x9n21nn
II.1. Provenienta manuscriselor in limba slavona
Tine de acel adevarat “miracol” romanesc sau mai exact de puterea de rezistenta a poporului nostru, modul cum limba romana a dainuit ca o insula de latinitate intr-o mare de idiomuri straine naturii ei, care au izolat-o in nordul Dunarii, fara insa a o anihila, asa cum avea in schimb sa se intample
in cele din urma in sudul fluviului cu oazele de romanitate ale istroromanilor si meglenoromanilor. Increstinati prin misionari veniti in Dacia inca inainte de recunoasterea oficiala a acestei religii din timpul imparatului Constantin cel Mare, in secolul I d. Hr., romanii au adoptat ortodoxismul, primind liturghia slava
in secolul al IX-lea, in biserica lor, asa cum fusese ea conceputa de Chiril si Metodiu, de origine greci din Salonic, dar care au invatat de mici limba slava, folosita si pentru
increstinarea moravilor principelui Rostislav.
II. 2.Contextul social-politic al epocii:
In secolele XIV-XV relatiile cu sudul slav se fortifica prin alianta necesara in conditiile unor lupte comune duse la nord si la sud de Dunare impotriva regilor Ungariei. Se organizeaza campania lui Basarab pentru eliberarea Vidinului, cucerit de unguri de la sarbi. Se duce o lupta comuna impotriva turcilor.
In 1371 romanii participa la batalia de pe raul Marita, in care

armata sarba condusa de despotii Vukasin si Ugliesa, a fost sustinuta de cateva contingente trimise de Tara Romaneasca, fara insa a putea sa tina piept invadatorilor turci, condusi de sultanul Murad I (1359-1389). Evenimentul este semnificativ pentru constituirea unor fronturi antiotomane comune, balcanice, in fata pericolului iminent,asadar, al expansiunii imperiului turcesc. Pentru stavilirea in plan religios a infiltrarii catolicismului prin episcopia intemeiata in 1371 la Siret si condusa de calugarul franciscan Andrei Wasilo din Cracovia, ortodocsii, care tocmai cu un an inainte infiintasera mitropolia de la Severin, condusa de Daniil Critopul, care dupa sfintirea sa la Constantinopol va purta numele de Antim intensifica propaganda anticatolica. Astfel limba slavona se introduce atat in biserica, cat si in cancelaria domneasca. Limbile oficiale in estul si sud-estul Europei erau greaca si slavona.
Orizontul ortodoxismului si al limbii slavone, insa, ne-a separat de vestul Europei, cu viata lui culturala efervescenta, cu limba latina vehiculata atat in scoli cat si in biserica. Presiunea
Balcanilor s-a resimtit la noi, modeland deosebitor atat viata religioasa cat si pe cea culturala, departandu-ne de surorile noastre de ginta latina.
II.3.Orizontul culturii bizantine
Limba slava in care se oficia slujba bisericeasca era vorbita in secolul al IX-lea in regiunea Salonic si in
Macedonia. In epoca intemeierii Principatelor Romane ea ajunsese o limba invechita, simtita ca limba moarta. Ea se

cerea invatata si numai clerul avea acces la ea. Fiind moarta, ea nu se mai imbogatea. Textele erau pur religioase. Pentru ca nu interesau polulatia slava, cronicile bizantine au fost omise, inlocuite cu cronografe, in care era prezentata crearea lumii in povestiri fabuloase. Prima forma de scriere a limbii slave a fost alfabetul glagolitic. El fusese creat de Kiril si
Metodiu pe baza scrierii minuscule cursive grecesti, careia i se adauga si influenta scrierii slave vechi. Fiind greoi, alfabetul glagolitic a fost inlocuit de cel chirilic, cu elemente de scriere unciala greceasca, care avea trasaturi mai simple, fiind mai accesibila. De aceea alfabetul chirilic a fost preluat de bulgari, sarbi si rusi. Alfabetul glagolitic, in schimb, a fost pastrat pana azi de croati.
Scriptura a fost tradusa in limba bulgara a secolului al IX lea din zona Salonicului. Curand, prin misionarism apostolic, limba slavona bisericeasca s-a impus si in provinciile locuite de slavii occidentali, din a caror limba ei au folosit unele elemente alaturi de altele de origine latina si germana; asemenea elemente straine ce faceau limba liturghiei de neinteles aveau sa fie eliminate in Bulgaria tarului Simion.
Desigur ca unele copii ale Sfintei Scripturi au fost aduse in
Nordul Dunarii spre a fi folosita la oficierea cultului religios.
Astfel, limba slavona care circula in manuscrisele din tarile romane va deveni limba culta a clasei conducatoare, care o pastreaza si o cultiva ca pe un privilegiu harazit atat boierilor mari si mici, demnitarilor cat si orasenilor instariti. Pe un
Apostol in limba slavona din debutul veacului al XVI-lea in

Tara Romaneasca sunt enumerati cei care stiau slavoneste:
„Voi, frati si calugari si diaconi si gramatici si dupa acestia toti carturarii”. De altfel pe multe asemenea carti bisericesti slavone se pastreaza notatii in slavona ale unor cititori boieri ori demnitari, caci multi dintre ei le considerau averea lor de mare valoare: fratele lui Neagoe Logofat in 1584 mostenea averea tatalui sau -; mosia si „cartile bisericesti”1.
Se invrednicesc sa scrie carti chiar boieri de rang inalt, ca jupan Ivan, mare vistier din Ramnic, care in 1544 copiaza un Tetraevanghel slav. Din manuscrisul slav nr. 100 de la
Biblioteca Academiei, adus de la manastirea Glavacioc aflam ca Alexandru, fiul lui Stefan cel Mare, a cumparat
Evangheliarul tarului bulgar Ivan Alexandru document adus
in tara pe cai necunoscute, ca si Apocalipsul, cu semnatura lui Sava II, patriarhul sarbilor.
Se considera ca exista un circuit al cartii slavone manuscrise cu continut religios in tarile romane, carti aduse
inainte de caderea Bulgariei si a Serbiei sub ocupatie turceasca, dupa care se stie ca multi calugari s-au refugiat la nord de Dunare. Ipoteza unei asemenea determinari politice directe se cere interpretata cu rezerva, intrucat relatiile statornicite cu tarile vecine sunt mult mai complexe, cu radacini mai adanci si cu o traditie durabila. In sensul acesta, s-a atestat documentar faptul ca fiica lui Petru Schiopul in
Moldova secolului al XVI-lea „stia carte bulgareasca si

greceasca si in fiecare zi cetea Acatistul si slujba bisericii”2.
La randul lui, Dimitrie Cantemir in veacul urmator traducea din slavona in fiecare seara pagini din cuvantarile lui Ioan Gura de
Aur pentru parintele lui domnitorul Constantin Cantemir, care era analfabet.
S-au gasit in tarile romane manuscrise slave scrise de gramatici si clerici, trimisi „pentru desavarsire” in manastirile slave Zografu si Hilandar de pe Muntele Athos si in Serbia unde se indeletniceau cu copiatul textelor slavonicesti. Deja in vremea lui Vladislav, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, exista traditia trimiterii de calugari romani la Athos. Calugarii slavi instruiti la Athos vin in Tarile Romane si imbunatatesc organizarea monahala de aici in localuri trainice de piatra; in continuare viata culturala se intensifica; manastirile intra sub protectia obladuitoare a domnitorului. Calugarul Nicodim de la
Manastirea Vodita era un caligraf inzestrat, el creand
Evanghelia (1405), impodobita cu miniaturi si viniete. Un rol deosebit il joaca Grigore Tamblac, bulgar din Tarnovo, trimis la Suceava de patriarhul Constantinopolului, spre a organiza mitropolia Moldovei. Ca egumen al Manastirii Neamt, el va
incepe copierea manuscriselor religioase necesare cultului.
Se formeaza o categorie profesionala a caligrafilor, care vor lucra pe cheltuiala manastirii, procurandu-si materiale de scris cu ajutorul domnilor, boierilor bogati si al mitropolitilor. Textul a fost copiat cu pana de gasca si era frumos decorat. Paginile ce marcau inceputurile capitolelor erau imbogatite cu

