In operele lirice, autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile, sentimentele, atitudinile si convingerile, imbracandu-le intr-o forma poetica, prin utilizarea figurilor de stil. d6j19jh
Pastelul Sfarsit de toamna, de Vasile Alecsandri, are ca tema sentimentele de tristete si melancolie provocate de venirea toamnei si apropierea iernii.
In prima strofa, este conturat tabloul plecarii pasarilor calatoare -; cocostarci, randunele, cocori. Succesiunea de verbe, toate la timpul trecut (parasit-au, au fugit, pribegit-au), creeaza sentimentul de tristete provocat de aceasta despartire, culminand cu exprimarea sentimentului de jalnic dor. Aversiunea poetului fata de iarna, anotimp asociat mortii, reiese din numirea acesteia prin expresia zile rele.
In strofa a doua, este conturat, in contrast cu inaltul cerului, tabloul sosirii toamnei pe pamant: disparitia vegetatiei si producerea brumei. Versurile dezvaluie nostalgia poetului dupa zilele luminoase si verdeata verii.
Strofa a treia revine la descrierea semnelor toamnei in vazduh: carduri de cocori zboara pe un cer innorat, cu un soare palid.
Ultima strofa descrie, combinand planurile celest si terestru, apropierea iernii: ziua scade, noaptea se mareste, bate un vant rece, anuntand crivatul si nelinistind animalele (boii, caii, cainii).
Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa -; prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului -; pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive.
Figurile de stil cel mai des intalnite sunt:
- Inversiunea: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie;
- Enumerarea: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc;
- Epitet: jalnic dor, vesela verde campie … trista, vestezita, lunca ruginita;
- Comparatia: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Alternanta descrierii prezentei toamnei pe cer si pe pamant, precum si raportul echilibrat intre substantive si verbe confera armonie versurilor.

Pilda robului nemilostiv
- Evanghelia dupa Matei, 18, 21 - 35

Atunci Petru s-a apropiat de El si I-a zis: Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?
Iisus i-a zis: Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.
De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa faca socoteala cu robii sai.
A inceput sa faca socoteala si i-au adus pe unul care ii datora zece mii de talanti.
Fiindca el nu avea cu ce plati, stapanul lui i-a poruncit sa-l vanda pe el, pe sotia lui, pe copiii lui si tot ce avea el si sa se plateasca datoria.
Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat si i-a zis: Doamne, fii rabdator fata de mine si-ti voi plati tot.
Stapanul robului aceluia, facandu-i-se mila de el, i-a dat drumul si i-a iertat datoria.
Dar robul acela, iesind afara, a intalnit pe unul dintre cei care erau robi impreuna cu el, care-i era dator o suta de dinari. A pus mana pe el si-l strangea de gat, zicand: Plateste-mi ce esti dator!
Deci cel ce era rob impreuna cu el s-a aruncat la pamant, il ruga si-i zicea: Fii rabdator fata de mine si-ti voi plati!
Dar el n-a vrut, ci s-a dus si l-a aruncat in inchisoare pana cand va plati datoria.
Cand au vazut cei ce erau robi impreuna cu el cele intamplate, s-au intristat foarte mult si s-au dus si i-au spus stapanului lor toate cele petrecute.
Atunci, stapanul lui, chemandu-l la el, i-a zis: Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat.
Oare nu se cadea sa ai si tu mila de cel ce este rob impreuna cu tine, cum am avut eu mila de tine?
Si stapanul s-a maniat si l-a dat pe mana chinuitorilor pana va plati tot ce datora.
Tot asa va va face Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.

Este o parabola, deoarece:

- este o naratiune independenta in cadrul discutiilor purtate de Iisus cu apostolii, conform Evangheliei dupa Matei;

- are semnificatie morala si religioasa, care dezvaluie un adevar general prin asemanarea acestuia cu un fapt real;
Stapanul este Dumnezeu, robii sunt oamenii, datoriile sunt greselile oamenilor fata de Dumnezeu; in timp ce Dumnezeu iarta oamenilor care se caiesc si se roaga greseli foarte mari, oamenii nu sunt capabili sa-si ierte unii altora, din tot sufletul, greseli minore; Dumnezeu ii pedepseste, neprimindu-i in Rai, pe cei incapabili de iertare si care, condamnandu-si semenii, au aroganta de a se substitui judecatii Domnului.

- imbraca adevarul intr-o intamplare luata din viata de toate zilele;
Este folosit un exemplu comun pentru acea perioada istorica, a robilor datori.

- transmite o invatatura;
Oamenii trebuie sa fie toleranti, sa aiba intelegere unii fata de altii, sa caute sa se ajute reciproc.

Dragos -; Voda
- legenda -;

Povestire dupa momentele actiunii

1. Situatia initiala
Dragos -; Voda, un roman destept si voinic din Maramures, pleaca intr-o buna zi la vanatoare, cu o haita de caini.

2. Cauza actiunii
In niste codri mari, cainii dibuiesc un taur salbatic, cu niste coarne incovoiate, mare si puternic cum nu mai exista in prezent.

3. Desfasurarea actiunii
Vanatorul si cainii sai pornesc in urmarirea fiarei. Expeditia se prelungeste (dureaza o zi si o noapte), iar cainii cad morti de oboseala, unul cate unul. Numai o catea mai rezista cand, ajungand la malul unei garle, fiara se repede in apa sa o treaca inot.

4. Momentul culminant
Cateaua se arunca in apa fara sa ezite, insa, rapusa de oboseala, se ineaca.

5. Depasirea situatiei dificile
Dragos -; Voda, inversunat de moartea catelei, asvarle dupa bour ghioaga sa tintuita cu cuie de fier si il loveste drept in crestet, apoi il prinde, ii taie capul si il ia cu sine, in semn de biruinta.

6. Situatia finala
Dragos devine stapan al acelui tinut, pe care il numeste Moldova, in memoria devotatei cateluse, si stabileste ca simbol al noii domnii capul de bour.

Plan de idei

1. Dragos -; Voda, plecat la vanatoare, descopera urmele unui taur salbatic.

2. Urmarirea taurului este dificila si indelungata, iar majoritatea cainilor de vanatoare au renuntat, de oboseala.

3. Cateaua Molda este singura care rezista pana la finalul urmaririi taurului.

4. Extenuata, Molda se ineaca in raul in care s-a aruncat in urmarirea taurului.

5. Dragos -; Voda ucide taurul.

6. Dragos -; Voda intemeiaza, in acel tinut, tara Moldovei, numita astfel in memoria vitezei cateluse, si stabileste ca simbol al noii domnii capul de bour.

