n6x17xe
De cativa ani biografia e innamolita in o situatie delicata.
Oamenilor cu spirit delicat, adica, ea li se arata in primejdie de a deveni o specie literara inferioara. Cu puterea deosebita pe care le-o da momentul de fata, romanul prost si melodrama felurit

deghizata au tras biografia in jos, spre treapta si teapa lor grosolan falsa si de gust mitocanos.
Fusese lunga vreme moda serioasa printre literati si artisti, chiar de buna calitate, sa dispretuiasca batjocoritor pe eruditi si metoda lor in intregime; acum, in zilele noastre, acest dispret a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romantate. Pare, orisicum, ca a pregati meticulos un memoriu pentru a fixa data nasterii unui om considerabil, zamislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o intrebuintare mai demna a puterilor mintale, mai isteata, si in care e loc si pentru bunul-gust, pentru tactul si finetea istorica, decat a petici discursuri sau scrisori, a ingala dialoguri de dragoste pe seama poetilor, artistilor sau personajelor politice considerabile.
Eruditii au fost constant recuzati pentru lipsa de congenialitate si de simt artistic; si cei mai nespalati dintre diletanti s-au napustit la aceasta formula de descalificare a invatatilor, racorindu-si astfel inima de acrelile neputintei lor esentiale. Spre umilirea si luminarea, nu a diletantilor, incurabili si neglijabili, ci a literatilor si artistilor autentici, insa orbiti tocmai pentru ca sunt si ei tipuri adanc specializate, s-a infiintat, ca o dinadins batjocura, camlota parodistica a biografiei romantate, cu genialitatea ei de cafenea, cu fantezia din topor si toate celelalte simulacre de talent care constituie pe scribul de calitate joasa. 0 masa europeana cazuta pana la un nivel intelectual si estetic american a format terenul unde a putut germina si inflori acest product de piata si caricatural al spiritului istoric.
Orice om care socoteste divagatia drept infirmitate si respinge orice metoda vulgar avocateasca, intelege ca nici un fel de interpretare, psihologica, estetica ori filozofica, nu poate avea loc inainte de a se fi dus pana la capat cunoasterea amanuntita, subtila si elementara a obiectului. Pe artist, deprins cu viziuni totale si ca unul ce nu ia seama la elaborarile care preced acele viziuni si le fac posibile, lesne il supara procedarile invatatului,

care, tocmai, sunt desfaceri si preparari constiente ale com plexelor realitatii. Lesne vede artistul in procedarea erudita o profanare stupida. Iar eruditului, neaparat, i se intampla sa ajunga a nu mai vedea decat hartia si slova, si el considera ca reproducere intocmai a realitatii ceea ce, inevitabil, implica multa constructie mintala; eruditul se imagineaza adica mai perfect eunuc decat poate fi in adevar. Netagaduit, adeseori eruditii au o foarte neroada idee despre obiectivitate.
In zorul practicii, oamenii care fac munca spirituala nu iau seama ca orice cunoastere se compune din percepere si inter pretare. Astfel cearta si dispretul dintre eruditi si artisti se misca imprejurul unei neintelegeri tipice. Calea cea mai sigura de impacare ne-o arata constatarea ca, indeobste, cerintele diverse ale spiritului nu pot fi satisfacute intreg decat prin colaborare; rar nimereste natura sa inchida, in pielea unuia si aceluiasi individ, un artist si un invatat. Cand se intampla aceasta, ne gasim in fata unei armonii exceptional pretioase: ni se ofera, in un asemenea spirit cu posibilitati atat de diverse, un aparat de deosebita delicatete intru cunoasterea lumii. Intelegeam mai sus, sub numele de invatat, capacitatea de a observa realitati si a verifica obser vatii; sub numele de artist, talentul de a le interpreta.
Acei care, impreuna cu mine, simt ca biografia este acum in criza de declasare, au astazi prilej de rafinata satisfactie: o carte romaneasca ce ne vorbeste despre Eminescu si care este o fapta eminenta pentru realizarea biografiei ca atare.
Norocoasa superb este intalnirea, in acelasi om, a tineretii cu virtuozitatea rutinata. Fizionomia istoricului literar G. Calinescu invioreaza neasteptat aspectul studiilor istoric-estetice in tara noastra. Tanarul de care vorbesc ni se arata cercetator si interpret cu inzestrari exceptionale.
Viata lui Eminescu este un caz ales de cercetare si de recons truire, laolalta un material, ca dinadins, pentru a stimula vocatia de o rara desavarsire a istoricului Calinescu. Discutia

informatiilor este scrupulos erudita; reconstituirea istorica o inalta, cu patrundere de artist, un spirit care nu face un pas fara controlul delicat, precis, de izvoare.
Cum era de asteptat, mahalaua literatilor si semiliteratilor a imbacsit amintirea lui Eminescu, nu numai cu interpretari vulgar si stramb pioase, ci si cu elementare neadevaruri. Aspru si ager a razaluit dl Calinescu aceste necuratenii; si, in marginile martu riilor minutios judecate, ne povesteste faptele si intamplarile, sigure sau probabile, care au alcatuit viata lui Eminescu. Iar din incheierile pe care le impun faptele inchipuie, cu o imaginatie de rara exactitate, portretul intelectual si moral al omului. Libera de raceala seaca a invatatului ca si de fierbinteala copilaroasa a apologetului, istorisirea e minunat de vie si minunat de prudenta.
Raman, cred, definitiv inlaturate naivele scheme ale criticilor socialisti ca si explicarile extrem idealiste, cum am zice, ale lui
Maiorescu. In general pretioasa si noua imi pare evaluarea lui
Maiorescu, in aceasta atat de ingrijita scriere: egal de drept ni se arata felul oarecum abuziv de a proteja, pe care criticul il aplica poetului, dar si speciala, aproape unica, intelegere a superior cultivatului Maiorescu pentru ganditorul Eminescu. De Maiorescu singur, Eminescu nu avea nevoie sa se apere cu ironic amabila formula: Asta-i o teorie care-i greu de inteles cu care s-a scuturat de antiliterarul si antifilozoficul Panu si de ceilalti.
0 intrupare de rare daruri: contemplativ si activ; nesupus, cu o pornire supranormala, constrangerilor superficiale si practice; fantast si tumultuos, punctual si scrupulos; fanatic si deplin liber in inteligenta si in gust, boala singura, ca o diabolica perfidie, l-a oprit de a culmina astfel, incat faima lui sa rasune si puterea lui sa lucreze mult peste marginile tarii sale. Boala, poate, l-a si restrans mai mult in contemplare: Povesti sunt toate pe lumea asta . Ce s-a pierdut in el a fost prea mare. Un torso omenesc, de o nesfarsita melancolie.
Nu e totdeauna atat de logica istoria, incat unei asa minuni

de om sa-i trimita in urma un vrednic povestitor. Aceasta
Viata a lui Mihai Eminescu imi pare, in spirit cercetator si invatatura, in patrundere artistica si talent literar, una din cele mai reusite carti romanesti.