t6c2co
Continuand pe Tony Bacalbasa, Gh. Braescu evoaca, cu un talent superior, viata cazona, bizuindu-se pe observarea si pe cat cu putinta ingrosarea mecanizarilor sufletesti. Noul Mos Teaca este si el de o ignoranta crasa, facil infatuat, laudaros, biurocratic, artagos, crunt.
In comportarea eroilor se disting clar trei momente: impietrirea de tagma, simplitatea omului mediocru si micul gest individual. Colonelul din A cazut Turtucaia!... simbolizeaza un fel posibil de adaptare, care consta in a evita orice initiativa: “bine cu toata lumea, asculta pe toti, nu contrazicea pe nimeni si mai ales nu da nici un ordin”. Anchilozati de rutina, lipsiti de privire asupra universului, cazonii ridica niste meschine indemanari de instructie la rangul de izbanzi ale spiritului.
Asta le da o ingamfare naiva, care cade in cursa la cea mai plata adulatie. Cutare colonel s-a pietrificat in “legea progresului” si si-a facut o oratorie didactica bufona invariabila:

“...Domnilor... din doua lucruri unul: ori eu sunt nepriceput si atunci luati-ma de gat, scuturati-ma, strigati-mi: ho! destul, opreste-te! da-te jos, nebunule! nu meriti sa stai unde ai ajuns... Ori d-voastra nu va faceti datoria si atunci am eu dreptul sa va scutur si sa va strig: Urmati legea progresului, pentru Dumnezeu!...”
Plin de verva in tot ce tine de observarea automatismului cazon,
Gh. Braescu e sovaitor in alte domenii. Mijloacele artistice (cand nu e vorba de justeta transcrierii dialogului) ii lipsesc. De asemeni romanul nu-i izbuteste. Autorul intelege sa-l compuna din aceleasi stenograme. Gh. Braescu a scris si foarte simpatice Amintiri in care reexamineaza cu bonomie strengariile copilariei sale.