Vasile Voiculescu d2e2eh

Iisus lupta cu soarta =i nu primea paharul...
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.
O mana nendurata, \inand grozava cupa,
Se cobora-mbiindu-l =i i-o ducea la gura...
Si-o sete uria=a sta sufletul sa-i rupa...
Dar nu voia s-atinga infama bautura.
In apa ei verzuie jucau strelici de miere
Si sub veninul groaznic sim\ea ca e dulcea\a...
Dar falcile-ncle=tandu-=i cu ultima putere,
Batandu-se cu moartea, uitase de via\a!
Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada...
Treceau batai de aripi prin vrai=tea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.
Odata cu mai to\i tradi\ionali=tii afirma\i plenar in epoca
Gandirii din deceniul al treilea, de la Ion Pillat, Adrian Maniu
=i Nichifor Crainic, Lucian Blaga =i Radu Gyr, Vasile Voiculescu este =i un poet religios. Culegerea Poeme cu ingeri () este definitorie in acest sens. Insa aceasta trasatura a tempera mentului sau poetic o putem detecta =i mai devreme, bunaoara

chiar in compunerea de fa\a, In gradina Ghetsemani, inclusa in volumul Parga, aparut cu =ase ani mai inainte, in , la
Editura Cartea Romaneasca. O descoperim apoi ca o permanen\a pe tot parcursul crea\iei lui V. Voiculescu. Postumele aparute in volumul Ganduri albe (Cartea Romaneasca, ), la de ani de la moartea scriitorului, sunt cu totul edificatoare
in sensul ca ne aflam in fa\a celui mai mare poet religios din
intreaga literatura romaneasca, de la Dosoftei =i I. Heliade
Radulescu pana la contemporanul nostru Ioan Alexandru.
Deosebit de pre\ioase pentru in\elegerea cat mai adecvata a operei lui V. Voiculescu, in general, =i a poeziei ce ne propunem sa o comentam aici, in special, sunt cele spuse in Confesiunea unui scriitor =i medic, adresata studen\ilor de la Facultatea de
Teologie a Universita\ii din Bucure=ti, in , dupa modelul celor organizate, tot cam pe atunci, de profesorul Dimitrie
Caracostea la Facultatea de Litere =i Filozofie. Confesiunea a fost publicata in revista Gandirea (anul XIV, oct., ; vezi =i
Ganduri albe, op. cit., p. ). Iata cateva pasaje edificatoare:
„Sunt nascut la \ara, ceea ce socotesc ca e cel mai mare noroc din via\a mea. Parin\ii mei, oameni simpli, au fost pio=i, de o credin\a neabatuta de nici o clipa de =ovaire sau de indoiala. Practican\i moderni, fara habotnicie, religia a fost insa pravila, enciclopedia vie\ii lor practice. In casa noastra s-a citit mult, mai ales car\ile religioase =i rituale. Biblia cu Vechiul =i Noul Testament, Vie\ile sfin\ilor, mineele pe care le imprumutam de la biserica £...¤. Teatrul nostru cel mai scump erau liturghia =i serviciul religios din fiecare duminica =i sarbatoare, mai ales dupa ce descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor =i aluziilor liturgice. Mai desfatatoare decat orice gala de opera, din cate am vazut de atunci incolo, mi-au ramas deniile Pa=tilor, cu marea =i minunata Vinere, cand cantam prohodul...“
Si nu numai in planul pur afectiv al rememorarii copilariei din Parscovul natal („Sufletul nostru, macar in copilarie, prinde, fara sa =tie, in placa lui sensibila, pe Dumnezeu“ — ni se mai spune in aceea=i Confesiune) —, ci chiar in cel reflexiv, al omului matur care cauta o justificare riguros logica a comportarii lui ca artist. Vecinatatea lui Blaga, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, chiar Petre Tu\ea se simte numaidecat in ceea ce s-a numit
„organicismul ortodoxist“. Citam iara=i din amintita sursa:
„M-am nascut, cred, un tip credincios, organic credincios, =i
indraznesc sa spun credincios chiar daca nu a= fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-l prinde dintr-o data£..¤. Ferici\i cei ce nu au nevoie de logaritmi mistici sau religio=i ca sa-l afle pe Dumnezeu. Ce simpla e credin\a! Domnilor, ierta\i-mi indrazneala, dar a= pune intre fericirile de pe munte =i pe aceasta: ferici\i ca\i se nasc credincio=i.
Despre unul ca acesta a spus Domnul prin gura psalmistului: „Snca din pantecele maicii tale te-am ales“.
