Mircea Aliade ( 1907-1986 ) a fost cel mai mare om de cultura roman
din veacul al XX-lea si, deopotriva, un mare scriitor, compatibil cu A.Gide,
A.Malraux, A Camus, E.Ionesco si cu alte spirite de exceptie ale vremii sale. r2f11fh
Nuvela intitulata “Nopti la Serampore” se incadreaza in proza
fantastica a lui Mircea Eliade si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de
nuvela “Secretul doctorului Honigberger”.
Tema operei “Nopti la Serampore” o constituie o experienta existentiala
neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci cand era tanar -;
si anume iesirea din timpul si din spatiul real.
Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul
a trei timpuri: prezentul ( in care naratorul isi aminteste aceasta
intamplare ), trecutul apropiat ( in care s-a petrecut ciudata lui
aventura ), si trecutul indepartat ( timp in care a intrat, fara
voie, tanarul european aflat in India).
Prezentului ii apartine prima propozitie a textului -; marturisire
nostalgica a omului matur care reediteaza mitul eternei reintoarceri in
vremea celor dintii experiente initiatice: ,,Nici o data n-am sa uit noptile
petrecute cu Bogdanof si Van Manen, ini mprejurimile Calcuttei,
la Serampore si Titagarh”.
Confesiunea explica si titlul nuvelei: noptile petrecute la Sermapore, constituie
un timp mitic si magic, in care , intr-un spatiu incarcat
de sacralitate, naratorul traieste o hierofanie¹.
Continutul nuvelei ar putea fi povestit astfel:
Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ( ,, un foarte
taanar invatacel” in cultura si misterele acestei tari
) se imprietenise cu alti doi europeni: Bogdanof ( un rus, orientalist
celebru ) si Van Manen ( un olandez care statea aici de multi ani, bibliotecar
al Societatii asiatice din Bengal ).
Ultimul le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, in
apropiere de Calcutta, unde un prieten al sau ( pe nume Budge ) avea o casa
veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme
religioase, magice sau oculte.
Intr-o noapte, cei trei europeni pornesc spre Calcutta, intr-o masina
condusa de soferul gazdei.
La un moment dat, toti trei traiesc o senzatie stranie, avand impresia
ca s-au ratacit, desi drumul spre tinta lor era unul singur.
Tocmai cand naratorul incerca sa recunoasca locurile prin care treceau,
linistea noptii este sfasiata de tipatul inspaimantator al
unei femei care cerea ajutor, strigand ca moare, ca si cand ar fi
fost injunghiata.
Infiorati de zguduitoarea chemare, europenii au sarit din masina, incercand
sa gaseasca, in interiorul padurii bengaleze, fiinta aflata in primejdie.
Orice cautare este insa zadarnica, dupa o vreme, cei trei dandu-si
seama ca in codru nu se afla nici o fiinta omeneasca; mai mult decat
atat, fiecare dintre ei traiau niste senzatii ciudate ( ,, aveam necontenit
senzatia ca visez si ca nu ma pot trezi din vis “ ) ca si cand padurea
ar fi exercitat asupra lor efecte magice.
Obositi si crezand ca au avut halucinatii, cei trei se intorc in
sosea, dar nu mai gasesc nici masina dar nici pe soferul pe care-l striga zadarnic.
Se hotarasc atunci sa mearga pe jos spre Serampore, dar aventura lor initiatica
nu se sfarsise inca: in aceeasi clipa, parandu-li-se
ca zaresc lumina unui felinar care se afunda in jungla, cei trei pornesc
in directia ei, dar pierd imediat inselatoarea iluzie. Cu toate
acestea, atrasi parca de o chemare mai puternica decat ei, cei trei barbati
isi continua drumul ( tot mai greu prin desisul padurii ). Stradania le
este rasplatita atunci cand ajung la margine, in preajma unei case
parca din alt veac; in mod curios insa, in fata casei erau
mai multe vetre de jaratec, dar nici un om.
