h2u14uv
S-a nascut in comuna Larga, judetul Hotin, la 3 septem brie 1942. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1965).
A lucrat redactor la edituri si reviste, consultant si secretar al Co mitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor, fiind presedinte al acesteia (din 1991). A debutat editorial cu micromonografia Mira jul copilariei (1968). Principalele carti: Disocieri (1969), Alte disocieri (1971), Focul sacru (1975), Narcis si Hyperion (1979; ed. a II-a, 1985; ed. a III-a, in col. Eminesciana , Ed. Junimea din Iasi), Cicatricea lui Ulysse (1982), Intoarcerea la izvoare
(1985), Creatia lui Ion Druta in scoala (1986), Duminica valo rilor (1989), Spre un nou Eminescu (1993; editia a II-a, 1995,
Bucuresti), Caderea in sus a Luceafarului (1993), Sfinte firi
vizionare (1995), O istorie deschisa a literaturii romane din
Basarabia (1966; editia a II-a, 1997), Marul de aur (1998).
Membru de onoare al Academei Romane (1991), membru titu lar al Academiei de Stiinte din Republica Moldova (1992), laure at al Premiului National (1994).
Cel mai putin infectat de virusii esteticii marxist-leniniste in forma pe care a luat-o aceasta in hotararile de partid de odinioa ra si in lucrarile critico-literare ale cercetatorilor din Republica
Moldova, Mihai Cimpoi a venit in critica si istoria literara de la noi impovarat numai de lecturi serioase si adanci din esteticieni de mare prestigiu, ca Hegel si Belinski, si din clasicii literaturii romane. El a facut de la bun inceput dovada unui gust artistic si estetic sanatos, fapt care l-a indreptat spre creatia scriitorilor au tentici mai ales Grigore Vieru si Ion Druta si l-a indepartat de pseudoliteratura noastra postbelica, de care nu l-am stiut pre ocupat nici chiar sub aspectul atitudinii anihilatoare, in general necesara. Din aceleasi lecturi serioase s-au constituit vocabularul si limbajul tanarului critic, incarcate cu neologisme si cu formule care ne cereau consultari permanente ale dictionarelor; cu tim pul Mihai Cimpoi si-a elaborat un stil critico-literar propriu, in confundabil, concomitent largindu-si considerabil aria de cuprin dere a autorilor si operelor pentru analiza si intrepretare, la ora actuala aceasta incluzand intreaga literatura nationala clasica, interbelica si contemporana de pe ambele maluri ale Prutului.
O eruditie vasta si temeinica, un gust artistic si estetic fin, o patrundere adanca in esenta faptelor literare colaboreaza efectiv la crearea unor portrete si imagini ale poetilor si prozatorilor (mai rar ale dramaturgilor), exegeze incitante prin modalitatile criti cului de a ajunge la miezul intim si de nedezmintit al operelor investigate, prin ideile si atitudinile lansate de el, si adevar deloc neglijabil prin stilul lui critico-literar original si sugestiv.
Mihai Cimpoi, Grigore Vieru si alti colegi de breasla cu Nestor Vornicescu si Ion Iliescu.
Doua exemple concrete ni se par absolut edificatoare sub toate aspectele.
Primul il constituie studiul Narcis si Hyperion. Mihai Cimpoi renunta din start la insirarea de titluri si variante ale operelor eminesciene, la caracterizarea etapelor si perioadelor evolutiei scriitorului, ci se manifesta ca eseist preocupat de idei importante, suscitatoare ale interesului public si definitorii pentru creatia inaintasului, dupa cum este celebrul vers Pe mine mie reda-ma.
