Poezia “Doina” poarta ca titlu numele speciei folclorice per care
o reprezinta si in care autorul anonim isi exprima dragostea , pretuirea si
admiratia nemarginita pentru cantecul ei , intrucat cu el isi insufleteste intreaga
existenta , si prin el isi exprima toate sentimen-tele, fie dorul , fie jalea
, fie bucuria si necazul , fie revolta si dorinta de dreptate. u8i14in
Prin lirismul lui , prin profunzimea sentimentelor exprimate , acest cantec
despre can-tec este tot o doina care nu se incadreaza in nici una dintre felurile
ei , dar care le aminteste pe toate dintre elementele lor caracterisitice.
Doina apare personificata , si de aceea inca de la inceputul ei poetul popular
i se adre-seaza ca unei fiinte dragi, apreciate , prin intermediul subst. “doina”
, repetat in cazul vo-cativ si isi marturiseste deschis impresia pe care aceasta
o lasa asupra sa .
El este fermecat de dulceata (armonia versului ei) pentru ca astfel ea ii alina
suferin-tele: “Doina ,doina ,cantic dulce / cand te aud nu m-as mai duce
“ dar si de tonul melo-diei caci ea exprima in aceeasi masura o durere
profunda : “Doina , doina vers cu foc / Cand rasuni eu stau pe loc ! .
Capacitatea doinei de a exprima deopotriva alinarea sufer-intei , dorul ,dar
si durerea patrunzatoare, bucurile , dar si necazul este sugerata prin epitetele
“dulce” , “cu foc” distribuite in constructii versative
“cantic dulce” si “vers cu foc” contribuind astfel la
accentuarea sentimentelor.
Doina este raportata la trecutul anotimpurilor , la elementel din natura, pt
ea il in-soteste pe om.Venirea primaverii aminteste in sufletul poporului speranta,dorul
de viata, dorinta de evadare intr-un spatiu nelimitat al libertatii , in mijlocul
naturii si de aceea isi exprima bucuria , satisfactia si entuziasmul : “bate
vant de primavara / eu cant doina pe afara / De ma-ngan cu floriile / si privighetoriile
“ Versul “a ingandurat sugereaza armo-nia verului soptit , murmurat
, expresivitatea ei , dar exprima si ideea de insotire cu cele-lalte elemente
ale naturii -; floriile si privighetoriile , care arata si ele simboluri
ale fru-musetii naturii.
Dinpotriva “iarna viscoloasa” il obliga per om la o viata de izolare,
si tot doina este cea care ii alina singuratatea : “Vine iarna viscoloasa
/ Eu cant doina inchis in casa / de imi mai mangai zilele/ zilele si noptiile
. prezenta doinei ca antidot , al singuratatii si al tristetei este reflectat
prin repetitia “zilele Zilele si noptiile “ si prin versul a “mangaia”
folosit aici in sensul de a alina de a consola .
Imaginea naturii care capata putere “frunza-n codru iar invie” este
reperata la doina de voinicie ,haiduceasca doina cant de voinicie , pentru ca
haiducul isi va pregati refugiul in codru frate care-l va apara de dusmani si
de nedreptate
Caderea frunzei vestejite arata venirea toamnei , si acum sufletul omului se
umple de tristete si de aceea tovaras maret ii este “doina cea de jale
“ caci de acum el nu isi va mai gasi adapost in aleea codrului.
Permanenta doinei in viata omuluui din popor, legatura lor stransa.Sunt sintezizate
in ultimele 4 versuri ale textului : “Doina zic , doina suspin ? tot cu
doina ma mai tin? Doina cant doina soptesc/Tot cu doina vietuiesc.”Aceasta
idee poetica este realizata stilistic prin folosirea verbelor din acelasi camp
semantic al zicerii : “zic” “suspin” cant “soptesc”
cu referire la doina si repetitia adverbelui tot cu sensul de mereu. Alte doua
verb “ a se tine “ si “ avietui” ambele cu sensul de
a trai , a-si duce traiul, a-si duce existenta , vin si ele cu ideea permanentei
doinei in viata poporului.
Poetul anoninm rezlizeaza aceste 4 versuri si prin anumita simetrie prin repetarea
subst. "doina" de doua ori, in primul si al treilea vers si prin repetarea
lui in versurile imediat urmatoare. Astfel se intareste concluzia ca intradevar
doina este cea care il insoteste pe om permanent facand parte din insasi existenta
lui
Defapt subst. “doina” apare in text de 14 ori , in care de patru
ori este folosit in cazul vocativ, la inceputul poeziei si de sase ori in ultimele
4 versuri astfer realizandu-se o ex-primare libera , sugestiva , a intensitatii
sentimentelor lor pe care autorul anonim le are fata de doina.
Aceluiasi scop stilistic serveste si repetitia vb “cant (repetat de 5
ori) care se alatura ce-lorlalte 2 repetitii ale substzilele si a advb “tot”
, si ambele se refera la permanenta doinei si o aluzie la vechimea ei.
Tot repetat este si pronumele personal de pers I sg. , la aceeasi persoana fiind
folosite si verbele. In felul acesta isi face simtita prezenta eului liric ,
vocea autorului anonim , si se accentueaza lirismul textului , dar si legatura
individuala intre doina si viata omului..
Prezenta doinei este raportata nu numai la viata omului ci si la elementele
naturii , la anotimpuri , unele numite direct : primavara, iarna) iar altele
sugerate (toamna , vara).In stransa legatura cu natura sunt si stari sufletesti
exprimate prin doina : primavara si vara exprima bucuri ,satisfactie si entuziasam
per cand toamna si iarna sun generate de singu-ratate si de tristete.
Folosirea repetitiilor si a simetriilor , ca procedee de sintaxa poetica releva
simplitatea si naturaletea stilului. Asa se explica si prezenta deloc numeroasa
a unor figuri de stil . sunt folosite 2 epitete “ cantic dulce”
si unul cu referire la anotimpul rece “vine iarna cea geroasa” iar
personificariile se refera doar la doina si la frunza codrului si la florile
si privighetorile care asculta si ele doina.
Aceste personificari sugereaza legatura stransa a omului cu doina dar si cu
natura.
La fel de simpla este si versificatia simpla specifica intregii creatii populare
romanesti: masura este de 7_8 silabe , ritmul trohaic si rima inperecheata cu
menirea de a spori muzi-calitatea versurilor.
Valoarea deosebita a acesteii creatii populare este data der ritmul ei rascolitor
de intensi-tatea sentimentelor exprimate si de si de maestria cu care autorul
isi arata intreaga bogatie sufleteasca.
Prezenta motivului legaturii omului cu natura si simplitatea stilului sunt alte
doua as-pecte ale acestei poezii, ea fiind atribuita doinei , creeatiei folclorice
specifice poporului roman.