frontispicii, avand motive geometrice si linii impletite in forma de romb si de dreptunghi sau botanice cu flori stilizate si zoomorfe.
La Biblioteca Academica exista un manuscris slav, nr.
126, cu o culegere bizantina de polemici impotriva ereziilor, adica un sbornic, care, dupa mentiunea descifrata pe text, a fost tradus din greaca in slavona in Moldova, probabil prin secolul al XV-lea; e o dovada ca s-a impamantenit in
Moldova obiceiul de a traduce unele scrieri din latina si greaca
in slavona.
Cum distingem scrierile locale de cele aduse din tarile vecine? S-au depistat in toate cele trei tari romanesti, deja in secolului al XV-lea, anumite tipuri de litere si ornamente specifice locului, deosebite de cele ale textelor copiate in tarile slave. In afara de acestea, exista si unele copii de texte bisericesti dinainte de perioada stabilirii manierei de caligrafiere original- romaneasca. Acestei categorii ii apartin:
Octoihul slav de la Caransebes, unde a fost adus din
Moldova, datand din secolul al XIII-lea; foile de pergament de la Rasnov; fragmentele din Evangheliar si din Vechiul
Testament din secolul al XIII-XIV-lea; Tetraevanghelul pe pergament de la manastirea Neamt. Toate aceste date au fost obtinute inainte de formarea statelor feudale Moldova si Tara
Romaneasca.
Emigrarea paturii conducatoare a slavilor, nobili si cler in
Tara Romaneasca, a intarit cultura slavona la noi. In manastiri se pastreaza, pe langa manuscrise si obiecte de cult: Sfantul

aer3 de la Putna, cu inscriptia greceasca brodata cu fir, lucrata de imparateasa Serbiei si de fiica ei.
II.4. Continutul textelor manuscriselor in limba slavona din tarile romane
Manuscrisele slavone, copiate in tarile romane, au o tematica diversa:
1. Cartile de cult: evanghelii, liturghii, molitvenice, cu putine referiri la istoria culturii, la viata poporului.
2. Marile sbornice, adica texte diferite copiate intr-un codice: cu peste 1.000 pagini, alcatuind o adevarata biblioteca de scrieri religioase. Sunt de doua feluri (dupa destinatar): a) cele cu caracter popular, sfaturi morale, naratiuni cu minuni din viata pustnicilor, destinate calugarilor cu o vaga cultura slavona b) o literatura teologica aleasa si retorica bizantina, cu continut filozofic si forma rafinata a limbii, datand din prima jumatate a secolului al XV-lea.
In schimb, in vremea lui Stefan cel Mare se realizeaza numai carti de ritual in manuscris, acum cand se temeiniceste autoritatea domneasca asupra bisericii. Se va reveni la practica de copiere masiva a sbornicelor teologice abia in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

3. Texte istorice in limba slavona
Cel dintai text amplu cu caracter istoric s-a realizat la curtea Marelui Stefan al Moldovei. Dupa letopisetul comandat de Stefan cel Mare, s-au scris la curtile domnesti cronici, in care se slaveau faptele vitejesti ale conducatorilor de stat, spre a le perpetua in memoria urmasilor. Erau „cronici de comanda”, cum le defineste si Elvira Sorohan in Introducere
in istoria literaturii romane.4
Letopisetul Tarii Moldovei redactat la curtea lui Stefan cel Mare nu s-a pastrat in original, ci in versiunile in limbile polona, rusa si germana, precum si in cronicile interne in limba slavona in care a fost inclus mai apoi: Letopisetul anonim al Moldovei, Letopisetul de la Putna, Letopisetul lui Azarie.
N. Iorga in Istoria literaturii romanesti, in capitolul
Cronicile slavone mentiona pe un ucenic al lui Teoctist , mitropolitul care il primi pe Stefan pe campul de la
„Direptate”, caci calugarul putnean „incepu sa alcatuiasca deci povestirea ispravilor razboinice ale marelui voievod si cucernicului ctitor”. Perioada dinaintea lui Stefan a tratat-o luind date din pomelnice si alte mentionari: nume de voievozi, anul intemeierii principatului, prima victorie romaneasca
impotriva regelui ungur Sigismund la Harlau, razboaiele urmasilor lui Alexandru cel Bun. Din contemporaneitate avem stiri despre sfarsitul razboiului civil si intemeierea Manastirii

Putna. Apoi alti calugari anonimi au completat date despre istoricul manastirii cu viata staretilor, a calugarilor „laudati de viata buna si curata” ca Atanasie Balsun, pomenit la 4 august
1502 si care a contribuit la scrierea analelor manastirii, chiar daca Paladie se ocupa cu copierea de carti. Se scriau bucuriile si necazurile lui Stefan, victorii, greutati.5
In Tara Romaneasca si in Transilvania s-au pastrat mai putine cronici, dar limba literara era mai expresiva si mai libera. Povestea despre Dracula Voievod, compusa de un anonim, (1486) e inspirata de atmosfera curtii voievodului, unde Vlad Tepes e descris ca indraznet luptator impotriva turcilor. Excesele sale sunt prezentate ca fiind determinate de opozitia facuta de marea boierime.
3. La inceputul secolului al XVI-lea apare si o cronica
in slavona, dedicata obarsiei Tarii Romanesti, dar ea s-a pierdut. Despre ea s-a aflat doar din intercalari de copii ulterioare din secolul al XVIII-lea. Letopisetul Tarii Moldovei a fost, asadar, realizat pentru prima data la curtea lui Stefan, iar in secolul al XVI-lea modelul cronicii domnesti va fi urmat sub Petru Rares, Alexandru Lapusneanu si sub Petru
Schiopul.
Nici Transilvania nu ramane mai prejos, caci la Biserica
Sf. Nicolae din Scheii Brasovului s-a gasit copiata o carte cu

comentariile imparatului bizantin Ioan Cantacuzin la Etica lui
Aristotel, alaturi de polemici impotriva ereziilor.
4. Dezbateri teologice
Doctrina textelor in general e cea isihasta, bazata pe un curent teologic mistic opus tendintelor occidentale ale unui rationalist religios, raspandit la unii teologi din Imperiul
Bizantin. Isihastii credeau ca exista o metoda de contact intre credinciosi si divinitate prin ruperea de tot ce e lumesc, material, printr-o stare de spirit inrudita cu extazul oriental.
Este doctrina care s-a oficializat in Bizant. Isihasmul s-a raspandit la noi, datorita mitropolitului Eftimie de la Tarnovo si lui Nicodim, fondatorul primei manastiri ortodoxe din Tara
Romaneasca, intemeiata la Tismana.
5. Texte cu continut social-politic, in care se sustine randuiala si carmuirea ca superioare dezordinii si neascultarii, astfel ca prin gura lui Grigore Teologul, gura de “sfant” se pleda pentru oranduirea feudala, dar si idei contrare, datand din vechi timpuri, dinaintea instalarii oranduirii feudale ca promovarea omului merituos in posturi de conducere. In scrieri anonime religioase se pune problema bogatiei, daca ea este de la Dumnezeu sau de la Diavol, caci cea nedreapta nu poate fi de la Dumnezeu. Negotul si castigul cinstit adus de el, deosebindu-se cel camataresc, cum era cel local: “Cum se cuvine cuiva a cumpara si a vinde, ca sa nu supere pe
Dumnezeu”. Se incurajeaza mestesugurile - cel medical, care
“nu trebuie lepadat nici de mireni, nici de calugari”; vorbeste de judecata.