Scopul exegezei lui Mihai Cimpoi nu este descoperirea sau ve hicularea informatiei istorico-literare preexistente eseului sau si nici chiar formularea altora, noi, ci interpretarea operelor si a spiritului care domina creatia scriitorului, interpretare facuta intr-un mod propriu, dintr-un unghi sub care creatia inaintemergatorului
nu a fost analizata anterior cu mijloace eseistice care sporesc in chip consdiderabil ponderea elementului sugestiv al investigatiei criticului. Mihai Cimpoi profeseaza o critica si o istorie literara estetica, elementele informativ, congnitiv si apreciativ, concluziile si optiunile sale continandu-se in patosul cu care el discerne, diso ciaza si promoveaza valori literare autentice.
Criticul-eseist il priveste pe Eminescu prin prisma oferita de insasi creatia lui, considerand pe deplin intemeiat ca poetul isi este propriul izvor si indemnandu-ne sa nu-l cautam nici in vedele indiene, nici in filozofia shopenhaueriana, nici in alte izvoare ex terioare (chiar daca toate acestea au existat si nu trebuie sa le ignoram), ci mai cu seama acolo unde el s-a manifestat plenar: in poeziile, poemele, nuvelele, fragmentele de roman si de opere dramatice, in bogata si nici pe departe constientizata de noi pu blicistica.
Eminescu poate fi inteles, ne sugereaza Mihai Cimpoi, mai cu seama prin prisma eului romantic, a aceluia care nu numai cunoaste, ci este insetat de cunoastere, nu iubeste pur si simplu, ci este dominat de setea de a iubi. Fiinta autonoma, exceptionala si distincta de societate, de cultura, de valori chiar, eul romantic se afla iminent in stare de conflict cu societatea. Pentru a nu fi anihilat de aceasta, el se inchide in propriul sau univers, acolo unde individualitatea, personalitatea, unicitatea exceptionala nu-i sunt pandite de apasarea mediului exterior. Dar spatiul aces ta launtric nu este un taram statut: starea lui normala o constitu ie cautarile, dezbaterile, luptele. Aspirand sa-si materializeze potentele exceptionale, in conditiile initial programate ofe rite de societate, eul romantic recurge la ceea ce se numeste monoteatru. Nu este un teatru al unui actor simplu si unicolor; in interiorul eului romantic se contin universuri umane intregi, aflate in framantare continua. Intr-un anumit sens eul romantic se aseamana cu catargul din poezia eminesciana, care porneste in larguri manat de ispita cunoasterii si afirmarii de sine. Cursul
liber al catargului e mereu accidentat, si omul romantic, cufun dat pe deplin in sine, continua sa reflecteze asupra firului incalcit al vietii, asupra genezei lumii, asupra istoriei, asupra samburelui raului citim la un moment dat si devine clara conceptia eseistu lui asupra lui Eminescu cel strabatand calea poetului de la etapa (si starea) initiala (Narcis) pana la cea esentiala (Hyperion). Are loc ceea ce Eminescu considera un deziderat al omului pe pamant:
Menirea vietii tale este sa te cauti pe tine insuti .
Mihai Cimpoi dezvaluie din interior felul de a fi al scriitorului romantic si al operelor sale, propune interpretari neordinare ale metaforelor si simbolurilor eminesciene, ne antreneaza intr-o lec tura creatoare a acestora. El nu este un critic prea accesibil, de vreme ce se ocupa de poeti mari si de opere profunde, pe care nu doreste sa le banalizeze prin comentarii superficiale, aflate de altfel la indemana tuturor. El este o personalitate care convorbeste (ca sa ramanem in stihia lingvistica eminesciana) cu personalitati si are nevoie, prin urmare, de alte personalitati, care sa-l poata intelege si, eventual, aprecia.