George cel Viteaz de Petre Ispirescu

George cel Viteaz este personajul principal din basmul popular cu acelasi titlu.
Este tipul eroului generos, inteligent si curajos.
Portretul sau se contureaza treptat, prin aprecierile autorului, referirile pe care le fac la el alte personaje si din faptele si vorbele proprii.
Potrivit autorului, George, fiul de imparat, era un copilas dragalas, care a devenit un tanar voinicut, cu inima curata, fara fatarnicie, apoi un imparat care a domnit in pace si liniste.
Potrivit calugarului, George era un copil frumos ca un ingeras.
Pentru calfa, George reprezinta o amenintare, datorita priceperii sale, de aceea il trimite in padurea neagra, unde se spunea ca exista o scorpie care omoara pe oricine trece pe acolo.
In ochii imparatesei, apare ca un leu, calare pe un soimulean sireap de manca foc, leit tata-sau.
Prin faptele si vorbele sale, George se infatiseaza ca un om afectuos, respectuos, ambitios, perseverent, inteligent si viteaz.
El plange de durere cand moare capra care l-a hranit, salvandu-l de la pieire, sufera profund si il ingroapa cu toata evlavia pe pustnicul care l-a crescut.
Dintr-un salbatic imbracat in piei de vulpe, ametit si speriat de larma orasului, devine un tanar ucenic iscusit si harnic.
George s-a luptat cu scorpia intr-un mod inteligent -; si-a pregatit apararea si a asteptat sa vada ce va face adversarul necunoscut, apoi a actionat iute, luand-o prin surprindere.
Suflet bun, George accepta ca ucenicul de la fierarie, ramas singur, sa-i fie tovaras, iar mai tarziu ii rasplateste loialitatea si destoinicia, facandu-l omul sau de incredere.
George, curajos, il salveaza pe vanatorul atacat de mistret, nestiind insa ca este imparatul ales in locul tatalui sau. La petrecerea data in cinstea lui, unul dintre meseni il recunoaste, dupa margelele de la gat. Repus in drepturi, George organizeaza cu destoinicie treburile imparatiei, apoi planuieste salvarea mamei sale.
Si de aceasta data se arata chibzuit. Intai ii scrie capitanului talharilor, cerandu-i sa o elibereze, si numai dupa refuzul batjocoritor si amenintator al acestuia actioneaza siret, determinandu-l pe talhar sa capituleze fara lupta.
George cel Viteaz este un model de curaj de a infrunta si invinge soarta potrivnica.

Locul si timpul actiunii: imaginare
- ritmul si durata intamplarilor -; neobisnuite, alerte;
- actiunea se petrece pe doua taramuri diferite la curtea imparatului; in padurea neagra
- supranaturalul intervine in actiunile eroului o pasarica il invata sa se scalde in sangele scorpiei ucise ca nici un rau sa nu se mai atinga de el
- probe lupta cu scorpia; ucenicia
- ajutoare obiecte magice (sabia, buzduganul); animale (capra, pasarica); oameni (ucenicul, pustnicul)
- se desfasoara dupa o schema tipica eroul pleaca in lume, unde se confrunta cu diverse pericole, revenind acasa ca invingator si cu experienta de viata

Personaje: modele morale opuse
- personaj principal -; George
- personaje secundare -; scorpia, ucenicul
- personaje episodice - pustnicul, talharii, balaurul, fierarul, imparatul, imparateasa
- personaje colective - oamenii

- personaje fantastice -; balaurul, scorpia

Lexic:
- formule fixe pentru marcarea etapelor naratiunii
inceput -; a fost odata ca niciodata final - incalecai p-o sa etc.
- limbaj popular starpitura de copil; pasamite; pe ici, pe colea;iaca sa ne tocmim; isi inchelbara un rand de haine
- ordine neobisnuita a cuvintelor din enunt
Bucuria ce fu la curtea imparatului nu se poate spune.

Praslea cel voinic si merele de aur
- caracterizare -;

Praslea, adica fiul cel mic al imparatului, este tipul eroului inteligent si generos.
Portretul sau se contureaza treptat, prin acumularea aprecierilor celorlalte personaje si a faptelor proprii.
Din raspunsul tatalui sau la rugamintea de a-l lasa si pe el sa incerce sa pazeasca pomul, reiese ca aceea urma sa fie prima experienta majora din viata lui. Astfel, Praslea este numit mucos, in contrast cu fratii sai, voinici si deprinsi cu nevoile.
Praslea construieste un raspuns diplomatic pentru a-l indupleca pe imparat, care, in final, cedeaza.
Modul in care si-a pregatit si efectuat panda arata ca Praslea este perseverent, precaut si inventiv. Un detaliu ar putea indica de ce Praslea reuseste acolo unde ceilalti dinaintea lui au dat gres: cititul cartilor, care imbogateste mintea si inalta sufletul.
Hotararea de a-l prinde pe hot face parte din felul de a fi al personajului -; sa nu lase lucrurile neterminate, sa inlature cauza raului.
Praslea este un model de ambitie: desi il cuprinde frica cand ajunge pe taramul celalalt si cand vede palatele de aur in care locuia zmeul cel mic, sta o clipa pe ganduri, socoteste, se imbarbateaza si-si continua cautarea.
Faptele lui pe taramul celalalt (lupta cu zmeii, incercarea fratilor ale caror ganduri necurate le ghicise, salvarea puilor zgripsoroaicei, intoarcerea pe pamant) intaresc trasaturi definitorii pentru Praslea: vitejie, istetime si bunatate.
Prevazator, Praslea nu merge direct acasa, ci se angajeaza ucenic la un argintar. Prin faptele sale deosebite si la insistentele fiicei mai mici de imparat, reuseste sa fie invitat la palat, unde, cu ingeniozitate, dezvaluie cine este, isi recapata pozitia si obtine pedepsirea fratilor sai mai mari.
Praslea este un personaj indragit pentru seninatatea, perseverenta, inteligenta, curajul si bunatatea sa.

Conversatie

Un pitic si un catel,
Pricajit ca vai de el,
Stau de vorba la terasa
Ce mai zarva o sa iasa
Cand copiii or s-auda
Despre batalia surda
Crancena si clar absurda
Dintre melci si gandacei
Fluturasi si brotacei
Pentru o zona mai curata,
Mai spre soare amplasata,
Cu verdeata si piscina,
Liniste si bere fina.

Totul insa se sfarseste
C-un viraj luat nebuneste
De un prichindel blondiu
Aflat la primul raliu.

Domnu Trandafir

de Mihail Sadoveanu

- caracterizare -;

Personajul principal din povestirea cu acelasi titlu reprezinta invatatorul de tara din Moldova, de la inceputul secolului trecut, evocat cu nostalgie de un fost elev recunoscator pentru educatia primita.
Domnu Trandafir era un om bine facut, putin chel, cu ochi foarte blajini, mustata lunga si dinti lungi, cu strunga mare la mijloc.
Era o persoana harnica, generoasa, blanda si cu multa dragoste pentru copii.
Talentul pedagogic si pasiunea pentru meseria sa sunt ilustrate prin modul diferit in care preda diversele lectii -; poeziile eroice prezentate cu voce tare si gesturi teatrale adecvate, povestile lui Ion Creanga cu voce blanda, zambet linistit si cartea draga asezata in dreptul inimii pana cand se crea atmosfera potrivita pentru lectura.
Cea mai importanta invatatura transmisa copiilor nu a fost insa cea impusa de programa scolara, gramatica sau aritmetica, ci cea morala. Domnu Trandafir le-a transmis elevilor sai bunatatea, credinta in Dumnezeu si curatenia sufleteasca. I-a invatat, prin exemplu personal, sa fie harnici, primitori cu oaspetii, modesti si respectuosi fata de toti oamenii. Din fragmentul referitor la vizita ministrului si a inspectorului, reiese ca invatatorul se comporta demn si sigur pe sine in orice situatie, ca un om cu constiinta datoriei implinite.
Elevul sau isi aminteste de domnu Trandafir cu duiosie si respect si il asociaza pe acesta cu copilaria sa luminoasa.
Chiar numele literar ales -; Trandafir -; sugereaza frumusetea si delicatetea sufleteasca, dar si originea -; Moldova.
Apropierea sufleteasca dintre invatator si copii a dainuit peste ani, dupa cum arata fostul sau elev prin aprecierea: ii era drag sa ne invete, si parca eram copiii lui -; asta am simtit-o totdeauna, cat am fost sub privegherea lui.