6. Carti populare cu legende bazate pe povestirile din
Biblie
Tot sub forma de romane populare fantastice sau moralizatoare au circulat in traduceri Alexandria, Varlaam si
Ioasaf; se valorifica multe legende populare si sunt cautate de popor. De aici rezulta caracterul lor popular, ca dovada ca oamenii din popor s-au deprins cu limba slavona cu ajutorul preotilor. Din sete de fantastic si de mai bine apar la noi marile romane medievale: Varlaam si Ioasaf, o povestire orientala, prelucrand viata lui Buddha (in patru copii de manuscrise slave din secolele XV-XVI din Moldova) ca in Tara
Romaneasca sa apara extrase din ea in Invataturile lui
Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, unde e mentionata in fragmentul IX, versiunea romaneasca, capitolul
Despre milostivire si indurare, in versiunea slava si
Alexandria care are doua versiuni:
• Slava, de redactie medio-bulgara
• Romaneasca, tradusa din sarba
In epoca circula diverse carti apocrife slavone, ca
Profetiile Sfantului Metodie, episcopul tatarilor, cu un paragraf Despre tatarii cei inchisi: “la deschiderea portilor de miazanoapte, puterile pagane vor iesi din iad, navalitorii avand chip de lup, band sange de fiara; atatia vor fi ucisi incat nimeni nu-i va putea ingropa”. Era o carte copiata la noi in vremea cotropirilor otomane cu razboaie crancene.

Literatura apocrifa era raspandita chiar de preoti si calugari, copisti ignoranti, la curti boieresti, unde se manifesta o atitudine potrivnica bisericii.
7. Alte texte ca Viata sfantului Teodosie de Tarnovo
(?1350-1365) atesta lupta calugarului bulgar impotriva bogomililor, fiind stiut ca bogomilismul este o versiune slava a curentelor dualiste din Asia-maniheii, masalienii si pavlichenii. Ei se aflau nu doar in Bulgaria, ci si in tarile vecine: Ungaria, Serbia, Bosnia, Tarile Romane, in ideea ca lupta contra raului se rasfrange asupra feudalismului. L.
Blaga- a creat in drama a expresionista Mesterul Manole pe
Bogumil, ca personaj reprezentativ al aceluia . Poate ca cea mai cunoscuta carte a bogomililor, Vedenia lui Isaia, proorocul, a circulat intens in Moldova in mai multe copii slavone, cel mai vechi fiind datat 1448, copiat de diaconul

Gavril de la manastirea Neamt. Se relateaza ridicarea la ceruri a proorocului; el vede prima data pe diavol care va lupta contra oamenilor pana la sfarsitul lumii; apoi vede cele sapte ceruri ale paradisului, iar in cele din urma pe jos zac sceptrele si coroanele imparatilor si domnilor.
8.Scrierile juridice in slavona erau instrumente ale justitiei in statele feudale romanesti, ele provenind la inceput din nomocanoane, adica din acele colectii in care dreptul canonic si cel laic al legilor civile se alaturau. Se stie ca in
1335 calugarul Matei Vlastares din Salonic a aranjat materia nomocanoanelor dupa alfabetul grecesc, codicele astfel constituit fiind cunoscut sub numele de Sintagma. La noi a

circulat in urma unor traduceri slave, facute in Bulgaria in secolul al XIV-lea, ca Sintagma lui Vlastarie, ea devenind codicele oficial atat pentru biserica precum si pentru dregatoriile civile.
Exista multe manuscrise, precum si o editie tiparita cu literatura juridica in limba slavona din Tara Romaneasca si
Moldova in secolele XV -; XVI. Unele sunt traduceri dupa legislatia bizantina, bazata atat pe vechea legislatie din vremea lui Justinian, cat si pe hotararile sinoadelor ecumenice, astfel realizandu-se compilatii de drept canonic si penal. Pravila Sfintilor Apostoli ( Sf. Petru si Pavel ) a trecut
in Rusia ca manual de legi in secolul al XII-lea. Au folosit in biserica pentru predarea de drept canonic si domnitorului. S au gasit 13 manuscrise de pravile slavone in Tara
Romaneasca si Moldova; numarul mare se explica prin folosirea lor in biserica si in viata laica, intrucat se simtea nevoia de a inlocui dreptul nescris prin prevederi precise. In acest fel, pravila devine un instrument al centralizarii statului feudal:
• Pedepsele erau gradate dupa gravitatea faptei
• Parintii raspundeau de gravitatea faptelor copiilor
• Nu ingradeau abuzurile clasei conducatoare, in afara de
Pravila Sfintilor Apostoli, unde robii nu puteau fi pusi la munca mai mult de cinci zile pe saptamana, caci doua zile erau rezervate bisericii.
Legislatia bizantina:
• Apara proprietatea stapanilor

• Apara monarhul impotriva anarhiei nobililor si vasalilor
In limba slavona se scriu si primele texte de legi, pravile bisericesti sau monocanoane, foarte raspandite in perioada de centralizare a statelor feudale romanesti. Ele vor inlocui treptat legile nescrise, aplicate de feudalii locali, ca legi valabile pentru intreaga tara.
In 1451 gramaticul Dragomir scrie un zaconic, adica un codice de legi pentru domnitorul Tarii Romanesti, Vladislav, iar gramaticul Damian copia la 1495 la Iasi o sintagma din porunca lui Stefan cel Mare.
Asadar, in secolul al XVI-lea scrierile juridice sunt traduceri adaptate la cerintele manuirii pravilelor in judecarea de pricini. Erau manuale pentru judecatori, cand legea nescrisa nu le oferea interpretari clare, exacte. Pravila
„apostolilor” si cea a lui Vlastares nu cuprindeau un aspect fundamental, dreptul civil feudal, spre a stabili relatiile intre stapani si taranii dependenti, dreptul de mostenire, de vanzare, care erau reglementate de catre dreptul feudal nescris.
Pravila a fost aplicata, dovada fiind numarul mare al hotararilor domnesti din secolul al XVI-lea in cele 2 tari romanesti, in care se face aluzie la pravila : Mircea Ciobanu ca voievod, in 1547, la doi ani dupa aparitia pravilei tiparite de la Targoviste, declara intr-o hotarare de judecata: „ am judecat dupa pravila si dupa obicei”. In 1540 Stefan Lacusta promitea polonezilor ca in caz de neintelegeri intre cele doua

tari, locuitorii intrati in litigii vor fi judecati „dupa legea scrisa”6 .
Spre a intari ideile cuprinse in pravilele domnesti, la judecati se fac trimiteri la „pravila sfanta” si se citeaza din textul ei.
Deci:
• Pravilele erau importante in epoca, drept parte organica a culturii clasei conducatoare. In textele lor isi fac loc hotarari dogmatice ale sinoadelor, polemici impotriva dusmanilor bisericii ortodoxe si a „ereziilor”. Sunt atacati „latinii”, deci catolicii, intr-o vreme cand se facea propaganda catolica cu finalitate politica. Se combat „ereziile” care au un sens social.
Vizand ierarhiile si stapanirea claselor feudale dominante pe care biserica le proteja, „ereziile” erau o forma de riposta a maselor de exploatati impotriva autoritatii stapanitorilor.
Bogomilismul avea un fond de miscare antifeudala, ridicandu se impotriva ierarhiei bisericii si impotriva feudalilor laici, a monarhilor, jupanilor, boierilor proprietari de mosii si de robi. In pravile, bogomilismul e o manifestare religioasa blestemata de
Dumnezeu, cerandu-se pocainta. Unele pravile au atasat o lista de carti „mincinoase si oprite”, socotite eretice: Vedenia lui Isaia, Cartea lui Ieremia popa din Bulgaria, carti specificat bogomilice, Coborarea Maicii Domnului in iad, etc. Se alcatuiau liste ce cuprindeau carti populare, care pot fi primejdioase prin raspandirea „ereziilor”.