Cel de-al doilea exemplu din creatia lui Mihai Cimpoi, fara de care imaginea lui nu este completa, il constituie cartea O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia. Aceasta lucrare nu este una de analiza, in care autorul si-ar fi demonstrat o data in plus capacitatile exegetice, ci una de informatie, eruditie, selectie a valorilor, ceea ce nu inseamna ca elaborarea ei nu i-ar fi cerut antrenarea gustului artistic si estetic si a potentelor valorifi catoare. Despre unul si acelasi autor si chiar despre una si aceeasi opera se pot scrie lucruri diferite un exeget este mai taios in expresie, altul mai ingaduitor; unul judeca opera de pe pozitii este tice sigure si drastice, altul face concesii cerute, chipurile, de tim pul aparitiei operei si de alte circumstante atenuante ; or, con sultarea noii realizari a cunoscutului critic si istoric literar ne convinge in majoritatea cazurilor de gustul sau artistic si estetic sanatos, de atitudinea sa valorificatoare justa fata de pro-
cesul literar din Republica Moldova, de o buna capacitate de gene ralizare, de sinteza, de concentrare la maximum a esentei fenome nelor si faptelor literare.
Mihai Cimpoi descopera si pune la indemana doritorilor de a cunoaste o intreaga istorie literara sau poate totusi mai mult cultu rala, care s-a scris in Basarabia sau de catre basarabeni exilati nu numai interior (s rupti de patria noastra istorica, Romania), dar si exterior (s rupti de Basarabia, fiind nevoiti sa activeze peste
Prut, in Franta, ca Paul Goma, la Moscova, ca Ion Druta etc.) Pen tru intaia oara gasim, intr-o singura lucrare de critica, o informatie atat de bogata privind personalitatile culturale care au activat in conditiile cele mai grele, contribuind la propasirea noastra spiri tuala. Aflam, de exemplu, ca istoria literara a Basarabiei datoreste mult lui Gavriil Banulescu-Bodoni (1746, Bistrita, Transilvania
30 martie 1821, Chisinau, inmormantat la manastirea Capriana; studii la Academia Teologica din Kiev si in Grecia, din 1812 mitro polit al Basarabiei, a introdus limba romana ca obiect de studiu, sub indrumarea lui s-au tiparit: Liturghierul, 1814; Bucoavna,
1815; Ceaslovul, 1817; Statutul Carantinei, 1818; Scurta gra matica ruseasca cu traducere in moldoveneste, 1919) . 0r, atare exemple sunt multe, si este meritul lui Mihai Cimpoi ca le-a siste matizat si le-a pus in circuitul de valori pe care de mult e timpul sa le cunoastem si sa le pretuim.
Bineinteles, n-a putut fi trecuta sub tacere problema regiona lismuiui, caracterizat intre altele prin restrangerea in ori zontul ingust al patriei mici si prin cunoscutul accent pus pe etnic, cultural, pe inconstientul colectiv ce hraneste subtextual traditia . Problema este vazuta in complexitatea ei si inteleasa corect nu ca o indepartare voita de Romania si chiar de intreaga
Lume, ci ca o modalitate concreta de existenta in spatiul dat; des chiderea spre marele context romanesc sau spre orizonturile largi ale literaturii universale care au fost bantuite de atatea vanturi innoitoare (cazul acelorasi poeti ai anilor 20 30: Costenco,
Meniuc, Buzdugan, Isanos sau al poetilor si prozatorilor anilor
60, 70 sau 80) n-a lipsit insa .
Mihai Cimpoi ne face atenti asupra sacrificiilor si pierderilor indurate de literatura basarabeana, asemuita cu Biblioteca din
Alexandria, arsa din temelie: Cum ai putea sa investighezi si sa valorifici intregul ei fond de carti, manuscrise, publicatii, martu risiri epistolare, cand o parte buna din ele au fost arse, nimicite, cenzurate, arestate, bombardate, ascunse in tainite, dosite dupa alte carti sau predate securitatii spre a fi lichidate , puse sub sechestru sau mutate la Carti rare (in Romania comunista goana dupa basarabenii fugiti din Basarabia era insotita de goana dupa cartile autorilor basarabeni). Cate carti au pierit astfel, neputandu-se nici macar expune judecatii: ele au fost cufundate in anonimat, fara sa li se dea dreptul elementar la viata bibliografica si biblio logica, la prezenta cel putin in istoria culturala .