Posastiuc Serban
Clasa a V-a A

Praslea cel voinic si merele de aur
- rezumat -

In basmul Praslea cel voinic si merele de aur, intamplarile se petrec intr-un ritm alert.
Pentru ca nici un paznic nu a putut sa pazeasca merele de aur din gradina imparatului, fiii acestuia se ofera sa pazeasca ei pomul. Insa nici fiul cel mare, nici fiul cel mijlociu nu reusesc sa prinda hotul. Atunci, Praslea il roaga pe imparat sa-l lase sa incerce sa pazeasca si el pomul In cele din urma, imparatul incuviinteaza.
Spre deosebire de fratii sai, Praslea isi pregateste panda cu grija, astfel incat, dupa miezul noptii, desi cuprins de oboseala, reuseste sa ramana treaz datorita masurile de precautie luate si sa raneasca un hot.
Dimineata, il bucura nespus pe imparat, cand ii duce merele pe o tipsie de aur.
Praslea este hotarat sa afle cine este hotul. In acelasi timp, invidiosi, fratii mai mari decid sa-l omoare.
Fara sa stie de gandurile necurate ale fratilor sai, Praslea porneste impreuna cu acestia in cautarea hotului.
Mergand dupa urme, ajung la o prapastie in care doar Praslea se incumeta sa coboare.
Ajuns pe taramul celalalt, Praslea salveaza trei fete de imparat, luptandu-se vitejeste cu zmeii care voiau sa le ia de sotii cu forta.
Fratii mai mari le ridica doar pe fetele de imparat si incearca sa-l ucida pe Praslea, insa acesta, care intre timp si-a dat seama de intentia lor, leaga de franghie o piatra peste care isi pune caciula. Intr-adevar, fratii mai mari, crezand ca este Praslea, dau drumul franghiei.
Ajunsi acasa, cei doi se casatoresc cu fetele mai mari.
Praslea reuseste sa iasa de pe taramul celalalt cu ajutorul unei zgripsoroaice careia i-a salvat puii de balaur.
Ajuns pe pamant, Praslea, angajat ucenic la un argintar, indeplineste cerintele fetei de imparat cea mica: aduce furca cu caierul si fusul cu totul de aur, care toarce singura, o closca cu pui cu totul si cu totul de aur.
La cererea fetei, Praslea este adus de mester la palat, unde este recunoscut de catre imparat si primit cu mare bucurie si recunostinta de fata.
Praslea le povesteste parintilor sai intamplarile prin care a trecut si hotarasc impreuna ca pedeapsa pentru fratii cei mari sa vina de la Dumnezeu.
Fratii cei mari nu trec proba cu sagetile si mor, iar Praslea se casatoreste cu fata cea mica si, dupa moartea tatalui sau, domneste in pace multi ani.

X
X X

Elemente caracteristice basmului
Timpul si locul actiunii -; fantastice, un univers in care totul este posibil; intamplarile se petrec in doua lumi diferite -; pe pamant si pe lumea cealalta;
Intamplari -; imaginare; se deruleaza dupa o schema caracteristica tuturor basmelor; majoritatea sunt probe pe care trebuie sa le treaca eroul; intotdeauna binele invinge raul; actiunea este alcatuita din mai multe episoade (situatie initiala, cauza care determina actiunea, peripetiile eroului, depasirea situatiei dificile, situatia finala);
Personaje -; au puteri supranaturale; reprezinta modele morale opuse: personajul principal este intotdeauna eroul pozitiv; personajele episodice apar intr-un singur moment al basmului si se impart in ajutoare si adversari ai eroului (zmei, zgripsoroaica);

Limbaj -; popular; contine expresii specifice care marcheaza inceputul, derularea si finalul basmului;

Figuri de stil -; cel mai frecvent folosite sunt inversiunile, epitetele, comparatiile si repetitiile.
Se observa repetarea unor cifre magice (3 baieti de imparat, 3 fete de imparat, 3 zmei, 3 mere de aur, 3 probe).

SERBAN POSASTIUC

elev

Data si locul nasterii: 9 noiembrie 1989, Giurgiu, Romania
Inaltime: 1,51 m
Rezultate scolare: premiul I in clasele I -; IV; media 9,13 in primul semestru din clasa a V-a;
Limbi straine studiate: engleza, franceza, germana si japoneza;
Sporturi practicate: baschet, la Clubul Sportiv Scolar nr. 6 Bucuresti; participare la campionatul national si la Cupa Capitalei; fotbal, ciclism;

Hobbyuri: jocuri pe calculator, masini, dinozauri, colectie de reviste auto si stiintifice, muzica clasica;

Autori preferati: Ion Creanga, Joanne K. Rowling, Daniel Defoe si Stephen Cole

Muzica: Beethoven, Mozart, Bach, Chopin; Abba, Andre, 3 Sud-Est.

Posastiuc Serban
Clasa a V-a A

Dan Barbilian

Dan Barbilian s-a nascut la 19.03.1895, la Campulung Muscel, in judetul Arges, si a incetat din viata la 11.08.1961, la Bucuresti.
Dupa clasele primare si gimnaziale facute in provincie, a urmat cursurile liceelor Gh. Lazar si Mihai Viteazul din Bucuresti.
Dupa bacalaureat (1941), s-a inscris ca student la sectia de matematica a Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Si-a intrerupt studiile din cauza razboiului, fiind un timp cantonat pe Prut, ca elev al Scolii de geniu.
A debutat ca poet (cunoscut sub pseudonimul Ion Barbu) in 1918, cu poezia Fiinta, publicata in revista Literatorul a lui Al. Macedonski.
In anul urmator, si-a inceput colaborarea la Sburatorul, prezentat elogios de Eugen Lovinescu.
Sporadic, a semnat in Umanitatea, Cuvantul liber, Revista noua si Viata romaneasca.
In acelasi timp, a redactat primele lucrari de matematica, luandu-si licenta in 1921.
A plecat in Germania, la Gottingen, pentru a-si pregati teza de doctorat, dar s-a lasat cuprins cu totul de demonia literara.
S-a stabilit la Tubingen, impreuna cu Tudor Vianu, apoi la Berlin, unde l-a intalnit pe Al. A. Philippide.
Din 1924, a predat matematica la Giurgiu si Bucuresti, ocupand, totodata, postul de asistent universitar.
A promovat examenul de doctorat in 1929, cu teza Reprezentari canonice ale adunarii functiilor ipereliptice.
A publicat versuri in Contemporanul, Revista noua, Viata literara, Cetatea literara si altele.
Aparitia volumului Joc secund, in 1930, comentat de criticii cei mai autorizati ai timpului, a fost considerata de poet o lichidare a trecutului literar.
In 1932, a ocupat prin concurs un post de conferentiar la Facultatea de Stiinte, sectia matematica, a Universitatii din Bucuresti.
S-a ocupat de fundamentarea axiomatica a geometriei, de studiul cunoscutelor spatii Barbilian.
A luat parte la numeroase congrese de matematica si a fost invitat de Universitatile din Hamburg, Gottingen si Viena sa tina prelegeri si conferinte.
In 1942 a fost numit profesor.