• Pravilele pastreaza elemente ale dreptului roman si de aceea in traducerea slava s-au mentinut termeni latini, ce denumesc institutii romane si romano-bizantine; acestea sunt explicate la finele textului slav al Sintagmei lui Matei
Vlastares intr-un vocabular latin-slav. Vocabularul are patru coloane, fiind o traducere din basilicalele grecesti, adica din acele coduri de legi bizantine, circuland la noi sub titlul de
Carti imparatesti, care au un vocabular latino-grecesc. Titlul e: CUVINTELE LATINESTI (Latineski reci) si cuprinde cuvinte ca:
PRETOR = VOEVODA,
MAGISTRATI = VLASTELE,
ILUSTRIE = PROTOSPATARE.
Cuvintele latine sunt notate cu slove chirilice. Acest vocabular sumar se afla in cateva manuscrise slave ale
Sintagmei, incepand cu cel din 1472, realizat de Ghervasie de la Neamt. El este primul vocabular al limbii latine, cu terminologie juridica, folosit in tara noastra. Se crede ca acest vocabular latin-slav nu a fost adaugat de copistii moldoveni, ci e preluat dintr-un text sud-slav, copiat la noi.

9.TEXTE CU CARACTER DIDACTIC SI TRATATE
MILITARE
9.1.NEAGOE BASARAB- O PERSONALITATE
CTITORIALA A EVULUI MEDIU ROMANESC
Intre domnitorii romani care au intruchipat prin initiativele lor culturale curentul primenitor al Renasterii, la mai bine de un secol dupa Stefan cel Mare al Moldovei, s-a afirmat
in Tara Romaneasca Neagoe Basarab (1512-1521 ). Desi a avut parte de o perioada scurta de domnie, el a ctitorit o bijuterie arhitecturala a artei romanesti medievale, anume
Manastirea de la Curtea de Arges, iar literaturii nationale i-a daruit cea mai complexa creatie in limba slavona, Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Era firesc, tocmai de aceea, ca despre autorul acestei carti fara pereche posteritatea sa gloseze din ce in ce mai mult, iar opera lui sa fie privita din mereu alte prisme. Dupa punctul de vedere din care s-a facut focalizarea materiei lucrarii, cartea a fost definita esentialmente drept un “manual diplomatic“ in exegeza lui Virgil Candea, o “ opera literara “ de catre Vasile
Grecu, ca o “carte de doctrina politica imbracata in haine literare“ in cercetarea lui P. P. Panaitescu, “un imens testament ideologic si politic “ cum a caracterizat-o Dan
Zamfirescu sau “o stralucita marturie a capacitatii de conservare si prelucrare a spiritului bizantin de catre geniul romanesc“in aprecierea lui Mircea Muthu 7sau ca “o data

importanta in istoria mentalitatii feudale romanesti si sud-est europene.“8, cum socotea pe buna dreptate Elvira Sorohan acea “lectie de umanism in inteles teologic”. 9
9.1.1.SCURTA BIOGRAFIE A DOMNITORULUI
Neagoe era fiul nelegitim al lui Tepelus Basarab din ramura Danestilor, cel inlocuit in domnie de Vlad Calugarul, tatal lui Radu cel Mare Basarab, din vremea lui Mircea cel
Batran. Mama lui, Neaga, s-a casatorit cu vornicul Parvu
Craiovescu, care l-a adoptat; izvoarele istorice spun ca era
"nepotul banului Barbului Craiovescu, feciorul Parvului", ca sa adauge: "Iar asa il numea ca este fecior de domn". Raportata la atmosfera tulbure a epocii, domnia lui a fost linistita si relativ lunga (1512-1521), chiar daca in termeni absoluti ea a fost judecata altfel. El face danii la diferite manastiri de la
Sfantul Munte sau la biserici din Balcani si Asia Mica. Pe o fresca a manastirii Curtea Argesului, terminata in 1517, sunt copiii: Teodosie, Petru si Ioan, pe o parte si Stana, Midia si
Mitilena, pe de alta Prin ridicarea lui Neagoe la tron, se
intarea politic si ramura Craiovestilor. Radu cel Mare fusese afurisit de patriarh, desi dusese o viata plina de smerenie. In schimb, in „Viata lui Nifon”, Neagoe apare ca un ucenic, "fiul sufletesc al patriarhului", "a carui invatatura si hrana sufleteasca dorea intotdeauna s-o primeasca". Asadar,

Neagoe era oltean dupa mama, avand ca unchi pe banul
Barbu, intemeietor al manastirii Bistrita. S-a bucurat de o educatie aleasa, beneficiind de invatatura unor calugari
intelepti si studiosi ca: Nifon, adus de Radu cel Mare de la
Constantinopol, intemeietorul bisericii muntene organizate de el. S-a initiat in filozofie si religie. Astfel se explica faptul ca atunci cand Nifon a cazut in dizgratia lui Radu Voda, Neagoe, ca vataf de vanatori il incuraja si il ajuta pe ascuns. Apoi va studia cu calugarul Maxim, fiul unui „despot” sarbesc, cu a carui nepoata, Milita, se va casatori apoi Neagoe. Va studia cu mitropolitul Macarie.
Fiul nelegitim al lui Vlad Tepes ("feciorul Dracii, armasul din Manesti"), Mihnea se sfadeste cu Craiovestii, care, cu ajutor turcesc, il izgonesc in Transilvania, unde va muri la
Sibiu, fapt relatat de Al. Odobescu in nuvela sa Mihnea Voda cel Rau.
Neagoe, devenit vataf de vanatori, surprinde pe Mircea, fiul lui Mihnea, la Cotmeana si-l alunga din tara.
Pe tronul Tarii Romanesti vine Vlad cel Tanar, fratele mezin al lui Radu cel Mare, care-l ridicase pe Neagoe in rang de comis, cu sprijinul Craiovestilor. La curte, puterea ajunge in mana cumnatului de domn, Bogdan, cel ce provoaca nu numai destituirea lui Nifon, ci "atata pe domn cu manie asupra
Craiovestilor, zicand ca Neagoe iaste fecior de domn si-l vor scoate din domnie" (dupa cum spunea o cronica).
Vladut pune pe Craiovesti sa jure ca Neagoe nu e fiu de domnitor, amenintandu-i ca altfel le va taia nasurile si le va

scoate ochii. Pe moment, ei jura fals, dar, imediat apoi, fug peste Dunare si se intorc cu ajutor turcesc, inving si decimeaza oastea lui Vladut, iar pe el il prind si-i taie capul. La
23 ianuarie 1512, ei ridica in tron pe Neagoe, care decapiteaza pe Bogdan, il calugaresc fortat pe logofatul
Blagodescu si inseamna la nas pe un alt pretendent la tron.
Homo religiosus, Neagoe a facut danii in bani manastirilor de la Muntele Sinai, Ierusalim, Asia Mica,
Istambul, Grecia, mai ales de la Muntele Athos. Elegant, el purta vesminte de brocart rosu, cusut cu vulturi de aur bicefali bizantini si coroana imperiala de bazileu. De la Brasov, a comandat o blana de viezure, una de helge si colier cu margaritare.
El ridica biserica de la Curtea de Arges in piatra si marmura - o capodopera de valoare universala. El va fi
ingropat aici in 1521. Theodosie a domnit 4 luni, murind la
Constantinopol. Trei copii i-au murit inainte, iar Stana s-a casatorit cu Stefanita al Moldovei, iar Ruxandra cu Radu de la
Afumati.
In politica interna,el isi incepe domnia, decapitand pe adversarii Craiovestilor, bazat pe ajutor otoman.
In politica externa, Neagoe Basarab pastreaza pacea cu turcii prin tributul dat, insa fara a accepta amestecul Portii
in carmuirea interna a statului timp de 9 ani. El a stabilit contacte cu puterile ostile Imperiului Otoman.
In ultimii 2-3 ani de domnie sunt redactate Invataturile bunului credincios Io Neagoe, voievodul tarii ungro

