Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei
istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache Negruzzi este
un deschizator de drumuri in literatura romana. e3y5yl
Capodopera a prozei noastre, nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut
in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul
exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program.
Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o
gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a
doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).
Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore
Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele
acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.
Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii autoritatii
domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi feudale framantate
de intrigi si de lupte pentru domnie.
In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ
si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...",
se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii
sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea capitol, al carui motto este:
"Ai sa dai sama, Doamna!", starneste interventia damnei Ruxandra in
a tempera conflictul generator de ura si razbunare. "Capul lui Motoc vrem..."
reprezinta punctul culminant al nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea
ipocrita a domnitorului in biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc
si uciderea celor 47 de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta
multimii prin sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula,
pre multi am sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului,
totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si Stroici
cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.
Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor.
In centrul nuvelei, Negruzzi il aseaza pe Domnul Moldovei, toate celelalte personaje
sau fapte fiind orientate spre reliefarea personalitatii acestuia.
Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte
extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un
personaj complex, bine individualizat. Individualizarea si definirea caracterologica
a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca
neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.
Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele evenimente,
descrie cateva tablouri, si formuleaza, din cand in cand, dar in termeni succinti
si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personajelor sale si a situatiilor
in care se gasesc. Printre toate aceste mijloace, spre deosebire de cronica
lui Ureche, scena dramatica dialogata domina ansamblul compozitiei. Povestirea
nu intervine decat pentru a infatisa evenimente care pregatesc si explica scenele
de dialog.
Negruzzi insoteste replicile dialogului de observatii asupra fizionomiei personajului,
care reflecta trairile sale interioare. ("...a carui ochi scanteiara ca
un fulger"). Interogatiile si exclamatiile Lapusneanului, retezarea taioasa
a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida a raspunsurilor, exprima
ritmul starii sale sufletesti. Vorbirea lui devine dramatica, traita la cote
inalte ale simtirii omenesti.
Cu o intuitie psihologica notabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se delantuie
intr-o furie si o manie galgaitoare, dezvaluin paroxismul momentului trait prin
amanunte fizionomice: "Radea; muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii
lui hojma clipeau".
Lapusneanul dovedeste o cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o abilitate
politica remarcabila, crutandu-l pe Motoc pentru ca ii este "trebuitor"
ca sa se mai usureze de "blestemarile norodului". Scena aceasta adauga
alte trasaturi portretului domnitorului: luciditate, duritate si ironia.
In deschiderea celui de-al treilea capitol (punctul culminant al nuvelei) cititorul
este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce vor urma: "impotriva
obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat...". Domnitorul,
ca un mare actor, isi regizeaza, astfel, scena, urmarind cu atentie reactiile
celorlalti. Stapan al artei disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar
mai ales un echilibru interior desavarsit.
Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului alcatuieste o secventa
scurta, in care miscarea se epuizeaza fara comentarii, vazuta de la distanta,
intr-un decor redus la minim. Abundenta verbelor la imperfect, timpul miscarii
care semnifica acea ultima zbatere deznadajduita, inclestarea stingandu-se in
sangele amestecat cu vinul pe lespezile de piatra, il consacra pe Negruzzi ca
"pictor al unei literaturi".
Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata diabolica
a domnitorului.
Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia colectiva.
Multimea adunata la poarta curtii domnesti "se intarata de mult in mai
mult". Dezorientata, nestiind sa-si exprime doleantele, "prostimea
ramase cu gura cascata... Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea.
Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii pe altii ce sa ceara".
Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile "se facura un glas" si el
striga: "Capul lui Motoc vrem".
Stilul nararii faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu cate un
calificativ ("marsavul", "curtezan", "ticalosul").
Predomina naratiunea si dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin reconstituirea
istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea antitezei, nuvela apartine
romantismului. Insa obiectivitatea stilului, si sobrietatea lui, concizia, sunt
trasaturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu elemente de factura populara,
este expresiv (" a sugui", "gloata", "norod",
"sa faca din tantar armasar"). Doar in naratiunea si comentariul autorului
pot fi intalnite neologisme. Ridicandu-se peste stilul cronicaresc, Negruzzi
retine doar atmosfera scrisului arhaic prin topica frazei ce se supune, uneori,
canoanelor textului initial.
Lapusneanul nu este un model, ci un tip de domnitor crud, ce devine un simbol
al tiraniei.
Sotia sa, Doamna Ruxandra ocupa un rol minor. Prin firea ei slaba, firava, lipsita
de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe altii, miloasa, ea este
totusi fiica, sora si sotie de domn. Doamna Ruxandra este un instrument, atat
al sotului, cat si al lui Spancioc, care se foloseste de slabiciunea ei temperamentala
in otrvirea Lapusneanului.
Vornicul Motoc e tipul intrigantului politic, inteligent si abil, care vinde
domn dupa domn, cu o slugarnicie ce-l dezgusta si pe Lapusneanu. Cu o ura si
un dispret total fata de popor, el este un personaj mult mai malefic decat domnitorul.
Cuviosul Teofan indeamna cu amabilitate pe Doamna Ruxandra sa-si ucida sotul,
lasand in seama lui Dumnezeu hotararea pe care aceasta o va lua, dar se pregateste
in acelasi timp, pentru instalarea noului domn.
Eroii, incepand cu Alexandru si terminand cu gingasa Doamna Ruxandra sunt victime
si calai in acelasi timp.
George Calinescu, referindu-se la valoarea operei, afirma: "ar fi devenit
o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul
unei limbi universale".