,,Eminescu e romanul absolut… L-am definit eu: suma lirica de voievozi.” q7l14lz
Petre Tutea

In fiecare an, mii de tineri romani intra sub influenta operei poetice a lui Eminescu, ,,cel mai mare poet care l-a ivit vreodata, poate, pamantul romanesc” -; cum il socotea exegetul sau cel mai cuprinzator , G. Calinescu. Si aceasta nu se face premeditat, ci spontan. Mii de canale se deschid intre fiecare tanar si acest munte urias, ,,inzestrat cu cel mai fantastic si mai eterogen peisaj din cate se pot inchipui, peisaj nu numai de mare si pura inaltime, de severa autoritate dar si infricosator prin prapastioasele, labirinticele genuni pe care le contine, prin hatisul inextricabil al vegetatiei sale”1.

,,Dar n-a murit, ci, ca un nou Iisus,
El s-a-naltat in lumea cea de sus.
Si s-a oprit pe muntele Olimp
Ca sa domneasca vesnic peste timp.
Acum nici o rana nu-l mai doare;
Aproape e de stele si de soare…
Alaturi de batranul Jupiter,
El gusta pacea vesnicului cer;
Si, leganat de cantec si renume,
EL varsa Poezie peste lume…”
Clementin Antonovici -;Eminescu

,,Sa-l invelim cu mari pe Eminescu,
Sa-ngenunchem, sa-l invelim cu munti,
Sa-l invelim cu lacrima curata
Va chem si inima-mi intorn,
Sa-l invelim in noi pe Eminescu
Si sa ne sune sufletul a corn.”
Ion Chiriac -; De profundis

,,…Maria-Ta, iubind fara masura, esti cartea noastra de invatatura!…
…………………………………………
Ceahlaul stie cantul fara moarte
Cu buciumul prin lume sa ti-l poarte:
El iti preschimba in Oceane versul,
Iar visul Tau cuprinde universul.”
Mihai Stanescu -; Inchinare -; lui M. Eminescu

De-a lungul timpului, de la aparitia primei editii de poezii si pana azi, eminente spirite critice au cercetat o latura sau alta a vastei creatii, fiecare aducand pretioase contributii, lumini patrunzatoare, sugestii de adanca rezonanta intelectuala.

,,Slujit de o enorma acumulare de cultura romaneasca si straina, de un gust fara gres, format la scoala lui Homer, Shakespeare si Goethe, precum si la cea a clasicului folclor romanesc, Eminescu a realizat o opera de sinteza a tuturor traditiilor populare si culte nationale, depasindu-le prin geniul si munca sa neprecupetita si intrupandu-le in fauriri de fond si forme admirabile, lucrate in atelierul sau de titan neobosit” Zoe Dumitresu-Busulenca-Dictionar de poezie romaneasca

Si totusi, suntem departe de a se fi incheiat subiectul; ca toate geniile fabuloase, Eminescu va fi mereu comoara inepuizabila catre care se vor indrepta fervoarea si dragostea nenumaratilor cititori, pasiunea cercetatorilor. Fiecare generatie tanara isi va aduce devotiunea sa, fapt care va face ca valorile universului eminescian sa fie tot mai profund cunoscute si indragite. Fiind intruchiparea suprema a geniului nostru national, el va trai indefinit ca si poporul care l-a daruit lumii intr-o unica si fericita intamplare.

,,Eminescu -; om duios, mai frumos ca Fat-Frumos!”
Paul Mihnea-Eminescu

Poeziile, valori artistice indestructibile, instituie atat actualitatea cat si permanenta lui Eminescu. Prin ele a reusit Eminescu sa ne farmece, sa ne cucereasca, sa ne subjuge.

,,Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate,
Voluptuos joc de icoane si de glasuri tremurate,
Strai de purpura si aur peste tarana cea grea.”
Epigonii

Domeniul sensibilitatii sale cuprinde o gama emotiva foarte larga si astfel ne atrage sa participam la lectia lui artistica. O simpla vizita in laboratorul eminescian este suficienta, nu putem sa nu ramanem atrasi de inalta lui constiinta artistica, dublata de inalta lui constiinta morala. Vom simti prezenta lui Eminescu, ca o prezenta tutelara, va fi alaturi de noi cu lectiile de etica, de arta si de istorie. El va deveni pentru fiecare tanar un model exemplar, un model pe care, probabil, nu-l vom atinge niciodata. Ce trebuie sa invatam de la Eminescu? Sa invatam a avea, ca si el, forta morala; sa invatam sa ne respectam si sa ne iubim inaintasii, sa invatam ca nimic din ce s-a experimentat pe toate meridianele nu trebuie sa ne fie strain, sa invatam sa ramanem credinciosi propriilor noastre traditii in acelasi timp cu deschiderea noastra spre universalitate.