vlahiei, carele au invatat pre fiul sau Theodosie Voda. Este o opera parenetica cu izvoare bizantine si slave, o creatie artistica desavarsita. In 1520 sfinteste Biserica din Targoviste si muta aici sediul mitropoliei Tarii Romanesti, oras devenit centrul cultural al statului. De aceea, la Targoviste se tiparesc carti pentru romanii din toate provinciile si chiar pentru tot
Rasaritul ortodox.
Neagoe a continuat politica de centralizare a statului feudal din vremea lui Radu cel Mare. El scria sibienilor: "O sa vedeti ca sunt domnitor destoinic si are tara aceasta domnitor". Brasovenilor le spunea amenintator ca-i va spanzura pe hoti, dar a fost om religios si cel mai mare ctitor al perioadei medievale sau dupa Gavril Protul "ctitor a toata
Sfetagora", iar Trivalis Maximos, poet grec al Curtii, il numea
"divinul" intr-o epigrama, situandu-l in Olimpul palatelor. Tinea la curte pe chirurgul raguzan Hieronim. Dogelui Venetiei ii trimite un cal de 200 ducati, iar papei Leon al X-lea, patronul lui Michelangelo, ii cerea in 1519 sa-l considere legat pe fiul lui, Theodosie, si pe supusi "prin alianta perpetua" cu biserica romana.
9.1.2. EXEGEZA INVATATURILOR LUI NEAGOE
BASARAB
Timp de 125 de ani, paternitatea operei a fost controversata. In 1841, in "Arhiva romaneasca", Mihail
Kogalniceanu anunta manuscrisul ca existent la Bucuresti, dar se indoia ca el dainuie din timpul voievodului. Dupa 2 ani, M.

Gaster contesta ipoteza lui Hasdeu si a altora, ca opera a fost scrisa in romaneste, considerand ca a scris-o in slavoneste, ca, pe la 1650, sa fie tradusa in romaneste. Ipoteza e sustinuta de descoperirea, in 1894 - de catre Lavrov - a textului slavon, fiind confirmata si data traducerii. Li se alatura si filologul Al. Philippide, caci era imposibil ca in secolul al

XVI-lea sa se scrie romaneste atat de perfect. In schimb, la mijlocul secolului al XVII-lea o traducere in romana era posibila.
La 1895, pornind de la manuscrisul din biblioteca lui
Stefan Cantacuzino, Theodor Codrescu argumenteaza pentru prima data neautenticitatea Invataturilor Textul este, insa, autentic si mai exista 2 manuscrise, unul copiat la 1781 la
Rasinari cu acelasi text, altul fiind manuscrisul variantei prescurtate din 1727, cand acel zis falsificator nici nu se nascuse.
Au formulat puncte de vedere si: N. Balcescu, I. Sbierea,
O. Xenopol, Ioan Bogdan, Aron Densusianu, Ovid
Densusianu, D. Onciul, P. Lavrov, N. Iorga etc.
La 1906, D. Russo afirma ca Invataturile ar fi opera unui calugar din secolul al XVII-lea care ar fi plagiat literatura teologica bizantina, prin traduceri slavone. Astfel cartea era discreditata ca izvor istoric si ca stralucit text original al literaturii romanesti, el considerand ca e un conglomerat haotic de texte religioase si un enorm "plagiat".
Dimpotriva, Anton Balota si Pavel Chihaia sprijina teza autenticitatii, ca si N. Stoicescu, care aduce o argumentatie

istorica valoroasa.
Pentru dovedirea autenticitatii era necesara o traducere exacta, din punct de vedere filologic, a textului slavon original si, totodata, o cercetare a textului versiunii romanesti.
Cartea a fost editata de Irom Eclesiarhul in 1843, de
B.P. Hasdeu - dupa 22 de ani, de P.A. Lavrov in 1904, de N.
Iorga in 1910 si in 1942 de V. Grecu. O noua editie, in 1971, va realiza Florica Moisil si Dan Zamfirescu, cu traducere din slavona a lui G. Mihaila. E cercetata si de M. Muthu in
Literatura romana si spiritul sud-est european, de E. Papu,
in volumul Din clasicii nostri. Contributie la ideea unui protosincronism romanesc. In 1984, Florica Moisil si Dan
Zamfirescu realizeaza cea mai buna editie, cu repere istorico literare semnate de Andrei Rusu.
9.1.3. PATERNITATEA LUCRARII
Una dintre problemele-cheie, cea a paternitatii operei, a atras exegeti de prestigiu, dintre care citam pe cei mai semnificativi.
Nicolae Iorga:
"Sensul cuvantului <<autor>> este cu totul altul pentru acea vreme si cu totul altul pentru timpul nostru. Nu trebuie sa ne luam dupa sensul foarte precis, foarte constient si integru al nostru, pentru o epoca de aceasta, instinctiva, in care orisice gaseai bun intr-o opera veche retineai pentru a face o opera noua . . . S-a vazut ca Elena-Ecaterina din Moldova, sotia lui Petru Rares, a provocat opera lui Macarie, din care a iesit pe urma opera cealalta initiata dupa Manase. Atuncea de

ce Despina Milita, de la Bucuresti, nu ar fi indemnat la acelasi lucru la care a indemnat Elena-Ecaterina de la Suceava ? Dar
insusi numele acesta de Theodosie insemna o ambitie. Caci
Theodosie nu e dupa Theodosie cel Mare, ci dupa Theodosie al II-lea, imparatul bizantin foarte bine cunoscut din secolul al
V-lea. Daca ar fi fost vorba de fiul, numit cu nume de tara, al unui biet domn fara legaturi cu traditia imparateasca bizantina, ar fi altfel; dar este vorba de Neagoe si nu se poate admite pentru dansul o lipsa de intentie in numirea fiului
Theodosie"10.
El discrediteaza ideea existentei unui calugar autor, caci:
1) - nu apar referiri la Biserica de la Arges, mai ales ca
Neagoe era ctitor;
2)- "threnele", acele plangeri specifice literaturii bizantine sunt atat de sincere cand e vorba de Petru, mort copil, incat un strain nu le putea scrie;
3)- Petru Schiopul a murit in Tirol, la Bozen-Bolzano, si cartile lui au intrat in colectia lui Ferdinand, arhiducele.
Capitolul despre cum sa se poarte domnitorul cu boierii la masa este luat din Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, ceea ce dovedeste ca, la 1594 cand murea Petru Voda, "exista forma slavona a Invataturilor"11, caci Petru Schiopul avea un fiu iubit ca si Neagoe, fiu ce va muri timpuriu intre straini. Stefan era blond, frumos, cu ochi albastri, vesel si a murit la Innsbruck, el fiind insotit de un

calugar care avea sa devina mitropolit. In capitolul din
Invataturi, ii dadea sfaturi pentru cum sa se poarte intre straini. Stefan avea si o foaie cu cronologii de invatat. Deci, capitolul acela facea si el parte, ca si foaia care din fericire ni s-a pastrat, „din cartile de scoala ale copilasului domnesc"12.
Alexandru Piru:
E o opera ce se poate ivi numai intr-o perioada de
inflorire a culturii in slavona, datorata unei mari personalitati.
E un "manual de educatie morala si politica menit a servi unui viitor domn" 13.
Dovedeste "indemanarea elocventei, cadenta de mare vibratie retorica, mai ales cand vorbeste (dupa Ion Zlatoust) despre fragilitatea vietii, intrerupta de moarte... Patetica este plangerea fiului Petru, cea mai miscatoare pagina elegiaca din literatura romana in limba slavona"14.
Gheorghe Vrabie:
S-a observat "caracterul mozaical al scrierii", dar nu si
"poezia tipic medievala", caci Neagoe, in mod original, "da sentinte si exemplificari din viata-i proprie ori a poporului, adauga o foarte lunga parte izvorata din mintea sa cultivata si sufletu-i sensibil la frumuseti si datorii ale vietii…"15, el recurgand nu doar la exemplul asociatiei, ci si la un mod de exprimare foarte colorat. Opera se distinge printr-un limbaj

