Mare clasic al literaturii noastre, alaturi de Eminescu, Creanga si Caragiale, Slavici a facut parte din centrul societatii literare “Junimea” unde scrie nuvela Popa Tanda in 1873 si apoi o publica in revista Convorbiri literare. George Calinescu il considera pe Slavici “cel mai important reprezentant al realismului popular in literatura noastra”. q1b10bx
Nuvela Popa Tanda se afla in stransa relatie cu povestile publicate de Slavici in prima perioada a creatiilor sale ( Budulea Taichii,Padureanca, Moara cu noroc) -; nuvele care au aparut in primul volum “Novele din popor”.
Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei, deoarece este prezent in toate momentele actiunii; este un personaj fictiv. Fiind unul dintre cei doi copii ai dascalului Pintilie, Trandafir devine preot, isi intemeiaza o familie in care la un moment dat se aflau “trei copii mici, al patrulea de lapte”, si isi profeseaza meseria aproape doi ani in Butucani, satul natal. In urma unor dispute cu satenii, este mutat la Saraceni, un sat care isi merita numele, avand in vedere aspectul lui si starea materiala a locuitorilor. Preotul Trandafir este prezentat de-a lungul nuvelei in mai multe ipostaze: preot, sot, tata, socru si bunic.Avea relatii cu celelalte personaje pe plan social ( incearca “s faca din poporenii sai oameni harnici” deoarece “ cata vreme vor fi saracenii lenesi, ei vor ramanea saraci si eu flamand”), si pe plan familial ( bun sot, tata si bunic). Evolutiile personajului de-a lungul nuvelei sunt in plan social
( evolutia de la indiferenta la implicare) si in plan sufletesc ( pe parcursul nuvelei are loc maturizarea interioara treptata a parintelui urmarind un traseu de la vorba la fapta).
Autorul foloseste mai multe modalitati de caracterizare: caracterizarea directa facuta de autor in care sunt evidentiate unele calitati ale personajului principal. El este “un om bun; a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar raposatul tatal sau (…). Vorbeste drept, cumpatat ca si cand ar citi din carte”. Este
“ harnic si grijitor” (grijuliu,strangator), pentru ca este asa de priceput incat “aduna din multe si facea din nimica ceva. Strange,drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii”. Naratorul ii gaseste si unele defecte: sinceritatea si corectitudinea, el fiind prea aspru in relatiile pe care le are cu semenii sai: “Minunat om ar fi parintele Trandafir daca nu l-ar strica un lucru: este cam greu la vorba, cam aspru la judecata, prea de-a dreptul. Prea verde fatis. El nu mai suceste vorba, ci spune drept in fata daca i s-a pus ceva pe inima”. Caracterizarea directa facuta de celelalte personaje: vecinul Marcu Florii Cucului (“ Popa e omul dracului”) -; aceasta apreciere se repeta de patru ori evidentiind schimbarea parintelui; clopotarul Cozonac (“ popa e omul lui Dumnezeu”) -;sugereaza faptul ca satenii inteleg rolul schimbarii si se schimba si ei. Caracterizarea indirecta prin fapte: preotul are mai multe strategii dandu-si seama ca trebuie “ sa faca din poporenii sai oameni harnici”: isi incepe actiunea cu o energie iesita din comun si cu o uimitoare tenacitate: prin predici care impresioneaza pe ascultatori, dar care nu au nici o consecinta practica; apoi preotul nu cedeaza si apeleaza cu mai multa insistenta la sfat, la munca de la om la om; incracenarea sa, vointa de actiune sunt reflectate prin hotararea luata: “Asteptati! Grai el.Daca nu veniti voi la mine, ma duc eu la voi.” Neobtinand nici acum un rezultat, parintele apeleaza la batjocora, fiind neiertator, aspru cu cei care se dovedesc lenesi, cu o limba ascutita si muscatoare, el ii ironizeaza pe satenii trandavi. Neobtinand nici acum vreun rezultat, parintele trece la ocara, care se dovedeste la fel de ineficienta avand chiar un efect negativ:
“In sfarsit, vazand insa ca merge prea gros, incepura si ei sa ocarasca pe popa”. Judecand realist situatia, isi da seama ca singura modalitate este exemplul personal. De aceea, cu aceeasi energie , vointa si tenacitate de neinfrant, isi repara casa, isi imprejmuieste curtea si isi cultiva pamantul, ceea ce ii uimeste pe sateni. Parintele adopta si modul de influenta “ din aproape in aproape” , determinandu-i pe sateni sa devina receptivi la nou. Primii care cad sub influenta binefacatoare a muncii si a exemplului pozitiv sunt clopotarul Cozonac, Marcu Florii Cucului si Mitru Catanas. Caracterizarea indirecta se realizeaza si prin limbajul personajului principal Popa Tanda: are talent oratoric dar nu are capacitate de convingere. Caracterizarea indirecta se realizeaza si prin elementele de portret fizic (barba, par carunt) care subliniaza trasaturile morale. Vestimentatia nu are rol in aceasta caracterizare.
Autorul foloseste ca mod de expunere naratiunea: este remarcabil caracterul narativ specific lui Slavici, dialogul cu satenii , monologul interior la biserica:
“ Puternice Doamne! Ajuta-ma!”; Stilul indirect liber: “Copii lui! Sotia lui! Ce va fi de dansii?”, “ Afurisitul de acoperis! Nu mai era chip sa-l lase precum era!”.
Foloseste ca modalitati artistice comparatii plastice, oralitatea; satenii vad in actiunile parintelui Trandafir doar o “tandalitura”, o pierde vara, de unde personajul se alege cu numele Popa Tanda. Personajul are o atitudine fata de viata ( o vede ca pe o lupta), fata de natura ( bucuria pentru recolta), fata de societate (perseverenta cu care se poarta cu satenii) si fata de familie ( are responsabilitate).
Popa Tanda este tipul preotului de la tara, perseverent si luptator pentru a ridica sau lumina viata Saracenilor. Prin Popa Tanda, Slavici a realizat conturarea unui personaj memorabil, una dintre marile energii ale literaturii sale. Prin toate procedeele folosite Slavici a realizat un personaj complex, caci “bun cunoscator al sufletului omenesc, nu face parte din parintele Trandafir un personaj schematic” ci unul care “gandeste practic”.(Pompiliu Marcea)