Mircea Eliade reprezinta pentru spiritualitatea romaneasca una dintre cele mai remarcabile figuri, avand o vasta creatie, atat in ceea ce priveste lucrarile stiintifice, cat si pe taramul beletristicii.

S-a nascut la 9 martie 1907, ca al doilea fiu al capitanului Gheorghe Ieremia, care, din admiratie pentru Ion Heliade-Radulescu, isi schimba numele in Eliade; deci, dupa cum se vede, numele i-a fost oarecum predestinat lui Mircea Eliade, acesta ajungand un veritabil savant.

Opera s-a, creata de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, literatura memorialistica, lucrari de indianistica, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor.

Lucrarile stiintifice reprezinta o latura importanta a operei lui Mircea Eliade, impresionand mai ales prin varietatea problemelor abordate si prin rigurozitatea cu care le-a tratat. Ca istoric al religiilor, Eliade a realizat una dintre cele mai cuprinzatoare sinteze ale experientei umane a sacrului, din preisorie pana in prezent. In acest domeniu reprezentative sunt lucrarile: „Tratat de istorie a religiilor” -; Paris, (1949) si „Istoria credintelor si ideilor religioase”” -; (publicat in trei volume, in pragul varstei de optzeci de ani). Tot din acest domeniu isi sustine doctoratul in anul i8c22cs
1933 cu sinteza “Psihologia meditatiei indiene”” (studiu despre yoga), lucrare care la indemnul comisiei, va fi publicata anul 1936, intr-o noua forma, sub titlul „Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne”. Studiile despre yoga sunt reluate in volumele: „Techniques du yoga” -; (1948), „Le yoga”,
„Immortalité et liberté” si „Patandjali et le yoga”.

O alta zona a laturii stiintifice din opera lui Eliade, zona sistematic explorata de acesta, este cea a mitologiei, domeniu in care preocuparile sale se interfereaza cu cele ale lui Lucian Blaga, autor care a adus un punct de vedere original in cercetarea mitologiei romanesti. Reprezentative in acest domeniu sunt cunoscutele lucrari: „Mitul eternei reintoarceri”, „Sacru si profan”, „Aspecte ale mitului”, „De la Zamolxis la Genghis-Han” etc..

Prin rigoare si eruditie, prin capacitatea de a pune in valoare esentialul din cercetarea unor documente din cele mai variate domenii, opera stiintifica a lui Eliade s-a impus atat atentiei cercetatorilor, cat si publicului larg.

Cealalta componenta majora a creatiei lui Mircea Eliade este literatura beletristica, in acest domeniu scriitorul remarcandu-se printr-o serie de romane si nuvele remarcabile din punct de vedere valoric. Prin romanele lui Eliade literatura romana a cunoscut, totodata, o sincronizare cu cea europeana.

In mod firesc, in romane si nuvele se revarsa varietatea de subiecte insolite, de la problemele de orientalistica la Eros, moarte, moda, viata sexuala, mitologie, totul bazat pe o traire autentica. Autorul pledeaza pentru o literatura a autenticitatii, generata de experienta traita, pentru o literatura scrisa intr-un stil direct, neinflorit, amintind oarecum atitudinile estetice ale lui Camil Petrescu.

Creatia beletristica a lui Mircea Eliade cunoaste mai multe etape. Primele sale romane sunt asezate sub semnul creatiei lui André Gide si au ca decor India: „Isabelle si apele diavolului” -; (1929), „Maitreyi”- (1933) si „Santier” -; (subintitulat „Roman indirect”), romane care il consacra definitiv
in literatura. In aceasta prima faza scriitorul experimenteaza „epicul pur”, romanul indirect, in care eroul, de obicei un tanar de o extrema luciditate, obsedat de cunoasterea de sine, incearca sa-si ordoneze experientele traite, consemnindu-le fidel intr-un jurnal. Pentru romanul „Maitreyi” autorul primeste premiul „Tekirghiol-Eforie”, din comisie facand parte Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, G. Calinescu, Serban Cioculescu.

In romanele „Intoarcerea din rai” -; (1934) si „Huliganii” -; (1935) autorul este preocupat de destinul unei generatii dornice de transformare, care cauta solutii pentru redobandirea „paradisului pierdut”. Tot aici se inscrie si romanul „Nunta in cer” -; (1939).

Trecerea intr-o noua etapa in proza lui Mircea Eliade, proza de tip fantastic, o constituie romanul „Lumina ce se stinge”, o carte despre care
Eliade insusi spunea ca a aparut „ca o reactie inconstienta impotriva Indiei, ca o tentativa de a ma apara chiar impotriva mea”.

Cartile care vor aparea pana la razboi si chiar dupa acesta deschid o noua etapa in creatia autorului, continuand o anumita directie deschisa de Mihai Eminescu prin „Sarmanul Dionis””. In romanele „Domnisoara Christina” -; (1936), „Sarpele” si nuvelele fantastice „Secretul doctorului Honigberger”
-; (1940), „Nopti la Seranpore” -; (1940), sunt dezvoltate mituri autohtone sau indice. Atmosfera este incarcata de mister, teama personajelor se imbina cu fascinatia. In „Domnisoara Christina” personajele traiesc un cosmar continuu. In „Sarpele” -; (1937) eroii traiesc sub semnul unei vraji malefice, „o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii”. Experientele yoga, levitatia, invizbilitatea, staau la baza unor aventuri fantastice povestite in „Secretul doctorului Honigberger”. In „ Nopti la Seranpore” sunt relatate evenimente stranii, in care timpul si spatiul isi pierd dimensiunile obisnuite.

Cu romanele si nuvelele de dupa razboi, fantasticul eliadesc intra intr-o noua etapa. In „Incercarea labirintului” Eliade precizeaza premisa imaginara a prozei fantastice din aceasta ultima etapa a creatiei sale beletristice.

Relatia „sacru-profan”, expusa in numeroase studii, se regaseste in romanul „Noptea de Sanziene” -; (1955 -; versiune franceza si 1971 in limba romana) si in volumele „Nuvele” -; (1963), „Pe strada Mantuleasa” -; (1969) si „Nouasprezece trandafiri” -; (1980). Locul ales de Mircea Eliade drept cadru pentru aceste intamplari fantastice este Bucurestiul, un teritoriu mitic, incarcat de mister, in care se consuma intamplari bizare.

„Noaptea de sanzaiene”, cartea cea mai ampla a autorului, este totodata si o fresca realista a societati romanesti dintre ani 1936-1948, in structura acestui roman fiind inserate si intamplari dintr-un proiect de roman abandonat de Eliade -; „Apocalips”. In aceasta carte, finalul echivaleaza cu o initiere. Moartea eroilor sugereaza „o regenerare, un adevarat inceput de viata noua”. Mitul regenerarii se regaseste si in nuvele ca: „Tinerete fara tinerete” si „Curte la Dionis”.

Asadar, in literatura romana, Mircea Eliade are meritul de a fi creatorul romanului exotic. El este, de asemenea, cel mai reprezentativ autor de literatura fantastica.

Mircea Eliade a fost distins cu titlul de „Doctor honoris causa”al universitatilor La Plata (Argentina), Ripon College, Loyola (Chicago), Boston etc..

Prin varietatea creatiei sale beletristice, prin profunda semnificatie a activitatii stiintifice Mircea Eliade a marcat, orin prezenta sa, cultura universala, el fiind cel mai cunoscut roman de peste hotare.

EMANUEL BOBOIU