MARIN SORESCU

Subintitulata “tragedie in patru acte” si publicata in 1968 in revista “Luceafarul”, “Iona” face parte dintr-o trilogie dramatica intitulata “Setea muntelui de sare”, alaturi de “Paraclisierul” si “Matca”. Titlul acestei trilogii semnifica setea fara limite de Absolut a omului. s2g8gi
Aparent, piesa lui M. Sorescu are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona. Acesta este insarcinat in taina sa propovaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, caci faradelegile oamenilor ajunsesera pana la cer. Vrea insa sa se ascunda si, cu ajutorul unei corabii, fuge la Tarsis, dar Dumnezeu il pedepseste pentru neascultare. Trimite un vant ceresc care rascoleste marea, si corabierii -; pentru a potoli urgia -; il arunca pe fugarul Iona in valuri. Un monstru marin il inghite, din porunca divina. Dupa trei zile si trei nopti petrecute in pantecele pestelui, in rugaciuni, pestele l-a lasat pe Iona pe uscat.
Subiectul fabulei biblice, nu-l regasim decat vag in continutul piesei lui M. Sorescu. Eroul este, intr-un anumit fel, chiar opusul omonimului sau biblic, care fusese inghitit pentru ca vroia sa fuga de o misiune. Pescarul biblic, inchis pentru necredinta in burta unui peste, este eliberat dupa pocainta. Pescarul lui M. Sorescu se afla de la bun inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii si fara a fi savarsit un pacat.
Piesa este realizata in patru tablouri (acte), organizate in asa maniera incat primul si la patrulea sa realizeze simetria tragediei, ele avandu-l pe Iona un spatiu deschis, iar al doilea si al treilea tablou il prezinta pe erou in burtile celor trei pesti mari.
In primul act personajul este singur; el se dedubleaza si avem un monolog fals. Iona constata ca ecoul s-a pierdut, ca nu are noroc la pesti desi marea e bogata; i-ar fi mult mai usor sa pescuiasca nori.. Pentru ca este pescar, toate visele sale sunt cu pesti, iar daca ar fi padurar el ar visa copaci.
La sfarsitul actului gura pestului se inchide.
La inceputul celui de-al doilea act, personajul vrea sa se sinucida, dar apoi cu cutitul vrea sa faca o fereastra. In timp ce statea, in burta pestelui apar pesti mai mici care constituie hrana pestelui si Iona incepe sa cante “Vesnica mistuire”. Apoi se gandeste ca cutitul i-ar putea folosi la construirea unei banci in mijlocul marii pe care sa se aseze pescarusii.
In actul al treilea apar cei doi pescari care refuza sa comunice cu el. Iona isi aminteste de mama lui, apoi isi jupoaie pielea din palma si ii scrie o scrisoare mamei lui cerandu-i sa-l mai nasca de 10 ori. Pune scrisoarea intr-o besica pe care calca apoi si crede ca cineva i-a trimis o scrisoare.
In finalul actului vede nenumarati ochi ai pestilor care urmau sa se nasca.
In ultimul tablou al piesei (al IV-lea), Iona, batran si istovit de cate burti de pesti despicase, iese la lumina dintr-o grota; se bucura de frumusetea marii, dar isi da seama ca nu este fericit. Dupa un timp vede la orizont burta altui peste, dupa care urmeaza un sir nesfarsit de burti. Amintirile sale sunt neclare, nu-si aduce aminte cine-i sunt parintii, nu mai stie nici cum il cheama. In cele din urma, “iluminat”, isi gaseste identitatea, stie ca este Iona. Aceasta descoperire ii releveaza adevaratul drum pe care trebuie s-o ia: isi spinteca propria burta in speranta ca va razbi la lumina.

Semnificatii
Drama este de fapt un monolog, element care accentueaza ideea de singuratate a celui care, totusi, vrea sa comunice cu ceilalti. Pentru a fi implinit acest deziderat e necesar un proces initiatic. Primul pas pe calea cunoasterii este marcat de conceptul “cunoaste-te pe tine insuti”. Dupa sondara eului, Iona paseste treptat pe calea cunoasterii asemeni eroilor din basmele populare, trecand trei probe, reprezentate de cele trei burti ale pestilor.
Cele trei burti sunt echivalente cu nasterea eroului care considera ca pe fiecare treapta initiatica omul devine altul.
Personajul (singurul personaj vorbitor al piesei) mediteaza aspura marilor probleme ale existentei: viata, moartea, Dumnezeu, libertatea etc., ceea ce confera caracter filosofic piesei.
Piesa e nascuta din obsesia spatiului inchis, a singuratatii. Personajul intelege mai tarziu ca traieste intr-un spatiu inchis in care e prizonier. Piesa apartine dramatrugiei absurdului, iar tema e solitudinea. Motivul central al piesei este labirintul -; spatiul organizat din cercuri concentrice care reprezinta un drum al cunoasterii de sine, un drum catre perfectiune, o cale sinonima cu lupta impotriva propriei singuratati.
Lui Sorescu i-a venit ideea geniala de a plasa in fata marii un individ singuratic -; Iona. Marea reprezinta viata, semnifica binele vietii, asa de putin accesibil, iar valurile capricioase ale marii incarneaza fortele pe care noi nu le putem stapani, destinul nostru.