,,Ce-ti doresc eu tie, dulce Romaniei,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mandri aste le nutresc;
Caci ramane stanca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Ce-ti doresc eu -;tie, dulce Romanie ,,O, eu nu cer norocul, dar cer sa ma inveti
Ca viata-mi pret sa aiba si moartea-mi s-aiba pret;”
Muresanu

,,Trecutul e in mine si eu sunt in trecut,
Precum traieste cerul in marea ce-l respira.”
Ms.2254, f.40

Eminescu a fost un cercetator intr-un laborator foarte stramt, in care a incaput numai el singur. Obiectul lui de cercetare a fost Universul, cu vietatile si stelele lui, cu toti oamenii, si natura in cele mai variate si mai intime ipostaze. Cunoasterea a fost facuta cu toata fiinta, cu ochi si gust, cu minte si inima, cu trecut si viitor, cu toata Patria. Iar prin cercetarile lui a reusit sa-si aseze mai bine poporul sau in matca sa. Aceasta asezare are menirea de a ne face sa crestem toti in duhul pacii si al bucuriei, al pleromei fara sfarsit, al acelei tihne pentru toate, la fel ca toate popoarele asezate.
Poezia lui Eminescu nu a fost scrisa nici pentru pasari, nici pentru morti, ci pentru oamenii vii de atunci, de azi si de maine, care au trait, traiesc sau vor trai, aici, in aceasta Patrie. Eminescu a lucrat in vederea luminarii si desavarsirii unei patrii cu toata fiinta sa. Manuscrisele lui sunt o dovada graitoare a muncii titanice depuse de poet pentru a izbuti sa comunice, cu ajutorul materialului artei sale, ideile de care era animat. Tone intregi de minereu verbal trebuie sa fie inlaturate pentru a obtine grauntele pretios, pentru a gasi ,, cuvantul ce exprima adevarul”, cum spunea poetul. Luceafarul e rodul a trei ani de munca. Urmarirea stersaturilor si adaugirilor de la o schita la alta da o imagine vie, dinamica a procesului ce creatie, a cautarilor si ,,iluminarilor” succesive care au precizat si au completat imaginea initiala.

,,Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur” ,,Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu incerci a stoarce lapte din a stancei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mandre flori de aur
Alta unde cerci viata s-o-ntocmesti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetarii reci.”
Memento mori

Un mare capitol al liricii eminesciene, fara de care nu poate fi conceputa, e cel al iubirii. Cine spune Eminescu, spune inainte de toate dragoste, dragoste nefericita ori aspiratie, vis de dragoste; spune magie si incantare a iubirii, duiosii, regrete, amintiri dar si invective la adresa acelui ,,instinct atat de van”. Domina insa frumusetea dragostei, valul misterios, puritatea, armonia, peisajul ei transfigurat. E ceva atat de atragator, de profund omenesc in dragostea lui Eminescu incat timpul nu-i poate rapi nimic din fragezimea si stralucirea initiala; ea ramane una din valorile permanente care modeleaza sufletul generatiilor de cititori, innobilandu-l.

La Eminescu, a iubi, a iubi cu adevarat, a iubi pur, nu inseamna a lua; a iubi inseamna a contempla, a accepta, a darui si a pierde, a te bucura de ceea ce nu poti poseda, a te bucura de ceea ce iti lipseste, de ceea ce ne face inspaimantator de saraci fiind in acelasi timp singurul bun, singura bogatie posibila, dragostea. Pentru Eminescu, a iubi inseamna sa-ti gasesti bogatia in afara sinelui tau. Din aceasta cauza, dragostea este saraca intotdeauna si isi este singura bogatie. Din versurile lui reiese ca exista mai multe feluri de a fi sarac in iubire, prin iubire, sau, mai degraba, de a fi bogat de saracia iubirii:
§ prin lipsa (pasiune)
§ prin bucuria primita sau impartita cu cineva (prietenie)
§ prin bucuria oferita in pierdere, prin bucuria abandonata (iubirea de oameni)

,, Shakespeare! adesea te gandesc cu jale,
Prieten bun al sufletului meu;
Izvorul plin al canturilor tale
Imi sare-n gand si le repet mereu.
……………………………………
Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete
Si-nveti ce-un ev nu poate sa te-nvete.”
Carti

,,O, vis ferice de iubire,
Mireasa blanda din povesti,
Nu mai zambi!, A ta zambire
Mi-arata cat de dulce esti,