poetic simbolic, metaforic. Se dovedeste a fi stapan pe literatura ecleziastica, din al carei izvor figurativ se adapa si opera sa, bun exemplu de scriere poetica medievala... Sunt imagini care se refera la Cosmos.
In aceasta privinta, paginile devin ilustre, putandu-se asemana cu ale lui Francesco D'Asisi inchinate soarelui, apelor, cerului: „...pacatele mele s-au inmultit ca stelele cerului si ca nisipul marii... O, stapane, imparate atotstiutor, ...de tine se cutremura toate puterile cerurilor; pe tine te cauta soarele, pe tine te mareste luna; pe tine te lauda stelele; pe tine te asculta lumina"16.
Un sistem comparativ: milostenia nevirtuoasa e asemenea "unei gradini, care are tot felul de poame si flori, izvor de apa insa nu are"; cuvantul intelept si cuminte "sa mearga ca o rasplata ascutita in inima domnului", iar mintea sa fie "ca si steagul in mijlocul ostirii".
Prin compozitia si stilul limbajului poetic, e o opera adevarata, "tipica evului mediu". Ea "formeaza un tot organic cu frescele bisericilor bucovinene, cu stralucita arta mini naturala, cu costumul popular, cu tot ce constituie esente ale sufletului romanesc"17.
Ion C. Chitimia:
Aceasta e "cea dintai opera de compozitie si inspiratie poetic laica. Originalitatea ei e mai pronuntata decat aceea a

cronicilor in slavoneste, care se multumesc sa nareze faptele istorice"18.
"Cu aceasta lucrare suntem departe de simplele copii si tiparituri slavone si de probabile traduceri romanesti ale vremii. Avem de a face cu o prima scriere originala masiva
inchegata din gandire si simtire romaneasca . . . Nu se poate gasi usor in aceasta vreme o opera care sa o egaleze din punct de vedere al compozitiei si stilului"19.
Traducerea in romaneste este realizata in secolul al
XVII-lea de catre un carturar rafinat, cu "un deosebit simt al limbii. Foloseste un grai viu care isi mentine prospetimea si caldura, si topeste intr-o fraza de rezonanta romaneasca forme personale sau termeni adoptati din textul slav. Nimic nu da impresia unei limbi carturaresti artificiale".
In "Invataturile lui Neagoe" atentia se indreapta liric catre
„zbuciumul fiintei omenesti, care are idealuri pamantesti si sociale, si catre educarea omului pentru viata in societate si in stat, iar in istoriografia moldoveana din vremea lui Stefan cel
Mare, catre imaginea nationala a istoriei, intr-o vreme de dominare a religiozitatii si cosmopolitismului cronografelor bizantine si slave"20 .
Fata de Occident, care a descoperit spiritualitatea greco latina, sud-estul Europei "a descoperit direct valorile umane
in cultura vie a maselor populare. De aici 2 umanisme (nimeni pana acum nu a vorbit de un umanism sud-est european sui-

generis in aceasta epoca ), care, desi amandoua cultiva si pretuiesc omul, idealurile, nazuintele sociale, sentimentele lui, realitatile vietii, au totusi tenta deosebita". Neagoe ca si
Stefan cel Mare nu sunt nici Machiavelli, nici Montaigne, ci personalitati reprezentante ale "unui autohtonism, care face cinste prin originalitate culturii romanesti si imbogateste in acelasi timp, prin noutate de spirit si creatie, patrimoniul culturii si literaturii europene", caci non omnis moriar.
(Horatiu).
Dan Zamfirescu:
Dupa Stefan cel Mare, care inaugurase legaturi intre politica si cultura, zidind biserici pe locul bataliilor, punand inscriptii, Neagoe "este al doilea faurar de geniu al traditiei militante a literelor si artei romanesti”, dand el insusi exemplu ca scriitor si concepandu-si totodata glorioasa ctitorie de la
Arges ca un mesaj cifrat, adresat contemporanilor si posteritatii.
Prin operele celor doi, complementar, "s-au pus bazele natiunii romane si culturii sale nationale si s-a decis, pentru o jumatate de mileniu, viitorul"21.
Edgar Papu:
Sfaturile pentru guvernare seamana cu cele ale lui Don
Quijote, date lui Panza ca viitor carmuitor al pretinsei insule

Baratoria. Tinta e crearea acelei "maraviglia" baroca, intrucat domnitorul "va face de se vor mira toti de raspunsurile lui", efect cautat si prin realizarea Bisericii Curtea de Arges
(capitolul III) cu plangerile pentru mama decedata si fiul murit prea devreme "cuprind unele din cele mai frumoase si mai nobile pagini de lirism elegiac din intreaga noastra literatura"22.
"Vibratia patetica a durerii atinge o nota de intensitate pe care n-am intalnit-o in asemenea imprejurari decat la poetii arabi, in epoca preislamica la o Al Khansa si mai tarziu, in vremea Ahasizilor, la un Ilbu-Ar-Rumi".
Izbucniri interjectionale in stilul Renasterii apusene - la
Leonardo da Vinci care infiera metalul distrugator sau rautatea omului - "O, animal monstruos" sau "O, cerule, cum nu te deschizi..." apar si la Neagoe: "O, frica si minune! Cum robul sadea, iar imparatul sta in picioare" sau "O, Iroade, cum umplusi paharul tau de sangele dreptului".
Ca Neagoe, si alti oameni ai Renasterii au scris in limbi oficiale, ca Erasmus, in Elogiul nebuniei, sau ca Thomas
Morus, in Utopia, in latina, si nu olandeza ori engleza.
E "un imens testament, ideologic si pedagogic" valorificand "resursele remarcabile ale unei arte a compozitiei, cultivata in contact cu literatura bizantino-slava"23. Unitatea operei, transfigurand sursele livresti, este asigurata de
"incandescenta unei trairi plenare" de la iubirea fiului fata de

mama sa, la durerea tatalui ce-si plange copiii morti, la contemplarea cu tristete a propriului sfarsit ce se aproprie.
E o expresie sociala, prin care se face legatura cu expresia pluriseculara a poporului sau. Este si o expresie personala, el realizand ca lasa unei lumi pline de primejdii pe unicul sau fiu, caruia-i cultiva: smerenia crestina, patosul puterii pamantesti, patosul iubirii "de mosie", dorinta de glorie razboinica, civilitatea unui conducator de tara.
Textul operei lasa a se intrezari contururile unei personalitati originale. "E o trasatura ce distanteaza
Invataturile de creatiile tipic medievale, impersonale cel mai adesea, si o proiecteaza pe fundalul noii epoci, moderne"24.
"Intensitatea trairii e dublata de intensitatea gandirii, in acea opera fundamental ideologica, ce vrea sa educe, sa
invete”, prin transmiterea unui intreg sistem de sfaturi sociale, politice, militare, diplomatice, de unde va decurge si „armatura interioara a edificiului”. Opera se incadreaza in literatura parenetica, foarte bogata in toate tarile, din India, Egipt,
Elada, Roma si Bizant, pana in renasterea lui Machiavelli.
Apare triada: om - cugetator - artist. O treime din text e formata din „prefabricate”, selectate in functie de un „tel central” si alte scopuri adiacente.
Invataturile au caracter "enciclopedic" - ele fiind "un breviar de ascetica si mistica rasariteana…, un tratat de teorie politica a monarhiei bizantine de drept divin, un manual original de teorie si de tehnica a guvernarii autoritare

moderne, prin limitarea si dominarea puterii feudalilor, o sinteza a expresiei si gandirii diplomatice romanesti, o carte de tactica si de strategie militara si una din cele mai autentice si mai valoroase creatii literare din cultura romana"25.
Paul Anghel:
Acest autor crede in "cariera universala" a acestei opere.
Acesta e "manualul de omenie, etica, intelepciune al poporului nostru vechi, pilda a capacitatii romanesti de a intelege si dura, de a se lega prin actul spiritului cu durata. Si s-ar putea sa se petreaca si un alt paradox: s-ar putea ca acest surprinzator voievod carturar al Tarii Romanesti sa-i duca de mana in universal, pe Eminescu, pe Sadoveanu, pe Blaga, pe
Arghezi"26.
G. Mihaila:
In cei 10 ani de domnie, „fara razboaie, el a realizat pasnic, diplomatic, ceea ce altii ar fi izbutit doar cu varsare de sange”.

