m3t21th


Nuvelele lui Ioan Slavici, cuprinse in volumul “Novele din popor”, in care abordeaza teme din lumea satului, ocupa un loc important in literatura romana.
O asemenea naratiune ilustrand proverbul “omul sfinteste locul”, este “Popa Tanda”, in care este prezentat destinul unui preot care a reusit sa indrepte viata enoriasilor sai, ridicand un sat din starea jalnica in care se afla, intr-un sat infloritor.
Personajul principal este parintele Trandafir poreclit “Popa Tanda”, dupa cum sugereaza titlul format din substantivul “popa”, nume de profesie si substantivul propriu “Tanda”, porecla data preotului de satenii din Saraceni, derivat de la verbul “a tandali”, care inseamna a merge de colo pana colo fara rost. “Tandalitura”, preotului avea drept scop sa-I determine pe sateni sa munceasca pentru a-si schimba viata.
Parintele trandafir este personajul principal al nuvelei deoarece este prezent la toate momentele actiunii. Ioan Slavici a format acest personaj ca un model spiritual al satului romanesc. El este un personaj complex, real fiind o individualitate bine conturata. Dupa trasaturile morale el este un erou pozitiv deoarece prin influenta sa a reusit sa transforme o comunitate intreaga.
Apeland la caracterizarea directa inca din expozitie, naratorul evidentiaza unele calitati morale ale personajului principal prin intermediul descrierii si folosirea enumeratiilor, ca fiind un om harnic, energic, strangator si de isprava.. El este “un om bun”, “a invatat multa carte”. “Vorbeste drept cumpatat”. El este harnic, grijitor, si priceput. “Aduna din multe si facea din nimica ceva, strange drege si culege ca sa aibe pentru sine si pentru altii”. Tot printr-o caracterizare directa se arata evolutia sa in timp. Daca fizic vremea sapa semne pe chipul sau: parul carunt si barba carunta, in schmb trasaturile sufletesti au ramas aceleasi, “mereu tanar, precuma a fost”, “verde, vesel si harnic”. Om invatat cu carte, ajunge dupa moartea tatalui sau preot in Butucani. Naratorul ii gaseste aici si asa zisele “defecte” pe care le prezinta tot printr-o observatie directa:” este cam greu la vorba, cam aspru la judecata, prea de-a dreptul”. Deoarece era prea sincer si prea direct, “prea verde-n fata”, oamenii din Butucani s-au simtit deseori jugniti de vorbele sale, de-aceea a fost mutat in Saraceni, un sat dezolant prin saracia oamenilor. Analizand cu luciditate situatia ca atata timp cat saracenii vor fi lenesi, nu va avea nici el ce manca. “Ei vor ramane saraci si eu flamand”. Se hotareste sa faca din poporenii sai oameni harnici.

Prin caracterizare indirecta, prin faptele sale, prin comportamentul sau, prin felul de a vorbi, prin relatia cu celelalte personaje sunt evidentiate alte insusiri ale preotului. Cu o energie iesita din comun isi incepe actiunea pentru a-I convinge pe sateni, de necesitatea muncii. Incearca mai intai cu predici si sfaturi. Neobtinand nici un rezultat isi diversifica strategiile, trecand la batjocura. Fin observator a ceea ce se intampla in jurul sau, aspru si neiertatori cu cei trandavi, cu o limba muscatoare, ii ironizeaza pe satenii lenesi dar nici cu aceasta nu a inregistrat rezultatele dorite. Ocara, urmatorul mijloc la care apeleaza, se dovedeste ineficienta, avand chiar un efect invers: satenii incepura si ei sa ocareasca pe popa. Toate aceste strategii nu au efectul dorit. Pentru saraceni, preotul Trandafir ramane un om dinafara comunitatii care vrea sa le strice vechile oisnuinte iar actiunile sale sunt considerate o pierdere de vreme, o tandalitura.
Momentul cand enoriasii nu-l mai vor preot in sat, zdruncina credinta preotului in posibilitatea schimbarilor, dar nu pentru mult timp. El isi da seama ca singura modalitate ramasa este exemplul personal. Astfel isi repara casa si se ingrijeste si de alte treburi, (gradina, comercializarea unor produse naturale), iar folosind metoda de influenta din aproape in aproape, ii antreneaza si pe sateni.
In final , el isi atinge scopul , transformand intreg satul, iar el ajunge in stadiul deplinei sale multumiri, fiind prezentat in postura de bunic, inconjurat de nepotii sai.
Daca atitudinea sa fata de sateni evolueaza de la toleranta la ostilitate, satenii considerandu-l omul dracului in aceasta perioada, evolueaza la acceptare si chiar admiratie , cand este vazut ca omul lui Dumnezeu. In schimb atitudinea naratorului ramane constanta, exprimandu-si o admiratie neretinuta pe tot parcursul nuvelei “Tina-l Dumnezeu, tot om bun ramane preotul Trandafir”.
Prin folosirea mijloacelor de caracterizare directe de catre narator, prin intermediul descrierii, si din partea satenilor, precum si prin evidentierea indirecta, prin faptele sale, prin felil de a se comporta, de a le vorbi satenilor, prin relatia parintelui cu alte personaje, Ioan Slavici a creat un personaj real, complex, memorabil, demn de urmat.