Prin continutul grav, avand in prim-plan dorinta de cunoastere a spatiului
si timpului, precum si meditatii asupra relatiei dintre subiectiv si obiectiv,
nuvela eminesciana deschide noi perspective dezvoltarii prozei fantastice cu
profunde implicatii filozofice. m4m12ms
Subiectul, structura, tematica si tehnicile artistice utilizate indreptatesc
incadrarea nuvelei intre operele romantice.
Simbolismul nuvelei deriva din chiar statutul personajului titular, Dionis fiind
eroul construit anume pentru a da viata ideilor poetului legate de problema
cunoasterii in absolut. Eminescu incearca o prezentare neutra a eroului, intr-un
efort de voita detasare de acesta, pozitia sa ar fi deci cea a autorului omniscient.
Trasaturile fizice si morale il definesc pe Dionis ca personaj tipic romantic:
el este orfan, sarac, fara speranta, manifesta o nesecata drinta de cunoastere
si este “iubitor de singuratate”. Locuinta personajului este descrisa
cu lux de amanunte: interiorul saracacios este completat de masa plina de hartii,
ziare, brosuri, carti vechi, toate intr-o dezordine absoluta; singurul obiect
pretios este tabloul tatalui. Cadrul in care protagonistul isi petrece o mare
parte din timp este propice visarii, si lui i se mai adauga: luna, cartea si
cantecul clavirului. Apeland la cartea misterioasa primita de la batranul anticar
Riven, Dionis se lanseaza intr-o calatorie spre trecut metamorfozandu-se in
(sau revenind la) ipostaza de Dan, tanar calugar din timpul lui Alexandru cel
Bun, discipol al maestrului Ruben. Acesta din urma reprezinta proiectia onirica
a anticarului si apare cult, enigmatic, posesor al unei biblioteci enorme si
alchimist. El il initiaza pe tanar in tainele metempsihozei si-i daruieste cartea
cu ajutorul careia va depasi granitele existentei individuale, ale spatiului
si timpului.
Dupa plecarea de la Ruben, Dan trece pe la casa spatarului Tudor Mesteacan,
pe a carui fiica (Maria) o iubea, dar nu inainte de a se desparti de propria
sa umbra. Astfel, Dan devine etern iar umbra sa om. Procesul dedublarii dezvolta
multiple semnificatii poetico?filozofice, dintre care subliniem ideea existentei
unei componente eterne a fiintei umane, capabila sa traiasca dincolo de contingent,
de fiinta pe care o urmeaza cu credinta. De asemenea umbra se opune, prin sfaturile
sale, intentiilor malefice ale lui Ruben; tot ea il invata pe Dan sa-si i-a
in calatorie iubita. Se poate considera ca iubirea este o treapta in cunoasterea
absoluta, implinrea ei fiind necesara pentru continuarea acestui proces. Desprinderea
de umbra reprezinta renuntarea la conditia duala de muritor (materie si spirit),
eroul dobandind astfel unicitatea, trasatura specifica universului, infinitului.
Dar, spre atingerea perfectiunii, Dan trebuie sa-si adauge unicului sau fiinta
iubita, desprinsa si ea de contingent. Maria devine astfel simbolul iubirii
absolute spre care tinde eroul si ii ofera acestuia o alta posibilitate de patrundere
a marilor taine ale universului.
Cuplul devenit etern ajunge pe luna, prilej pentru autor de a oferi exceptionale
viziuni ale calatoriei, dar si ale spatiului selenar. Atingand o treapta inalta
a cunoasterii, Maria nu manifesta tendinta de a o depasi chiar si pe aceasta,
pentru ca, in timp ce Dan tinde in mod permanent spre absolut, ea este supusa
limitei, chiar daca aceasta se dovedeste a fi una superioara. Fericirea eroilor
atinge cote maxime, dar Dan este intrigat de triunghiul in care se afla ochiul
de foc si proverbul scris intr-o araba straveche. Indrazneste chiar sa se considere
Dumnezeu si este condamnat (impreuna cu Maria) la o cadere vertiginoasa, la
o afundare in nemarginire.
Revenit la timpul “obiectiv” al nuvelei, Dionis, bolnav, constata
cu surprindere ca Maria, fata din casa alaturata, il iubeste la randul ei. Intrat
in posesia unei importante mosteniri, eroul se poate casatori cu iubita sa (implinire
in plan erotic).
Nuvela s-ar fi putut termina aici dar Eminescu simte nevoia unui postscriptum
explicativ prin care incearca sa strecoare din nou indoiala asupra limitelor
dintre realitate si vis: “Fost-au vis sau nu, asta-i intrebarea a…i
Nu cumva suntem asemenea acelor figuranti, cari vrand a reprezenta o armata
mare trec pe scena, inconjura fundalul si reapar iarasi ?”
Iata deci, cum dupa motivul “viata e vis”, si dupa acela al umbrei
apare acum si motivul lumii ca teatru, imprejurare care fixeaza inca o data
influentele culturii uiversale ce razbat in opera eminesciana.
Dionis este omul superior, dotat cu inteligenta si sensibilitate deosebite,
capabil sa se inalte spre cunoastere absoluta, dar devenit constient ca aceasta
este de neatins. Boala din ultima parte a nuvelei, deposedarea de tablou si
carte sunt semnificative ca incercari ocult dirijate de a-i exclude eroului
orice tentativa de repetare a experientei anterioare, generate de reactia la
gestul sau luciferic de a-si depasi ultima limita, de a se substitui creatorului
insusi. Singura solutie de a-si depasi conditia consta in dragostea Mariei,
desi eroul este constient ca nu aceasta este suprema fericire, ci doar o treapta
spre ea.
Pe drumul deschis de Eminescu cu nuvela sa, il vor urma M. Eliade, V. Voiculescu,
Gala Galaction.