Cel mai valoros manuscris in slavona in secolul al XVI lea este Invataturi ale bunului si credinciosului domn al
Tarii Romanesti, Neagoe Basarab Voevod catre fiul sau
Teodosie Voevod, opera de compilatie, rod al unor lecturi bogate. Sunt traduceri de scrieri religioase, filozofice si chiar distractiv-literare. Intre ele: Cartea regilor din Vechiul

Testament, Panegiricul in slava lui Constantin si a Elenei,
Fiziologul, Cuvantarile lui Ioan Gura de Aur, Alexandria,
Dioptra. In biblioteca nationala din Sofia se pot vedea niste fragmente ale operei, scrise in limba slavona, intr-o redactare primitiva, anterioara cu 100 ani fata de traducerea romaneasca manuscrisa, pe care Sextil Puscariu o data 1654 si o atribuia unui „Pseudo-Neagoe”, vreun „calugar admirator al acestui Domn, care cu milostenia sa facuse multe binefaceri pentru biserica”27.
.Sfaturile domnesti sunt adresate printului-filozof
Teodosie dupa modelul Invataturilor lui Vasile
Macedonianul catre fiul sau Leon, exemplu urmat de
imparatii bizantini. Se stie ca Teodosie nu i-a putut urma prea mult timp sfaturile, caci a murit tanar, luptand pentru dobandirea tronului.
IN ATENTIA STUDENTILOR !
-Pentru toate capitolele parcurse pana aici, singura opera prevazuta de programa spre a fi citita de voi este Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Pe baza notelor de lectura si a valorificarii sugestiilor oferite de autorii citati in curs, veti putea realiza un eseu in care sa comentati opera din punct de vedere estetic, urmand sa va fixati la urma

si titlul care considerati a fi cel mai adecvat ideii demonstrate de voi.
II.5. Aspectul textelor manuscrise in limba slavona
Frumusetea lor consta in decorare. Astfel, inceputurile de capitole erau ornate cu motive diverse, asezate pe frontispicii:
• Motive geometrice- linii fine in forma de romb sau dreptunghi
• Motive botanice- din flori stilizate, din lujeri, garoafe, crini, nu ma uita, lalele aduse la mijlocul secolului al XVI lea din Japonia.
• Motive zoomorfe- pasari si animale reale sau fantastice, pauni, corbi cu crucea in cioc (stema Tarii Romanesti), lei, ursi, balauri inaripati.
Miniaturile ce deschideau cartea erau imprastiate pe cuprinsul diviziunilor din textul biblic. Ele alcatuiau chenare cu portaluri ce sustin chipuri ale evanghelistilor sau scene din viata lui Isus.
Evanghelia de la Humor (1473) era scrisa chiar din porunca lui Stefan, reprezentandu-l inchinandu-se intr-o atitudine majestuoasa, cu fastuosul sau costum voievodal.
Cartea este la Cernauti.

O mare atentie dadeau caligrafii literelor initiale. Ele erau pe un fond rosu sau albastru cu linii formand vrejuri sau flori, toate de inspiratie bizantina, asa cum le-am gasit adesea la manastirile de pe muntele Athos.
Cel mai vechi caligraf miniaturist in Tara Romaneasca a fost calugarul Nicodim, ctitor al manastirii Tismana si realizatorul Evangheliarului din 1405, pastrat azi in Rusia.
In Moldovase stabileste Gr. Tamblac- bulgar din
Tarnovo. N. Iorga in capitolul Literatura religioasa in veacul al XV-lea din Istoria literaturii romanesti 28 afirma: „Daca
Grigorie ar fi jucat in Moldova rolul ce i se atribuie, cultura de manastire s-ar fi dezvoltat mai repede in aceasta tara. Asa,
insa, trebuie sa vie in scaunul din Suceava, cu catva timp
inainte de suirea pe Tron a lui Stefan cel Mare, Teoctist, despre care s-a zis ca a fost si el un slav, pentru ca studiile de slavoneste sa infloreasca. De la Teoctist porneste un sir neintrerupt de carturari de slavoneste, pe un timp cand in
Tara Romaneasca necontenitele lupte pentru Domnie opreau orice silinti spre lumina, spre arta. Puternica domnie a lui
Stefan cel Mare da ragazul si rasplata de nevoie pentru ca sa atate sarguinta calugarilor invatati. Un ucenic al lui Teoctist,
Visarion, merse pana la Athos, unde lucra la prescrierea de manuscripte in lavra Zagrafului; poate lui ii datoria biblioteca manastirii din Neamt o carte scrisa la Xenof, tot in obstea
Athosului.” Colaborarea cu calugarii manastirilor athonite era

fructuoasa pentru mesterii din tara. Ceea ce ei izbandeau prin punerea in circulatie a unor carti era dobandirea unor valori etice si totodata estetice. Raritatea cartilor manuscrise facea ca pretul lor sa fie exorbitant. Ar fi suficient sa mentionam faptul ca in secolul al XVI-lea o carte religioasa in manuscris pretuia 1000 asperi sau vreo 20 de galbeni de aur, care era si pretul unei mosii intinse. Din documentele epocii se desprinde o tranzactie comerciala prin care pentru un evangheliar s-a dat a treia parte a muntelui Prislop.Importanta ornamentatiei unui asemenea text nu era in acel timp deloc lipsita de semnificatie, ci un mod esential de a face educatie estetica.
Intre caligrafii si miniaturistii straini ce au lucrat la noi la comanda domnitorilor romani existau si femei, ca Melania din
Leontopol.
Prima scoala de caligrafi miniaturisti pare sa fi functionat la manastirea Neamt, unde in 1429 calugarul Gavril Uricovici, pe care N. Iorga il numea Ureche, copia din porunca lui
Stefan cel Mare si a sotiei Marina un Evangheliar greco-slav.
Stefan cel Mare s-a ingrijit personal de copierea in manastiri a diverselor lucrari de cult:
• La Putna- Palade realiza un Evangheliar, pastrat si azi
in biblioteca manastirii. Spiridon Ieromonahul a creat un
Evangheliar slavon, aflat acum la Moscova. Filip
Ieromonahul in 1452 copia un Evangheliar slavon pentru Manastirea Zografu de la Muntele Athos.
• In Manastirea Humor prin 1473 lucra caligraful Nicodim