1. Poezia -; univers al visului de copil

Multe din poeziile lui Mihai Eminescu reinvie universul copilariei.
Unele evoca locurile unde si-a petrecut poetul primii ani din viata, hoinarind prin paduri si culcandu-se langa izvoare, cum isi va aminti mai tarziu:

Fiind baiat, paduri cutreieram
Si ma culcam adesea langa isvor.

Din locurile copilariei, poetul a retinut cateva elemente, care revin permanent in poezia sa de dragoste -; codrul si izvorul.

Vino-n codrul la isvorul
Care tremura pe prund
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Alteori, codrul e mai mic, un crang, cu lac si tei infloriti.

E-un miros de tei in cranguri
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri
Si atat de fericiti!

In Freamat de codru, cantecul pasarilor, sunetul izvoarelor, teii infloriti, toata natura participa la regretul pentru sfarsitul dragostei poetului din cursul verii. O imagine delicata este aceea a izvorului care a pastrat amintirea piciorului tinerei fete:

Se intreaba trist isvorul:
- Unde mi-i craiasa oare
Parul moale, despletindu-si,
Fata-n apa mea privindu-si,
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul?

Il incantau, desigur, dupa cum rezulta din poezia Trecut-au anii, povesti si doine, ghicitori, eresuri, auzite de la batranii din sat.
Dragostea si natura sunt inseparabile in poezia lui Eminescu. Povestea teiului, varianta la Fat-Frumos din tei, are la baza o intamplare auzita de poet in copilarie, despre o fata de boier fugita in lume cu un flacau de taran.
Craiasa din povesti din poezia cu acelasi nume e o zeita a padurii.
In Povestea codrului, codrul este personificat intr-un imparat cu stema de luna, soare si luceferi. El are curteni din neamul cerbilor si mii de supusi. Iepurii sunt crainici, privighetorile tin orchestra, furnicile alcatuiesc armata. Poetul viseaza intoarcerea la starea de inocenta primara in acest decor de basm:
Hai si noi la craiul, draga,
Si sa fim din nou copii,
Ca norocul si iubirea
Sa ne para jucarii.

Reconstruirea artistica a locurilor copilariei si exploatarea lirica a povestilor si legendelor auzite in copilarie au contribuit la crearea universului imaginar unic al poeziei eminesciene.

Vizita … de Ion Luca Caragiale

Caracterizarea personajului principal, Ionel

Ionel, personajul principal din schita Vizita …, de Ion Luca Caragiale, reprezinta tipul copilului rasfatat, obraznic.
Portretul lui se contureaza din datele furnizate de narator (vizitatorul), de mama sa, doamna Popescu, precum si din faptele si vorbele proprii. Actiunea este foarte concentrata. In loc sa povesteasca, Caragiale isi surprinde personajele vorbind, dialogand.
In introducere, naratorul informeaza ca Ionel este un copilas foarte dragalas de vreo opt anisori, fiul unei bune prietene de-ale sale, doamna Popescu, si al domnului Popescu, mare agricultor.
Naratorul foloseste deseori ironia cand face referire la Ionel. Un exemplu este cel in care apare personajul episodic femeia batrana care pregateste cafeaua. In timp ce doamna Popescu ii povesteste musafirului ca isi petrece cea mai mare parte din timp pentru a-i face educatie lui Ionel, acesta este pe punctul de a rasturna masina de gatit.
Doamna Popescu il considera pe Ionel un strengar, destept. Se poarta cu el cu multa dragoste si tandrete, este foarte mandra de el si incapabila sa-i refuze ceva ori sa-i aprecieze corect faptele.
Ionel este neastamparat, lipsit de bune maniere (bate toba si sufla in trambita, asurzindu-l pe musafir, se joaca cu mingea, rasturnand cafeaua vizitatorului, ii toarna acestuia dulceata in sosoni), nepoliticos (i se adreseaza musafirului cu tu), inconstient de gravitatea faptelor sale (o ataca cu sabia pe femeia care aducea tava cu cafele si isi raneste mama, fumeaza).
Cu toate acestea, Ionel este un personaj simpatic, ca si domnul Goe, pe care publicul roman l-a indragit si l-a transformat intr-un nume pentru a descrie toti copiii alintati si obraznici.

S-a nascut la 30.01.1852, la Haimanale, judetul Prahova, si a incetat din viata la 09.06.1912, la Berlin, in Germania.

Ziarist
A lucrat la publicatiile Ghimpele, Alegatorul liber, Unirea democratica, Romania libera, Timpul, Constitutionalul, Universul.
In 1877 a redactat singur, in intregime, saptamanalul umoristic Claponul.
In perioada august -; septembrie 1877, impreuna cu publicistul Frederic Dame, a scos ziarul Natiunea romana, care si-a incetat insa aparitia dupa publicarea unei stiri false despre caderea Plevnei.
In 1893, impreuna cu A. Bacalbasa, a scos revista umoristica Moftul roman.
In 1894 a editat, impreuna cu Ioan Slavici si George Cosbuc, revista literara Vatra.

Dramaturg
A scris comediile O noapte furtunoasa (1878), Conul Leonida fata cu reactiunea (1879), O scrisoare pierduta (1884), D-ale carnavalului (1885).
In comedii, sunt criticate moravurile vietii politice si familiale burgheze de la sfarsitul secolului trecut (necinstea, incultura, orgoliul).

Momente si schite
Se aseamana cu piesele de teatru prin fondul lor dramatic si comic.
Critica educatia familiala (Domnul Goe, Vizita, Bubico), destramarea familiei (Mici economii, Tren de placere), superficialitatea presei (Reportaj, Ultima ora, Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii) si incompetenta didactica (Un pedagog de scoala noua).
In momente si schite, Caragiale a creat cateva personaje tipice memorabile -; copilul prost crescut, bucuresteanul, amicul.

Importanta operei lui I.L. Caragiale
I.L. Caragiale este creatorul limbajului dramatic in literatura romana.
Scriitor de valoare universala, a fost tradus, in timp, in toate limbile de larga circulatie -; franceza, engleza, italiana, spaniola, germana, dar si in maghiara, sarba, bulgara si altele, piesa O scrisoare pierduta jucandu-se pe toate meridianele, din Franta in Argentina, din Germania in Japonia si Egipt.

Gellu Naum

S-a nascut in Bucuresti, la 01.08.1915.
Poet, prozator si traducator roman.