Cat poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.
……………………………
Te duci, s-am inteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
……………………………
S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtand coroana Unde te duci? Cand o sa vii?”
Atat de frageda

,,Dar te cobori, divino, patrunsa de-al meu glas,
Mai mandra, tot mai mandra la fiecare pas…
Visez ori e aievea? Tu esti in adevar?
Tu treci cu mana alba prin vitele de par?
Daca visez, ma tine in vis, privindu-mi drept…
O, marmura, aibi mila sa nu ma mai destept”
Apari sa dai lumina

,,Nu ma iubi! Ca robul sa fiu pe langa tine,
De-i trece, -n jos pleca-voi a ochilor lumine,
Dezmostenit de toate la viata abdicand,
Sa nu-mi ramana-n minte decat un singur gand:
C-am aruncat un sceptru, cu dansul lumea-ntreaga,
Pastrandu-mi pentru mine durerea ca-mi esti draga;
Inamorati de tine ramana ochii-mi tristi
Si vesnic urmareasca cum, marmura, te misti.
In veci dup-a ta umbra eu bratele sa-ntind,
De-al genei tale tremur nadejdea sa mi-o prind,
Sa-mi razim a mea frunte de zidurile goale
Atinse de-umbra dulce a frumusetii tale”
Renuntare

Eminescu tinea mult nu la femei, ci la femeie. Femeia era pentru el idealul creatiunii, a frumusetii, si a perfectiunii chipului omenesc. Le vorbea dulce, le facea complimente, si lucru principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor, si fiindca intreaga sa infatisarea avea ceva tipic si original, castiga usor simpatiile damelor2.

,,Si cand in taina ma rugam
Ca noapte-n loc sa steie,
In veci alaturi sa te am,
Femeie!
Adio

,,Nu e mica, nu e mare, nu-i subtire, ci-mplinita,
Incat ai ce strange-n brate -; numai buna de iubita” ,,Tot ce-ar zice i se cade, tot ce-ar face sade bine,
Si o prinde orice lucru, caci asa se si cuvine.
Daca vorba-i e placuta si tacerea-i inca place;
Vorba zice: ,,fugi incolo”, rasul zice: ,,vino-ncoace!”
Imbla parca amintindu-si vre un cantec, alinata,
Pare ca i-ar fi tot lene si s-ar cere sarutata.
Si se nalta din calcaie sa-ti ajunga pan` la gura,
Daruind c-o sarutare acea tainica caldura,
Ce n-o are decat numai sufletul unei femei…”
Scrisoarea V

Configurarea personalitatii eminesciene, atat de profunde si complexe, a fost dublata de evocarea personajului cu aura de legenda, asa cum ii sede bine mai cu seama unui poet ,,fara de pereche”. Si astfel, paralel cu studiile si cercetarile de specialitate s-a nascut o intreaga literatura, menita a forma cea de a doua fata a medaliei: constiinta lumii recunoscatoare pentru edificiul national pe care l-a faurit. Tudor Arghezi sintetiza cel mai fascinant aceasta viziune printr-o Inscriptie pe amfora lui:

Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mei,
Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline din toti si cel mai teafar
Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in luceafar.

Arghezi ofera cea mai stralucita caracterizare lirica, pe masura celor doua spirite ale culturii noastre. Eminescu a devenit pentru poetii romani geniu si Luceafar, iar pentru creatorii din alte zone de lume, insusi ROMANIA si simbolul ei.

,,Ce poezii citesti?
intreb o fata

-Din Eminescu -;spune -;ma desfata.
-E mare?
Fata-si canta bucuria:
-Oh, Eminescu-i toata Romania!”
Bojena Maria Ha de Verny -; Tara iubita, Romania

Spatiul de raspandire al poetului nostru national este aria de recunoastere a lui. Daca personalitatile din sfera politicului sau din alte domenii vin si trec, lasand urme mai puternice sau mai palide in constiinte, cu Eminescu s-a intamplat invers: timpul a adancit rezistenta lui si astfel numele, faptul ca este poet, legatura cu creatia lui inconfundabila, formeaza tripleta de interes, determinata, desigur, hotarator, de pregatirea scolara. Fiind raspandit inca de la gradinita sau clasa intaia primara, invatandu-se apoi la scoala si studiindu-se in cele superioare, cuprins in manuale, in conspecte si antologii inca din timpul vietii, Eminescu a fost inclus in programele scolare mai intai de marii dascali care l-au venerat si l-au ,,predat” elevilor, apoi si in chip oficial, inca de la inceputul veacului trecut. Astfel, cel putin potential, nu exista traitor pe acest pamant romanesc care sa nu fi auzit de Eminescu.
Aria de cunoastere se largeste, desigur, cu Basarabia si Nordul Bucovinei, spatiu al Romaniei Mari, unde Eminescu a figurat in programele de invatamant, aceleasi deindata dupa primul razboi mondial. Dupa 1944, Steaua lui Eminescu a palit in aceste zone din cauza sistemului de deznationalizare si oprimare; ne aducem aminte cu lacrimi in suflet de evocarea acelor ani facuta de Grigore Vieru care povestea ca studentii luau cunostinta de opera lui Eminescu citind-o prin ochiurile in care se puneau calimarile sau prin crapaturile bancilor de scolar si student.