care a realizat Evangheliarul pastrat la Mitropolia
Cernautilor.
• La Neamtu in 1473 lucra Teodor Mirisescu, el copiind o
Evanghelie aflata azi la Biblioteca Nationala din
München.
In secolele XVI-XVII arta caligrafierii si cea a impodobirii cartii ajung la perfectiune in timpul mitropolitului Moldovei
Atanasie Crimca, realizatorul catorva manuscrise de exceptie pentru ctitoria sa, Dragomirna.
Tara Romaneasca este spatiul cultural in care se distinge miniaturistul Radu din Manicesti, cel care copiaza in
1574 un Evangheliar pentru Petru Schiopul si fiul sau Marcu.
El lucreaza la Craiova din porunca lui Mihnea Voda diverse lucrari de cult, iar in timpul lui Matei Basarab se afirma mitropolitul Anania, care e autorul unor manuscrise realizate pentru domnul Tarii Romanesti.
Multe din aceste lucrari s-au pierdut sau se pastreaza in biblioteci din strainatate:
- Evangheliarul lui Gavril Ureche (1429) aflat azi la
Biblioteca Bodleyana din Oxford;
- Evangheliarul copiat din porunca lui Stefan cel Mare pentru Manastirea Zagrafu si pastrat azi la Biblioteca
Imperiala din Viena.
Pe la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al
XVI-lea repertoriul decorativ al manastirilor noastre se
imbogateste cu alte motive, inedite. Frontispiciul de la
inceputul Evangheliei dupa Ioan din Evangheliarul lucrat de

calugarul Filip in 1502 cuprinde o serie de elemente in stilul
Renasterii, deosebit de atractive si pline de miscare, ca elemente de noutate pe atunci.
In Evangheliarul lui Neagoe Basarab, azi aflat la
Manastirea Sucevita, exista frontispicii alcatuite din impletituri,
imbinate cu lujeri si animale stilizate, toate executate pe fond de aur si colorate cu albastru, rosu sau verde.
In a doua jumatate a secolului al XVI-lea elementele geometrice vor fi din ce in ce mai mult inlocuite cu cele vegetale si zoomorfe.
Arta manastirilor moldovenesti este atat de evoluata in secolul al XVI-lea incat va forma un tip iconografic aparte, pe care-l vom mai intalni in special in tetraevangheliare.
Ilustratia se compunea din chipurile celor patru evanghelisti, asa cum le vedem in Evanghelii ,ea fiind pastrata atat la
Biblioteca Bodleyana din Oxford cat si in aceea de la
Sucevita.
Lucrarea cuprinde o suita de predoslovii si ele frumos ornamentate, precum si indicatii cu privire la datele ce trebuie respectate in cadrul slujbei religioase, aceasta intrucat nu putem eluda nici scopul practic al folosirii cartilor care se copiau.
Textele erau scrise numai in limba slava, pe doua coloane egale. Ele sunt impodobite cu frontispicii mari, frecvente in evangheliare, si avand in plus diverse accesorii pentru a inlesni consultarea cartii. Uneori, la sfarsitul unui capitol, apare si un „cup du lamp” pentru realizarea caruia

copistul isi punea in joc toata maiestria sa. Inscriptia aceasta cuprinde numele scriitorului (copistului), locul, data, circumstantele copierii manuscrisului si este incadrata intr-un chenar subtire, impodobit cu ornamente florale stilizate.
Cercetatorii si-au pus intrebarea daca traditia artistica a manuscriselor inseamna creatie locala saun este o imitatie a modelelor venite din cuprinsul ariei culturii bizantine.
Bineanteles ca si in afara hotarelor romanesti se intalnesc frontispicii poate mai vechi, avand ca element de baza ornamente geometrice. Nicaieri insa, cel putin pana in stadiul actual al cercetarii, nu le gasim cu atata consecventa folosite, uneori chiar excesiv, am putea spune.
Repertoriul de motive ornamentale este o caracteristica a miniaturii romanesti, in special a celei din Moldova.
Consecventa lor utilizare creeaza unitate, iar varietatea e data de multiplicitatea folosirii elementelor si prin ingeniozitatea combinarii diverselor motive, evitandu-se astfel monotonia, de care mesterii caligrafi intelegeau sa fereasca cititorii.
Crearea de variante multiple nu poate fi numai rezultatul trudei unui mester, ci al activitatii indelungate al unui intreg atelier. Avem de-a face cu prezenta unor adevarate ateliere de caligrafi, mesteri ale caror nume au ramas cel mai adesea anonime, chiar daca ei au creat un stil artistic propriu.
Manuscrisele romanesti in limba slavona, reprezentand produsele scrise ale culturii feudale, erau apreciate si cautate
in intreaga lume culturala ce folosea limba slava.
In secolul al XVI-lea, tarul rus Ivan Vasilievici din

Moscova cerea lui Alexandru Lapusneanul o copie dupa acea faimoasa culegere de legi bizantine , numita Sintagma lui
Vlastares, iar Ivan Fedorov, primul tipograf rus, a venit in
Tara Romaneasca pentru a cauta cele mai corecte manuscrise pe baza carora a stabilit textul Bibliei, pe care a imprimat-o in 1581 la Ostrog.
In manastirile din Tara Romaneasca si Transilvania existau scriptorii, ateliere de caligrafie, miniaturisti si legatori, precum si scoala de slavonie ce pregatea carturarii necesari, fie pentru curtile domnesti, fie pentru administratia locala.
Desigur ca in tarile romane s-au copiat mult mai multe manuscrise decat au ajuns la noi. Faptul ca pe vremea lui
Stefan cel Mare se cunosteau 27 de caligrafi si miniaturisti ne face sa presupunem ca, desi lucrul la un manuscris dura mai mult de 18 luni, productia de carte copiata a fost mult mai bogata.
Insemnarea de pe manuscrisul Evangheliarului din 1473 de la Humor, facuta de ieromonahul Nicodim, arata ca in 1538 manuscrisul e trimis la Ciceu in Transilvania, unde se afla cetatea primita de Petru Rares de la voievodul transilvanean
Ioan Zapolya. O asemenea masura de protectie era luata
„pentru a fi pus la adapost de navalirea turcilor”. Mai apoi, domnul pribeag ia manuscrisul cu el si-l duce la
Constantinopol, de unde acela va fi oferit din nou Manastirii
Humor in timpul celei de-a doua domnii. Periplul
Evangheliarului nu se incheie astfel. In anul 1563 cartea trece in mainile ostilor cazacesti ale lui Timus Hmelnitki, apoi

in ale ostasilor lui Kemeny si este rascumparat din nou de voievodul Moldovei Gheorghe Stefan, care apoi il va ceda manastirii Humor. Acest dramatic traseu al cartii urma seismografic linia unor tribulatii politice intr-o tara mereu neodihnita.Tot in sensul acesta in Moldova, in 1687 tatarii au ars mitropolia cea veche si Biserica Trei Ierarhi, situatie in care au fost pradate si distruse o multime de manuscrise.
Nesiguranta vremurilor tulburi ameninta in modul cel mai direct aceasta zestre livresca a culturii neamului nostru.
Domnii romani au cedat diferite manuscrise manastirilor de la muntele Athos in ideea intaririi ortodoxiei.
Manuscrisele executate in Tara Romaneasca si
Transilvania s-au pastrat intr-un numar si mai mic. De retinut este faptul ca oricum arta miniaturistica din Moldova a fost mult influentata de scoala Manastirii Neamt.
Elementele de diferentiere constau in special in frontispicii. Caligrafia manuscriselor muntene foloseste litere mai scurte si mai stranse decat in textele moldovenesti.
Titlurile capitolelor sunt scrise in majoritate cu ligaturi in aur sau colorate in albastru sau in rosu, caci imbinarea mai multor litere intr-un singur semn grafic era un mod de a economisi spatiul paginii, timpul de scriere si efortul mesterului, care trudea la realizarea unei singure carti luni si chiar ani de zile.
In secolele XIV-XVI s-au scris multe acte in cancelariile tarilor romane in slavona adresate oficialitatilor orasului Sibiu,
Brasov si Bistrita, dovedind ca aceeasi limba era cunoscuta in
Transilvania, fiind folosita si pentru corespondenta. Cnejii

romani din Tara Hategului, Fagarasului si Maramuresului erau buni cunoscatori ai limbii slavone, dar foloseau o limba latina aproximativa. Plangerea cneazului din Remetea catre feudalul sau local, datata 1378,este semnificativa insensul acesta, caci in text abunda greselile de limba latina.