Zodia Cancerului

Romanul este prin esenta complex, de mare intindere, creator de viata, aceasta specie a genului epic se muleaza cel mai bine pe Sadoveanu, considerat de critica literara un „evocator neintrecut de oameni si locuri, de oameni din popor si de locuri bogate a...i urmas al rapsozilor din popor si al cronicarului Neculce”. Opera sa marcheaza un moment in literatura romana, anul 1904 fiind considerat anul Sadoveanu datorita unei remarcabile activitati editoriale: „Povestiri”, „Soimii”, „Crasma lui mos Precu” si „Dureri inabusite”. o4e24em
De la prima incercare de roman din 1705 a lui Dimitrie Cantemir „Istoria Hieroglifica” si primul roman adevarat al literaturii romane: „Ciocoii vechi si noi” de Nicolae Eilimon, in epoca pasaptista romanul este slab reprezentat -; din cauza lirismului excesiv, cultivarea misterelor, personaje schematice, etc. -; pentru a se revigora prin Duiliu Zamfirescu cu „Ciclul Comanescenelor” si Slavici cu „Mara”, la Sadoveanu, ultimul mare scriitor-model prentru romanul modern al epocii interbelice, promovat de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evolueaza prin Mircea Eliade, Anton Holban pana la Marin Preda, Eugen Barbu, Vasile Breban si Augustin Buzura.
Mihail Sadoveanu si-a conturat viziunea estetica unitara, in centrul careia a asezat un motiv recurent: raportul im-storie. Dintre operele cu caracter istoric amintim: „Neamul Soimarestilor”, „Zodia Cancerului”, „Fratii Jderi”, „Nicoara Potcoava”. In toate acestea a infatisat trecutul poporului roman, cu batalii crancene, cu eforturi uriase de supravietuire, cu revolte impotriva clasei boieresti si a unor domnitori egali prin lacomie, cu exoduri dureroase si repatrieri tarzii ori neimplinite cu instincte razboinice, armonizate totusi cu cele erotice.
Romanul istoric reprezinta pentru Sadoveanu o reintoarcere spre origini, spre sacru, reflex al lumii arhaice, cu o dimesiune mitica exploatand fatetele arhetipale ale traditiei: „Istoria a fost primul meu obiect de predilectie” (Sadoveanu). Eroul sadovenian este „omul intru istorie”- in sensul lui Noica -; este omul ce isi asuma dimensiunea mitica a istoriei ca sa un destin moral: „Pentru calauzirea inimilor nu-i alta putere mai mare decat mitul si datina”. Marele prozator tradeaza preocuparea pentru om ca existenta colectiva, pentru „omul cel vechi al pamantului” si „bunatatea-i inteleapta”: „Pretutindeni si totdeauna am avut prilejul de bucurie sa ma regasesc pe mine in acest suflet colectiv de bunatate, prietenie si dragoste de altceva mai presus decat tarana din care suntem alcatuiti. Bucuria si mangaierea acestui popor au fost un cantec si o legenda in curgerea atator veacuri triste. Bucuria mea a fost sa le gasesc”.
Romanul dezbate notiunea de istorie si releva nepotrivirea dramatica dintre legitatile evenimentelor si aspiratiile umane, ce raman adesea neamplinite, ori este denaturat sensul lor nobil. Dilema eroior centrali se datoreaza conflictului acut intre datoria sociala si aasiunea individuala, sunt personaje cu soarta imprevizibila, tensionata, tragica, dar modele exemplare ale natiunii din care fac parte (exponenti ai unor crezuri rationale), faptele lor de exceptie ramanand in memoria colectiva pentru eternitate.