,,Vai de biet roman, saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se-ndeamna,
Nici ii este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain in tara lui.”
Doina

Dupa anii 1960, Eminescu a inceput sa devina si cel mai mare poet al Republicii Moldova, iar intelectualii romani au stiut sa se foloseasca de versurile si limba lui Eminescu pentru a defini graiul de obarsie si spiritul unitar al unei culturi divizate politic.

,,Chiar acum cand ninge pe Moldova,
Veste ne-a venit din Cernauti
Ca de-acolo Eminescu tanar
A pornit spre Chisinau, descult.

Cu desaga plina de poeme
Sa se-adevereasca a pornit -;
Daca mai suntem la locul nostru
Si sa vada daca n-am murit.

Sa-i iesim, pe viscol, inainte
Care cu o carte sau o floare:
Pasii din omat sa i-i culegem
Si sa-i cerem in genunchi iertare.

………………………………..
…Chiar acum cand ninge pe Moldova, cand nameti prin cerul ci se-alunga,
Eminescu a pornit spre noi, si -; sa deie Domnul sa ajunga!
Nicolae Dabija-Intoarcerea lui Eminescu

Cu atat mai grea a fost batalia pentru Eminescu in regiunea Cernauti, chiar daca acolo poetul a locuit opt ani, fie si cu intermitenta, si unde umbra lui persista mai puternic astazi decat intre 1858-1866, pentru ca acum exista constiinta valorii celui format si pe acele meleaguri ca pe intregul pamant romanesc.
Cunoscut, apoi, ca poet si raspandit la romanii din Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Macedonia -; toti acestia reprezentand comunitati istoricesti constituite -; ca si la romanii de pretutindeni in lume, ajunsi a fi oplositi si a forma diaspora noastra -; Eminescu este constiinta a inca 13 milioane de romani, acolo unde DORUL instrainarii de tara ia infatisarea recitarilor si interpretarilor versurilor sale.
Pe langa romanitate, care urca neamul nostru la 35 de milioane, Eminescu este raspandit astazi in 70 de tari si 64 de limbi, ce reprezinta 90% din populatia globului, fiind cea mai talmacita personalitate a culturii noastre. Dupa date oficiale, intr-o harta a lumii privind raspandirea lui Eminescu, realizata in anul 1989, ramasese doar un singur spatiu neacoperit, o pata alba in zona centrala a Africii.
Cum spatiul si timpul lui Eminescu sunt nesfarsite ca si sistemul conceptiilor sale nationale si versul sau melodios, si dedicatiile isi vor urma calea lor fara oprire in acest dor fara de leac de Luceafar.

Encomion

Eu te iubesc Badie, si-n vers te preaslavesc,
Si ma opun acelor ce inca te ranesc.
Cuvant urat de tine auzit-am intr-o scoala…
Din gura de profesor, cu limba ca de smoala.
Nu cred sa poata scrie un vers unei femei
Si nici nu-l vad sa-ncerce a bea un ceai de tei.
Nici un invatacel n-a vrut ai da crezare,
Si pentru el cu toti rugata-ne-am: - Iertare!
Caci asta invataram Badie de la tine,
Sa ne-nduram de-acei ce se iubesc pe sine.
Pacatul lui a fost spalat de-o juna profesoara,
Ce ne-a-nvatat sa ne rugam in fiecare seara
Privind cu ochii catre cer, la steaua cea straluce,
Sa credem pana ce murim, Luceafarul ni-i cruce.
La tine eu ma-nchin, ma rog, ma reculeg,
La tine… reprezentant al unui neam intreg.
Esti pentru mine templu viu, esti vesnicul izvor
Din care soarbe neincetat iubitul tau popor.
Si monumentul de cuvine lasat ca mostenire,
Il voi lasa copiilor, sa-l duca-n nemurire.

1Decembrie-1999