Autorul se refera si la unele cazuri concrete care adeveresc destinul tragic al literaturii noastre: Vom mai putea gasi in vre un subsol, in vreo biblioteca publica sau particulara romanul lui
Mihail Curicheru In deal la cruce? Vom putea sti oare ce continea manuscrisul de poezii al lui Pan Halippa ce se afla intr-o tipografie supusa bombardamentului? Vom mai putea gasi ceva marturisiri, manuscrise, note, carti prin dosarele securitatii? Mai stau pe un deva conservate de eternul frig siberian, prin zapezile tundrei si blocurile de gheata ale 0ceanului de Nord pagini ale scriitorilor basarabeni?...
Ne-am permis aceste citate pentru a recrea pe viu viziunea lui Mihai Cimpoi asupra literaturii basarabene, o literatura a proiectelor nerealizate si a sacrificiului esteticului in numele cul turalului, etnicului, socialului , si asupra scriitorilor basarabeni, carora limba romana le-a inlocuit intreaga patrie . Este o contri butie foarte importanta a autorului.
De aici nu rezulta ca s-ar afla sub nivel compartimentul Pionieri si clasici , in care gasim informatie utila despre Costache Stamati,
care isi zicea romanul instrainat , parca dandu-ne tuturor celor despartiti de Patrie un exemplu si un indemn sa intelegem cu toata claritatea ca basarabeanul, moldoveanul este, ca si el, Stamati, roman, Ioan Cantacuzino, Teodor Varnav, Alexandru (Alecu) Donici,
Costache Negruzzi, Alecu Russo (basarabean si el, moldovean ruginit , dar ce roman!) si despre alti scriitori romani, descendenti din partile noastre. Sau alte doua compartimente Mesianicii inceputului de secol XX si Ora stelara (anii treizeci: romanism si culoare locala) cu informatie pretioasa despre Leon Donici Dobronravov, Nusi Tulliu, Constantin Stere, Pan Halippa, Ion
Buzdugan, Liuba Dimitriu, Petru Stati, Lotis Dolenga, Nicolae Co ban, Magda Isanos si alte personalitati care continua sa fie prea putin cunoscute la noi. Tustrele compartimentele sunt scrise de o pana sigura, cu observatii adanci si aprecieri juste. Ce-i drept, intre timp ogorul acesta a fost lucrat , cel putin partial, cu unelte adec vate si cu recolte frumoase, si de catre alti cercetatori, in princi pal de Iurie Colesnic in cartea Basarabia necunoscuta (1993; cartea a doua, 1997).
Meritul principal si principial! al lui Mihai Cimpoi rezi da in viziunea lui asupra fenomenului literar basarabean postbe lic. Nu e o alta viziune decat cea pe care o avem cu totii cei care am constientizat inca de prin 1987 adevarul despre asuprirea ru seasca si despre romanitatea noastra, mai mult nu e o viziune care n-ar fi fost expusa fragmentar in nenumarate articole si re cenzii, dar anume Mihai Cimpoi a realizat o panorama vie a fenomenelor si faptelor literare, cu consemnarea justa a semni ficatiilor acestora. Toata lumea stie ca am avut o literatura aser vita aproape in intregime regimului comunist de ocupatie, o lite ratura populata cu oameni de partid, in majoritate rusi, care ne au eliberat si ajutat , cu gospodarii colective infiintate be nevol , o literatura in care nu se scria nici un rand despre depor tarile staliniste, despre foametea organizata de sovietici pentru a ne putea colectiviza mai lesne etc., o literatura care ne inocula
ideea ca suntem popor sovietic , nu moldovenesc sau Doamne fereste! roman.
