t9b13bs
Dimpotriva, Radu Ionescu (1832—1873) a lasat niste remarcabile uneori Canturi intime, de un romantism negru delirant, ca aceasta
Nopturna, teribil funerara:
Ascunde-te, o, luna, in marea de uitare,
Acolo si voi, stele, duceti-va-a pieri!
Sa piara-a voastre raze, s-o noapte de teroare
Sa vie-acum din haos pe ceruri a domni!
Sa fie noaptea neagra! asa imi place mie,
Caci noapte si in mine etern a existat;
Sa plane noaptea-asupra-mi, caci cerul cu urgie
In noaptea fioroasa pe mine m-a uitat.
In noaptea asta neagra sa mearga-a mea durere
Spre cerul fara mila de nori acoperit;
Caci nimini nu m-aude acuma in tacere,
Caci nimini nu ma vede, si asta am dorit!
Suflati si voi acuma, o, vanturi furioase,
Prin muntii cei gigantici, prin vaile adanci;
Suflati pe mari intinse, si undele spumoase
Faceti-le sa geama spargandu-se de stanci.
Precursor al lui Bacovia, Radu Ionescu introduce primul in elegiile sale clavirul rasunator, la care canta fecioara in delir, invocand um bra iubitului mort:

Subt mana-mi tremuranda cand pianul lin suspina
Si tristele-i accente din sanu-i zbor incet,
Si dulcele Bellini cu Norma lui divina
Adoarme suferinta ce arde al meu piept,
Te vaz pe dinainte-mi c-un pas usor a trece,
De mine te apropii la capul meu sezand;
Si dupa gatu-mi palid tu pui o mana rece
Si alta plimbi pe piano de moarte trist cantand.
Intr-un imn mistic, dedicat pianului, canta la clavir (tablou gratios) un “arhanghel”.
Ah! cat de mult imi place armonia cea lina
Ce sanul tau produce, o, pianule divin!
Frumos ceresc arhanghel! incepe dar de canta,
Te pune-acum la piano si canta in delir,
Inalta sus la ceruri armonia-i cea santa,
Si inima-mi si suflet dintr-insa se inspir.
Poetul avea notiuni de estetica, si intr-un articol, Principiele criticei, publicat in Revista romana, se sprijinea pe Hegel.