Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, fiind prezenta in toate momentele actiunii si polarizand, in jurul ei, celelalte personaje. x5v21vz
Pentru caracterizarea ei, autorul foloseste mai multe mijloace:
1.PrenumeleVitorii semnifica biruinta. Comparata cu un Hamlet feminin „(Calinescu), Vitoria ii demasca pe ucigasi, pentru ca niciodata o astfel de fapta sa nu se mai petreaca in lumea pura a muntelui; in acest mod, ea instaureaza biruinta binelui impotriva raului.
2.Schita de portret din expozitie cuprinde cateva trasaturi ale acestei femei: ochii caprui, „aprigi si inca tineri”si parul castaniu.
3.Portretul moral este cel al unui personaj exponential care sintetizeaza trasaturile oamenilor de la munte.
Cea mai importanta dintre acestea fiind cultul pentru datina strabuna, tot pentru ceea ce spune sau face Vitoria se subordoneaza acestei trasaturi astfel, convinsa fiind ca destinul a hotarat ca Nechifor sa moara( „…i-a fost lui Nechifor scrisa o asemenea soarta pe care nimic n-o poate inlatura”), femeia ii cauta osemintele, pentru ca, prin ritualul ingroparii , sufletul lui sa-si gaseasca odihna. Din acest punct de vedere, personajul a fost comparat cu Antigona. Si tot in virtutea traditiei, imixtiunea unor obiceiuri este considerata, un pacat, intrucat strica „legea”: „Iti arat eu coc, valt si bluza, arda-te para focului sa te arda!”(ii spuse Vitoria fiicei ei). „Nici eu nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea - si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu. Altfel iti leg o piatra de gat si te dau in Tarcau”.
Prin perpetuarea acelorasi datini (pastrate cu sfintenie din stravechime), Vitoria iese din timpul concret si se incadreaza in eternitate.
Si tot din noaptea trecutului ii vin femeii „semne” si „porunci” careii conduc viata : visul povestitor („L-am visat rau, trecand calare o apa neagra”), „semnele” cocosului („Nu vine, zise iarasi, aprig, Vitoria. Cucosul da semn de plecare”) ca si cele ale naturii („Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua”).
Un alt element al portretului moral il constituie comunicarea cu natura, aceasta din urma devenind o „cutie de rezonanta” pentru sufletul zbuciumat al femeii : „Trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca; simtea intrand in el soare si bucurie; dar in acelasi timp se ofilea in ea totul, grabnic, ca clopoteii pe care-i tinea intre degete si care pierisera”.
Prin intermediul naturii se produce relatia cu marele Cosmos, Soarele ocupand in roman locul central : Vitoria isi cearta fiica pentru ca a aruncat gunoiul in fata soarelui(considerat a fi sfant), iar uciderea lui Nechifor are loc la apus (ca si in „Miorita”). Lungul drum al Vitoriei incepe o data cu rasaritul, pentru a se incheia, in scena praznicului, la asfintit. Drumul devine astfel o replica pamanteasca la „marea calatorie” a lui Lipan(de dincolo de moarte).
Cu toate ca nu stie carte, Vitoria are o inteligenta nativa care o ajuta sa-i descopere pe ucigasi; tot in scena praznicului, ea reconstituie moartea lui Nechifor, ca si cand ar fi fost de fata: „Cand cel din deal a facut semn, adica sa n-aiba nici o grija, ca locu-i singuratic, cel care umbla pe jos a lepadat fraul. Si-a tras de la subsuoara stanga baltagul, si pasind ferit cu opincile pe carare, a venit in dosul lui Nechifor Lipan. O singura palitura i-a dat, dar din toata inima, ca atunci cand vrei sa despici un trunchi. Lipan a repezit in sus mainile, nici n-a avut cand sa tipe; a cazut cu nasu-n coama calului”.
Sotie iubitoare si mama autoritara, Vitoria este discreta in durere si rabdatoare in suferinta, acceptandu-si destinul cu o intelepciune venita parca din veac.
4. Romanul fiind inspirat din balada pastorala „Miorita”, sotia lui Lipan traieste acelasi zbucium ca si „maicuta batrana”. Lunga asteptare a celui plecat, incertitudinea, tema, convingerea ca acesta a murit si alte stari sufletesti, fac din Vitoria un personaj de mare complexitate.