Astazi toata lumea cunoaste aceste adevaruri, dar constien tizarea profunda a lor necesita o expunere sistematica, bine ar gumentata sub aspect factologic. 0 asemenea expunere ne ofera cartea la care ne referim. Cultura romaneasca din Basarabia
(Moldova de Est) a fost instrainata in dublu sens: atat de arealul
(paideia) cultural(a) din care face parte organica: cel mioritic, general-romanesc, cat si de elementul national formator , genera lizeaza pe deplin intemeiat exegetul. De elementul national formator ? ar putea sa se intrebe Toma Necredinciosul. Da, pen tru ca literatura moldoveneasca a acceptat tematica specifica literaturii sovietice in ansamblu, copiind mimetic anumite scheme realist-socialiste (scriitorii basarabeani erau chemati sa scrie, bunaoara, un Pamant destelenit in varianta moldoveneasca, cu un
Davadov, cu un Nagulnov moldoveni, o Tara Muravia cu schema tvardovskiana, dar cu un Nikita Morgunok imbracat in cojoc mocanesc si cu nume autohton, cum ar fi Ion Plamada sau badea
Costache)... . Da, pentru ca am avut scriitori total aserviti dogma tismului, de felul lui Petrea Darienco, Petrea Cruceniuc, Emilian
Bucov sau Andrei Lupan... . Da, pentru ca ar putea fi numite si alte argumente privind tendinta regimului comunist de a ne deznationaliza literatura si de a ne rusifica limba.
Cu toate acestea, literatura basarabeana nu s-a lasat invinsa de teroarea strainismului. Ea a ramas o literatura romaneasca atat prin expresie, cit si prin spirit. Romanismul ei a fost curat, fara modernitati pretentioase, alimentat cu sevele adanci ale au tohtonismului . Mai mult, chiar scriitorii total aserviti dogmatis mului, amintiti mai inainte, tineau totusi (in special ultimul, sub liniaza autorul, avandu-l in vedere pe Andrei Lupan. I.C.) la traditie .
Mihai Cimpoi dezvaluie modalitatile concrete, gratie carora scriitorii basarabeni au rezistat in fata vicisitudinilor istoriei. In
viziunea sa nu conteaza daca aceasta rezistenta a fost fatisa ca in cazul lui Ion Druta sau Vasile Vasilache, disimulata ca in cazul lui Grigore Vieru care s-a inchis in cercul motivic al mamei, copilariei si dragostei sau muta ca in cazul atator alti scriitori .
Conteaza ca literatura noastra nu a fost nicicand expresia unei reactii impotriva traditiei , ba chiar a fost o lupta pentru traditie ca pastratoare a fiintei nationale si a mesajului existential, umanist al literaturii romane .
Caracterizarea literaturii romane basarabene de dupa cel de al doilea razboi mondial este facuta de Mihai Cimpoi succint, pe alocuri mult prea succint, dar in linii mari este justa. Exegetul prezinta in chip detaliat viata literara din Basarabia antebelica
(uniuni de creatie, cenacluri, reviste...), apoi si din cea postbelica, formuland concluzii pe care ar trebui sa ni le insusim, evident nu pentru ca sa nu continuam a le concretiza, aprofunda, even tual corecta.
Nu putem incheia fara a pune in lumina inca un aspect, poate cel mai important la ora actuala, al literaturii si in genere al cul turii noastre, de care se ocupa Mihai Cimpoi. Literatura basara beana trece acum examenul aspru al integrarii in contextul gene ral al literaturii romane. Este procesul imbucurator al revenirii la matca stilistica proprie, in mediul geopsihic matern. Este, toto data, procesul dureros de lichidare energica a distantei intretinute artificial si al sechelelor unei mentalitati straine si instrainatoare , observa Mihai Cimpoi, constient de faptul ca moldovenismul cu note specifice, independente, autonomizatoare, deci diferit intr-un fel de romanism, mai dainuie inca in mediul basarabean. Acest moldovenism este inteles just, la randul sau, ca expresie a acelei bariere psihologice pe care o prezinta inca integrarea in spatiul cultural romanesc unic . Este la ora actuala o problema foarte complicata a literaturii noastre, si Mihai Cimpoi nu numai a formulat-o, ci a si pus importante jaloane, apreciind scriitorii si
operele anume dintr-o perspectiva integratoare (daca se poate spune asa), de aceea poate prea drastic uneori, pregatindu-ne de iminenta unei viziuni innoite asupra literaturii plasmuite in Re publica Moldova.
