Creanga: „=i auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta...“; „Si s-au adunat cu toatele la priveghiu =i unde nu s-au a=ternut pe mancate =i pe baute...“; „Si eram =i eu acolo...“;
„Si-ndata dupa aceea am incalecat iute pe-o =ea...“ etc.) Cursul epic nu este intrerupt decat spre a face loc schimbului de replici dintre aprod =i voievod, doua la numar, iu\i pentru ca ne aflam
in focul luptei, totu=i nu lipsite de acea moliciune =i curtoazie specifice graiului moldovean: „Si-au dzis Purice aprodul:
„Doamne, eu ma voi face o movili\a, =i vino de sui pe mine
=i incaleca“. Si s-au suit pe dansul Stefan-voda =i au incalecat pre cal. Si atunce au dzis Stefan-voda: „Sarace Purece, de-oi scapa eu =i tu, atunce \i-oi schimba numeli din Purice in
Movila“.“ (Sa se observe — in sensul aceleia=i oralita\i =i conciziuni — „dezacordul“ gramatical din propozi\ie „de-oi scapa eu =i tu“**.)
A=adar, asistam la ie=irea din anonimat a unui oarecare aprod Purice. Lucrul parea obi=nuit pe acea vreme, cand Stefan cel Mare rasplatea cum se cuvine pe vitejii sai din nenumaratele razboaie ce-a purtat. Ceea ce e interesant de observat, din nou cu privire la economia de mijloace a prozatorului, e faptul ca la inceput ni se vorbe=te de „un Purice aprodul“, adica de un oarecare slujitor pe nume Purice, articolul nedefinit marcand stilistic insignifian\a personajului, deocamdata.
De economia de mijloace \ine =i un alt fapt, nu mai pu\in important intrucat il prive=te pe Neculce. Se vede cat de colo ca numele de Purice este o porecla sau in orice caz un nume nepotrivit pentru un om mare de statura, cum era aprodul. Faptul nu e prezentat ca atare, analitic, ci numai dedus din
imprejurarea ca Stefan „fiind om mic“, nu putea incaleca calul aprodului dupa ce-l pierduse in lupta pe al sau. In sfar=it, lucrul se vede =i din acel, compatimitor oarecum, „Sarace Purece“, cu care voievodul se adreseaza osta=ului, hotar`t nu numai a-l
inal\a in ranguri, dar fagaduindu-i totodata =i schimbarea numelui din Purice in Movila. („Sarace“ — vocativul — mai poate conota =i ideea-sentiment: „tovara= de arme intr-un mo ment de mare primejdie“.) Va fi fost ori nu va fi fost a=a, nu are importan\a cand e vorba de o legenda, de un fenomen de arta literara adica, unde fic\iunea presupune un acut sim\ al numelor proprii, al poreclelor mai ales.
Evident, anecdota cu aprodul Purice, ca toate celelalte grupate sub titlul atat de nimerit ales de O sama de cuvinte, este un fel de culegere folclorica (Neculce ne apare deci ca primul nostru culegator de folclor; e drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care \ine de legenda istorica), cum singur spune: „ce santu audzite din om in om, de oameni vechi =i batrani, =i in letopise\u nu sunt scrise“. Insa, ca =i mai tarziu
Anton Pann =i Ion Creanga, Neculce nu este un culegator de folclor pur =i simplu. Marca personala a artei povestitorului se vede, cum aratam mai sus, printr-o punere in pagina bine masurata, de=i altcum spontana. Mai mult inca, asemenea, din nou, lui Anton Pann =i lui Ion Creanga, Neculce obi=nuie=te — uneori, nu intotdeauna — sa aduca, odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte personal. Ceea ce se intampla, aici, in ultimele =iruri, unde mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduieli =i dispre\ fa\a de amestecaturile prostimii parvenite se vede clar de tot:
„Dar =i aprozii atunce nu era din oameni pro=ti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri. Si portul lor, era imbraca\i, cu =arvanale*, cu cabani\e**. A=é trebuie =i acum sa afle slugi, sa slujeasca stapanului =i stapanul sa miluiasca pe sluga a=é“.