Dintre speciile lirice, pe care poezia erotica romaneasca le-a utilizat de-a lungul epocilor, mentionam forme recurente: idila, romanta, sonetul, elegia, iar ca forme accidentale: cantoneta, gazelul, madrigalul. t3s24sj
Idila (fr.idyle, gr.eidyllion, - “mic tablou poematic”) defineste, initial, o specie a liricii peisagistice, avand ca tema viata pastorala si obiceiurile campenesti. Cu timpul varianta bucolica (bucolic: idilic, pastoral, campestru) se numeste egloga, iar idila se specializeaza in privinta descrierii unui sentiment curat si naiv, receptat tot sub aspectul lui fermecator dar sensibil. In literatura nationala, idila are doi mari reprezentanti: pe Vasile Alecsandri si pe George Cosbuc.
Notiunea de idilism marcheaza nu numai preferinta pentru o reliefare sentimental-idealizanta a continutului unei opere literare, dar si optiunea estetica a unor scriitori pentru universul rural -; pastrator al traditiilor si al legilor morale, opus trepidatiei citadine, cosmopolitismului (international, universal, amestecat) si degradarii accentuate din lumea marilor orase.
Cantoneta (it.cantzoneta, diminutiv de la cantzone -; cea mai veche forma metrica a liricii italiene, preluata din lirica trubadurilor provensali, care celebrau iubirea cavalereasca). Este un cantec de provenienta populara, insotit de melodie, caracterizat prin versuri si strofe scurte. La noi, o cultiva primii poeti (indeosebi Iancu Vacarescu, care scrie un ciclu de Cantonete), urmat de Ion Heliade Radulescu, de Vasile Alecsandri si de altii.
Gazelul (arabul ghazal -; “poezie erotica”). A patruns in literaturile europene si este o specie lirica cu forma fixa, alcatuita din 5 pana la 5 distihuri, fiecare al doilea vers al strofelor binare avand aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial. Originar din literatura orientala (indiana, persana, araba) gazelul a fost preluat de literatura turca. Poemul are un continut erotic sau filozofic si exalta placerile vietii, ale iubirii si ale vinului. Poetul roman Mihai Eminescu scrie in timpul studentiei sale la Berlin, un gazel in 20 de distihuri, pastrand continutul erotic originar, dar sub forma moderna a refularii in vis.
Madrigalul (fr.madrigal, it.madrigale, latina populara -; matriale -; “cantec”). Este o poezie lirica cu caracter idilic ori galant, fiind la origine un cantec pastoral compus pentru mai multe voci. In secolul al XIV-lea apare in Italia, la Petrarca, iar in Franta secolului al XVII-lea, la Vicent Voiture, autor de versuri ocazionale, spirituale si galante, cu reminiscente din poetii baroci spanioli. Continutul sentimental si forma aproape fixa i-au atras si pe unii simbolisti romani, indeosebi Cincinat Pavelescu. Specia lirica presupune spirit si virtuozitate, deoarece autorul face complimente femeii iubite, dovedind ingeniozitate in continut si pretiozitate in expresie.
Romanta a aparut in Spania secolelor al XIV-lea si al XV-lea, la origine fiind un cantec popular dedicat eroilor unor intamplari extraordinare sau unor povesti de dragoste pilduitoare. Echivalentele speciei sunt liedul german, songul englez, pesnia ruseasca, mawwalul arab, etc. In cultura romaneasca a fost preferata de romanticii intarziati de la sfarsitul secolului al XIX-lea (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu), dupa exemplul carora au cultivat romanta si simbolistii. Mihai Eminescu a canonizat specia ca atare sub forma “romantei cantabile”, ilustrata de modelul absolut (“Pe langa plopii fara sot”), alaturi de alte poeme din creatia sa de maturitate: “S-a dus amorul”, “Cand amintirile”, “Ce e amorul?”. Sinceritatii emotive a romantei, Eminescu i-a adaugat fiorul abstract al meditatiei si elevatia versului care cuprinde motive mai ales notionale, ca in celebra definitie personalizata a iubirii incheiate: “S-a dus amorul, un amic/Supus amandurora…” Eminescu nu mai exprima sentimentul individual, ci emotia tuturor, ridicata la rangul de arta a iubirii eterne. Minte speculativa, poetul matur nu mai lucreaza cu un limbaj metaforizat, ci cu unul conceptual, transoformand si materia elementara a romantei traditionale in lirism de abstractie. Aspiratiile omenesti prea inalte nu izbandesc, femeia nu este ingerul visat, ignorarea legilor firii duce la nefericire, viata constituie o durere in care norocul in iubire, desi intens trait, nu poate ramane durabil.