In gradina Ghetsemani este un poem-icoana inchinat Fiului
Omului, Patimilor lui Iisus. Poezia poate foarte bine intra intr-un grup tematic anume conturat, odata cu alte buca\i similare, precum Iisus pe ape, Pregatiri pentru cina, Cina cea de taina =i altele, aparute in Poeme cu ingeri. „Rugaciunea din Gradina“ este un tablou mural frecvent in aproape toate bisericile, situat de obicei pe peretele din stanga catapetesmei, sub celelalte panouri mari infa\i=and „Rastignirea“ =i „Invierea“. Grupul pictural i=i are punctul de origine al ispira\iei, ca =i poezia lui
Voiculescu, in aceste versete din Noul Testament:
„Si dupa ce au cantat laude au ie=it la Muntele Maslinilor £...¤. Atunci
Iisus a mers impreuna cu ei la un loc ce se cheama Ghetsemani =i a zis ucenicilor: =ede\i aici pana ce Ma voi duce acolo =i Ma voi ruga £...¤ Si mergand pu\in mai inainte a cazut cu fa\a la pamant, rugandu-Se =i zicand: „Parintele Meu, de este cu putin\a, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci cum Tu voie=ti“ £...¤ Si iara=i ducandu Se a doua oara S-a rugat, zicand: „Parintele Meu, daca este cu putin\a, sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta...“ (Matei, , ).
„Si ie=ind S-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, =i ucenicii L au urmat. Si cand a sosit in acel loc le-a zis: Ruga\i-va, ca sa nu intra\i
in ispita. Si El s-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra =i
ingenunchind Se ruga, zicand: „Parinte, de voie=ti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca“. Iar un inger din cer s-a aratat =i-L intarea. Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant“ (Luca, , —).
Puterea emo\ionala a versurilor la care ne referim, ca de altminteri =i a versetelor biblice citate, sta in omenescul suferin\elor lui Iisus, Fiul Omului. Daca este adevarat ca Iisus a fost Dumnezeu, de o fiin\a cu Tatal =i cu Duhul Sfant, daca a fost Atotputernic, atunci s-ar parea ca „paharul“ (metafora pentru patimile, rastignirea =i moartea care il a=teptau in urmatoarele doua zile dupa Rugaciunea din gradina) putea fi baut cu seninatate deplina. Iisus insa — =i aici intervine elementul ortodox, autohton, \aranesc =i romanesc totodata — a fost sa fie facut om, cu voia Tatalui, om ca to\i oamenii, nu numai
Dumnezeu, „lupta cu soarta =i nu primea paharul/ Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea.../ Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul“, la vederea grozavei cupe, pe care „o mana nendurata“ i-o intindea implacabil. Bautura era „infama“ =i setea omeneasca „uria=a“. Omul-Dumnezeu (sau Dumnezeu prefacut in Om, pentru iertarea pacatelor omenirii) lupta cu moartea naprasnica, cu suferin\a, dar =tia ca in „apa verzuie“ cu otrava, sub venin, se afla dulcea\a izbavirii in chip de „strelici“ de „miere“ (pete galbene; V. Voiculescu se caracterizeaza adesea prin faptul ca introduce regionalismele cele mai nea=teptate in poezie, dar =i in proza). Asocia\ia venin-dulcea\a, altfel interpretabila mai curand in sens profan, o gasim =i in
Testamentul lui Arghezi: „Veninul strans l-am preschimbat in miere/ Lasand intreaga dulcea lui putere“. In acela=i chip, poate, puterea omeneasca in suferin\a =i dumnezeirea lui Iisus trans forma paharul cu otrava in dulcea\a, altcum spus, euforia spiritului patimirii pentru mantuirea lumii.
Poemul-icoana, cum am numit compunerea In gradina
Ghetsemani, are =i o u=or perceptibila tenta epica (data de pasajele deja citate din Noul Testament), in cele patru catrene care il compun. Lucrul se poate observa lesne =i din predicatele verbale puse la imperfect: lupta, nu primea, curgeau, starnea
(strofa I), se cobora, ducea, sta, nu voia (strofa II), jucau, sim\ea
(strofa III), se framantau, pareau, treceau, dau (strofa IV). El ramane insa intai de toate „icoana“, prin puternica impresie plastica, prin culorile sumbre, noptatice, sub inceput de furtuna, cu punctul central al tabloului in „paharul cu otrava“, spre care sunt a\inti\i ochii Omului-Dumnezeu care se roaga fierbinte, cu lacrimi de sange. In toate picturile-fresce din biserici care
infa\i=eaza „Rugaciunea din gradina“, Paharul figureaza obligatoriu — simbol al suferin\ei de neinlaturat — inconjurat de raze luminoase, element mistic-miraculos, net desenat, suprapus tenebrelor din jur. Strofa ultima vine sa incadreze ca o rama excep\ionalul eveniment-tablou. Natura, asemeni unui acord muzical in gama minora, vine cu invalma=eli prevestitoare de furtuni: maslinii de deasupra se framanta necontenit, „fara tihna“, parand ca „vor sa fuga din loc“, sa nu mai fie martorii tragicului moment, in timp ce „vrai=tea gradinii“ (alt element lingvistic regional tipic voiculescian) este strabatuta de misterioase „batai de aripi“ (de demoni sau de ingeri?), iar ulii de prada „dau roata“, adulmecand moartea.
