Ion Creanga
Ion Creanga a fost un mare scriitor clasic roman ale carui principale caracteristici
sunt geniul povestirii, umorul si farmecul limbii. In opera sa, faptele reale
capata adesea dimensiuni fabuloase, iar cele fantastice sunt aduse la proportiile
unor intamplari obisnuite. g4z6zr
Cea mai importanta scriere a sa este „ Amintiri din copilarie „
care pe fundalul satului moldovenesc din prima jumatate a sec. al XIX -;
lea infatiseaza unul din marile personaje ale literaturii universale, Nica a
lui Stefan a Petrei Ciubotariul, din satul Humulesti.
Tema operei este copilaria cu toate aspectele ei a unui baiat din mediul satesc,
din satul Humulesti din Moldova.
Scriitorul evoca in acest fragment locul nsterii, casa parinteasca, chipul luminos
al mamei precum si viata de familie a primilor ani de viata.
El isi aminteste cu duiosie de intamplarile fericite ale copilariei pe care
le retraieste ca un om matur. Copilaria cea lipsita de griji, plina de farmecul
si hazul copilaresc reuseste sa alunge unda de tristete pe care o resimnte povestitorul
ajuns la varsta maturitatii.
Dupa descrierea autorului a casei parintesti ne putem da seama ca acest loc
minunat a fost, inca de la nastere, universul lui Nica.
Aici a vazut pentru prima oara chipul bland al mamei, a invatat primii pasi,
aici s-a distrat pe seama pisicilor care oboseau jucandu-se cu motoceii legati
de mama la stalpul hornului.
Desi erau o familie modesta, parintii s-au descurcat intotdeauna ajutati de
copii.
La momentele de amintire a jocurilor si nazdraveniilor din copilarie, scriitorul
se emotioneaza si parca regreta ca timpul a trecut pe nesimtite.
Copilul „Nica” nu cunostea neajunsurile vietii si cu timpul isi
dadea seama ce frumos era atunci cand nu avea nici o grija, familia era sanatoasa,
si cum nu ducea grija nimanui, fiecare zi era o provocare la trairea la maxima
intensitate a clipelor fericite ale copilariei.
2
In casa parintesca exista anumite elemente care au valoare de simbol ca de
exemplu „ stalpul hornului „ sugereaza linistea si pacea intrerupta
de jocul nevinovat al copiilor.
Reintors in universul miraculos al copilariei lipsite de griji revazandu-se
copil scriitorul retraieste nu numai intamplari legate de copilarie, dar si
legate de imaginea mamei.
Mama, Smaranda, era o femeie simpla de la tara dintr-un sat din Moldova, Humulesti.
Mama se afla in centrul lumii lui Nica.
Copilul de odinioara isi aminteste ca mama era plina de minunatie. Aceste minunatii
erau obiceiuri si datini stravechi din lumea satului in care mama credea cu
toata taria.
Astfel aceasta ii spunea copilului atunci cand ploua afara sa iasa sa zambeasca
la soare si astfel se va indrepta vremea. Copilul de odinioara afirma uimit
ca vremea se indreapta dupa rasul lui.
Din acest fragment se evidentiaza ironia, dar si dragostea pentru fiinta care
i -;a dat viata. Dincolo de ironia scriitorului, mama in ignoranta ei si
dand dovada de iubire sustine ca vremea se indreapta dupa surasul ei mult iubit.
Obiceiurile si mai ales puterea lor sunt la granita dintre real si fabulos.
Ca multe femei din satul ei, Smaranda era o mestera in magie, alunga norii de
deasupra satului, inchega apa cu doua picioare de vaca de se mira lumea, abatea
grindina in alte parti.
Mama credea in semne, in vise fiind superstitioasa ca toate femeile simple.
Satul era lipsit de medici, copilul fiind tratat dupa obiceiuri mostenite de
la bunica si mama.
Taciunii nu ofereau numai caldura pentru intreaga casa pentru ca cei mici sa
se joace cu pisicile dupa horn, ci mama considera ca atunci cand vuia taciunele
aprins in soba te vorbeste cineva de rau blestemandu- ti casa si familia, iar
mama incearca sa potoleasca dusmanul.