Opera
- carti pentru copii -; Cel mai mare Gulliver,1958; Cartea cu Apolodor, 1959, A doua carte cu Apolodor, 1964.
- traduceri -; din engleza, franceza, germana (Diderot, Prevert, Kafka).

Emil Garleanu

S-a nascut la 05.0.1878, la Iasi; a murit la 02.07.1914, la Campulung-Muscel.
Prozator si jurnalist roman.

Viata
A intrat de timpuriu in miscarea Samanatorul, sub influenta careia si-a desfasurat prima parte a activitatii literare.
A debutat la revista ieseana Arhiva.
A fost redactor la revista samanatorista Fat-Frumos si colaborator la Convorbiri critice.
A participat activ la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani, al carei presedinte a fost.

Opera
A debutat cu volumul Batranii (1905), in care sunt evocati boieri de vita veche, patriarhali si visatori, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvolta tot o tema samanatorista: disparitia taranimii patriarhale si a obiceiurilor traditionale.
Cea mai cunoscuta opera a lui Emil Garleanu este Din lumea celor care nu cuvanta (1910), in care a relatat, cu duiosie, intamplari alegorice din viata gazelor, pasarilor, animalelor si plantelor.

Alte volume:
- Cea dintai durere (1907);
- 1877 -; schite de razboi (1908);
- Trei vedenii (1910);
- Amintiri si schite (1910).

George Toparceanu

S-a nascut la 20.03.1886 si a murit la 07.05.1937, la Iasi.
Poet, prozator si jurnalist literar roman.

Viata
A studiat la Facultatea de Litere din Bucuresti, dar nu si-a luat diploma.
A fost un functionar marunt pana in 1911, cand a fost angajat secretar de redactie al revistei Viata romaneasca, din Iasi.
In timpul primului razboi mondial, a fost luat prizonier pe frontul bulgaresc si a petrecut 2 ani (1916 -; 1918) intr-un lagar.
In 1918 a scos la Iasi, impreuna cu Mihail Sadoveanu, revista Insemnari literare.
Cand, in 1920, reapare Viata romaneasca, a preluat functia de redactor-sef.
In 1926 a obtinut Premiul National de poezie, iar in 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei.

Opera

Mihai Eminescu

Mircea Eliade
Michael Ende

Powered by https://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

Fisa de lectura
I. Informatii generale
Autor -; George Toparceanu -; s-a nascut la 20.03.1886, a murit la 07.05.1937, Iasi; poet, prozator si jurnalist literar; in 1926, a castigat Premiul National de poezie; in 936, a fost ales membru corespondent al Academiei;
Titlu -; poezia Rapsodii de toamna face parte din volumul Balade vesele (ulterior numit Balade vesele si triste), aparut in 1916;
Tipul textului -; literar, poezie.

II. Informatii despre continutul lucrarii
Nota definitorie a poeziei este imbinarea de umor si sentimentalism. Poetul priveste cu simpatie si intelegere dramele fiintelor marunte.
In versurile de mai sus, poetul reda zbuciumul provocat in universul necuvantatoarelor de apropierea toamnei (O boare … a furat de prin ponoare puful papadiilor; Solzii frunzelor marunte s-au zburlit pe ramura).
Limbajul este simplu, versurile sunt scurte, iar ritmul alert.
Figurile de stil frecvent utilizate sunt:
Personificare - o boare … a furat …; un salcam privi; solzii frunzelor … s-au zburlit;
Epitete - Un salcam … mandru; frunze marunte;
Comparatie - Un salcam … mandru ca o flamura.

Sfarsit de toamna

Pastelul Sfarsit de toamna, de Vasile Alecsandri, are ca tema sentimentele de tristete si melancolie provocate de venirea toamnei si apropierea iernii.
In prima strofa, este conturat tabloul plecarii pasarilor calatoare -; cocostarci, randunele, cocori. Succesiunea de verbe, toate la timpul trecut (parasit-au, au fugit, pribegit-au), creeaza sentimentul de tristete provocat de aceasta despartire, culminand cu exprimarea sentimentului de jalnic dor. Aversiunea poetului fata de iarna, anotimp asociat mortii, reiese din numirea acesteia prin expresia zile rele.
In strofa a doua, este conturat, in contrast cu inaltul cerului, tabloul sosirii toamnei pe pamant: disparitia vegetatiei si producerea brumei. Versurile dezvaluie nostalgia poetului dupa zilele luminoase si verdeata verii.
Strofa a treia revine la descrierea semnelor toamnei in vazduh: carduri de cocori zboara pe un cer innorat, cu un soare palid.
Ultima strofa descrie, combinand planurile celest si terestru, apropierea iernii: ziua scade, noaptea se mareste, bate un vant rece, anuntand crivatul si nelinistind animalele (boii, caii, cainii).
Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa -; prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului -; pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive.
Figurile de stil cel mai des intalnite sunt:
- Inversiunea: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie;
- Enumerarea: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc;
- Epitet: jalnic dor, vesela verde campie … trista, vestezita, lunca ruginita;
- Comparatia: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Alternanta descrierii prezentei toamnei pe cer si pe pamant, precum si raportul echilibrat intre substantive si verbe confera armonie versurilor.

Posastiuc Serban
Clasa a V-a A
Vasile Alecsandri

- s-a nascut in 1818, la Bacau, si a murit in 1890, la Mircesti;
Ø A studiat la Paris, impreuna cu un grup de tineri din care facea parte si viitorul domn Alexandru Ioan Cuza.
Ø In 1840, este numit director al Teatrului din Iasi, impreuna cu M. Kogalniceanu si C. Negruzzi.
Ø A avut un rol important in revolutia din martie 1848 de la Iasi.
Ø A fost ministru de Externe sub Cuza.
- poet, prozator si dramaturg;
Ø A scris nuvele, note de calatorie (O calatorie in Africa), comedii (Cucoana Chirita la Iasi, Cucoana Chirita in provincie), drame istorice (Despot Voda).
Ø In poeziile patriotice, a sustinut ideea unirii (Hora Unirii) si a premarit vitejia ostasilor angajati in lupta pentru independenta (volumul Ostasii nostri).
- reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului al XIX-lea;
Mihail Sadoveanu: Incepand din preajma anului 1840, vreme de jumatate de veac, V. Alecsandri a intrupat in sufletu-i generos si a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiratiile neamului nostru.
- admirator al folclorului national, a alcatuit culegeri de literatura populara;
Ø Culegerea Poezii poporale, balade (cantice batranesti) adunate si indreptate de V. Alecsandri, aparuta in 1852, include, intre altele, baladele Miorita si Toma Alimos.
- cele mai importante volume de poezii: Pasteluri, Doine si lacramioare, Ostasii nostri.

Posastiuc Serban
Clasa a V-a A
Sfarsit de toamna
Poezia face parte din volumul Pasteluri, de Vasile Alecsandri, creatorul acestei specii literare.
Pastelurile descriu mici tablouri de natura inspirate din lunca Siretului. Au ca tema exprimarea, cu simplitate, a starilor sufletesti ale poetului in fata frumusetii naturii. Majoritatea se caracterizeaza prin optimism si contin detalii gingase ori note de umor.
Ø Cele mai numeroase sunt dedicate iernii (Iarna, Gerul, Viscolul, Sania, Miezul iernii, La gura sobei, Bradul, Sfarsitul iernei).
Ø Primavara este intampinata cu bucurie in suflet in poeziile Oaspetii primaverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineata, Tunetul.
Ø Unele pasteluri au ca tema muncile campului: Plugurile, Samanatorii, Secerisul, Cositul.
Ø Numeroase pasteluri au fost inspirate de locul de creatie de la Mircesti : Serile la Mircesti, Lunca din Mircesti, Malul Siretului.
Ø Natura Orientului este descrisa in Mandarinul si Pastel chinez.