Iona apare ca un pescar “fara noroc” stand pe malul marii si asteptand sa prinda pestele cel mare. Nu prinde nimic si atunci se multumeste cu pestii mici din acvariu. Imaginea lui Iona pe malul marii, pescuind si avand alaturi un acvariu, este plina de semnificatii, pentru ca autorul pune fata in fata doua elemente antonimice: infinitul marii si cadrul ingust, mic, limitat al acvariului. Acvariul este un element compensatoriu pentru nesansa sa profesionala.
La inceputul piesei Iona, in timp ce primejdia se apropie, comenteaza simbolul apei ca existenta intesata de un sir neintrerupt de capcane: “Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagiosi”. Destinul omului e asemanat cu cel al pestilor, iar nadele frumos colorate reprezinta idealurile oamenilor.
Intrarea in burta pestelui-labirint poate fi considerata accidentala, dar poate fi si o pedeapsa pentru sfidarea destinului (cund nu reusea sa prinda pesti, Iona mergea cu acvariul si pescuia din el).
Remarcabila, emotionanta este secventa cand Iona isi expune idealul sau. El viseaza sa construiasa o banca de stejar geluit si sa o plaseze in mijlocul marii spre a oferi un punct de refugiu pescarusilor lasi si vantului. Pentru acest lucru toti ar trebui sa-i fie recunoscatori si sa gandeasca despre el astfel: “N-a facut nimic bun, in viata lui, decat aceasta banca de lemn, punandu-i de jur imprejur marea”. Api argumenteaza: “M-am gandit bine, lucrul asta l-as face cu draga inima. Ar fi ca un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului”. Aceasta afirmatie il defineste pe Iona drept omul care aspira spre absolut, care vrea sa patrunda esentele existentei, sa cunoasca tainele universului.
Pestele al doilea si al treilea inseamna pentru erou si o atuoevaluare a omului care trece prin situatii limita. El reuseste sa domine obstacolele datorita intelectului sau. Preocuparea sa cea mai importanta este, insa, viata, care i se pare guvernata de legi extrem de complexe si tainice.
Cei doi pescari cu care personajul nu poate comunica reprezinta alti indivizi ai lumii care nu sunt dispusi sa intre in relatie cu semenii lor.
Iona scrie scrisoarea mamei si nu sotiei sau copiilor lui pentru ca doreste sa-si schimbe destinul, si apoi in toate momentele dificile ale vietii gandului omului se intoarce la cea care i-a dat nastere.
Iona cauta iesirea din labirint prin saparea de ferestre in peretii mistuitori ai pestilor -; simboluri ale orizonturilor deschise in zidurile necunoscutului.
Trepatat, Iona se defineste ca un exponent al existentialismului, demonstrand ca viata este absurda din cauza faptelor ei nesemnificative si a automatismelor cotidiene care nu fac altceva decat duca la desensibilizarea omului.
Dupa traversarea probelor initiatice, Iona ajunge din nou pe uscat. Este acum cu barba lunga si ascutita ca a schivnicilor, semn ca s-a produs o schimbare. Nu mai vrea sa pescuiasca nimic altceva decat soarele, simbol al cunoasterii supreme. Discursul eroului este tragic pentru ca Iona a vrut sa afle TOTUL, dar acest lucru este inaccesibil omului cu o existenta limitata.
Iona afla o definitie a vietii (“dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani pe care am trait-o eu”), cauta un nume pentru sine (“Cum ma numeam eu?”) si apoi isi descopera identitatea (“Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!”) si intelege ca a gresit drumul si ca trebuie sa incerce o cale “inversa”.
Are loc dedublarea, Iona simte ca in el salasuieste un Iona initiat si unul candid. Cel initiat va porni mai departe spre marea taina a mortii si-l va lua cu sine si pe celalalt Iona. Asa se explica de ce apare pronumele “noi”: “Razbim noi cumva la lumina”.
Gestul lui Iona nu este o abdicare in fata greului vietii, ci o demonstrare a ideii ca eroul a ajuns la o inalta constiinta a propriilor valori, dictata de deplin sentiment al libertatii.
Piesa cuprinde accente expresioniste. Personajul e unul problematic, reflexiv, rational, scindat, incearca sa se elibereze si sa dobandeasca libertatea absoluta, se raporteaza cu absolutul.
Mijloace folosite de Sorescu in realizarea piesei: ironia (personajul se dedubleaza si vorbeste ironic cu sine insusi; autorul creeaza situati comice: “e stramt aici, n-ai unde sa-ti pierzi mintile”), grotescul, tragicul care rezulta nu din moartea propriu-zisa ci din curajul confruntarii cu destinul propriu. Dintre procedee amintim: stilizarea conflictului, paradoxul, parabola, ambiguitatea prezente printr-un limbaj comun, dar aluziv. Textul face aluzie la problematica contemporana.
Prin piesa “Iona”, M. Sorescu inceraca sa vindece umanitatea neincrezatoare oferindu-i un leac tamaduitor: cunoasterea de sine, forta purificatoare a spiritului.