l3u16uo
Nuvela „Popa Tanda” a aparut in anul 1874, prin urmare cu un an inainte de „Soacra cu trei nurori”, prima povestirea a lui Ion Creanga, si cu sapte ani mai devreme decat amintirile aceluiasi. In aceasta nuvela intampinam formele orale si zicerile tipice care alcatuiesc pecetea stilistica a povestitorului moldovean atunci cand isi descrie personajele si nu numai: „Pe parintele Trandafir sa-l tina Dumnezeu! Este om bun a invatat mult carte si canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte! Si totdeauna vorbeste drept si cumpanit ca si cand ar citi din carte …”. Slavici intrebuinteaza oralitatea populara ca un instrument in vederea picturii mediului rural.
In cuprinsul nuvelei „Popa Tanda”, dupa ce evoca imprejurarile din Saraceni, ajunge sa impinga in primul plan al povestirii pe preotul insusi Astfel, in expozitiune prin mijloace directe de caraterizare aflam de la narator ca parintele Trandafir era fiul dascalului Pintilie din Butucani si are chiar mai multe calitati decat parintele sau. Aflam astfel ca este un om bun, inteligent („a invatat multa carte”), canta foarte frumos „mai frumos decat tatal sau”, si este un om corect si echilibrat („vorbeste drept si cumpanit”).
Trasatura caracteristica parintelui Trandafir este harnicia. Naratorul subliniaza: „si harnic si grijitor este parintele Trandafir”. El este si foarte priceput si inteligent pentru ca reuseste „sa faca din nimica ceva”. Enumeratia alcatuita din trei verbe de miscare „strange, drege si culege” pune in evidenta si faptul ca este un tip activ. Harnicia parintelui nu este canalizata doar pentru propriul folos ci si pentru altii, asadar este un om generos.
In a doua parte a expozitiunii naratorul evidentiaza „lipsurile” parintelui: „la pomeni si la ospete parintele Trandafir nu mergea bucuros”. Daca comunitatea satului ar fi dorit sa il aiba in clipele de bucurie alaturi si pe parintele Trandafir acesta dorea sa mearga sa isi ajute enoriasii mai mult la necaz.
Inversiunea „minunat om” da o imagine de ansamblu asupra personalitatii parintelui punand in evidenta marile calitati ale sale. Ca orice om parintele Trandafir nu era lipsit de neajunsuri in trasaturile sale morale: „greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde -; fatis”. Aceasta era interiorizat si judeca cu asprime faptele celorlalti toate acestea faceau pe unii enoriasi sa nu il placa pe parinte si chiar sa se supere.
O alta trasatura este aceea ca reusea sa fie mereu egal cu sine si sincer fata de toata lumea. „Daca i se punea ceva pe inima el nu tinea cont ca in fata sa era un simplu satean sau protopopul insusi.”
De asemenea parintele era lipsit de lacomie, fapt dovedit de plecarea sa in Sarceni fara o avere personala. „Desagii ii erau deserti.”
Nestiind ce il astepta in satul unde a fost trimis de protopop, acesta vroia „sa faca din nevoie drag si sa stea bucuros in Saraceni.” si chiar „isi puse dar de gand sa faca din poporenii sai oameni harnici”; prin urmare parintele era un tip tenace, perseverent si un om de vointa.
In prima sa duminica la biserica din Saraceni tot satul a venit sa il vada pe popa cel nou. Toti satenii ii sorbeau vorbele si nimic nu il facea mai fericit pe parinte. Unul dintre sateni chiar afirma ca „asa popa nu a mai fost in Saraceni”. Asadar dupa prima predica comunitatea realizeaza ca acest popa e diferit de ceilalti, predica sa ajutandu-i sa inteleaga ca omul trebuie sa munceasca pentru a avea.
In urmatoarele duminici oamenii si-au reluat viata lor obisnuita si nici ca au mai calcat pragul bisericii. Asteptand ceva timp parintele ajunse la concluzia ca asa nu mai merge si incepu sa colinde satul si sa isi reverse intreaga sa invatatura fiecariuia dintre sateni. Insa ajunse sa fie „ca si capra in gradina cu curechi. Cand il scoti pe usa iti intra pe gard” si desi comunitatea nu venea la biserica parintele nu a abandonat ideea de a-i schimba pe saraceni, el si-a mobilizat toate fortele spre obtinerea scopului dorit.
Vazand ca nici asa nu e chip sa ii schimbe pe sateni incepu cu batjocura, dar nici de data asta nimic nu s-a schimbat in satul sau. Nici ocara nu i-a impiedicat pe saraceni sa isi duca in continuare viata pe care au avut-o pana acum si mai mult ei chiar au incercat sa il schimbe pe parintele Trandafir mergand la protopop si apoi la episcop, dar acesta dandu-i dreptate nu l-a mutat in alt sat.
Asa stand treaba Popa Tanda, cum a fost poreclit de sateni, a inceput sa isi vada de treburile gospodaresti si de familia sa. A inceput sa isi repare casa, sa si-o ingradeasca si mai mult sa si sadeasca legume in curtea pe care o avea imprumutand un cal de la un vecin de-al sau. Apoi a inceput a confectiona hamuri pentru cal si vazand ca este chiar priceput isi mai lua un ajutor si a facut din asta o adevarata negustorie.
Trecand satenii pe langa casa parintelui afirmau de fiecare data ca „Popa e omul dracului!”. Nimeni nu mai avuse pana atunci o asa casa in Saraceni. Incetul cu incetul lucrurile au inceput sa mearga in sat si la un moment dat comunitatea ajunse sa se mandreasca cu satul lor.
Sfarsitul nuvelei il infatiseaza pe parintele Trandafir la o varsta inaintata inconjurat de familia sa, iar un om din sat trece si il saluta zicand „Tine-l Doamne, la multi ani, ca este omul lui Dumnezeu!”.
„Nuvelele lui Slavici au importanta pentru proza ce a avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru si Creanga pentru povestire." (Pompiliu Maracea)