Majoritatea Pastelurilor au fost publicate in revista Convorbiri literare, in anii 1878-1875. Au aparut in volum in 1875. Criticul literar George Calinescu l-a comparat pe V. Alecsandri cu pictorul Nicolae Grigorescu, apreciind ca Pastelurile aduc in literatura romana o poezie noua, in care predomina tehnica picturala.

Pastelul Sfarsit de toamna, creat in 1868, descrie, cu tristete si melancolie, ultimele zile de toamna si apropierea iernii.
Dragostea poetului fata de natura strabate de la primele cuvinte: oaspetii caselor noastre, cum sunt numite pasarile calatoare -; cocostarcii si randunelele.
Natura este surprinsa in diversele sale forme de existenta, alternand, echilibrat, planurile celest si terestru. Tabloul de toamna cuprinde carduri de pasari calatoare care migreaza, campii vestejite, lunca acoperita de bruma, copaci goliti de frunze, cerul intunecat de nori negri, care acopera soarele.
Apropierea iernii este descrisa prin expresii cum ar fi: zile rele, nouri negri plini de geruri, precum si in ultima strofa:
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc.
Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa -; prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului -; pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive.

Figurile de stil prezente in poezie sunt: v Comparatia: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc; din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt la ceruri, ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri; v Enumerarea: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc; v Repetitia: iarna vine, vine; v Inversiunea: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie, grozavii nori; v Epitet: vesela verde campie, lunca ruginita, corbi iernatici, grozavii nori.

Cuvintele care denumesc ori fac referire la sentimentul de tristete, de melancolie apar de mai multe ori in poezie: jalnic dor, campia trista, omul trist.
In poezie, predomina substantivele si adjectivele, fiind o descriere. Verbele sunt la timpul trecut, cand este vorba de plecarea pasarilor calatoare, la prezent, in strofele a II-a si a III-a, care descriu transformarile petrecute in natura.
Sfarsit de toamna este o poezie plina de armonie, in care maretia si frumusetea naturii capata contur prin forta cuvantului.
Figuri de stil

Antiteza -; opozitia dintre doua cuvinte, fapte, personaje, idei
Exemplu: Ea bogata, eu sarac…
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate …

Comparatie -; alaturarea a doi termini, cu scopul de a se releva trasaturile asemanatoare
Exemplu: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc; din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt la ceruri, ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri;

Enumeratie -; prezentarea detaliata a faptelor
Exemplu: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc;

Epitet -; rezulta din alaturarea unui adjectiv, adverb pe langa un substantiv pentru a-l infrumuseta sau pentru a sublinia o insusire considerata esentiala
Exemplu: vesela verde campie, lunca ruginita, corbi iernatici, grozavii nori

Hiperbola -; exagerarea marita a trasaturilor unui obiect, personaj, fenomen
Exemplu: A fost odata ca niciodata, pe cand se potcovea puricele cu nouazeci si noua de oca de fier la un picior si se suia in slava cerului si striga ca nu-I e greu …

Inversiune -; inversarea topicii obisnuite a unor cuvinte in fraza
Exemplu: a lor cuiburi, lung zbor, al nostru jalnic dor, vesela verde campie, grozavii nori;

Metafora -; comparatie din care este exprimat un singur termen
Exemplu: Sus pe plai
Tacutul crai
Al noptii reci,
Umbrind poteci,
Se-nalta-n zori.

Personificare -; atribuirea de insusiri omenesti unor obiecte, fiinte necuvantatoare, fenomene
Exemplu: Primavara,mama noastra
Sufla bruma din fereastra.

Repetitia -; folosirea de mai multe ori a aceluiasi cuvant
Exemplu: iarna vine, vine.

GERUL

de Vasile Alecsandri

Gerul aspru si salbatic strange-n brate-i cu jalire
Neagra lunca de pe vale care zace-n amortire;
El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre ziori
C-un val alb de promoroaca si cu turturi lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste,
Si, privind la focul vesel care-n sobe straluceste,
El depune flori de iarna pe cristalul inghetat,
Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheata intre maluri,
Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,
Iar pe fete de copile infloreste trandafiri,
Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii infloriri.

Gerul da aripi de vultur cailor in spumegare
Ce se-ntrec pe campul luciu, scotand aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule naprasnic, vin’, indeamna calul meu
Sa ma poarte ca sageata unde el stie, si eu!

Figuri de stil
in pastelul Gerul, de Vasile Alecsandri

1. Epitete v Gerul aspru si salbatic; neagra lunca; turturi lucitori; focul vesel; campul luciu, aburi lungi, gerule naprasnic; flori de iarna;

2. Personificari v Gerul strange-n brate-i cu jalire …; Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste/ Si, privind la focul vesel …/ El depune flori de iarna pe cristalul inghetat/ Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat; v Neagra lunca … zace-n amortire;
3. Comparatie v El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre ziori …; Sa ma poarte ca sageata;
4. Inversiuni v Neagra lunca; ca pe-o mireasa moarta o-ncununa; Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat; Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii infloriri;

5. Enumeratie v Gerul face pod de gheata …, Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,/ Iar pe fete de copile infloreste trandafiri … da aripi de vulturi cailor; crini si roze.

Numai poetul … de Mihai Eminescu
Numai poetul,
Ca pasari ce zboara - comparatie
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
In ramurile gandului,
In sfintele lunci, - inversiune * epitet
Unde pasari ca el - comparatie
Se-ntrec in cantari.

In aceste versuri, Mihai Eminescu se refera la dainuirea vesnica a poetului prin creatie.
Poetul este comparat de doua ori cu pasari: prima data in plan terestru (ca pasari ce zboara deasupra valurilor), iar a doua oara in plan celest (pasari ca el … din sfintele lunci). Astfel, Eminescu face referire deopotriva la destinul pamantean al poetului (deosebit de al celorlalti muritori, prin faptul ca are capacitatea de a se ridica, prin creatie, deasupra valurilor vietii) si la cel sfant: asemenea Creatorului, poetul trece peste nemarginirea timpului, ramane vesnic prezent in viata oamenilor prin opera sa, si creeaza, pentru semenii sai, un rai spiritual.

Asemenea pasarilor, poetul traieste singur, suspendat intre cer si pamant -; el nu poarta in sine greutatea care ii leaga pe oamenii obisnuiti de pamant, dar nici puritatea absoluta a Creatorului suprem.

Ex libris de Tudor Arghezi
Carte frumoasa, cinste cui te-a scris, - epitet
Incet gandita, gingas cumpanita; - inversiune
Esti ca o floare, anume inflorita - comparatie
Mainilor mele, care te-au deschis.