Primiti de un batran ciudat, europenii sunt condusi la stapanul
asezrii ( Nilamvara Disa ), ,, un barbat intre doua varste, cu o
figura foarte palida, cu privirile intepenite”; intreaga lui
infatisare, miscarile dictate parca de o forta nevazuta si fiorul care-i
scutura trupul, la rastimpuri, accentueaza stranietatea acestei intamplari.
Mai mult inca, desi Nilamvara i-a anuntat, de trei ori, ca li se pregatesc
camerele pentru odihna, nimeni si nimic nu se misca in aceasta casa ciudata.
Amintindu-si de tipatul auzit in padure, Van Manen i-a relatat gazdei
intreaga intamplare. Acesta i-a produs lui Dasa o suferinta atroce,
exprimata in propozitii de neinteles, din care se distingea numai
numele Lila.
Europenii au inteles atunci ca femeia fusese ucisa; intr-adevar,
curtea se umplea de umbre, cativa oameni imbracati neobisnuit purtand
si o nasalie² de ramuri.
Considerand ca este mai bine sa se retraga, cei trei barbati pleaca spre
Serampore, unde ajung in zori. Acolo afla, cu stupoare , ca nici ei, nici
soferul, nu iesisera din casa intreaga noapte, iar intamplarea
la care asistase se petrecuse cu o suta cincizeci de ani in urma.
Mai tarziu, aflandu-se la o manastire din Himalaya, naratorul a
incercat sa dezlege misterul celor intamplate, intr-o
discutie cu un ascet invatat ( Shivananda ); opiniile celor doi sunt insa
total diferite. Astfel, tanarul sustinea ca practicile magice ale unui
profesor din Calcutta ( care fusese zarit in acea seara, in padure
), ar fi creat o ,,zona sacra ”de care ar fi fost absorbiti cei trei europeni,
proiectati astfel in alt timp.
Shivananda i-a explicat insa ca realitatea nu este decat o iluzie,
o nalucire ( conform mitului indian al zeitei Maya ); in aceasta lume
iluzorie, oricine poate produce transformari, apeland pentru aceasta la
anumite forte oculte.
Pentru a dovedi ca are dreptate, Shivananda l-a proiectat din nou pe tanarul
european in spatiul si in vremea lui Nilamvara, producandu-i
o a doua iesire din timp. In final, se arata ca, in dimineata urmatoare
cand s-a trezit din somn, naratorul ( aflat la Serampore ) a gasit o lume
nespus de calma si plina de stralucire.
In sens larg, prin fantastic se intelege ceea ce este creat de imaginatie,
ireal, plasmuit. Conform opiniei lui Tzvrtan Todorov, conditia dobandirii
fantasticului pur consta in perfecta impletire dintre straniu si
miraculos ( elemente care pot fi intalnite si in ,,Nopti la
Serampore” ) .
Ca si in alte opere ale lui Mircea Eliade, fantasticul apare ca o ruptura
in ordinea fireasca a lucrurilor ( din noaptea ciudatei intamplari
sau, poate, a unui vis avut de narator).
Astfel, drumul, tipatul femeii din padure, ratacirea celor trei prin jungla,
infatisarea spectrala a lui Dasa si a celor din casa lui, modificarea
curgerii timpului ( care ,,sare” inapoi cu o suta cincizeci de ani
) tin de fantastic.
De asemenea, si de data aceasta, fantasticul apare si se manifesta in
cadrul relatiei dintre sacru si profan: cei trei europeni sunt niste initiati
si numai lor le este dat sa intre in ,,zona sacra” ( pe care profesorul
din Calcutta o crease prin magie ). De altfel, cifra trei ca si faptul ca, prin
apropiere, curge Gangele sporesc aceasta sacralitate.
In schimb, Budge nu poate participa la revelatia celor trei, lui nereusindu-i
nici macar ritualul vanatorii; el ramane in spatiul si in
timpul profan, ca si soferul masinii.
In sfarsit, fantasticul se impleteste cu mitul zeitei Maya,
dand nastere unor profunde interogatii filozofice.
Note:
1. hierofanie - revelatia sacrului.
2. nasalie - suport de lemn pe care se aseaza sicriul.