0 istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia e o carte care, in pofida unor inexactitati si lacune regretabile (Alexandru
Negris, de exemplu, nici nu este pomenit), reconstituie o traiec torie literara si mai larg culturala risipita nemilos pe par cursul timpului, supusa deformarilor in sensul ratarii de catre scri itori aparte a unor opere sau chiar a destinului lor.
E o carte in care Mihai Cimpoi isi confirma pe deplin certele virtuti de arheolog literar, patrunzator la radacinile vii si adevarate ale spiritului insusi al unei literaturi prigonite si constranse la aservirea unor interese straine de poporul nostru si de aspiratiile lui.
O carte care ne convinge o data in plus de romanitatea origi nara, pururi prezenta intr-o forma sau alta, intr-o masura mai mare sau mai mica in operele de rezistenta ale clasicilor de pro venienta basarabeana, ale scriitorilor de la inceputul veacului, in primul rand ale lui Alexei Mateevici si Constantin Stere, ale poetilor si prozatorilor din generatia lui Nicolai Costenco si ale majoritatii colegilor nostri de azi.
O carte absolut necesara la ora deschiderii literaturii noastre spre spatiul cultural general-romanesc si a incadrarii ei firesti in matca stilistica nationala, de care a fost atata vreme indepartata si chiar izolata.
In sfarsit, O istorie deschisa a literaturii romane din Basa rabia este cartea care, alaturi de celelalte exegeze critice ale lui
Mihai Cimpoi, adevereste o constiinta culturala de factura enci clopedica si o personalitate proeminenta a vietii spirituale basa rabene si general-romanesti.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Ion Ciocanu, Mihai Cimpoi: Alte disocieri. In cartea lui: Itinerar critic ,
Chisinau, Ed. Cartea modoveneasca, 1973; Viziune estetica asupra clasi cilor. In Literatura si arta , 1995, 26 octombrie.
Mihail Dolgan, Mihai Cimpoi: Mirajul copilariei. In cartea lui: Mar ginalii critice , Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1973; Mihai Cimpoi sau nevoia de critica estetica. In Revista de lingvistica si stiinta literara,
1992, nr. 4; Mihai Cimpoi: schita de portret. In Literatura si arta ,
1996, 12 septembrie.
Gheorghe Mazilu, Viziune estetica si realitatile poeziei. In cartea lui:
Reabilitatea calitatii artistice , Chisinau, Ed. Literatura artistica, l989.
Gheorghe Doni, Eul eminescian ca model al romantismului. In Lite ratura si arta , 1995, 14 decembrie.
George Muntean, Mihai Cimpoi: Caderea in sus a Luceafarului. In
Literatura si arta , 1996, 1 februarie.
Eugen Lungu, Deschiderea istoriei. In Basarabia , 1996, nr. 7 8.
Theodor Codreanu, Constiinta critica a literaturii basarabene. In
Literatura si arta , 1996, 15 si 22 august.
Radu G. Teposu, Literatura in fata istoriei. In Cuvantul , 1996, nr. 9.
Dumitru Micu, Literatura romana din Basarabia. In Caiete critice ,
1996, nr. 9-10.
George Munteanu, O scriere fundamentala. In Luceafarul , 1996, nr. 29.
Eugen Simion, O istorie a literaturii basarabene. In Literatorul ,
1996, nr. 39.
Florentin Popescu, A needed Basarabean literary history. Nine o clock ,
1996, nr. 1254.