In aceste versuri, Tudor Arghezi se refera la truda artistului pentru realizarea unei opere literare si la valoarea artistica a acestora.
Eforturile creatoare sunt descrise in versul al doilea, printr-o succesiune de verbe la participiu (gandita, cumpanita) -; exploatand originea verbala a cuvintelor pentru a invoca activitatea artistului si calitatea lor de adjectiv pentru a defini cartea, astfel unind opera de creatorul ei. Finetea actului creator este invocata prin epitetele incet si gingas. Comparatia carte frumoasa … ca o floare realizeaza o imagine poetica de o deosebita sensibilitate -; cartea este expresia suprema a actului creator, frumusetea efemera care rodeste (trezeste cititorului ganduri, sentimente deosebite).

Tudor Arghezi

(pe numele sau adevarat, Ion N. Theodorescu)

Scriitor roman: poet, prozator si publicist.
S-a nascut in Bucuresti, la 23 mai 1880; s-a stins din viata in Bucuresti, la 14 iulie 1967 (87 ani).

Viata:
- provine dintr-o familie olteneasca, de negustori, din Carbunestii Gorjului.
- a studiat la Liceul Sfantul Sava din Bucuresti;
- in 1896 a semnat, cu pseudonimul Ion Theo, versuri si articole, in revista Liga ortodoxa, condusa de Alexandru Macedonski;
- la 19 ani s-a calugarit, absentand din viata literara pana in 1904, cand, impreuna cu prietenul sau V. Demetrius, a scos revista Linia dreapta, in care a semnat pentru prima data cu pseudonimul Tudor Arghezi; revista nu a aparut decat 5 numere;
- din 1910, a devenit publicist, colaborand la diferite ziare si reviste (Viata sociala, Facla).

Opera:
- volume de poezii: Cuvinte potrivite (1927), Carticica de seara (1935), Ce-ai cu mine, vantule? (1937), Prisaca (1954);
- volume de proza: Cartea cu jucarii (1931), Cu bastonul prin Bucuresti (1961), Razlete (1965);

Este considerat cel mai mare poet roman dupa Mihai Eminescu, a influentat profund felul de a scrie literatura in secolul al XX-lea.
Tudor Arghezi a innoit limbajul poetic romanesc in plan lexical, introducand in circuitul artistic cuvinte si expresii recoltate din limbajul taranesc brut (ex. bube, mucegaiuri si noroi) si din argou, si sintactic, realizand fraze imprevizibile.
Criticii literari apreciaza ca Tudor Arghezi a conferit unui anume fel de urat nu numai valoare estetica, ci si etica.

Viata unui om din neolitic

Revolutia neolitica inseamna tehnica slefuirii si perforarii uneltelor de piatra, trecerea de la economia pradatoare la economia producatoare, de la cules la cultivarea plantelor si de la vanatoare la domesticirea si cresterea animalelor, inventarea olaritului, apoi a rotii, a torsului si a tesutului, perfectionarea navigatiei, transportul la distante mari a unor enorme blocuri de piatra si constructia monumentelor megalitice.
Alimentatia se bazeaza, in continuare, pe vanat si cules. In Europa, se vanau cerbi, capre, mistreti, ursi, castori.
Domesticirea si cresterea animalelor era mai mult o ocupatie barbateasca, iar cultivarea plantelor, una femeiasca.
Agricultura a incurajat un mod de viata sedentar; pe de alta parte, nevoia de a gasi pasuni pentru animale a readus stilul de viata nomad. Aceste activitati au incurajat traiul in grupuri mari, devenite apoi adevarate sate, si au dus la dezvoltarea unor relatii umane mai intense si mai organizate: i-a dezvoltat omului sentimentul comunitatii, i-a asigurat o viata normala de familie, o oarecare siguranta materiala, favorizand, totodata, si crearea unor traditii, a unor obiceiuri, a unei vieti spirituale, in general.
Primele animale domesticite de om au fost cainele si porcul, apoi capra, boul si calul.
Primele plante cultivate de om au fost cerealele (orzul, graul, ovazul, secara, porumbul si orezul), mai putin legumele.
Cele mai cunoscute fructe din acea perioada sunt: curmalele, strugurii, prunele, ciresele, piersicile, merele si perele. Era destul de raspandita cultura vitei de vie.
Uneltele folosite au evoluat semnificativ: de la sapaliga a fost inventat plugul de lemn.
Observand importanta recipientelor naturale (cum ar fi un dovleac sau o nuca de cocos), omul a creat cosuri de nuiele, pe care a aplicat apoi un strat de argila, pentru a-l face impermeabil, apoi inca un strat, spre a-l face mai rezistent. Asa a descoperit ca poate fierbe mancarea sau poate pastra hrana mai mult timp, in hambare ori gropi.
Omul din neolitic a inventat cuptorul, roata olarului si piroga scobita din trunchiul unui copac (dupa ce inainte folosise pluta).
Tot el a deprins tehnica construirii locuintelor. Majoritatea erau case lungi de 20-30 m si late de 5-7m, ceea ce sugereaza ca erau locuinte colective. Acestea erau aparate de santuri de apa ori de ziduri primitive, ridicate din pietre de rau, in apropierea carora erau amplasate.
Forma dominanta de organizare sociala era clanul. Barbatul detinea o pozitie privilegiata in societate, femeia fiind socotita doar proprietatea lui.
O data cu concentrarea mai masiva a locuintelor pe o suprafata determinata, au aparut orasele. Data fiind dezvoltarea economica, au aparut primele asezari fortificate.
Izvoarele istorice atesta ca, in neolitic, se aduceau ofrande si se faceau sacrificii umane (fete, femei si copii) si animale, in special cand se construiau locuinte. Oamenii din neolitic credeau ca animalele sau fenomenele naturale care ii inspaimantau pot fi imbunate astfel. Tot din neolitic dateaza obiceiul de a purta talismane, amulete, care sa ne apere de rau.
Arta neolitica infatiseaza figuri umane (indeosebi femei), animale ori geometrice, in culori monocrome -; rosu, brun, negru si, foarte rar, galben sau alb.
In Romania, s-au descoperit vestigii din neolitic la Cucuteni (ceramica), Vidra (vas in forma de femeie, denumit Zeita de la Vidra), Trusesti, Traian si Habasesti (locuinte).
In Europa, sunt renumite monumentele megalitice din Marea Britanie si Franta.

