Din noaptea adanca a trecutului nostru, strabunii ne-au transmis pe cale orala, o mostenire artistica de mare bogatie.In interiorul ei, baladele reprezinta un capitol de seama. In traditia populara, aceste creatii se numeau “cantece batranesti”, “voinicesti” sau “haiducesti”, subliniind vechimea si continutul lor prin excelenta eroica. Termenul apusean de “balada” a fost adoptat de Vasile Alecsandri, din dorinta de a face cunoscuta lumii genialitatea poetica a poporului roman. Caracterul esential al baladelor noastre este epicul bogat, descrierea minutioasa a faptelor si intamplarilor, insotita totdeauna de tonul liric. q3h8hp
In tematica haiduceasca a episodului popular se include si “Toma Alimos”. Nichita Stanescu aprecia ca : “Haiducul din Tara de jo ne-a invatat lupta, dar mai presus de lupta cinstea luptei…”, “Toma Alimos este steagul de barbatie al poeziei noastre”.
Balada este opera epica in versuri care prezinta o intamplare din trecutul indepartat sub forma unei actiuni simple, la care participa un numar mic de personaje, prezentate de obicei in antiteza si in care se impleteste realul cu fantasticul.
“Toma Alimos” are caracteristicile exemplare ale baladei populare: un subiect palpitant, plin de neprevazut si incordare, elemente fabuloase ce duc spre lumea basmelor si a cantecelor vitejesti, si o realizare artistica deosebita, care a facut sa fie cautata cu usurinta in orice imprejurare. Fiind o balada populara, aceasta creatie are toate caracteristicile literaturii populare: caracter oral, anonim, colectiv, sincretic si national.
Ca in orice opera epica, autorul-narator isi exprima indirect gandurile si sentimentele prin intermediul actiunii si al personajelor. Faptele sunt relatate de el, obiectiv, la persoana a treia. Actiunea este simpla, organizata pe momente ale subiectului. De la expozitiunea ampla in care este prezentat locul, timpul si personajul principal se trece spre o intriga scurta care sparge linistea inceputului. Initial, haiducul Toma este vazut “la poalele muntelui,/muntelui plesuvului,/pe campia verde-ntinsa/si de cetine cuprinsa”, printr-o caracterizare directa facuta de autor: “Nalt la stat,/mare la sfat/si viteaz/cum n-a mai stat”. Singur, in mijlocul naturii, el isi exprima printr-un monolog dorinta de a inchina, de a multumi celor apropiati: codrului, calului, armelor. Sunt evidentiate doua motive folclorice: cel al singuratatii si cel al comuniunii omului cu natura. Intriga o constituie aparitia vijelioasa a lui Manea, prezentat de autor in antiteza cu haiducul: “slutul si uratul,/grosul si-artagosul”. Acesta devine o intruchipare a raului si a urateniei fizice si morale. “Stapanul mosiilor” ii aduce haiducului din “Tara de jos” o serie de pretinse pagube pentru care-I cere murgul vama. Gestului prietenesc al lui Toma de a-I intinde o cupa cu vin, Manea-I raspunde cu perfidie, injunghiindu-l. Derularea momentelor este rapida. Haiducul isi leaga rana, cere ajutor calului care, personificat, I se adreseaza cu grai omenesc. El devine un cal fantastic ce-si duce stapanul “ca vantul si ca gandul”, asa incat Toma Alimos mai are puterea de a-l provoca pe Manea la lupta dreapta: “Ia mai stai ca sa-ti vorbesc/ Pagubele sa-ti platesc…”.Pedepsirea celui care a fugit cu lasitate constituie punctul culminant.
Ultima parte a baladei (deznodamantul) este invaluita de tristete caci voinicul moare in plansul codrului care cutremura/ulmi si brazi/se clatina,/fagi si paltini/se pleca/ fruntea de I-o racorea/…Si cu freamat il plangea”, ingropat de calul sau. Dorinta haiducului de a fi inmormantat in mijlocul naturii pune in evidenta conceptia poporului nostru referitoare la moarte, care nu este privita ca un sfarsit, ci doar o mare trecere.
Balada este construita pe baza conflictului dintre bogati si saraci, care devine treptat un conflict dintre bine si rau, reflectat in caracterul personajelor.
La actiune participa un numar mic de personaje: Toma, Manea, murgul. Haiducul si boierul sunt doua personalitati puternice, dar diferite. Antiteza dintre cele doua personaje cauta sa emotioneze, punand accentul pe deosebiri. Se infrunta curajul, demnitatea, barbatia, frumusetea fizica si morala a haiducului cu uratenia aproape hidoasa a boierului las, arogant, mincinos, perfid. Portretele morale ale celor doua personaje sunt realizate prin caracterizarea directa facuta de autor sau indirecta ( din atitudinea. Limbajul, comportamentul lor).
In opera “Toma Alimos” se impleteste realul cu fabulosul. Haiducul si boierul sunt personaje reale. Codrul, murgul si armele, prin personificare, apartin fabulosului. Desi neinsufletite, ele reusesc sa suplineasca absenta unor prieteni adevarati: asculta,consoleaza, imbarbateaza (“Codrul se cutremura,/Ulmi si brazi/se clatina,/fruntea de I-o racorea,/mana de I-o saruta….etc).
Motivul animalului credincios si devotat omului, murgul personificat este intruchiparea prietenului, confidentului si aliatului credincios al haiducului. Uniti la bine si la rau, calul dobandeste un rol deosebit in actiunea justitiara a haiducului. El ii indeplineste, cu respect, ultimele dorinte, sapandu-I mormantul, jelindu-l si ducand stafeta celorlalti haiduci.
Relatarea se face prin intermediul naratiunii, iar descrierea si dialogul surprind insusirile eroului, stransa lui legatura cu natura sau motivul comuniunii dintre om si animalul credincios.
In intreaga opera, ca in orice creatie populara, se observa folosirea exprimarii caracteristice comunicarii orale. In acest sens se remarca folosirea unor interjectii de factura populara (“mare”, “d-alelei”, “savai”, “ia”), a unor formule de adresare din acelasi registru popular: (“veriscane”, “frate Mane”, “mai fartate” etc.), precum si prezenta unor diminutivale ( “burdusel”, “floricica”, “galbior”). Acestora li se adauga constructii exclamative, interogative, repetitii si comparatii de tip popular (“venea, mare, venea”, “mi-a rapus zilele,/zilele ca cainele” etc) sau cuvinte si expresii populare ( “tolanit”, “plosca” etc).
Sub raportul versificatiei, apar elementele caracteristice: monorima, ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe.
Aceste aspecte pun in lumina apartenenta acestei opere la specia baladei populare.