In taciuni descanta mama copilului de deochi luand funingine de la gura sobei
si facandu -;i un semn aparte pe fruntea baiatului atunci cand acesta se
simtea rau.
Aceasa opera este actuala prin dragostea pentru casa parinteasca, parinti si
familie, satul unde copilul Nica si -;a petrecut primii ani din viata.
Smaranda invatase de la mama sa, forta binevoitoare a descantecelor pentru a
indeparta vorbele rele, blestemele si urma de orice ghinion a familiei.
In urmatoarele randuri scriitorul aduce un omagiu mamei sale pentru ca ea a
fost cea care l -;a adus pe lume, l-a hranit inca din prima zi cand a vazut
lumina zilei leganandu -; l usor si carne din carnea ei a imprumutat.
3
Intr-o casa plina de copii in care tatal era mai mereu plecat cu treaba, mama
este vazuta de autor trebaluind unde toate treburile cadeau pe capul sau.
Cand mama nu mai putea de obosita, copiii atunci gaseau o modalitate de a inveseli
casa si sa faca taraboi. Atunci cand tata venea obosit de la padure, copiii
ii sareau in spate, dornici de joaca.
Desi ii iubea, mama era intotdeauna serioasa si severa dorind sa-i invete sa
respecte pe semenii lor si pe parinti. Ea ii mustra pentru toate nazdravaniile
lor. Mama se certa adeseori cu sotul ei pentru ca acesta era mai ingaduitor
cu copiii. Peste ani, scriitorul apreciaza luciditatea mamei si opinia tatalui
cu privinta la rostul fiecarei fiinte lasate de Dumnezeu pe pamant.
Principala trasatura de stil este UMORUL. Umorul este un mijloc stilistic de
a prezenta realitatea, optimismul, voia buna si rasul sanatos.
Umorul la Ion Creanga este de esenta taraneasca. El izvoraste din contrastul
dintre esenta si aparenta din care rezulta anumite situatii, din modul de a
vorbi a personajelor si chiar din povestea unei situatii.
Astfel scena in care Nica incalecat pe batul sau se crede pe un cal puternic.
El intra in atmosfera jocului crezandu -;se stapan pe cal stiind cum sa
-;l struneasca, starnind voia buna a cititorului.
O alta scena de umor este aceea in care mama ii povesteste tatalui jocurile
copiilor de peste zi. Ea ii povesteste cum Zahei incepea toaca la razboiul de
tesut precum popa de la biserica. Iar Nica ia talanca de la vaci impreuna cu
clestele si vatraiul si incepe a-l imita pe parintele satului. Apoi cei doi
isi pun o pelerina neagra pe spate, un coif de hartie in cap si incep a canta
precum popa la biserica.
Copiii deghizati in preoti starnesc rasul dand dovada de imaginatie. Ei inventeaza
jocuri de cuvinte. Si raspunsul tatalui starneste rasul criticand comportamentul
mamei considerand ca este prea credincioasa.
Limbajul popular, proverbele, zicatorile constituie o sursa a umorului.
Opera lui Creanga este gustata de cititor daca este ascultata la sezatoare pentru
ca principala lui caracteristica este oralitatea deoarece scriitorul fooseste
cuvinte specifice vorbirii populare. Mijloace ale oralitatii sunt inversiunea”
frumos era pe -; atunci”, „ minte ai omule”, folosirea
viitorului popular „ leo trece lor zburdarnicia”, „ cand or
fi mai mari”, superlativ cu forme excesive „ un taraboi de -;ti
ia auzul”, regionalisme, cuvinte si expresii populare „ conita”,
„curechi”.
Cititorul este implicat in actiune prin adresarea directa., „ hai mai
bine despre copilarie sa vorbim”.
4
In concluzie aceasta opera evoca copilaria imbinand naratiunea cu descrierea
si dialogul. Autorul proiecteaza lumea reala prin fictiune si ii da viata prin
talentul sau de a povesti. El recompune universul copilariei traind si simtind
alaturi de personajul Nica, un alterego al scriitorului.
Nica este personajul principal care se remarca prin enumeratii realizate prin
substantive epitete „ vesel si copilaros”, adjective si adverbe
care evidentiaza imaginea casei parintesti si a satului, comparatii „
eram vesel ca vremea cea buna „