Orasul meu, Bucuresti

Prietenul meu Martin, abia sosit din Canada, este nerabdator sa cunoasca Bucurestiul. Il invit la o plimbare din Pache Protopopescu in Piata Victoriei.
Pana in Piata Universitatii este ceva drum de facut. Profitand de ocazie, ii povestesc lui Martin despre Capitala noastra: este asezata in Campia Dunarii, in partea de sud a tarii, la circa 70 de kilometri de Dunare ; este strabatuta de raurile Dambovita si Colentina; are un relief lin, usor in panta pe alocuri; clima nu este chiar blanda -; iarna sunt geruri puternice si viscole aspre, iar vara temperaturile devin deseori insuportabile (45 grade Celsius); este atestata documentar inca din vremea lui Vlad Tepes, in secolul al XV-lea.
Dar iata-ne ajunsi in Piata Universitatii! Martin admira cladirile moderne ale Teatrului National si hotelului Intercontinental, care contrasteaza placut cu arhitectura de epoca a Universitatii, Muzeului de Istorie a Bucurestiului si a Bancii Comerciale Romane.
Ii povestesc despre marii oameni imortalizati prin statuile ridicate vizavi de Universitate: Mihai Viteazul, domnitorul care a realizat pentru prima data unirea tarilor romane, si renumitii oameni de cultura si dascali Ion Heliade Radulescu, Gheorghe Lazar si Spiru Haret.
Pornim usor spre Piata Victoriei. Bulevardul Magheru este extrem de aglomerat. Turisti, studenti, oameni de afaceri, artisti, tineri si batrani, toti circula grabit ori intra in numeroasele magazine, librarii, anticariate, cinematografe …
In Piata Romana, Martin descopera cu placere Pizza Hut, vizavi de Academia de Studii Economice.
Bulevardul Ana Ipatescu il impresioneaza prin vilele cochete, elegante.
In Piata Victoriei, ii arat sediul Guvernului, dar si sediul postului de televiziune Tele 7-abc, Muzeul Grigore Antipa si Muzeul Taranului Roman.
Am obosit. Hotaram sa ne intoarcem in Piata Romana, sa luam masa la KFC sau la McDonald’s.
Maine vom continua calatoria pe Bulevardul Aviatorilor, vom trece pe la Arcul de Triumf si ne vom opri in Parcul Herastrau, unde vom vizita Gradina Japoneza, Expo Flora si Muzeul Satului.

Posastiuc Serban
Clasa a V-a A

Drumul spre scoala

Drumul meu spre scoala este foarte scurt, dar plin de surprize.
De cum ies din casa, ma intampina prietenul meu Jean, cainele strazii. E murdar si batran, urat mirositor si cersetor, dar extrem de jucaus si distractiv. Cred ca i-a placut sa fie liber, de aceea nu are stapanul lui si casa lui. Toti vecinii il indragesc si au grija de el. Cand eram mai mic, imi imaginam ca el trebuie sa fi inspirat Doamna si vagabondul.
Imediat pe dreapta, cum ies pe Bulevardul Pache Protopopescu, se afla o florarie foarte bine aprovizionata: pentru mame - flori, pentru copii - jucarii. Cel putin, asa am crezut, pana cand am convins-o pe mama sa-mi cumpere ursuletul cat mine de mare, dar -; crunta dezamagire! -; este doar pentru decor!
Ajung la toneta de ziare. Mari pictori, Arborele lumii, Super … tot ce-ti doresti!
- Buna ziua!
- Buna ziua! A sosit Level, nu cumperi? ma intreaba vanzatorul prietenos.
- Cand vin de la scoala, multumesc! Am cam intarziat! ii raspund grabit.
Ma doare sufletul sa nu intru in magazinul de jucarii de langa trecerea de pietoni, dar se face verde si chiar nu pot s-o pierd!
- Salut. Ce faci, Serban, unde alergi asa? ma opreste uimit colegul meu Bogdan.
- Mai avem 2 minute. Tu ce faci, crezi ca ajungi in ritmul asta de melc batran?
- Linisteste-te! Mai avem un sfert de ora. Iar ti se termina bateriile si te pacaleste ceasul ?
- Nu se poate! ii raspund enervat.
- Dar atunci cum iti explici ca jumatate de clasa formeaza coada de la Patiserie? Uite, Denisa si Crina ne fac cu mana.
Recunosc ca m-am inselat. Ce bine!
Ma gandesc ca, la intoarcere, sa trec pe la librarie, sa-mi cumpar rezerve pentru stilou si o ascutitoare, si pe la fotograf, sa-mi fac pozele pentru pasaport.
- Maine-poimaine pleci, imi tot spune mama, cand rezolvi cu pozele?
Sigur azi rezolv si asta. Si sa ma uit neaparat, la magazinele de haine, incaltaminte si bijuterii de argint, poate vad ceva potrivit pentru bunica mea de la Suceava. Se apropie ziua ei si trebuie sa stiu cat sa economisesc.
- Serban, tu chiar vrei sa intarzii azi? ma cearta Bogdan.
Pornim vioi spre clasa. Fetele vorbesc si rad intr-una. Nu pot sa inteleg ce au sa-si spuna tot timpul?

Metrul

1. Primele unitati de masura s-au bazat pe corpul omenesc.

In Egiptul antic, se foloseau unitati de masura numite deget, palma (4 degete), cot (7 palmi).
Romanii foloseau lungimea talpii piciorului pentru a masura distanta. Pentru lungimile mai mici, au impartit talpa in 12 unitati mai mici, numite uncii (inaltimea degetului mare de la picior). Ei masurau distantele mai mari in pasi, un pas fiind format din 2 pasi consecutivi, unul cu piciorul drept si unul cu piciorul stang. O mie de astfel de pasi se numea mila.
Negustorii de stofe au inventat o unitate de masura numita yard. Un yard are lungimea materialului intins intre barbie si varful degetelor.

2. Unitati de masura imperiale

Orice unitate de masura poate fi utilizata daca este acceptata ca atare de mai multi oameni.
Unitatile de masura bazate pe corpul omenesc creeaza probleme, deoarece variaza in functie de dimensiunile oamenilor.
Acum 900 de ani, regele Henry I al Angliei a dat o lege prin care yardul avea o lungime unica, si anume aceea dintre barbia lui si degete.

3. Metrul

Este prima unitate de masura care nu se bazeaza pe corpul omenesc.
Metrul a fost inventat acum mai bine de 200 de ani, in Franta. In 1790, Adunarea Constituanta a emis un decret prin care Academia de Stiinte a fost obligata sa conceapa un sistem de masurare care sa convina tuturor popoarelor. Intre 1792 si 1799, Mechain si Delambre au masurat lungimea meridianului cuprins intre Dunkerque si Barcelona, deducand apoi, de aici, lungimea totala a meridianului; a 40-a milionime din aceasta lungime, materializata intr-un etalon din platina irizata, a fost stabilita drept unitate standard de masura si numita metru. Instituit in Franta printr-o lege din 7 aprilie 1795, sistemul metric a devenite legal in conformitate cu legea din 10 decembrie 1799 si obligatoriu incepand de la 1 ianuarie 1840. In timp, au fost adoptate mai multe reglementari privind metrul. Ultima dateaza din 1 ianuarie 1962 si stabileste cele 6 unitati de baza ale metrului.
Daca initial a fost calculat prin impartirea distantei dintre Polul Nord si Ecuator (prin Paris) la 10 milioane, astazi, metrul se calculeaza masurand distanta pana la care se propaga lumina in vid intr-un interval de timp dat (1/ 299 792 458 secunde).
Initial, s-a confectionat o bara de platina cu lungimea de 1 metru. Dupa ea s-au facut copii, astfel incat sa existe cate un metru standard, de referinta, in diverse locuri ale lumii.
Cele mai multe tari folosesc astazi sistemul metric. Operatiunile de vanzare si cumparare intre tari se efectueaza mult mai usor daca toata lumea foloseste acelasi sistem de masura.