„Paharul“ chinurilor la care va fi supus Iisus, dupa
Rugaciunea din gradina — devenit metafora comuna in limba romana, in cea veche indeosebi (vezi in Divanul lui Cantemir:
„paharul vie\ii“ =i „paharul mor\ii“) — se asociaza in viziunea lui Voiculescu =i cu „Graalul“, paharul, spune legenda, din care Iisus ar fi baut la Cina cea de taina. Tot legenda mai spune ca in acest pahar, pastrat ca o relicva, Iosif din
Arimateea ar fi cules picaturile de sange de sub crucea
Rastignitului. Paharul devine astfel Sfantul Graal, simbol al purita\ii cre=tinismului. Cum bine se =tie, a ramas celebru, in literatura medievala, poemul Perceval sau Povestea Graalului de Chrétien de Troyes (cca — cca ), continuat, in cursul secolului al XIII-lea, de mul\i al\i trubaduri, romanul cunoscand astfel o imensa popularitate, gra\ie caracterului sacralita\ii sale =i cavalerismului de care e impregnat. El a inspirat puternica opera, Parsifal, lui Richard Wagner, reprezentata la Bayreuth in , simbolizand acum lupta omului cu el insu=i, cu pacatele lui =i ale altora dintre semeni, a=a cum Parsifal-Perceval aflase candva mult ravnita „Via crucis“ a mantuirii depline. Facem aceste considera\ii anume spre a se vedea continuitatea =i adancirea sentimentului religios
in poezia lui V. Voiculescu, pe intreg parcursul carierei lui poetice. Iata, drept argument, poezia Graalul, scrisa, cum reiese din datarea foarte exacta (duminica, ianuarie ,
Bucure=ti), la peste trei decenii de Gradina Ghetsemani:
Unde tanje=te, Doamne, acum Graalul
De dumnezeiescul tau sange plin?
Ce alt Amforthas pangare=te pocalul
Slujit de Parsifal =i Lohengrin?
Zadarnic de-o via\a bat lumea nauca,
Munte cu munte, nazuind spre cer,
Nu-l aflu. Trimite lebada sa ma duca
Ma leg pan-la moarte sa-i stau cavaler.
Lui Klingsor vrajma=ul sa-i smulg fara teama
Lancea din bra\u-i raufacator...
Dar tot mai slab, tot mai departe aud cum cheama,
Cum cheama Graalul un mantuitor...
Tu-l cau\i prin lume? Ci Graalul e-n tine...
Mun\ii din harul lui urci:
E inima! tainic potir pus de mine...
Si-n loc de paznic, tu-i e=ti Amforthas, tu Klingsor, =i-l spurci.
Am facut aceasta referire—rela\ia dintre cele doua poezii cu caracter religios — spre a demonstra legatura foarte stransa dintre amintirile copilariei de la Parscov, altfel spus tradi\ionalismul cre=tin ortodox =i romanesc, =i elementele de cultura ale artistului, fie ele =i de domeniul catolicismului mistic medieval =i apusean. Pentru ca, inca o data — modern fiind — acest homo religiosus care este poetul V. Voiculescu in\elege cre=tinismul de la nivelul filozofic cel mai inalt, totodata in chiar spiritul Evangheliei lui Hristos: Dumnezeu nu se afla in alta parte decat in noi in=ine! Unde se afla impara\ia cerurilor despre care ne tot vorbe=ti? L-ar fi intrebat fariseii =i saducheii pe Iisus. Nu in alta parte, neferici\ilor =i nein\elegatorilor, le-ar fi raspuns El, decat in voi in=iva! Ramane doar sa =ti\i a o descoperi.
In chip foarte sigur, V. Voiculescu a fost un poet, un ganditor
=i unul dintre pu\inii oameni care nu numai credea in Dumnezeu, dar il =i descoperise, cu cea mai mare certitudine: in el insu=i,
in noi to\i, semenii lui, cei in stare a fi deopotriva cu el, a-l
in\elege adica.