Nicolae Iorga afirma: „Nu se poate lucru mai greu decat un adevarat roman istoric. Trebuie sa stii perfect epoca pe care ti-ai ales-o, sa traiesti in ea, sa ai o neinchipuita putere de inchipuire, un simt fin al evlaviei ce se datoreaza stramosilor si al respectului care se cuvine adevarului, sa capeti graiul simplu si cuminte al graiurilor patriarhale”
Zodia Cancerului are la baza o serioasa documentatie, reflectand epoca lui Duca-Voda, epoca sec. al XVII, o epoca coplesita de intrigi politice, de latiuni, razboaie si jafuri. Rema romanului se formuleaza intre traditional si modern. Modul de a trata temele este in primul rand unul traditional, prin evenimentele romantice prezente in text, prin atitudinea naratorului omniscient, prin desfasurarea cronologica a evenimentelor. Totusi sunt prezente si unele semne de modernitate (in special in capitolul dedicat structurii narative). Structuri narative si reasizare artistica pe tema istorica. Cititorul este informat asupra epocii si asupra caracteristicii sase definitorii: indigenta provocata atat de calamitati cat si de birurile Vodei care au organizat hotia domneasca. Cercul zodiacal se imparte in doua: anabaza (universalizare) care are loc la extremitatea superioara Capricornul si latabaza (esentializare) care la extremitatea inferioara are Cancerul. In limba latina cancer inseamna rac. Zodia Racului, cel care merge inapoi ca intr-o incercare de identificare cu centrul obscur al lumii defineste catabaza, urmare fireasca a anabazei, adica domnia lui Antonie Voda, tatal lui Alecu Ruset. Semnificatia este una optimista: dupa catabaza urmeaza in mod necesar anabaza. Romanul este structurat in 33 de capitole avand fiecare un titlu, uneori rezumativ dupa moda creatiei epice medievale, alteori enuntiativ.
Conflictul este triplu dupa numarul planurilor narative:
1) intre domnitorul obsedat de mentinerea tronului si boieri
2) lupta omanilor simpli cu saracia jefuiri prezentate din punct de vedere al calatorului strain
3) Un plan distinct al desfasurarii actiunii romanului il constituie cel erotic -; povestirea de iubire neimplinita dintre Catrina Duca si Alecu Ruset, conflict erotic proiectat pe fundalul epocii.
Conflictul erotic aduce in atentie personalitatea bine conturata a lui Alecu Ruset, fiul fostului domnitor al Moldovei, mazilit din pricina intrigelor Ducai-Voda. Incapabil sa-si asume rolul de prim rang si responsabilitatea domniei, Alecu este o persoana instruita, cultivand prietenia cu abatele Paul de Marenne si dragostea pentru Catrina. Catrina Duca -; o personalitate feminina bine conturata; reprezinta prototipul femeii constiente ca traieste o adevarata dragoste.
Pentru zugravirea imaginii Moldovei, Sadoveanu foloseste motivul calatorului strain cu care cititorul european era familiarizat inca de la Montesque din „Scrisorile Persane”. Intelectualul venit din afara priveste si analizeaza fara prejudecati, o tara cu totul necunoscuta ce nu conteneste sa-l uimeasc prin amestecul de primitivism si rafinament in comportarea oamenilor. Paul de Marenne incearca sa-i inteleaga pe oamenii pamantului, de la boierul stilat pana la taranul de-a dreptul salbatic. El este impresionat de la inceput de franceza fluenta a lui Ruset, de spiritul lui fin si de cultura formata la universitatile poloneze, ceea ce-l face sa afirme: „Dumneata esti mai mult al nostru, decat al orientului”. In schimb primitivul ascuns in paduri ii pare venit din preistorie: „O fiinta in zdrente rasari amenintator inarmata cu un par rupt din lastarii de aproape. Privirea spariata printre pletele pe care i le zbatea vantul din-naintea ochilor incalcindu-i-le cu barba zbarlita”. Descrierea naturii si targurilor constituie la nivelul discursului un fenomen complet pentru cunoasterea caruia sunt necesare unele delimitpri teoretice. La nivelul romanului identificam 2 functii diegetice ale descrierii:
1) decorativa
2) simbolica
Ospatul poate fi considerat elementul de legatura dintre Moldova inghetatain structuri arhetipale pe care o vede Paul de Marenne si Moldova bogata de la curtea domneasca. Abatele participa la mese bogate, atent organizate cu o tainica si organizata stiinta in ambele locuri. In istoria noastra indestularea trupului are o valoare aproape ritualnica. Ea se asociaza tuturor evenimentelor importante din viata omului si a tarii. Ca sa se simta bine, oamenii au nevoie de mancare si mai ales de bautura, „atunci se dezleaga limba si inima omului, ce e ascuns iese la iveala, se creeaza o entitate colectiva prin solutiune care profetizeaza, pilduieste, prinde intersemnele si mesajele lumii de dincolo. Ospatul ritual este o reprezentare sensibila a ospatului arhetip al zeilor care distileaza euharistica si pentru nemuritori si pentru muritori.” (Vasile Lovinescu)
Sfarsitul ospatului e sinonim cu intrarea in transa dupa un somn scurt urmeaza revenirea, in care, un rol important il are borsul de potloace, adevarata licoare magica. Insa reteta ezoterica nu-i poate fi impartasita decat partial pentru ca la prepararea borsului femeile cearta pe cineva mai tanar din casa, apoi spun o formula pe care Alecu Ruset n-o cunoaste. Rolul lui e acela a calauzei, care conduce in infern, haos, dar il si aduce inapoi. Recunostinta calatorului vizeaza mai ales aceasta revenire.
Alecu Ruset se deosebeste de eroii sadovenieni, justitionari incapabili si conducatori devotati intereselor colectivitatii prin incapacitatea de a-si asuma rangul princiar. Beizade recunoaste superioritatea morala a tatalui, nereusind insa sa urmeze modelul etic parintesc si cufundandu-se in experientele individuale -;„il lauda faptele lui si amintirea care a ramas dupa el. Eu, domnule de Marenne, n-as putea spune ca am umblat in viata mea pe calea adevarului, am gresit mult”.
Instruit si rafinat, Ruset cultiva totusi valorile umane, legand o stransa prietenie cu abatele de Marenne -; „ma supun prieteniei si intelepciunii”. Aflandu-se intr-o continua cautare a propriei existente, esuand in a deveni omul de stat impus de rangul sau, Ruset se refugiaza intr-o existenta banala, in prietenia sincera cu Paul de Marenne, in iubirea imposibila pentru Catrina, cele doua legaturi salvandu-l moral.
Iubirea pentru Catrina ii ofera un punct de reper, purificandu-l spiritual si moral intr-o lume tulbure, intr-o perioada intunecata a istoriei, in care sentimentele reprezinta singurul refugiu: „din toate cate se petrec, suferinti si catastrofe, poate nu va supravietui decat acest sentiment”.
Sentimentul erotic parcurge o evolutie de la stadiul de joc de pasiune la cel de obsesie „acel venin de dragoste”. Daca initial interesul lui Ruset manifestat pentru Catrina coincide cu un amestec de curtoazie si dorinta de razbunare impotriva lui Duca, asasinul tatalui sau: „Floarea pe care o are in gradina Duca-Voda n-as lua-o numai din dragoste, ci si pentru ura mea impotriva lui”, Ruset va deveni fascinat de inteligenta si taria de caracter a fetei. Daca pana acum Ruset iubise femeia in general, „ca bun al vietii”, acum iubeste una singura, el reusind sa deosebeasca esenta de aparenta, sa descopere misterul femeii: „Patima lui Ruset pentru domnita Catrina creste in intensitate, devenind in punctul ei maxim, o obsesie, ce coincide cu moartea sa psihologica, launtrica. Iubirea este pentru Ruset absolutul fiintei fara de care viata lui nu mai are pret.”; forta sentimentului dispunandu-l la o analiza profunda a eului sau. Desi incearca sa opreasca nunta domnitei Catrina cu beizade Stefan, Alecu va esua, fiind ucis de Duca cu propriul buzdugan. Sfarsitul tragic este generat de conflictul dintre pasiune si ratiune, dintre fota dragostei si prejudecatile mediului ostil in care traiau.